17 definiții pentru învățământ

din care

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

ÎNVĂȚĂMÂNT, (1) învățăminte, s. n. 1. Precept din care se deduce un mod de a acționa, de a gândi etc.; învățătură. 2. Domeniul și activitatea de instruire și de educare (prin școli); p. ext. totalitatea instituțiilor școlare. ♦ Învățământ la distanță = formă de învățământ superior, care nu implică prezența la cursuri, fiind destinat în primul rând persoanelor încadrate în muncă. – Învăța + suf. -ământ (după fr. enseignement).

învățământ sn [At: CARAGIALE, ap. TDRG / Pl: ~minte / E: învăța + -ământ] 1 Precept din care se deduce un mod de a acționa, de a gândi etc. 2 Învățare (3). 3-4 (Domeniu și) activitate de educare și instruire în școli Si: (înv) învățătorie (1-2). 5 (Pex) Totalitate a instituțiilor școlare. 6 (Îs) ~ public (sau de stat) Învățământ (3) îndrumat și controlat de către organele responsabile ale administrației de stat. 7 (Îs) ~ elementar Primă treaptă de învățământ (3) în care se predau cunoștințe elementare. 8 (Îs) ~ superior Cel mai înalt grad de învățământ (3) predat în institute și universități. 9 Domeniu de activitate în care activează personalul didactic Si: învățătură (7).

ÎNVĂȚĂMÂNT, (1) învățăminte, s. n. 1. Precept din care se deduce un mod de a acționa, de a gândi etc.; învățătură. 2. Domeniul și activitatea de instruire și de educare (prin școli); p. ext. totalitatea instituțiilor școlare. – Învăța + suf. -ământ (după fr. enseignement).

ÎNVĂȚĂMÂNT s. n. 1. proces de instruire și educare în școală. ◊ (p. ext.) sistemul instituțiilor școlare dintr-o țară. 2. domeniu de activitate a cadrelor didactice. 3. (pl.) concluzie trasă dintr-o experiență, dintr-un eveniment etc. (după fr. enseignement)

ÎNVĂȚĂMÂNT ~inte n. 1) la sing. Activitate social organizată de instruire și de educare a tinerei generații. 2) la sing. Totalitate a instituțiilor de instruire dintr-o țară. ~ public. ~ mediu. ~ superior. 3) Concluzie dedusă din practica vieții sociale sau individuale; învățătură; lecție. ~intele istoriei. 4) fam. Îndrumare dată cuiva sau primită de cineva. /a învăța + suf.~ământ

învățământ n. 1. arta sau modul de a învăța, instrucțiune: învățământul poate fi literar, clasic, tehnic, științific, agricol, militar și religios; 2. lucru învățat, povață; 3. carieră de profesor: a intrat în învățământ.

ÎNVĂȚĂMÎNT, (1) învățăminte, s. n. 1. Concluzie teoretică și practică a unei expuneri, a unei întîmplări, a unui eveniment etc.; învățătură. Marile dezbateri științifice din Uniunea Sovietică în jurul problemelor filozofiei, lingvisticii, biologiei și fiziologiei, descoperirile remarcabile ale savanților sovietici în domeniul structurii materiei vii, al structurii atomului, al cosmogoniei constituie izvoare de prețioase învățăminte pentru cadrele noastre științifice și didactice. GHEORGHIU-DEJ, ART. CUV. 464. O notiță statistică foarte curioasă și plină de învățăminte. CARAGIALE, S. U. 39. 2. Organizare a procesului de instrucție și de educație (în școală); procesul de instrucție și de educație a elevilor (în școală) (v. instrucție, educație); p. ext. totalitatea instituțiilor școlare. În anii regimului de democrație populară învățămîntul a luat un puternic avînt. SCÎNTEIA, 1953, nr. 2857. În bugetul pe 1951 al R.P.R. 12% din totalul cheltuielilor au fost destinate pentru învățămînt. IST. R.P.R. 749. ◊ Învățămînt public v. public. Învățămînt elementar v. elementar. Învățămînt mediu v. mediu. Învățămînt superior v. superior. Învățămînt de partid = formă de învățămînt organizat de partid în care se predau cunoștințe din domeniul ideologiei marxist-leniniste menite să ducă la ridicarea nivelului ideologic și profesional al oamenilor muncii. 3. Domeniu în care activează cadrele didactice.

învățămînt n., pl. inte (d. a învăța, v. tr., după fr. enseignement). Acțiunea, modu de a-l învăța pe altu. Instrucțiune, școală: învățămîntu primar, secundar, superior. Învățătură, lucru care te învață: a da copiilor bune învățăminte. Cariera de profesor: a intra în învățămînt.

Dicționare morfologice

Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).

învățământ s. n., (precepte, învățături) pl. învățăminte

învățământ s. n., (precepte, învățături) pl. învățăminte

învățământ s. n., (precepte, învățături) pl. învățăminte

Dicționare relaționale

Indică relații între cuvinte (sinonime, antonime).

ÎNVĂȚĂMÂNT s. 1. instrucție, învățătură, (înv.) pedeapsă. (Procesul de ~.) 2. concluzie, învățătură, (fig.) lecție. (A tras ~mintele care se impuneau.)

ÎNVĂȚĂMÎNT s. 1. educație, instrucție, învățătură, (înv.) pedeapsă. (Procesul de ~.) 2. concluzie, învățătură, (fig.) lecție. (A tras ~mintele care se impuneau.)

Dicționare specializate

Explică înțelesuri specializate ale cuvintelor.

învățământ muzical, parte constitutivă a învățământului general având drept scop dezvoltarea unui anumit grad de capacitate muzicală generală sau specială. În î. antic. teoria, căreia i se adăuga o baza filosofică și matematică, era diferențiată de practică, aceasta din urmă fondată exclusiv pe imitația maestrului, deci empirică. În ev. med. se menține distincția între musicus și cantor*, practica instr. ocupând locul al treilea, ca apanaj al joculatores (v. jongleur) și neintervenind decât ca accesoriu în învățământul oficial. Î. ocupa primele trei din cinci puncte în care era prevăzut învățământul de către Carol cel Mare: psalmodierea*, solfegiul* și cântul, alături de calcul și gramatică. O dată cu fondarea universităților (sec. 13), învățătura disciplinelor teoretice se făcea în quadrivium*, în timp ce practica se continua în școli religioase al căror scop era formarea copiilor de cor sau a instrumentiștilor pentru capelele* religioase și princiare. În paralel cu apariția operei*, se dezvoltă î. profan, destinat în primcipal teatrului. În sec. 15 apăruseră deja în Italia școli pentru studii muzicale, la început doar sub forma unor instituții de binefacere, apoi ca școli specializate pentru cântăreți. Programul de studiu cuprindea cursuri principale și complementare. Aici trebuie căutată originea conservatoarelor*. În 1784 se înființează la Paris „Școala regală de cânt și declamație”, nucleul viitorului Conservator, fondat în 1795. Modelul lui a fost preluat apoi și de instituții similare apărute în marile centre europ.: Milano – 1807, Praga – 1811, Bruxelles – 1813, Florența – 1814, Viena – 1817, Leipzig – 1843, Berlin – 1850, Sank Petersburg – 1862, București și Moscova – 1864, Atena – 1871, Sofia – 1921. În Germania, Musikhochschulen, înființată în jurul anului 1870 inițiază o nouă linie de î. dictată de necesitățile unei instituții științifice, conforme cu cerințele sociale ale epocii. În România, primele forme de î. poartă o dublă amprentă în funcție de metodă, terminologie, instrucție și finalitatea studiilor: religioasă sau laică; î. religios cu caracter limitat, specific, se făcea atât în școli speciale, cât și în școli cu caracter general. Î. laic cuprinde ca formă principală de învățământ școlile de muzică vocală și instr. care s-au constituit în cadrul unor societăți sau asociații muzicale ca nuclee ale viitoarelor conservatoare de la Cluj – 1825, Arad – 1833 sau ale școlilor de muzică de la Brașov – 1834, Sibiu – 1840, Timișoara – 1845. La București (1833-1837) și Iași (1836-1839), prin fondarea Societății Filarmonice și respectiv a Conservatorului filarmonic-dramatic s-au pus bazele învățământului profesionist românesc. În 1834, în București se înființează Școala de muzică vocală a Societății Filarmonice. La 6 octombrie 1864, prin decret semnat de Alexandru Ioan Cuza se înființează Conservatoarele de muzică din București și Iași. În paralel, în tot cursul sec. 19 și începutul sec. 20 continuă să existe conservatoare particulare. La 17 iulie 1931, prin legea autonomiei universitare, Conservatorul din București a dobândit gradul de învățământ superior. În baza noiii legi a învățământului (1948) î. se desfășoară prin cursuri muzicale în cadrul învățământului general sau prin cursuri speciale: cercuri (secții) de muzică pe lângă școlile de cultură generală, licee de muzică, conservatoare și școli populare de artă.

Dicționare enciclopedice

Definiții enciclopedice

ÎNVĂȚĂMÂNT (< învăța, după fr. enseignement) s. n. 1. Proces organizat de instruire și de educare în școală. Treptele de î., în România, sunt: primar (clasele I-IV), gimnazial (V-VIII), liceal (IX-XII) și superior. ♦ P. ext. Sistemul instituțiilor școlare dintr-o țară. 2. Domeniu în care activează cadrele didactice. 3. (La pl., în forma învățăminte) Concluzie teoretică și practică a unei expuneri, a unei întâmplări, a unui eveniment etc.

ORGANIZAȚIA NAȚIUNILOR UNITE PENTRU ÎNVĂȚĂMÂNT, ȘTIINȚĂ ȘI CULTURĂ (în engl.: United Nations Educational, Scientific and Cultural Organization – U.N.E.S.C.O.), agenție specializată guvernamentală în cadrul sistemului O.N.U., cu sediul la Paris (Franța), creată în nov. 1945 în urma Conferinței de la Londra (își începe activitatea la 4 nov. 1946), în scopul intensificării colaborării între națiuni în domeniul educației, științei, culturii și comunicării, în spiritul respectului universal pentru dreptate și în dominația legii, pentru drepturile omului și libertățile fundamentale, indiferent de rasă, sex, limbă sau religie. Promovează cooperarea intelectuală internațională, realizează asistența operațională și stimulează schimburile internaționale și cunoașterea reciprocă în domeniile educației, științei și culturii. U.N.E.S.C.O. are 188 de state membre (2002), între care și România (din 12 iul. 1955).

REVISTA GENERALĂ A ÎNVĂȚĂMÂNTULUI, publicație pedagogică fundată de Spiru Haret. A apărut la București (1905-19170 și 1923-1944) de 10 ori pe an.

Intrare: învățământ
învățământ substantiv neutru
substantiv neutru (N10)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • învățământ
  • ‑nvățământ
  • învățământul
  • învățământu‑
  • ‑nvățământul
  • ‑nvățământu‑
plural
  • învățăminte
  • ‑nvățăminte
  • învățămintele
  • ‑nvățămintele
genitiv-dativ singular
  • învățământ
  • ‑nvățământ
  • învățământului
  • ‑nvățământului
plural
  • învățăminte
  • ‑nvățăminte
  • învățămintelor
  • ‑nvățămintelor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

învățământ, învățămintesubstantiv neutru

  • 1. Precept din care se deduce un mod de a acționa, de a gândi etc. DEX '09 DEX '98
    • format_quote Marile dezbateri științifice din Uniunea Sovietică în jurul problemelor filozofiei, lingvisticii, biologiei și fiziologiei, descoperirile remarcabile ale savanților sovietici în domeniul structurii materiei vii, al structurii atomului, al cosmogoniei constituie izvoare de prețioase învățăminte pentru cadrele noastre științifice și didactice. GHEORGHIU-DEJ, ART. CUV. 464. DLRLC
    • format_quote O notiță statistică foarte curioasă și plină de învățăminte. CARAGIALE, S. U. 39. DLRLC
    • diferențiere Concluzie teoretică și practică a unei expuneri, a unei întâmplări, a unui eveniment etc. DLRLC MDN '00
  • 2. (numai) singular Domeniul și activitatea de instruire și de educare (prin școli). DEX '09 DEX '98 DLRLC MDN '00
    • format_quote În anii regimului de democrație populară învățămîntul a luat un puternic avînt. SCÎNTEIA, 1953, nr. 2857. DLRLC
    • format_quote În bugetul pe 1951 al R.P.R. 12% din totalul cheltuielilor au fost destinate pentru învățămînt. IST. R.P.R. 749. DLRLC
    • diferențiere Organizare a procesului de instrucție și de educație (în școală); procesul de instrucție și de educație a elevilor (în școală). DLRLC
    • 2.1. prin extensiune Totalitatea instituțiilor școlare. DEX '09 DEX '98 DLRLC
      • diferențiere Sistemul instituțiilor școlare dintr-o țară. MDN '00
    • 2.2. Învățământ public. DLRLC
    • 2.4. Învățământ mediu. DLRLC
    • 2.6. Învățământ de partid = formă de învățământ organizat de partid în care se predau cunoștințe din domeniul ideologiei marxist-leniniste menite să ducă la ridicarea nivelului ideologic și profesional al oamenilor muncii. DLRLC
    • 2.7. Învățământ la distanță = formă de învățământ superior, care nu implică prezența la cursuri, fiind destinat în primul rând persoanelor încadrate în muncă. DEX '09
etimologie:
  • Învăța + sufix -ământ DEX '09 DEX '98

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.