2 intrări

11 definiții


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

Î́NSUL, Î́NSA, î́nșii, î́nsele, pron. 1. (Personal, numai precedat de prep. «întru», «dintru», «printru») El (ea), dînsul (dînsa). Nu uita s-ascuți baltagul, ca să ai mai multă nădejde într-însul. SADOVEANU, B. 105. Că numai oasele-au rămas Și sufletul dintr-însul. COȘBUC, P. II 58. Dă-mi-i mie, ochii negri... nu privi cu ei în laturi, Căci de noaptea lor cea dulce vecinic n-o să mă mai saturi, Aș orbi privind într-înșii. EMINESCU, O. I 155. 2. (De întărire, de obicei adjectival, mai ales la pers. 3, astăzi numai la feminin pl.) Însuși. Ele însele.Inima nu mă lăsa a crede la atîta necredință. Îmi părea grozav a-mi închipui amorul atît de nedrept, încît să voiască a-și strica el însul lucrările lui. NEGRUZZI, S. I 49. (Neobișnuit, precedînd pronumele personal) Minciuna lui o credea adese însul el. NEGRUZZI, S. II 202.

ÎNS, ÎNSĂ, înși, înse, pron. 1. (Pronume personal, azi art., precedat de prep. „întru”, „printru”) El, ea, dânsul, dânsa. 2. (Pronume de întărire, de obicei adjectival, astăzi numai la f. pl.) Însuși. Ele însele.Lat. ipsus, ipsa (= ipse, ipsa).

ÎNS, ÎNSĂ, înși, înse, pron. 1. (Pronume personal, azi art., precedat de prep. „întru”, „printru”) El, ea, dânsul, dânsa. 2. (Pronume de întărire, de obicei adjectival, astăzi numai la f. pl.) Însuși. Ele însele.Lat. ipsus, ipsa (= ipse, ipsa).

îns, ~ă [At: HURMUZACHI, XI, ap. DA ms / Pl: înși, ~e / E: ml ipsus, ipsa (ipse)] 1 ppr (Precedat de pp „întru” sau „printru”; art.) Dânsul, dânsa. 2, (fp) Înseși. Ele însele. 3 smf (Îvr) Individ. 4 av (înv) Chiar.

îns pron. 1. servă a determina persoana adăogând o idee de identitate: eu însumi, tu însuți, el însuș, noi înșine, voi înșivă, ei înșiși; 2. el (cu o nuanță emfatică): toate printr’însul s’au făcut. [Lat. IPSUM]. ║ m. (obișnuit la plural) persoană, individ: trei inși au venit.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

însul (în într-însul, dintr-însul, printr-însul) pr. m., pl. înșii; f. însa, pl. însele

î́nsul pr. m., pl. î́nșii; f. sg. î́nsa, pl. î́nsele

dintr-î́nsul (pop.) prep. + pr.


Dicționare etimologice

Se explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

îns (î́nsă), pron. – Însuși. – Var. (înv.) nus. Mr. nis, năs, megl. ons, istr. ăns. Lat. ipse, f. ipsa (Diez, I, 163; Pușcariu 870; Candrea-Dens., 869; REW 4541; DAR), cf. it. esso, prov. eis, v. pg. eiso. Fonetismul indică prezența unui infix nazal din lat., cf. forma atestată inpsuius (după Densusianu, Hlr., 144, prin fonetică sintactică, în cazuri ca in ipso, cum ipso). Pron. de identitate, folosit ca adj. (îns împăratul la Coresi; înv., astăzi înlocuit de însumi), ca s. (înv.) sau ca pron. pers. de I.-a persoană (la cazuri prepoziționale, înv.; astăzi se păstrează acest uz numai în construcția printr’însul, cf. înv. într’îns, cătr’îns, spr’îns = spre îns, cunus = cu îns). Cf. adins. În general ieșit din uz cu forma sa primitivă, îns se folosește astăzi mai ales cu una din cele patru forme următoare: Ins, s. m. (individ, persoană, tip), suna îns pînă la jumătatea sec. XIX; fonetismul modern pare a se explica prin legături sintactice. Cf. însă, s. f. (persoană, tip). Dînsul (f. dînsa, pl. dînșii, dînsele), pron. (el însuși), cu prep. de (după Diez, II, 24), din lat. idem ipse), cf. it. desso „el însuși”, comel denso „omonim”, friul. zenso „omonim” (Tagliavini, Arch. Rom., X, 107). Folosit fără restricție în Mold., în Munt. se aplică exclusiv persoanelor, și s-a ajuns chiar să se diferențieze de „el”, ca formulă de politețe proprie persoanei a treia: mă duc cu el față de mă duc cu dînsul „merg cu domnia sa”. Cf. dînsele, s. f. pl. (duhuri rele, iele), cf. iele. Însă, conj. (la fel; adică, și anume; totuși, dar), pentru a cărui der. de la pron. cf. it. medesimamente de la medesimo, fr. de la même, memêment, ca și explicația lui Meyer-Lübke, Rom. Gramm., III, 551 și DAR. Însumi, pron. (eu singur), pron. de identitate, folosit cu forma pron. personal pe care îl însoțește (f. însămi, II, însuți, însăți; III, însuți, însăți; pl. I, înșine; II, înșivă; III, înșiși, însele; formele f. I însene II, însevă sînt înv.; III însele pare să piardă progresiv teren). Cf. adins.Der. însuși, vb. (a-și lua, a-și atribui), formație artificială de la începutul sec. XIX, pentru a traduce fr. approprier (DAR), se formează cu pron. dativ; însușire, s. f. (acțiunea de a-și însuși; calitate, caracteristică).


Dicționare enciclopedice

Definiții enciclopedice

ÎNSUL, ÎNSA (lat. ipsum) pron. 1. (Pron. pers. precedat de prep. întru, dintru, printru) El, ea, dânsul, dânsa. 2. (Pronume de întărire, de obicei adjectival, astăzi numai la f. pl.) Însuși. Ele însele.

Intrare: însul
însul pronume
articol / numeral / adjectiv pronominal / pronume (P42)
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nominativ-acuzativ singular
  • însul
  • ‑nsul
  • însa
  • ‑nsa
plural
  • înșii
  • ‑nșii
  • însele
  • ‑nsele
genitiv-dativ singular
  • însului
  • ‑nsului
  • însei
  • ‑nsei
plural
  • înșilor
  • ‑nșilor
  • înselor
  • ‑nselor
Intrare: îns
substantiv masculin (M6)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • îns
  • ‑ns
  • însul
  • însu‑
  • ‑nsul
  • ‑nsu‑
plural
  • înși
  • ‑nși
  • înșii
  • ‑nșii
genitiv-dativ singular
  • îns
  • ‑ns
  • însului
  • ‑nsului
plural
  • înși
  • ‑nși
  • înșilor
  • ‑nșilor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

însul, însa

  • 1. Personal, numai precedat de prepozițiile «întru», «dintru», «printru»:
    exemple
    • Nu uita s-ascuți baltagul, ca să ai mai multă nădejde într-însul. SADOVEANU, B. 105.
      surse: DLRLC
    • Că numai oasele-au rămas Și sufletul dintr-însul. COȘBUC, P. II 58.
      surse: DLRLC
    • Dă-mi-i mie, ochii negri... nu privi cu ei în laturi, Căci de noaptea lor cea dulce vecinic n-o să mă mai saturi, Aș orbi privind într-înșii. EMINESCU, O. I 155.
      surse: DLRLC
  • 2. De întărire, de obicei adjectival, mai ales la persoana a 3-a, astăzi numai la feminin plural:
    exemple
    • Ele însele.
      surse: DLRLC
    • Inima nu mă lăsa a crede la atîta necredință. Îmi părea grozav a-mi închipui amorul atît de nedrept, încît să voiască a-și strica el însul lucrările lui. NEGRUZZI, S. I 49.
      surse: DLRLC
    • neobișnuit Minciuna lui o credea adese însul el. NEGRUZZI, S. II 202.
      surse: DLRLC

etimologie: