3 intrări

22 de definiții (cel mult 20 afișate)

arată toate definițiile


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

ȘOȘOTÍRE s. f. v. șușotire.

ȘOȘOTÍ vb. IV v. șușoti.

ȘUȘOTÍ, șușotesc, vb. IV. Intranz. 1. A vorbi încet, în șoaptă; a șopti (cuiva) la ureche; p. ext. a vorbi în taină. 2. (Despre ape, frunze etc.; la pers. 3) A produce un zgomot ușor și uniform; a șopti. [Var.: șoșotí vb. IV] – Formație onomatopeică. Cf. fr. chuchoter.

ȘUȘOTÍRE, șușotiri, s. f. Acțiunea de a șușoti și rezultatul ei. [Var.: șoșotíre s. f.] – V. șușoti.

ȘUȘOTÍRE, șușotiri, s. f. Acțiunea de a șușoti și rezultatul ei. [Var.: șoșotíre s. f.] – V. șușoti.

șușoti [At: ALEXI, W. / V: (reg) șoș~ / Pzi: ~tesc / E: fo cf fr chuchotter] 1 (Reg) vi (D. ape, frunze, vânt etc.) A șopoti (3). 2-3 vti A șopti (1-2). 4 vt A șopti (3). 5 vi (Îf șoșoti) A râde pe înfundate sau pe ascuns.

șușotire sf [At: DEX / V: (reg) șoș~ / Pl: ~ri / E: șușoti] (Reg) 1 Șoptire (1). 2 Șușoteală (2).

ȘUȘOTÍ, șușotesc, vb. IV. Intranz. 1. A vorbi încet, în șoaptă; a șopti (cuiva) la ureche; p. ext. a vorbi în taină. 2. (Despre ape, frunze etc.; la pers. 3) A produce un zgomot ușor și uniform; a șopti. [Var.: șoșotí vb. IV] – Formație onomatopeică. Cf. fr. chuchoter.

ȘUȘOTÍ, șușotesc, vb. IV. Intranz. 1. A vorbi încet, în șoaptă, a șopti (cuiva) la ureche; p. ext. a vorbi în taină. 2. (Despre ape) A produce un zgomot lin și uniform; a șopti. Apele șușoteau lovindu-se de malul lin. V. ROM. octombrie 1953, 14. Auzeau... cum se strecoară fața apei, șușotind și gîlgîind. DUMITRIU, N. 135. – Variantă: șoșotí (EMINESCU, O. IV 109) vb. IV.

ȘUȘOTÍ vb. IV. intr. 1. A vorbi încet, în șoaptă; a șopti la ureche. 2. (Despre ape) A produce un zgomot lin și uniform. [Var. șoșoti vb. IV. / < fr. chuchoter].

ȘUȘOTÍ vb. intr. 1. a vorbi în șoaptă; a șopti la ureche. 2. (despre ape, frunze) a produce un zgomot lin și uniform. (< fr. chuchoter)

A ȘUȘOTÍ ~ésc intranz. 1) A face schimb de informații pe șoptite. 2) rar (despre ape, frunze etc.) A produce un zgomot specific, ușor și monoton. /Onomat.

șoșotì v. a șopti: șoșotesc, vorbesc, născocesc NEGR. [Onomatopee].

*șoșotésc v. intr. (fr. chuchoter, a șopti). Barb. (deși la Tkt. și la Panf. e dat ca pop.). Șoptesc, șopotesc. Foșnesc.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

șușotí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. șușotésc, imperf. 3 sg. șușoteá; conj. prez. 3 să șușoteáscă

șușotíre s. f., g.-d. art. șușotírii; pl. șușotíri

șușotí vb., ind. prez. 1 sg. și3 pl. șușotésc, imperf. 3 sg. șușoteá; conj. prez. 3 sg. și pl. șușoteáscă

șușotíre s. f., g.-d. art. șușotírii; pl. șușotíri

arată toate definițiile

Intrare: șoșotire
șoșotire
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
Intrare: șușoti
verb (V401)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • șușoti
  • șușotire
  • șușotit
  • șușotitu‑
  • șușotind
  • șușotindu‑
singular plural
  • șușotește
  • șușotiți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • șușotesc
(să)
  • șușotesc
  • șușoteam
  • șușotii
  • șușotisem
a II-a (tu)
  • șușotești
(să)
  • șușotești
  • șușoteai
  • șușotiși
  • șușotiseși
a III-a (el, ea)
  • șușotește
(să)
  • șușotească
  • șușotea
  • șușoti
  • șușotise
plural I (noi)
  • șușotim
(să)
  • șușotim
  • șușoteam
  • șușotirăm
  • șușotiserăm
  • șușotisem
a II-a (voi)
  • șușotiți
(să)
  • șușotiți
  • șușoteați
  • șușotirăți
  • șușotiserăți
  • șușotiseți
a III-a (ei, ele)
  • șușotesc
(să)
  • șușotească
  • șușoteau
  • șușoti
  • șușotiseră
verb (V401)
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • șoșoti
  • șoșotire
  • șoșotit
  • șoșotitu‑
  • șoșotind
  • șoșotindu‑
singular plural
  • șoșotește
  • șoșotiți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • șoșotesc
(să)
  • șoșotesc
  • șoșoteam
  • șoșotii
  • șoșotisem
a II-a (tu)
  • șoșotești
(să)
  • șoșotești
  • șoșoteai
  • șoșotiși
  • șoșotiseși
a III-a (el, ea)
  • șoșotește
(să)
  • șoșotească
  • șoșotea
  • șoșoti
  • șoșotise
plural I (noi)
  • șoșotim
(să)
  • șoșotim
  • șoșoteam
  • șoșotirăm
  • șoșotiserăm
  • șoșotisem
a II-a (voi)
  • șoșotiți
(să)
  • șoșotiți
  • șoșoteați
  • șoșotirăți
  • șoșotiserăți
  • șoșotiseți
a III-a (ei, ele)
  • șoșotesc
(să)
  • șoșotească
  • șoșoteau
  • șoșoti
  • șoșotiseră
Intrare: șușotire
șușotire substantiv feminin
substantiv feminin (F107)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • șușotire
  • șușotirea
plural
  • șușotiri
  • șușotirile
genitiv-dativ singular
  • șușotiri
  • șușotirii
plural
  • șușotiri
  • șușotirilor
vocativ singular
plural
șoșotire substantiv feminin
substantiv feminin (F107)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • șoșotire
  • șoșotirea
plural
  • șoșotiri
  • șoșotirile
genitiv-dativ singular
  • șoșotiri
  • șoșotirii
plural
  • șoșotiri
  • șoșotirilor
vocativ singular
plural
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

șușoti șoșoti

  • 1. A vorbi încet, în șoaptă; a șopti (cuiva) la ureche.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC DN
  • 2. unipersonal (Despre ape, frunze etc.) A produce un zgomot ușor și uniform.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC DN sinonime: șopti attach_file 2 exemple
    exemple
    • Apele șușoteau lovindu-se de malul lin. V. ROM. octombrie 1953, 14.
      surse: DLRLC
    • Auzeau... cum se strecoară fața apei, șușotind și gîlgîind. DUMITRIU, N. 135.
      surse: DLRLC

etimologie:

șușotire șoșotire

  • 1. Acțiunea de a șușoti și rezultatul ei.
    surse: DEX '09 DEX '98

etimologie:

  • vezi șușoti
    surse: DEX '09 DEX '98