șiba¹ [At: CIUPALĂ, T. 238 / E: ger schiebe (Imt al lui schieben „a împinge”)] (Reg) 1-2 sn, i (Cuvânt folosit de muncitorii forestieri, prin care se) exprimă comanda ca buștenii să fie târâți cu ajutorul țapinelor Si: (reg) șuba¹ (1-2). 3 av (Îe) A-l da (sau a-l lua) ~ A-l împinge târâș. 4 av (Îe) A se duce ~ A aluneca (4).

șiba² vt [At: CIUPALĂ, T. 226 / V: (reg) șiva / Pzi: ~bez / E: ns cf șiba¹] (Reg;i. bușteni) A târî cu ajutorul țapinelor Si: (reg) a șuba², a șubui (1).

șăbie sf vz șibă

șâbră sf vz șibă

șibă sf [At: PRIBEAGUL, P. R. 62 / V: (reg) șăbie (Pl: ~ii), șâbră, ~bie (Pl: ~bii), șubă² / Pl: ~be / E: srb jiba] 1 (Ban) Crenguță (1). 2 (Ban) Vreasc. 3 (Ban) Surcică. 4 (Ban; Trs) Prăjină de care se atârnă găleata la fântâna cu cumpănă. 5 (Reg) Cumpănă la fântână.

șibie sf vz șibă

șiva v vz șiba²

șubă² sf vz șibă

ȘIBĂ s. v. crăculiță, crăcușoară, crăcuță, crenguță, gătej, rămurea, rămurică, surcea, surcică, uscătură, vreasc.

șibă s. v. CRĂCULIȚĂ. CRĂCUȘOARĂ. CRĂCUȚĂ. CRENGUȚĂ. GĂTEJ. RĂMUREA. RĂMURICĂ. SURCEA. SURCICĂ. USCĂTURĂ. VREASC.

șiba! interj. (reg.) termen folosit de muncitorii forestieri, prin care se dă comanda ca butucul să fie târât cu ajutorul țapinelor; șuba!

șiba, șibez, vb. I (reg.; despe butuci) a târî cu ajutorul țapinelor; a șuba.

șibă, șibe, s.f. (reg.) 1. crenguță; vreasc, surcică. 2. prăjină de care se leagă găleata la fântâna cu cumpănă. 3. cumpănă (la fântână).