3 intrări

Articole pe această temă:

22 de definiții (cel mult 20 afișate)

arată toate definițiile


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

ȘTAB, (1) ștaburi, s. n., (2, 3) ștabi, s. m. 1. S. n. (Înv.) Stat-major. 2. S. m. (Înv.) Ofițer care făcea parte dintr-un ștab (1); p. ext. ofițer superior. ◊ Ștab-ofițer = ofițer de stat-major. 3. S. m. (Fam.) Persoană de vază pe plan social; șef, conducător. – Din germ. Stab, rus. štab.[1]

  1. Transliterarea din alfabetul chirilic este greșită, pentru ш s-a folosit întotdeauna ș, vezi și ultimul Îndreptar ortografic raduborza

ștab2 sn [At: GLOSAR REG. / Pl: ? / E: ger Stab (hobel)] (Reg) Rindea cu care se rotunjesc muchiile la obiectele din lemn.

ștab1 [At: FUND. 48/24 / V: (înv) st~ / Pl: -uri sn, -i sm / E: ger Stab, rs штаб] 1 sn (înv; șîc -major) Stat-major. 2 sn (înv; șîc ~-general ori ~ul-oștirii sau ~ domnesc sau împărătesc) Comandament suprem al forțelor armate ale unei țări, al unei armate expediționare sau de ocupație. 3 sn (Înv; și îae) Sediul ștabului1 (2). 4 sn (Înv; și îae) Marele-stat-major. 5 sm (Înv; șîc ~-ofițer) Ofițer care facea parte dintr-un ștab1 (1). 6 sm (Înv; pex) Ofițer superior. 7 sm (Înv; îc) ~-doctor Medic militar superior. 8 sm (Fam; adesea im) Persoană care face parte din conducerea unei instituții, a unei organizații etc.

ȘTAB (1) ștaburi, s. n., (2, 3) ștabi, s. m. 1. S. n. (Înv.) Stat-major. 2. S. m. (Înv.) Ofițer care făcea parte dintr-un ștab (1); p. ext. ofițer superior. ◊ Ștab-ofițer = ofițer de stat-major. 3. S. m. (Fam.) Persoană de vază pe plan social; șef, conducător. – Din germ. Stab, rus. štab.

ȘTAB, (1) ștaburi, s. n., și (2) ștabi, s. m. 1. (Germanism învechit) Stat-major. Rugasem pe doctorul ștabului să-mi dea vrun leac. RUSSO, O. 49. ◊ Fig. Craiul sta ocolit d-o numeroasă curte; Cerbii cu coarne lungi, urșii cu coade scurte Alcătuiau un ștab vrednic a fi privit. ALEXANDRESCU, P. 128. ♦ (Cu sens colectiv) Ofițerii care alcătuiesc statul-major; p. ext. grup de ofițeri superiori. Nu e de loc bucuros acum, cînd vede venind pe poteca de pietricele dinspre cancelarie, ștabul. CAMIL PETRESCU, O. I 245. Ștab-ofițer = ofițer de stat-major. Această comisie a venit în adevăr, compusă fiind de un aghiotant domnesc german... și de un ștab-ofițer austriac. I. IONESCU, M. 29. 2. (Astăzi familiar) Șef, conducător.

ȘTAB s. m. (fam.) persoană de vază pe plan social; șef, conducător. (< germ. Stab)

ȘTAB1 ~uri n. Organ de conducere a forțelor armate; stat-major. /<germ. Stab, rus. štab

ȘTAB2 ~i m. fam. Persoană care face parte din conducerea unei instituții, organizații etc.; conducător; șef. /<germ. Stab, rus. štab

ștab n. stat-major: ștabul regimentului. [Nemț. (GENERAL)STAB].

ștab n., pl. urĭ (rus. štab, d. germ. [general]-stab). Vechĭ. Stat-major. Sediŭ: ștabu regimentuluĭ. V. dejurstvă.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

ștab1 (ofițer superior, șef) (înv., fam.) s. m., pl. ștabi

ștab2 (stat-major) (înv.) s. n., pl. ștáburi

ștab (stat-major) s. n., pl. ștáburi

ștab (ofițer superior, șef) s. m., pl. ștabi

ștab-ofițér (înv.) s. m.[1], pl. ștab-ofițéri corectată

  1. În original s. n. gall

ștab-ofițér s. m., pl. ștab-ofițéri


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

ȘTAB s. (fam.) mahăr. (E mare ~ la noi.)

ȘTAB s. v. conducător, stat-major, șef.

ștab s. v. CONDUCĂTOR. STAT-MAJOR. ȘEF.

*ȘTAB s. (fam.) mahăr. (E mare ~ la noi.)

arată toate definițiile

Intrare: ștab (persoană)
ștab1 (s.m.) substantiv masculin
substantiv masculin (M1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • ștab
  • ștabul
  • ștabu‑
plural
  • ștabi
  • ștabii
genitiv-dativ singular
  • ștab
  • ștabului
plural
  • ștabi
  • ștabilor
vocativ singular
plural
Intrare: ștab (stat-major)
ștab2 (s.n.) substantiv neutru
substantiv neutru (N24)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • ștab
  • ștabul
  • ștabu‑
plural
  • ștaburi
  • ștaburile
genitiv-dativ singular
  • ștab
  • ștabului
plural
  • ștaburi
  • ștaburilor
vocativ singular
plural
Intrare: ștab-ofițer
substantiv masculin compus
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • ștab-ofițer
  • ștab-ofițerul
plural
  • ștab-ofițeri
  • ștab-ofițerii
genitiv-dativ singular
  • ștab-ofițer
  • ștab-ofițerului
plural
  • ștab-ofițeri
  • ștab-ofițerilor
vocativ singular
  • ștab-ofițer
plural
  • ștab-ofițeri
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

ștab (persoană)

etimologie:

ștab (stat-major)

  • surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC 2 exemple
    exemple
    • Rugasem pe doctorul ștabului să-mi dea vrun leac. RUSSO, O. 49.
      surse: DLRLC
    • figurat Craiul sta ocolit d-o numeroasă curte; Cerbii cu coarne lungi, urșii cu coade scurte Alcătuiau un ștab vrednic a fi privit. ALEXANDRESCU, P. 128.
      surse: DLRLC

etimologie:

ștab-ofițer

  • 1. Ofițer de stat-major.
    surse: DEX '09 DLRLC un exemplu
    exemple
    • Această comisie a venit în adevăr, compusă fiind de un aghiotant domnesc german... și de un ștab-ofițer austriac. I. IONESCU, M. 29.
      surse: DLRLC

etimologie: