13 definiții pentru înfigăreț


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

ÎNFIGĂRÉȚ, -EÁȚĂ, înfigăreți, -e, adj. (Despre oameni) Care se vâră sau se amestecă în toate; băgăcios, băgăreț. – Înfige + suf. -ăreț.

înfigăreț, ~eață a [At: DA ms / Pl: ~i, ~e / E: înfig + -ăreț] (Fam; d. oameni) Care se amestecă în probleme care nu-l privesc Si: băgăcios, băgăreț.

ÎNFIGĂRÉȚ, -EÁȚĂ, înfigăreți, -e, adj. (Fam.; despre oameni) Care se vâră sau se amestecă în toate; băgăcios, băgăreț. – Înfige + suf. -ăreț.

ÎNFIGĂRÉȚ, -EÁȚĂ, înfigăreți, -e, adj. (Familiar) Care dovedește prea mare îndrăzneală, care este lipsit de măsură, de cuviință, care se vîră sau se amestecă în toate.

ÎNFIGĂRÉȚ ~eáță (~éți, ~éțe) fam. Căruia îi place să se înfigă în toate; care se bagă cu insistență peste tot; băgăreț. /a înfige + suf. ~ăreț

înfigácĭ, -ce adj. Fam. Care se înfige (se bagă, se insinuĭază, pătrunde) în afacerĭ, băgăcĭos, insinuant. Și înfigăréț, -eáță.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

înfigăréț adj. m., pl. înfigăréți; f. înfigăreáță, pl. înfigăréțe

înfigăréț adj. m., pl. înfigăréți; f. sg. înfigăreáță, pl. înfigăréțe


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

ÎNFIGĂRÉȚ adj. v. îndrăzneț.

ÎNFIGĂRÉȚ adj. băgăcios, băgăreț, vârâcios. (Om ~.)

înfigăreț adj. v. ÎNDRĂZNEȚ.

ÎNFIGĂREȚ adj. băgăcios, băgăreț, vîrîcios. (Om ~.)


Dicționare de argou

Se explică doar sensurile argotice ale cuvintelor.

înfigăreț, -eață, înfigăreți, -ețe s. m., s. f., adj. 1. (persoană) cu tupeu 2. (individ) îndrăzneț 3. (persoană) care se amestecă în chestiuni care nu o privesc

Intrare: înfigăreț
înfigăreț adjectiv
adjectiv (A18)
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • înfigăreț
  • ‑nfigăreț
  • înfigărețul
  • înfigărețu‑
  • ‑nfigărețul
  • ‑nfigărețu‑
  • înfigăreață
  • ‑nfigăreață
  • înfigăreața
  • ‑nfigăreața
plural
  • înfigăreți
  • ‑nfigăreți
  • înfigăreții
  • ‑nfigăreții
  • înfigărețe
  • ‑nfigărețe
  • înfigărețele
  • ‑nfigărețele
genitiv-dativ singular
  • înfigăreț
  • ‑nfigăreț
  • înfigărețului
  • ‑nfigărețului
  • înfigărețe
  • ‑nfigărețe
  • înfigăreței
  • ‑nfigăreței
plural
  • înfigăreți
  • ‑nfigăreți
  • înfigăreților
  • ‑nfigăreților
  • înfigărețe
  • ‑nfigărețe
  • înfigărețelor
  • ‑nfigărețelor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

înfigăreț

etimologie:

  • Înfige + sufix -ăreț.
    surse: DEX '09 DEX '98