4 definiții pentru ștănțar


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

ȘTĂNȚÁR, ștănțari, s. m. Muncitor care croiește talpa încălțămintei tăind-o cu ștanța (1). – Ștanță + suf. -ar.

ȘTĂNȚÁR, ștănțari, s. m. Muncitor care croiește talpa încălțămintei tăind-o cu ștanța (1). – Ștanță + suf. -ar.

ștănțar sm [At: NOM. PROF. 46 / Pl: ~i / E: ștanță + -ar] Muncitor care croiește talpa încălțămintei tăind-o cu ștanța (1).


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

ștănțár s. m., pl. ștănțári

ștănțár s. m., pl. ștănțári

Intrare: ștănțar
substantiv masculin (M1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • ștănțar
  • ștănțarul
  • ștănțaru‑
plural
  • ștănțari
  • ștănțarii
genitiv-dativ singular
  • ștănțar
  • ștănțarului
plural
  • ștănțari
  • ștănțarilor
vocativ singular
  • ștănțarule
  • ștănțare
plural
  • ștănțarilor
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

ștănțar

  • 1. Muncitor care croiește talpa încălțămintei tăind-o cu ștanța (1.).
    surse: DEX '09 DEX '98

etimologie:

  • Ștanță + sufix -ar.
    surse: DEX '09 DEX '98