dexonline

Caută în tot textul definițiilor

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

ȘPĂLTUÍTĂ, șpăltuite, adj. (Despre piei) Care a fost supusă șpăltuirii. – V. șpăltui.

șpăltuită a [At: LTR² XVII, 39 / Pl: ~te / E: șpăltui] (Tăb; d. piei) Care a fost supusă șpăltuirii.

ȘPĂLTUÍTĂ, șpăltuite, adj. (Despre piei) Care a fost supus șpăltuirii. – V. șpăltui.

ȘPĂLTUÍ, șpăltuiesc, vb. IV. Tranz. A despica în grosime pieile de tăbăcărie, în cursul procesului de prelucrare. – Din germ. spalten.

ȘPĂLTUÍ, șpăltuiesc, vb. IV. Tranz. A despica în grosime pieile de tăbăcărie, în cursul procesului de prelucrare. – Din germ. spalten.

șpăltui vt [At: NOM. MIN. I, 382 / V: sp~, ~Ițui / Pzi: ~esc / E: ger spalten] (Tăb;i. piei) A supune șpăltuirii.

ȘPĂLTUÍ, șpăltuiesc, vb. IV. Tranz. A despica în grosime pieile de tăbăcărie, în cursul procesului de prelucrare. Mașină de șpăltuit.

A ȘPĂLTUÍ ~iésc tranz. (piei) A despica în grosime în procesul prelucrării. /<germ. spalten

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

șpăltuítă adj. f., pl. șpăltuíte

Intrare: șpăltuită

Intrare: șpăltuit (part.)

șpăltuit² (part.)

participiu (PT2) Surse flexiune: DOR		masculin		feminin
participiu (PT2) Surse flexiune: DOR		nearticulat	articulat	nearticulat	articulat
nominativ-acuzativ	singular	șpăltuit	șpăltuitul șpăltuitu‑	șpăltuită	șpăltuita
nominativ-acuzativ	plural	șpăltuiți	șpăltuiții	șpăltuite	șpăltuitele
genitiv-dativ	singular	șpăltuit	șpăltuitului	șpăltuite	șpăltuitei
genitiv-dativ	plural	șpăltuiți	șpăltuiților	șpăltuite	șpăltuitelor
vocativ	singular	—		—
vocativ	plural	—		—

* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)