învârtejit, ~ă a [At: RUSSO, S. 104 / V: ~jat, ~tij~, ~toj~ / Pl: ~iți, ~e / E: învârteji] 1 Luat într-un vârtej. 2 Învârtit în cerc, în vârtejuri Si: învolburat (1). 3 Care urcă în formă de spirală. 4 Transformat. 5 (Reg) Însănătoșit. 6 (Înv) Întors brusc din drum. 7 (Reg) Schimbat în bine.

învârtejat, ~ă a vz învârtejit

învârteji [At: DOSOFTEI, V. S. 132/2 / V: (înv) ~tiji, ~toji / Pzi: ~jesc / E: în + vârtej] 1 vt A lua într-un vârtej. 2-3 vtr (D. apă) A (se) învârti repede în cerc, în vârtejuri Si: a (se) învolbura (1-2). 4 vi (Îe) A i se ~ capul cuiva A avea amețeli Si: a ameți. 5 vi (D. fum) A se urca în spirală. 6-7 vtr A (se) transforma. 8 vr (Reg) A se schimba în bine. 9 vi (înv) A se întoarce brusc din drum. 10 vr (Reg) A se însănătoși.

învârtiji v vz învârteji

învârtijit, ~ă a vz învârtejit

învârtoji v vz învârteji

învârtojit, ~ă a vz învârtejit

vîrteji vb. IV. 1 refl., tr. (pop.) A (se) învîrteji, a (se) învolbura. A-nceput o ninsoare mărunțică și deasă și s-a pornit crivățul s-o vîrtejească (CAR.). 2 refl. (înv.) A se întoarce (din drum); a se abate din drum. Vezirul s-au vîrtejit pe la Hotin și, luînd Prutul în jos, s-au întors (N. COST.). • prez.ind. -esc. /vîrtej + -i.

ÎNVÎRTEJI, învîrtejesc, vb. IV. Refl. 1. A se mișca în vîrtej, a se învîrti repede în cerc, a se învolbura. Departe, pe munți, tuna; o furtună neagră se învîrtejea la înălțimile Ceahlăului. CAMILAR, TEM. 198. Pe fereastra vagonului priveam cum fulgii sporesc, cum se învîrtejesc, cum cad apoi lin, cum țes pînză albă pe cîmpii, pînă la pădurile negre de sub pîcla zării. SADOVEANU, O. III 329. Albii fluturi ai lui decembrie și ianuarie se învîrtejau turbați. MACEDONSKI, O. III 32. Un nour de corbi fîlfîia pe deasupra croncăind, vulturi mari se învîrtejea în văzduh. RUSSO, S. 139. ♦ Tranz. A răscoli, a învolbura. Zăpada curgea... iar crivățul o spulbera, o-nvîrtejea, ne-o arunca-n ochi. SANDU-ALDEA, U. P. 59. 2. (Învechit) A se întoarce în grabă, în goană. Numaidecît se învîrteji îndată cu toate oștile. BĂLCESCU, O. II 48. Noi înapoi ne-nvîrtejim, Tînărului împărat să-i vestim. TEODORESCU, P. P. 164. ◊ Fig. Nu rămăsese altă nădejde decît o tăcută supunere; cei mai mulți dintre boieri se învîrtejiră p-această înțeleaptă cale. ODOBESCU, S. A. 125. – Variantă: vîrteji (DELAVRANCEA, S. 52, RUSSO, S. 104) vb. IV.

VÎRTEJI vb. IV v. învîrteji.

A ÎNVÂRTEJI ~esc tranz. A face să se învârtejească. /în + vârtej

A SE ÎNVÂRTEJI mă ~esc intranz. 1) A se mișca în vârtejuri. 2) fig. A se învârti în cercuri (ca un vârtej). /în + vârtej

învârtejì v. 1. a se mișca în vârtej: învârtejindu-se la vale, smeoaica se lăsă ca o furtună ISP.; 2. a se întoarce grabnic: Mihaiu numai decât se învârteji îndărăt cu toate oștile BÂLC.

învîrtejésc v. tr. (d. vîrtej). Rar. Învîrtesc: crivățu învîrtejea (saŭ vîrtejea) zăpada. Vechĭ. Întorc, prefac: a învîrteji rău în bine. V. refl. Mă întorn: Ștefan-Vodă, cu mare dobîndă, s’aŭ învîrtejit în țara Moldoveĭ (Ur.), s’aŭ învîrtejit înapoĭ (N. Cost. 2, 91).

învârteji (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. învârtejesc, 3 sg. învârtejește, imperf. 1 învârtejeam; conj. prez. 1 sg. să învârtejesc, 3 să învârtejească

învârteji (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. învârtejesc, imperf. 3 sg. învârtejea; conj. prez. 3 să învârtejească

învârteji vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. învârtejesc, imperf. 3 sg. învârtejea; conj. prez. 3 sg. și pl. învârtejească

ÎNVÂRTEJIT adj. v. învolburat.

ÎNVÂRTEJI vb. v. învolbura.

ÎNVÎRTEJI vb. a (se) învolbura, a (se) zbate, (rar) a (se) învîltori, (pop.) a (se) vîrteji, (reg.) a (se) învoalbe, a (se) vîrtejui. (Marea se ~.)

ÎNVÎRTEJIT adj. învolburat, (rar) volburos. (Ape ~.)