2 intrări

8 definiții

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

șarbă sf vz șerb

șerb, șearbă smf [At: PSALT. HUR. 75712 / V: (înv) șarbă, (rar) sf, șirb sm / Pl: ~i, ~e / E: ml servus, serva] 1 (Înv) Sclav. 2 (Îvr; pex) Persoană aservită cuiva. 3 (Bis; înv; cu determinări ca „lui Dumnezeu”, „Domnului” etc.) Persoană cucernică. 4 (Îvr; îe) Sunt ~ul dumneavoastră (sau al dumitale) Formulă de reverență sau de salut. 5 (În Evul Mediu) Țăran legat de pământul unui latifundiar, depinzând cu persoana și cu bunurile sale de acesta Si: iobag.

șárbă și șearbă f., pl. șerbe (lat. sĕrva). Vechĭ. Femeĭa unuĭ șerb.

șerb m. (lat. sĕrvus, rob, it. pg. servo, pv. ser, vfr. serf, sp. siervo. V. servitor). Vechĭ. Țăran supus unuĭ boĭer și alipit pămîntuluĭ pe care trăĭa și de pe care n’avea voĭe să se mute, nicĭ să dispună de persoana și de munca luĭ: șerbiĭ se numeaŭ în Țara Românească „rumânĭ”, în Moldova „vecinĭ”, și în Ardeal „ĭobagĭ”. – Fem. șarbă, pl. șerbe. V. român, vecin, ĭobag, răzăș.

Dicționare morfologice

Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).

!șearbă s. f., g.-d. art. șearbei; pl. șerbe

șarbă (înv.) s. f., g.-d. art. șerbei; pl. șerbe

șárbă s. f., g.-d. art. șárbei; pl. șérbe

Intrare: șarbă
substantiv feminin (F17)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • șarbă
  • șarba
plural
  • șerbe
  • șerbele
genitiv-dativ singular
  • șerbe
  • șerbei
plural
  • șerbe
  • șerbelor
vocativ singular
plural
Intrare: șearbă
substantiv feminin (F12)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • șearbă
  • șearba
plural
  • șerbe
  • șerbele
genitiv-dativ singular
  • șerbe
  • șerbei
plural
  • șerbe
  • șerbelor
vocativ singular
plural