2 intrări

Articole pe această temă:

7 definiții


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

ÎNTREGULÉȚ, întreguleți, adj. (Pop., întărind pe „întreg”) Diminutiv al lui întreg.Întreg + suf. -uleț.

întreguleț, ~eață a [At: ISPIRESCU, L. 271/ Pl: ~i, ~e / E: întreg + -uleț] 1-2 (Fam; șhp) Întreguț (1-2).

ÎNTREGULÉȚ, întreguleți, adj. (Fam., întărind pe „întreg”) Diminutiv al lui întreg.Întreg + suf. -uleț.

ÎNTREGULÉȚ, întreguleți, adj. m. (Familiar, întărind pe «întreg») Diminutiv al lui întreg; întreguț. A podidit-o un plîns d-a muiat un ștergar întreg întreguleț. DELAVRANCEA, S. 12. Un an întreg întreguleț o plînse. ISPIRESCU, L. 306.

întreguléț adj. (dim. d. întreg. Zic și Bulgariĭ așa: cĭelo cĭeliniček. Cp. cu golăneț, nouleț). Fam. Întreg întreguleț, absolut întreg, intact: ĭacătă-țĭ baniĭ întregĭ întregulețĭ!


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

întreguléț adj. m., pl. întreguléți

!întrég-întreguléț (pop.) adj. m., pl. întrégi-întreguléți; f. întreágă-întregulíță, pl. întrégi-întregulíțe

Intrare: întreguleț
întreguleț adjectiv
adjectiv (A18)
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • întreguleț
  • ‑ntreguleț
  • întregulețul
  • întregulețu‑
  • ‑ntregulețul
  • ‑ntregulețu‑
  • întreguleață
  • ‑ntreguleață
  • întreguleața
  • ‑ntreguleața
plural
  • întreguleți
  • ‑ntreguleți
  • întreguleții
  • ‑ntreguleții
  • întregulețe
  • ‑ntregulețe
  • întregulețele
  • ‑ntregulețele
genitiv-dativ singular
  • întreguleț
  • ‑ntreguleț
  • întregulețului
  • ‑ntregulețului
  • întregulețe
  • ‑ntregulețe
  • întreguleței
  • ‑ntreguleței
plural
  • întreguleți
  • ‑ntreguleți
  • întreguleților
  • ‑ntreguleților
  • întregulețe
  • ‑ntregulețe
  • întregulețelor
  • ‑ntregulețelor
vocativ singular
plural
Intrare: întreg-întreguleț
întreagă-întreguliță adjectiv feminin
adjectiv feminin compus
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • întreagă-întreguliță
  • ‑ntreagă-întreguliță
  • întreagă-întregulița
  • ‑ntreagă-întregulița
plural
  • întregi-întregulițe
  • ‑ntregi-întregulițe
  • întregi-întregulițele
  • ‑ntregi-întregulițele
genitiv-dativ singular
  • întregi-întregulițe
  • ‑ntregi-întregulițe
  • întregi-întreguliței
  • ‑ntregi-întreguliței
plural
  • întregi-întregulițe
  • ‑ntregi-întregulițe
  • întregi-întregulițelor
  • ‑ntregi-întregulițelor
vocativ singular
plural
întreg-întreguleț adjectiv masculin
adjectiv masculin compus
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • întreg-întreguleț
  • ‑ntreg-întreguleț
  • întreg-întregulețul
  • ‑ntreg-întregulețul
plural
  • întregi-întreguleți
  • ‑ntregi-întreguleți
  • întregi-întreguleții
  • ‑ntregi-întreguleții
genitiv-dativ singular
  • întreg-întreguleț
  • ‑ntreg-întreguleț
  • întreg-întregulețului
  • ‑ntreg-întregulețului
plural
  • întregi-întreguleți
  • ‑ntregi-întreguleți
  • întregi-întreguleților
  • ‑ntregi-întreguleților
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

întreguleț, întreguliță întreguleț întreguliță

  • 1. popular (Întărind pe „întreg”, „întreagă”) Diminutiv al lui întreg, întreagă.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC sinonime: întreguț, -ă 3 exemple
    exemple
    • A podidit-o un plîns d-a muiat un ștergar întreg întreguleț. DELAVRANCEA, S. 12.
      surse: DLRLC
    • Un an întreg întreguleț o plînse. ISPIRESCU, L. 306.
      surse: DLRLC
    • Porunci bucătăresei să nu lepede nimic din ale găinei, nici din măruntaie, ci s-o frigă așa întreagă întreguliță. ISPIRESCU, L. 271.
      surse: DLRLC

etimologie:

  • Întreg + sufix -uleț, -uliță.
    surse: DEX '09 DEX '98