opțiuni
  • info

2 intrări

10 definiții


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

ÎNVÂLTORÍRE, învâltoriri, s. f. (Reg.) Acțiunea de a se învâltori; învolburare. – V. învâltori.

ÎNVÂLTORÍRE, învâltoriri, s. f. (Reg.) Acțiunea de a se învâltori; învolburare. – V. învâltori.

învâltorire sf [At: DA ms / Pl: ~ri / E: învâltori] 1 Năpustire asemenea unei vâltori. 2 Învolburare.

ÎNVÂLTORÍ, pers. 3 învâltorește, vb. IV. Refl. (Reg.) A se ridica în vârtejuri; a se învolbura. – În + vâltoare.

ÎNVÂLTORÍ, pers. 3 învâltorește, vb. IV. Refl. (Reg.) A se ridica în vârtejuri; a se învolbura. – În + vâltoare.

învâltori vr [At: CONV. LIT. XL, 203 / V: (cscj) ~ra / Pzi: ~rez / E: în- + vâltoare] (Înv) 1 A se năpusti ca o vâltoare. 2 A se învolbura.

ÎNVÎLTORÍ, învîltoresc, vb. IV. Refl. A se învîrteji, a fi cuprins de vîltoare. Colbul de pe jos se învîltorește, se așază în straturi groase pe fețele brăzdate de sudoare. REBREANU, I. 12.

ÎNVÂLTORÍ, învâltoresc, vb. IV. Refl. A se învârteji, a fi cuprins de vâltoare. – Din în- + vâltoare.

A SE ÎNVÂLTORÍ mă ~ésc intranz. A fi cuprins de vâltoare. /în + vâltoare

A ÎNVÂLTORÍ ~ésc tranz. A face să se învâltorească. /în + vâltoare


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

ÎNVÂLTORÍ vb. v. învârteji, învolbura, zbate.

învîltori vb. v. ÎNVÎRTEJI. ÎNVOLBURA. ZBATE.

Intrare: învâltorire
învâltorire substantiv feminin
substantiv feminin (F107)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • învâltorire
  • ‑nvâltorire
  • învâltorirea
  • ‑nvâltorirea
plural
  • învâltoriri
  • ‑nvâltoriri
  • învâltoririle
  • ‑nvâltoririle
genitiv-dativ singular
  • învâltoriri
  • ‑nvâltoriri
  • învâltoririi
  • ‑nvâltoririi
plural
  • învâltoriri
  • ‑nvâltoriri
  • învâltoririlor
  • ‑nvâltoririlor
vocativ singular —
plural —
Intrare: învâltori
verb (V401)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • învâltori
  • ‑nvâltori
  • învâltorire
  • ‑nvâltorire
  • învâltorit
  • ‑nvâltorit
  • învâltoritu‑
  • ‑nvâltoritu‑
  • învâltorind
  • ‑nvâltorind
  • învâltorindu‑
  • ‑nvâltorindu‑
 singular plural
  • învâltorește
  • ‑nvâltorește
  • învâltoriți
  • ‑nvâltoriți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • învâltoresc
  • ‑nvâltoresc
 (să)
  • învâltoresc
  • ‑nvâltoresc
  • învâltoream
  • ‑nvâltoream
  • învâltorii
  • ‑nvâltorii
  • învâltorisem
  • ‑nvâltorisem
a II-a (tu)
  • învâltorești
  • ‑nvâltorești
 (să)
  • învâltorești
  • ‑nvâltorești
  • învâltoreai
  • ‑nvâltoreai
  • învâltoriși
  • ‑nvâltoriși
  • învâltoriseși
  • ‑nvâltoriseși
a III-a (el, ea)
  • învâltorește
  • ‑nvâltorește
 (să)
  • învâltorească
  • ‑nvâltorească
  • învâltorea
  • ‑nvâltorea
  • învâltori
  • ‑nvâltori
  • învâltorise
  • ‑nvâltorise
plural I (noi)
  • învâltorim
  • ‑nvâltorim
 (să)
  • învâltorim
  • ‑nvâltorim
  • învâltoream
  • ‑nvâltoream
  • învâltorirăm
  • ‑nvâltorirăm
  • învâltoriserăm
  • ‑nvâltoriserăm
  • învâltorisem
  • ‑nvâltorisem
a II-a (voi)
  • învâltoriți
  • ‑nvâltoriți
 (să)
  • învâltoriți
  • ‑nvâltoriți
  • învâltoreați
  • ‑nvâltoreați
  • învâltorirăți
  • ‑nvâltorirăți
  • învâltoriserăți
  • ‑nvâltoriserăți
  • învâltoriseți
  • ‑nvâltoriseți
a III-a (ei, ele)
  • învâltoresc
  • ‑nvâltoresc
 (să)
  • învâltorească
  • ‑nvâltorească
  • învâltoreau
  • ‑nvâltoreau
  • învâltoriră
  • ‑nvâltoriră
  • învâltoriseră
  • ‑nvâltoriseră
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

învâltorire

  • 1. regional Acțiunea de a se învâltori.
    surse: DEX '09 DEX '98 sinonime: învolburare
    • diferențiere A se învârteji, a fi cuprins de vâltoare.
      surse: DLRM sinonime: învârteji

etimologie:

  • vezi învâltori
    surse: DEX '09 DEX '98
    • în- + vâltoare
      surse: DLRM

învâltori învâltorire

etimologie:

  • În + vâltoare
    surse: DEX '09 DEX '98