3 intrări

Articole pe această temă:

20 de definiții

ȘTAB, (1) ștaburi, s. n., (2, 3) ștabi, s. m. 1. S. n. (Înv.) Stat-major. 2. S. m. (Înv.) Ofițer care făcea parte dintr-un ștab (1); p. ext. ofițer superior. ◊ Ștab-ofițer = ofițer de stat-major. 3. S. m. (Fam.) Persoană de vază pe plan social; șef, conducător. – Din germ. Stab, rus. stab.

ȘTAB (1) ștaburi, s. n., (2, 3) ștabi, s. m. 1. S. n. (Înv.) Stat-major. 2. S. m. (Înv.) Ofițer care făcea parte dintr-un ștab (1); p. ext. ofițer superior. ◊ Ștab-ofițer = ofițer de stat-major. 3. S. m. (Fam.) Persoană de vază pe plan social; șef, conducător. – Din germ. Stab, rus. štab.

ȘTAB, (1) ștaburi, s. n., și (2) ștabi, s. m. 1. (Germanism învechit) Stat-major. Rugasem pe doctorul ștabului să-mi dea vrun leac. RUSSO, O. 49. ◊ Fig. Craiul sta ocolit d-o numeroasă curte; Cerbii cu coarne lungi, urșii cu coade scurte Alcătuiau un ștab vrednic a fi privit. ALEXANDRESCU, P. 128. ♦ (Cu sens colectiv) Ofițerii care alcătuiesc statul-major; p. ext. grup de ofițeri superiori. Nu e de loc bucuros acum, cînd vede venind pe poteca de pietricele dinspre cancelarie, ștabul. CAMIL PETRESCU, O. I 245. Ștab-ofițer = ofițer de stat-major. Această comisie a venit în adevăr, compusă fiind de un aghiotant domnesc german... și de un ștab-ofițer austriac. I. IONESCU, M. 29. 2. (Astăzi familiar) Șef, conducător.

ștab2 (stat-major) (înv.) s. n., pl. ștáburi

ștab1 (ofițer superior, șef) (înv., fam.) s. m., pl. ștabi

ȘTAB s. v. conducător, stat-major, șef.

ȘTAB s. (fam.) mahăr. (E mare ~ la noi.)

ȘTAB s. m. (fam.) persoană de vază pe plan social; șef, conducător. (< germ. Stab)

ștab (ștaburi), s. n.1. (Înv.) Stat Major. – 2. (S. m.) Ofițer din Statul Major. Germ. Stab, prin intermediul rus. štab (Candrea). Este dubletul lui șteap, s. m. (spin, mărăcine), prin intermediul săs. stap (Drăganu, Dacor., III, 709; cf. Graur, BL, III, 43), cf. sb. štap, rus. štepa (în Munt., mai curînd în forma ștep).

ȘTAB2 ~i m. fam. Persoană care face parte din conducerea unei instituții, organizații etc.; conducător; șef. /<germ. Stab, rus. štab

ȘTAB1 ~uri n. Organ de conducere a forțelor armate; stat-major. /<germ. Stab, rus. štab

ștab s.n. (reg.) rindea cu care se rotunjesc muchiile la obiectele din lemn.

ștab n. stat-major: ștabul regimentului. [Nemț. (GENERAL)STAB].

ștab n., pl. urĭ (rus. štab, d. germ. [general]-stab). Vechĭ. Stat-major. Sediŭ: ștabu regimentuluĭ. V. dejurstvă.

ștab-ofițér (înv.) s. m.[1], pl. ștab-ofițéri corectată

  1. În original s. n. gall

Definiții din dicționare specializate

Aceste definiții pot explica numai anumite înțelesuri ale cuvintelor.

ștab (stat-major) s. n., pl. ștáburi

ștab (ofițer superior, șef) s. m., pl. ștabi

*ȘTAB s. (fam.) mahăr. (E mare ~ la noi.)

ștab s. v. CONDUCĂTOR. STAT-MAJOR. ȘEF.

ștab-ofițér s. m., pl. ștab-ofițéri

Intrare: ștab (persoană; -i)
ștab1 (s.m.) substantiv masculin
substantiv masculin (M1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • ștab
  • ștabul
  • ștabu‑
plural
  • ștabi
  • ștabii
genitiv-dativ singular
  • ștab
  • ștabului
plural
  • ștabi
  • ștabilor
vocativ singular
plural
Intrare: ștab (stat-major)
ștab2 (s.n.) substantiv neutru
substantiv neutru (N24)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • ștab
  • ștabul
  • ștabu‑
plural
  • ștaburi
  • ștaburile
genitiv-dativ singular
  • ștab
  • ștabului
plural
  • ștaburi
  • ștaburilor
vocativ singular
plural
Intrare: ștab-ofițer
substantiv masculin compus
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • ștab-ofițer
  • ștab-ofițerul
plural
  • ștab-ofițeri
  • ștab-ofițerii
genitiv-dativ singular
  • ștab-ofițer
  • ștab-ofițerului
plural
  • ștab-ofițeri
  • ștab-ofițerilor
vocativ singular
  • ștab-ofițer
plural
  • ștab-ofițeri
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

ștab (persoană)

  • 1. învechit Ofițer care făcea parte dintr-un ștab (1.).
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC
    • 1.1. prin extensiune Ofițer superior.
      surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC un exemplu
      exemple
      • Nu e de loc bucuros acum, cînd vede venind pe poteca de pietricele dinspre cancelarie, ștabul. CAMIL PETRESCU, O. I 245.
        surse: DLRLC
  • 2. familiar Persoană de vază pe plan social.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC MDN '00 sinonime: conducător mahăr șef, -ă

etimologie:

ștab (stat-major)

  • surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC 2 exemple
    exemple
    • Rugasem pe doctorul ștabului să-mi dea vrun leac. RUSSO, O. 49.
      surse: DLRLC
    • figurat Craiul sta ocolit d-o numeroasă curte; Cerbii cu coarne lungi, urșii cu coade scurte Alcătuiau un ștab vrednic a fi privit. ALEXANDRESCU, P. 128.
      surse: DLRLC

etimologie:

ștab-ofițer

  • 1. Ofițer de stat-major.
    surse: DEX '09 DLRLC un exemplu
    exemple
    • Această comisie a venit în adevăr, compusă fiind de un aghiotant domnesc german... și de un ștab-ofițer austriac. I. IONESCU, M. 29.
      surse: DLRLC

etimologie: