7 definiții pentru ștab-ofițer

Articole pe această temă:


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

ștab2 sn [At: GLOSAR REG. / Pl: ? / E: ger Stab (hobel)] (Reg) Rindea cu care se rotunjesc muchiile la obiectele din lemn.

ștab1 [At: FUND. 48/24 / V: (înv) st~ / Pl: -uri sn, -i sm / E: ger Stab, rs штаб] 1 sn (înv; șîc -major) Stat-major. 2 sn (înv; șîc ~-general ori ~ul-oștirii sau ~ domnesc sau împărătesc) Comandament suprem al forțelor armate ale unei țări, al unei armate expediționare sau de ocupație. 3 sn (Înv; și îae) Sediul ștabului1 (2). 4 sn (Înv; și îae) Marele-stat-major. 5 sm (Înv; șîc ~-ofițer) Ofițer care facea parte dintr-un ștab1 (1). 6 sm (Înv; pex) Ofițer superior. 7 sm (Înv; îc) ~-doctor Medic militar superior. 8 sm (Fam; adesea im) Persoană care face parte din conducerea unei instituții, a unei organizații etc.

ȘTAB, (1) ștaburi, s. n., (2, 3) ștabi, s. m. 1. S. n. (Înv.) Stat-major. 2. S. m. (Înv.) Ofițer care făcea parte dintr-un ștab (1); p. ext. ofițer superior. ◊ Ștab-ofițer = ofițer de stat-major. 3. S. m. (Fam.) Persoană de vază pe plan social; șef, conducător. – Din germ. Stab, rus. štab.[1]

  1. Transliterarea din alfabetul chirilic este greșită, pentru ш s-a folosit întotdeauna ș, vezi și ultimul Îndreptar ortografic raduborza

ȘTAB (1) ștaburi, s. n., (2, 3) ștabi, s. m. 1. S. n. (Înv.) Stat-major. 2. S. m. (Înv.) Ofițer care făcea parte dintr-un ștab (1); p. ext. ofițer superior. ◊ Ștab-ofițer = ofițer de stat-major. 3. S. m. (Fam.) Persoană de vază pe plan social; șef, conducător. – Din germ. Stab, rus. štab.

ȘTAB, (1) ștaburi, s. n., și (2) ștabi, s. m. 1. (Germanism învechit) Stat-major. Rugasem pe doctorul ștabului să-mi dea vrun leac. RUSSO, O. 49. ◊ Fig. Craiul sta ocolit d-o numeroasă curte; Cerbii cu coarne lungi, urșii cu coade scurte Alcătuiau un ștab vrednic a fi privit. ALEXANDRESCU, P. 128. ♦ (Cu sens colectiv) Ofițerii care alcătuiesc statul-major; p. ext. grup de ofițeri superiori. Nu e de loc bucuros acum, cînd vede venind pe poteca de pietricele dinspre cancelarie, ștabul. CAMIL PETRESCU, O. I 245. Ștab-ofițer = ofițer de stat-major. Această comisie a venit în adevăr, compusă fiind de un aghiotant domnesc german... și de un ștab-ofițer austriac. I. IONESCU, M. 29. 2. (Astăzi familiar) Șef, conducător.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

ștab-ofițér (înv.) s. m.[1], pl. ștab-ofițéri corectată

  1. În original s. n. gall

ștab-ofițér s. m., pl. ștab-ofițéri

Intrare: ștab-ofițer
substantiv masculin compus
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • ștab-ofițer
  • ștab-ofițerul
plural
  • ștab-ofițeri
  • ștab-ofițerii
genitiv-dativ singular
  • ștab-ofițer
  • ștab-ofițerului
plural
  • ștab-ofițeri
  • ștab-ofițerilor
vocativ singular
  • ștab-ofițer
plural
  • ștab-ofițeri

ștab-ofițer

  • 1. Ofițer de stat-major.
    surse: DEX '09 DLRLC un exemplu
    exemple
    • Această comisie a venit în adevăr, compusă fiind de un aghiotant domnesc german... și de un ștab-ofițer austriac. I. IONESCU, M. 29.
      surse: DLRLC

etimologie: