ȘINTOISM s. n. Religie apărută în Japonia în sec. VI, ca reacție la introducerea budismului, caracterizată prin animism, venerarea unor divinități ale naturii, cultul eroilor, al strămoșilor și al împăratului, ca divinitate vizibilă. – Din fr. shintoïsme.

șintoism sns [At: RESMERIȚĂ, D. 756 / V: (înv) si~ / S și: shi~ / E: fr shintoisme] Religie națională a Japoniei, caracterizată prin animism, venerarea unor divinități ale naturii, cultul strămoșilor și al eroilor.

ȘINTOISM s. n. Religie națională a Japoniei, caracterizată prin animism, venerarea unor divinități ale naturii, cultul eroilor, al strămoșilor etc. – Din fr. shintoïsme.

ȘINTOISM s. n. Religia de stat a Japoniei.

ȘINTOISM s.n. Veche religie a japonezilor, avînd soarele ca divinitate principală și spiritele strămoșilor și al cărei cult constă în rugăciuni și ofrande de flori și orez. [Pron. -to-ism, scris și shintoism. / < fr. shintoïsme, cf. jap. shinto – calea lui Dumnezeu].

ȘINTOISM s. n. religie tradițională a japonezilor, religia de stat până la sfârșitul celui de-al doilea război mondial, caracterizată prin animism, venerarea Soarelui ca divinitate principală și prin cultul spiritelor strămoșilor, al eroilor și al mikadoului. (< fr. shintoïsme)

ȘINTOISM n. Una dintre cele mai răspândite religii, apărută pe baza cultului primitiv al naturii și al diferitelor rituri magice. /<fr. shintoïsme

shintoism sn vz șintoism

SHINTOISM s.n. v. șintoism.

sintoism n. religiunea primitivă a Japoniei, numără azi vr’o 14 milioane de sectatori.

*șintoízm n. (d. japonezu šinto). Religiunea națională a Japoniiĭ, întărită ĭar de la restabilirea puteriĭ imperiale.

șintoism s. n.

șintoism s. n.

șintoism s. n.

SHINTOISM v. șintoism.