14 definiții pentru învestitură investitură


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

ÎNVESTITÚRĂ, învestituri, s. f. Act prin care cineva este învestit cu o demnitate. ♦ (În societatea medievală) Ceremonie solemnă prin care o persoană era învestită cu o demnitate, cu un drept etc. de către seniorul său. – Învesti + suf. -tură (după fr. investiture).

ÎNVESTITÚRĂ, învestituri, s. f. Act prin care cineva este învestit cu o demnitate. ♦ (În societatea medievală) Ceremonie solemnă prin care o persoană era învestită cu o demnitate, cu un drept etc. de către seniorul său. – Învesti + suf. -tură (după fr. investiture).

învestitu sf [At: STAMATI, D. / Pl: ~ri / E: învesti + -tură] 1-2 (Înv) Act solemn prin care cineva era învestit cu (o demnitate sau) un drept etc. Si: (înv) înveșmântătură (3-4). 3 (Înv) Act prin care seniorul acorda vasalului său un beneficiu, o feudă. 4 Act de numire a unui prelat. 5 Act prin care un partid politic desemnează un candidat pentru o funcție electivă. 6 (Înv) Ceremonie prin care cineva obținea titlul de cavaler.

ÎNVESTITÚRĂ, învestituri, s. f. (În orînduirea feudală) Act solemn prin care o persoană era învestită cu o demnitate, intra în posesia unei feude, a unui rang etc. La vizita de învestitură făcută sultanului, a îmbrîncit cu piciorul papucii oficiali. HOGAȘ, DR. II 176.

ÎNVESTITÚRĂ s.f. 1. Act solemn prin care în evul mediu cineva era învestit cu o demnitate, cu un drept etc. ♦ Actul prin care seniorul acorda vasalului său un beneficiu, o feudă. ♦ Act de numire și de confirmare în funcții ecleziastice a unui prelat. 2. Act prin care un partid politic desemnează un candidat pentru o funcție electivă. [Var. investitură s.f. / cf. it. investitura, fr. investiture].

ÎNVESTITÚRĂ s. f. 1. (în evul mediu) act solemn prin care cineva era învestit cu o demnitate, cu un drept etc. ◊ act prin care seniorul acorda vasalului său un beneficiu, o feudă. 2. act de numire și de confirmare în funcție a unui prelat. 2. act prin care un partid politic desemnează un candidat pentru o funcție electivă. 4. vot de ~ = act prin care o adunare (parlament) dă unui om de stat misiunea de a constitui guvernul. (< fr. investiture)

ÎNVESTITÚRĂ ~i f. Act prin care cineva este învestit cu o demnitate. /a învesti + suf. ~tură

învestitură f. 1. act prin care se investia pe cineva cu o demnitate ecleziastică, cu un feud; 2. punere în posesiune oficială a unei țări: învestitura la Constantinopole a lui Cuza-Vodă (1861), a lui Carol (1866).

INVESTITÚRĂ s.f. v. învestitură.

*investitúră f., pl. ĭ (fr. investiture, it. investitura). Acordarea solemnă a unuĭ feud, a uneĭ demnitățĭ ecleziastice, a uneĭ domniĭ dependente: investitura luĭ Cuza la Constantinopol (1861).


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

învestitúră s. f., g.-d. art. învestitúrii; pl. învestitúri

învestitúră s. f., g.-d. art. învestitúrii; pl. învestitúri


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

ÎNVESTITÚRĂ s. v. împuternicire.

ÎNVESTITU s. împuternicire, învestire. (A primit ~.)


Dicționare enciclopedice

Definiții enciclopedice

ÎNVESTITÚRĂ (< fr., lat.) s. f. (În Ev. med.) Act solemn prin care o persoană era învestită cu o demnitate, cu un drept etc. ♦ Actul prin care seniorul acorda vasalului său un beneficiu sau un feud. ♦ Actul de numire și de confirmare în funcție a unui prelat. Până la sfârșitul sec. 11, dreptul de î. a aparținut, de fapt, puterii laice (regelui, în Anglia; împăratului, în Germania). Ca urmare va interzicerii (1075), de către papa Grigore al VII-lea, împăratului german Henric al IV-lea să numească și să confirme clerul înalt în funcții bisericești, se accentuează lupta dintre puterea laică și cea papală (numită lupta pentru î.), care se va încheia în 1122 printr-un compromis, cunoscut sub numele de Concordatul de la Worms.

Intrare: învestitură
învestitură substantiv feminin
substantiv feminin (F43)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • învestitu
  • ‑nvestitu
  • învestitura
  • ‑nvestitura
plural
  • învestituri
  • ‑nvestituri
  • învestiturile
  • ‑nvestiturile
genitiv-dativ singular
  • învestituri
  • ‑nvestituri
  • învestiturii
  • ‑nvestiturii
plural
  • învestituri
  • ‑nvestituri
  • învestiturilor
  • ‑nvestiturilor
vocativ singular
plural
investitură substantiv feminin
substantiv feminin (F43)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • investitu
  • investitura
plural
  • investituri
  • investiturile
genitiv-dativ singular
  • investituri
  • investiturii
plural
  • investituri
  • investiturilor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

învestitură investitură

  • 1. Act prin care cineva este învestit cu o demnitate.
    surse: DEX '09 DEX '98
    • 1.1. (În societatea medievală) Ceremonie solemnă prin care o persoană era învestită cu o demnitate, cu un drept etc. de către seniorul său.
      surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC DN attach_file un exemplu
      exemple
      • La vizita de învestitură făcută sultanului, a îmbrîncit cu piciorul papucii oficiali. HOGAȘ, DR. II 176.
        surse: DLRLC
    • 1.2. Actul prin care seniorul acorda vasalului său un beneficiu, o feudă.
    • 1.3. Act de numire și de confirmare în funcții ecleziastice a unui prelat.
      surse: DN
  • 2. Act prin care un partid politic desemnează un candidat pentru o funcție electivă.
    surse: DN
  • 3. Vot de învestitură = act prin care o adunare (parlament) dă unui om de stat misiunea de a constitui guvernul.
    surse: MDN '00

etimologie:

  • Învesti + sufix -tură
    surse: DEX '09 DEX '98