2 intrări

20 de definiții


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

ȘTÍMĂ2, știme, s. f. Partea dintr-o partitură care privește fiecare instrument sau voce. – Din germ. Stimme.

ȘTÍMĂ1, știme, s. f. Personaj din mitologia populară, imaginat ca o femeie care protejează apele, pădurile, comorile etc. – Din ngr. shíma.

ȘTÍMĂ1, știme, s. f. Personaj din mitologia populară, imaginat ca o femeie care protejează apele, pădurile, comorile etc. – Din ngr. shíma.

ști2 sf [At: HEM 1276 / V: (reg) schi~, st~, ște / Pl: ~me / E: gr σχῆμα, -λτος] 1 (Mol; Buc) Personaj din mitologia populară, imaginat de obicei ca o femeie frumoasă (și bună), care protejează apele, pădurile, comorile etc. Vz zână. 2 (Reg; în superstiții; d. animale; îe) A avea ~ A fi stăpânit de un duh necurat. 3 (Reg; pex; d. animale; îae) A fi năzdrăvan. 4 (Mol; îc) ~ma-vitelor Boală a vitelor, nedefinită mai îndeaproape. 5-6 (Reg; pex) Ființă (sau plantă) căreia i se atribuie însușiri supranaturale, care este considerată ca purtătoare de noroc. 7 (Reg; prt) Om slab și urât. 8 (Reg) Copil neastâmpărat. 9 (Trs) Noroc. 10 (Trs; îf ștemă) Belșug de lapte la vite Si: (pop) frupt (1), mană. 11 (Reg) Presimțire. 12 (Reg; îf ștemă) Secret. 13 (Reg; îaf) Fluierătură cu care ciobanii se cheamă unul pe altul.

ȘTÍMĂ2, știme, s. f. Partea care revine fiecăruia dintre interpreții unei bucăți muzicale și care se extrage, separat, din partitura generală. – Din germ. Stimme.

ȘTÍMĂ2, știme, s. f. Partea care îi revine fiecăruia dintre interpreții unei bucăți muzicale și care se extrage, izolat, din partitura generală.

ȘTÍMĂ1, știme, s. f. (În credințele populare) Ființă imaginară închipuită ca o femeie, care ar avea rolul să păzească apele, pădurile, casa, comorile etc. Se întîmplă cîteodată, în crucile nopții, de curg neguri pe Prut, și din acele neguri se arată știma. SADOVEANU, F. J. 429. Trei limbi de foc se zice că se ivesc din pămînt îndată ce începi a săpa, ș-apoi s-arată știma comorii. GANE, N. I 98.

ȘTÍMĂ s.f. (Muz.) Notele extrase separat pentru partida unui cântăreț, a unui instrument sau a unui grup de instrumente de același gen dintr-un ansamblu. [< germ. Stimme – voce].

ȘTÍMĂ s. f. (muz.) extras, dintr-o partitură generală, a notelor scrise pentru partida fiecărui interpret. (< germ. Stimme)

ȘTÍMĂ2 ~e f. (în mitologia populară) Ființă imaginară cu chip de femeie, înzestrată cu forțe supranaturale, care protejează apele, munții, pădurile etc. /Orig. nec.

ȘTÍMĂ1 ~e f. Parte care revine fiecăruia dintre interpreții unei compoziții muzicale, reprezentând un extras din partitura generală. /<germ. Stimme

șți1 sf [At: DL / Pl: ~me / E: ger Stimme] Parte care revine fiecăruia dintre interpreții unei bucăți muzicale și care se extrage, separat, din partitura generală.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

ștímă s. f., g.-d. art. ștímei; pl. ștíme

ștímă (mit., muz.) s. f., g.-d. art. ștímei; pl. ștíme


Dicționare specializate

Aceste definiții explică de obicei numai înțelesuri specializate ale cuvintelor.

ștímă, ștíme, s.f. (reg.) 1. demon, stafie, duh ce păzește comorile necurate. 2. pocitură, pocitanie. 3. ființă sau plantă purtătoare de noroc. 4. noroc. 5. (în forma: ștemă) belșug de lapte la vite; mană, frupt. 6. copil mic și neastâmpărat. 7. presimțire. 8. (în forma: ștemă) taină, secret. 9. (în forma: ștemă) fluierătură cu care ciobanii se cheamă între ei.

știmă (< germ. Stimme „voce”) voce (3); în mod curent, se înțelege prin ș. extragerea pe o foaie de hârtie a unei voci (2) din partitura* generală, foaie după care interpretul citește „textul” muzical.

ștímă, știme, s.f. – (mit.) 1. Duh ce păzește comorile. 2. Zână de apă. – Din ngr. shíma (Scriban, DEX, MDA).

ștímă, -e, s.f. – (mit.) Personaj din mitologia populară, imaginat ca o ființă care protejează apele, pădurile. – Din ngr. shíma (DEX).

Intrare: știmă (muz.)
substantiv feminin (F1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • ști
  • știma
plural
  • știme
  • știmele
genitiv-dativ singular
  • știme
  • știmei
plural
  • știme
  • știmelor
vocativ singular
plural
Intrare: știmă (personaj)
substantiv feminin (F1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • ști
  • știma
plural
  • știme
  • știmele
genitiv-dativ singular
  • știme
  • știmei
plural
  • știme
  • știmelor
vocativ singular
plural

știmă (muz.)

  • 1. Partea dintr-o partitură, care privește fiecare instrument sau voce.
    surse: DEX '09 DLRLC DN

etimologie:

știmă (personaj)

  • 1. Personaj din mitologia populară, imaginat ca o femeie care protejează apele, pădurile, comorile etc.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC 2 exemple
    exemple
    • Se întîmplă cîteodată, în crucile nopții, de curg neguri pe Prut, și din acele neguri se arată știma. SADOVEANU, F. J. 429.
      surse: DLRLC
    • Trei limbi de foc se zice că se ivesc din pămînt îndată ce începi a săpa, ș-apoi s-arată știma comorii. GANE, N. I 98.
      surse: DLRLC

etimologie: