9 definiții pentru îndrăznitor


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

ÎNDRĂZNITÓR, -OÁRE, îndrăznitori, -oare, adj. (Înv.) Care îndrăznește; îndrăzneț. – Îndrăzni + suf. -tor.

îndrăznitor, ~oare smf, a [At: CORESI, EV. 130/3 / V: (înv) ~iu / Pl: ~i, ~oare / E: îndrăzni + -(i)tor)] (Îvr) 1-8 (Persoană) care îndrăznește (1-4).

ÎNDRĂZNITÓR, -OÁRE, îndrăznitori, -oare, adj. (Rar) Care îndrăznește; îndrăzneț. – Îndrăzni + suf. -tor.

ÎNDRĂZNITÓR, -OÁRE, îndrăznitori, -oare, adj. (Rar) Care îndrăznește; îndrăzneț, cutezător. Dar se cuvine, spune, din casă de la tine, Răpind pe al tău oaspe, un braț îndrăznitor Să lase-o pată neagră pe vechiul tău onor? ALECSANDRI, T. II 143.

ÎNDRĂZNITÓR ~oáre (~óri, ~oáre) rar Care îndrăznește; îndrăzneț. /a îndrăzni + suf. ~tor

îndrăznì v. 1. a întreprinde cu curaj; 2. a avea curajul. [Slav. DRŬZNÕ, a cuteza (v. dârz)].

îndrăznițor a. îndrăzneț: răpind pe ăl tău oaspe cu un braț îndrăznițor AL.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

îndrăznitór (înv.) adj. m., pl. îndrăznitóri; f. sg. și pl. îndrăznitoáre

îndrăznitór adj. m., pl. îndrăznitóri; f. sg. și pl. îndrăznitoáre

Intrare: îndrăznitor
îndrăznitor adjectiv
adjectiv (A66)
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • îndrăznitor
  • ‑ndrăznitor
  • îndrăznitorul
  • îndrăznitoru‑
  • ‑ndrăznitorul
  • ‑ndrăznitoru‑
  • îndrăznitoare
  • ‑ndrăznitoare
  • îndrăznitoarea
  • ‑ndrăznitoarea
plural
  • îndrăznitori
  • ‑ndrăznitori
  • îndrăznitorii
  • ‑ndrăznitorii
  • îndrăznitoare
  • ‑ndrăznitoare
  • îndrăznitoarele
  • ‑ndrăznitoarele
genitiv-dativ singular
  • îndrăznitor
  • ‑ndrăznitor
  • îndrăznitorului
  • ‑ndrăznitorului
  • îndrăznitoare
  • ‑ndrăznitoare
  • îndrăznitoarei
  • ‑ndrăznitoarei
plural
  • îndrăznitori
  • ‑ndrăznitori
  • îndrăznitorilor
  • ‑ndrăznitorilor
  • îndrăznitoare
  • ‑ndrăznitoare
  • îndrăznitoarelor
  • ‑ndrăznitoarelor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

îndrăznitor

etimologie:

  • Îndrăzni + sufix -tor.
    surse: DEX '98 DEX '09