2 intrări

12 definiții


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

șoncăit1 sn [At: UDRESCU, GL. / Pl: ~uri / E: șoncăi] (Mun) Șchiopătare.

șoncăit2, ~ă [At: GR. S. IV, 134 / V: (reg) șolcăiat, șolc~ / Pl: ~iți, ~e / E: șoncăi] 1-4 smf, a (Mun; adesea dep) Șchiop (1-4). 5 a (Mun; Mol; d. ființe; îf șolcăit) Pocit. 6 a (Mun; Mol; d. ființe; îaf) Caraghios (2). 7 a (Mun; pex; d. obiecte; îf șolcăiat) Deformat (2). 8 a (Mun; pex; d. obiecte; îaf) Uzat. 9 a (Mun; Mol; d. obiecte; îf șolcăit) Deplasat din locul sau din poziția normală.

șoncăi [At: GR. S. III, 343 / V: (reg) șolc~, șolcăia (Pzi: ~iez) / Pzi: șoncăi / E: șonc3 + -ăi] 1 vi (Mun; d. ființe) A șchiopăta (1). 2 vt (Reg; c. i. picioare; îf șolcăia) A schilodi. 3 vt (Mun; Mol; pex; c. i. obiecte) A deplasa din locul sau din poziția normală.

șólcăĭ, a v. tr. (imit. ca și honcăĭ. V. șonțesc, șovîlcăĭ). Munt. est. Mold. sud. Așez răŭ o învălitoare, un macat, o haĭnă, o cusutură (cupesc). Un covor șolcăit, un covor pus strîmb și încrețit. – Și șoncăĭ, șoncăit (Bz.).


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.


Dicționare specializate

Aceste definiții explică de obicei numai înțelesuri specializate ale cuvintelor.

șoncăít1 s.n. (reg.) șchiopătură, șchiopăt, șoncăială.

șoncăít2, -ă, adj. (reg.) 1. șchiop. 2. (despre picioare) schilodit. 3. (în forma: șolcăit) pocit, caraghios. 4. (despre obiecte; în forma: șolcăit) deformat, stricat, uzat. 5. (în forma: șolcăit) deplasat din locul sau din poziția normală.

șoncăí, șóncăi, vb. IV (reg.) 1. a șchiopăta. 2. (în forma: șolcăia; despre picioare) a deforma, a schilodi. 3. (despre obiecte) a deplasa (din locul sau din poziția normală).

Intrare: șoncăit
șoncăit adjectiv
adjectiv (A2)
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • șoncăit
  • șoncăitul
  • șoncăitu‑
  • șoncăi
  • șoncăita
plural
  • șoncăiți
  • șoncăiții
  • șoncăite
  • șoncăitele
genitiv-dativ singular
  • șoncăit
  • șoncăitului
  • șoncăite
  • șoncăitei
plural
  • șoncăiți
  • șoncăiților
  • șoncăite
  • șoncăitelor
vocativ singular
plural
Intrare: șoncăi
verb (VT343)
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • șoncăi
  • șoncăire
  • șoncăit
  • șoncăitu‑
  • șoncăind
  • șoncăindu‑
singular plural
  • șoncăie
  • șoncăiți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • șoncăi
(să)
  • șoncăi
  • șoncăiam
  • șoncăii
  • șoncăisem
a II-a (tu)
  • șoncăi
(să)
  • șoncăi
  • șoncăiai
  • șoncăiși
  • șoncăiseși
a III-a (el, ea)
  • șoncăie
(să)
  • șoncăie
  • șoncăia
  • șoncăi
  • șoncăise
plural I (noi)
  • șoncăim
(să)
  • șoncăim
  • șoncăiam
  • șoncăirăm
  • șoncăiserăm
  • șoncăisem
a II-a (voi)
  • șoncăiți
(să)
  • șoncăiți
  • șoncăiați
  • șoncăirăți
  • șoncăiserăți
  • șoncăiseți
a III-a (ei, ele)
  • șoncăie
(să)
  • șoncăie
  • șoncăiau
  • șoncăi
  • șoncăiseră
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)