2 intrări

26 de definiții (cel mult 20 afișate)

arată toate definițiile


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

ÎNSORÍ, însoresc, vb. IV. Refl. 1. A se însenina, a apărea soarele. 2. A sta la soare, a se încălzi sau a se bronza la soare. – În + soare.

ÎNSORÍ, însoresc, vb. IV. Refl. 1. A se însenina, a apărea soarele. 2. A sta la soare, a se încălzi sau a se bronza la soare. – În + soare.

însori vr [At: V. ROM. S. II, 1950, decembrie, 61 / Pzi: ~resc / E: în- + soare] 1 A se încălzi la soare. 2 A se expune la soare.

ÎNSORÍ, însoresc, vb. IV. Refl. A se expune la soare, a se încălzi la soare.

A SE ÎNSORÍ pers. 3 se ~éște intranz. 1) A apărea soarele. 2) rar A se încălzi la soare. /în + soare

ÎNSURÁ, însór, vb. I. Refl. și tranz. fact. (Despre bărbați) A (se) căsători. – Probabil lat. *inuxorare (< uxor „soție”).

ÎNSURÁ, însór, vb. I. Refl. și tranz. fact. (Despre bărbați) A (se) căsători. – Probabil lat. *inuxorare (< uxor „soție”).

însura2 vt [At: V. A. URECHIA, ap. TDRG / Pzi: ~rez / E: ml * (in)solare] (D. încălțăminte) A pingeli.

însura1 [At: CORESI, EV. 540/22 / Pzi: ~sor / E: ns pbl ml *(in)uxorare] 1-2 vrtf (D. bărbați) A (se) căsători. 3 vr (Pop; îe) A se ~ cu căcatul după ureche (cu buricul neuscat) A se însura prea tânăr. 4 vr (Fig) A se uni. 5 vt A se descotorosi de cineva. 6 vt A omorî pe cineva.

ÎNSURÁ, însór, vb. I. Refl. (Despre un bărbat) A lua în căsătorie o femeie; a se căsători. Se însurase cu o fată frumoasă și harnică. VLAHUȚĂ, O. A. 411. Făt-Frumos nu făcuse nuntă cînd s-a însurat. CREANGĂ, P. 102. Tatăl meu, văzîndu-se flăcău tomnatic, se însură cu jupîneasa Mărica. NEGRUZZI, S. I 246. Fă-mi cămașă de fuior, Că mi-i gîndu să mă-nsor. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 365. ◊ Fig. Văd, gîndul tău se-nsoară Cu-a mea dorință. ALECSANDRI, T. II 88. ◊ Tranz. Să-l port cu vorbe că l-oi însura cu Măndica. ALECSANDRI, T. I 318. Matei Basarab... îl făcu postelnic mare și îl însură cu Ilinca. BĂLCESCU, O. I 98. ◊ (Glumeț) Gînsacul, dorit de gîște, țipa cît îi lua gura... Lască te-nsor eu și pe tine acuși, măi buclucașule! CREANGĂ, P. 43.

A SE ÎNSURÁ mă însór intranz. (despre bărbați) A se uni prin căsătorie cu o persoană de sex femeiesc. /<lat. inuxorare

A ÎNSURÁ însór tranz. A face să se însoare. /<lat. inuxorare

însurà v. 1. a se căsători (vorbind de bărbați); 2. fig. a se împreuna: gândul tău se ’nsoară cu a mea voință AL. ghirlanda ce se ’nsoară cu silfele ușoare EM. [Lat. *UXORARE, din UXOR, soție].

însurà v. a pune căpute, a pingeli încălțămintei. [Lat. *INSOLARE, din SOLA, căpută].

1) însór, a urá v. tr. (d. soră, surată, după obiceĭu de a onora soția cu epitetu de „soră”, după cum și ĭa onorează bărbatu cu epitetu de „frate”. Decĭ etim. lat. *uxorare, d. uxor, soție, rămîne zadarnică! – El însoară, să însoare). Căsătoresc, vorbind de bărbațĭ. V. refl. Mă căsătoresc: Să le spuĭ curat, Că m’am însurat, C’o mîndră crăĭasă, A lumiĭ mireasă (Al.).

2) însór, a -urá v. tr. (lat. *insolo, -áre, d. sõlum, talpă, sol, pămînt, îld. soleare, a tălpui, d. sólea, bocîncă. D. sõlum, pl. sõla vine it. suola, fr. sole, germ. sohle, talpă; d. sólea vine it. soglia, fr. seuil, prag). Vechĭ. Tălpuĭesc, pun tălpĭ încălțămintelor.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

!însorí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se însoréște, imperf. 3 sg. se însoreá; conj. prez. 3 să se însoreáscă

însorí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. însorésc, imperf. 3 sg. însoreá; conj. prez. 3 sg. și pl. însoreáscă

însurá (a ~) vb., ind. prez. 1 însór, 3 însoáră, 1 pl. însurắm

însurá vb., ind. prez. 1 sg. însór, 3 sg. și pl. însoáră, perf. s. 1 sg. însurái


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

ÎNSORÍ vb. 1. v. însenina. 2. a se sori. (Se ~ pe terasă.)

ÎNSORI vb. a se sori. (Se ~ pe terasă.)

arată toate definițiile

Intrare: însori
verb (V401)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • însori
  • ‑nsori
  • însorire
  • ‑nsorire
  • însorit
  • ‑nsorit
  • însoritu‑
  • ‑nsoritu‑
  • însorind
  • ‑nsorind
  • însorindu‑
  • ‑nsorindu‑
singular plural
  • însorește
  • ‑nsorește
  • însoriți
  • ‑nsoriți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • însoresc
  • ‑nsoresc
(să)
  • însoresc
  • ‑nsoresc
  • însoream
  • ‑nsoream
  • însorii
  • ‑nsorii
  • însorisem
  • ‑nsorisem
a II-a (tu)
  • însorești
  • ‑nsorești
(să)
  • însorești
  • ‑nsorești
  • însoreai
  • ‑nsoreai
  • însoriși
  • ‑nsoriși
  • însoriseși
  • ‑nsoriseși
a III-a (el, ea)
  • însorește
  • ‑nsorește
(să)
  • însorească
  • ‑nsorească
  • însorea
  • ‑nsorea
  • însori
  • ‑nsori
  • însorise
  • ‑nsorise
plural I (noi)
  • însorim
  • ‑nsorim
(să)
  • însorim
  • ‑nsorim
  • însoream
  • ‑nsoream
  • însorirăm
  • ‑nsorirăm
  • însoriserăm
  • ‑nsoriserăm
  • însorisem
  • ‑nsorisem
a II-a (voi)
  • însoriți
  • ‑nsoriți
(să)
  • însoriți
  • ‑nsoriți
  • însoreați
  • ‑nsoreați
  • însorirăți
  • ‑nsorirăți
  • însoriserăți
  • ‑nsoriserăți
  • însoriseți
  • ‑nsoriseți
a III-a (ei, ele)
  • însoresc
  • ‑nsoresc
(să)
  • însorească
  • ‑nsorească
  • însoreau
  • ‑nsoreau
  • însori
  • ‑nsori
  • însoriseră
  • ‑nsoriseră
Intrare: însura
verb (VT36)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • însura
  • ‑nsura
  • însurare
  • ‑nsurare
  • însurat
  • ‑nsurat
  • însuratu‑
  • ‑nsuratu‑
  • însurând
  • ‑nsurând
  • însurându‑
  • ‑nsurându‑
singular plural
  • însoa
  • ‑nsoa
  • însurați
  • ‑nsurați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • însor
  • ‑nsor
(să)
  • însor
  • ‑nsor
  • însuram
  • ‑nsuram
  • însurai
  • ‑nsurai
  • însurasem
  • ‑nsurasem
a II-a (tu)
  • însori
  • ‑nsori
(să)
  • însori
  • ‑nsori
  • însurai
  • ‑nsurai
  • însurași
  • ‑nsurași
  • însuraseși
  • ‑nsuraseși
a III-a (el, ea)
  • însoa
  • ‑nsoa
(să)
  • însoare
  • ‑nsoare
  • însura
  • ‑nsura
  • însură
  • ‑nsură
  • însurase
  • ‑nsurase
plural I (noi)
  • însurăm
  • ‑nsurăm
(să)
  • însurăm
  • ‑nsurăm
  • însuram
  • ‑nsuram
  • însurarăm
  • ‑nsurarăm
  • însuraserăm
  • ‑nsuraserăm
  • însurasem
  • ‑nsurasem
a II-a (voi)
  • însurați
  • ‑nsurați
(să)
  • însurați
  • ‑nsurați
  • însurați
  • ‑nsurați
  • însurarăți
  • ‑nsurarăți
  • însuraserăți
  • ‑nsuraserăți
  • însuraseți
  • ‑nsuraseți
a III-a (ei, ele)
  • însoa
  • ‑nsoa
(să)
  • însoare
  • ‑nsoare
  • însurau
  • ‑nsurau
  • însura
  • ‑nsura
  • însuraseră
  • ‑nsuraseră
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

însori însorire

  • 1. A se însenina, a apărea soarele.
    surse: DEX '09 DEX '98 sinonime: însenina
  • 2. A sta la soare, a se încălzi sau a se bronza la soare.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC sinonime: sori

etimologie:

  • În + soare
    surse: DEX '09 DEX '98

însura însurare

  • 1. (Despre bărbați) A (se) căsători.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC sinonime: căsători desholtei 8 exemple
    exemple
    • Se însurase cu o fată frumoasă și harnică. VLAHUȚĂ, O. A. 411.
      surse: DLRLC
    • Făt-Frumos nu făcuse nuntă cînd s-a însurat. CREANGĂ, P. 102.
      surse: DLRLC
    • Tatăl meu, văzîndu-se flăcău tomnatic, se însură cu jupîneasa Mărica. NEGRUZZI, S. I 246.
      surse: DLRLC
    • Fă-mi cămașă de fuior, Că mi-i gîndu să mă-nsor. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 365.
      surse: DLRLC
    • figurat Văd, gîndul tău se-nsoară Cu-a mea dorință. ALECSANDRI, T. II 88.
      surse: DLRLC
    • Să-l port cu vorbe că l-oi însura cu Măndica. ALECSANDRI, T. I 318.
      surse: DLRLC
    • Matei Basarab... îl făcu postelnic mare și îl însură cu Ilinca. BĂLCESCU, O. I 98.
      surse: DLRLC
    • glumeț Gînsacul, dorit de gîște, țipa cît îi lua gura... Las’că te-nsor eu și pe tine acuși, măi buclucașule! CREANGĂ, P. 43.
      surse: DLRLC

etimologie: