2 intrări

16 definiții


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

ÎNCOLONÁRE s. f. Acțiunea de a (se) încolona. ♦ (Art.; cu valoare de interjecție) Exclamație care îndeamnă, comandă ordonarea în coloană a unui grup de oameni. – V. încolona.

încolonare [At: DA ms / Pl: ~nări / E: încolona] 1 sf Așezare (a unor persoane, vehicule) în coloană. 2 sfa Exclamație care ordonă încolonarea (1).

ÎNCOLONÁRE s. f. Acțiunea de a (se) încolona. ♦ (Art.; cu valoare de interjecție) Exclamație care îndeamnă, ordonă încolonarea unui grup de oameni. – V. încolona.

ÎNCOLONÁRE s.f. Faptul de a se încolona. [< încolona].

ÎNCOLONÁ, încolonez, vb. I. Refl. (Despre un grup de oameni, de vehicule) A se așeza în coloană, a forma o coloană (de marș); (despre o persoană, un vehicul) a se încadra într-o coloană. ♦ Tranz. A așeza, a dispune în coloană. – În + coloană.

ÎNCOLONÁ, încolonez, vb. I. Refl. (Despre un grup de oameni, de vehicule) A se așeza în coloană, a forma o coloană (de marș); (despre o persoană, un vehicul) a se încadra într-o coloană. ♦ Tranz. A așeza, a dispune în coloană. – În + coloană.

încolona vtr [At: SAHIA, N. 23 / Pzi: ~nez / E: în- + coloană] 1-2 A (se) așeza, a se încadra în coloană.

ÎNCOLONÁ, încolonez, vb. I. Refl. (Despre un grup de oameni) A se așeza în coloană; (despre un singur om) a-și lua locul în coloană. Mi-a poruncit... să mă încolonez. CONTEMPORANUL, S. II, 1949, nr. 156, 9/1. Soldații se încolonară. PAS, Z. IV 40. O sută și ceva de muncitori se încolonează pe șosea. SAHIA, N. 43.

ÎNCOLONÁ vb. I. refl. (Despre un grup de oameni) A se așeza în coloană; (despre un individ) a-și lua locul în coloană. [< it. incolonnare].

ÎNCOLONÁ vb. refl. (despre un grup de oameni) a se așeza în coloană; (despre un individ) a-și lua locul în coloană. (< it. incolonnare)

A SE ÎNCOLONÁ mă ~éz intranz. 1) A se aranja în coloană. Demonstranții s-au ~at. 2) A se integra într-o coloană. /în + coloană

A ÎNCOLONÁ ~éz tranz. A face să se încoloneze. /în + coloană

încolonéz v. tr. (d. coloană). Arm. Pun o trupă în coloană. V. refl. Mă înșir în formă de coloană: regimentele se încolonase.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

încolonáre s. f., g.-d. art. încolonắrii

încolonáre s. f., g.-d. art. încolonării

încoloná (a ~) vb., ind. prez. 3 încoloneáză

încoloná vb., ind. prez. 1 sg. încolonéz, 3 sg. și pl. încoloneáză

Intrare: încolonare
încolonare substantiv feminin
substantiv feminin (F113)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • încolonare
  • ‑ncolonare
  • încolonarea
  • ‑ncolonarea
plural
  • încolonări
  • ‑ncolonări
  • încolonările
  • ‑ncolonările
genitiv-dativ singular
  • încolonări
  • ‑ncolonări
  • încolonării
  • ‑ncolonării
plural
  • încolonări
  • ‑ncolonări
  • încolonărilor
  • ‑ncolonărilor
vocativ singular
plural
Intrare: încolona
verb (VT201)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • încolona
  • ‑ncolona
  • încolonare
  • ‑ncolonare
  • încolonat
  • ‑ncolonat
  • încolonatu‑
  • ‑ncolonatu‑
  • încolonând
  • ‑ncolonând
  • încolonându‑
  • ‑ncolonându‑
singular plural
  • încolonea
  • ‑ncolonea
  • încolonați
  • ‑ncolonați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • încolonez
  • ‑ncolonez
(să)
  • încolonez
  • ‑ncolonez
  • încolonam
  • ‑ncolonam
  • încolonai
  • ‑ncolonai
  • încolonasem
  • ‑ncolonasem
a II-a (tu)
  • încolonezi
  • ‑ncolonezi
(să)
  • încolonezi
  • ‑ncolonezi
  • încolonai
  • ‑ncolonai
  • încolonași
  • ‑ncolonași
  • încolonaseși
  • ‑ncolonaseși
a III-a (el, ea)
  • încolonea
  • ‑ncolonea
(să)
  • încoloneze
  • ‑ncoloneze
  • încolona
  • ‑ncolona
  • încolonă
  • ‑ncolonă
  • încolonase
  • ‑ncolonase
plural I (noi)
  • încolonăm
  • ‑ncolonăm
(să)
  • încolonăm
  • ‑ncolonăm
  • încolonam
  • ‑ncolonam
  • încolonarăm
  • ‑ncolonarăm
  • încolonaserăm
  • ‑ncolonaserăm
  • încolonasem
  • ‑ncolonasem
a II-a (voi)
  • încolonați
  • ‑ncolonați
(să)
  • încolonați
  • ‑ncolonați
  • încolonați
  • ‑ncolonați
  • încolonarăți
  • ‑ncolonarăți
  • încolonaserăți
  • ‑ncolonaserăți
  • încolonaseți
  • ‑ncolonaseți
a III-a (ei, ele)
  • încolonea
  • ‑ncolonea
(să)
  • încoloneze
  • ‑ncoloneze
  • încolonau
  • ‑ncolonau
  • încolona
  • ‑ncolona
  • încolonaseră
  • ‑ncolonaseră
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

încolonare

  • 1. Acțiunea de a (se) încolona.
    surse: DEX '09 DEX '98 DN

etimologie:

  • vezi încolona
    surse: DEX '09 DEX '98 DN

încolona încolonare

  • 1. (Despre un grup de oameni, de vehicule) A se așeza în coloană, a forma o coloană (de marș); (despre o persoană, un vehicul) a se încadra într-o coloană.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC DN attach_file 3 exemple
    exemple
    • Mi-a poruncit... să mă încolonez. CONTEMPORANUL, S. II, 1949, nr. 156, 9/1.
      surse: DLRLC
    • Soldații se încolonară. PAS, Z. IV 40.
      surse: DLRLC
    • O sută și ceva de muncitori se încolonează pe șosea. SAHIA, N. 43.
      surse: DLRLC
    • 1.1. tranzitiv A așeza, a dispune în coloană.
      surse: DEX '09 DEX '98

etimologie:

  • În + coloană
    surse: DEX '09 DEX '98
  • limba italiană incolonnare
    surse: DN