10 definiții pentru încolăcitură


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

ÎNCOLĂCITÚRĂ, încolăcituri, s. f. Încolăcire. – Încolăci + suf. -tură.

ÎNCOLĂCITÚRĂ, încolăcituri, s. f. Încolăcire. – Încolăci + suf. -tură.

încolăcitu sf [At: PAMFILE, CER. 165 / Pl: ~ri / E: încolăci + -(i)tură] (Îrg) 1-5 Încolăcire (1-5).

ÎNCOLĂCITÚRĂ, încolăcituri, s. f. Acțiunea de a se încolăci și (mai ales) rezultatul ei.

ÎNCOLĂCITÚRĂ ~i f. 1) Buclă formată prin încolăcirea unui obiect. 2) Formă arcuită rezultată dintr-o încolăcire. /a încolăci + suf. ~tură

încolăcitură f. rezultatul încolăcirii și lucrul încolăcit.

încolăcitúră f., pl. ĭ. Rezultatu încolăciriĭ (spiră): funia formează încolăciturĭ în prejuru paruluĭ.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

încolăcitúră s. f., g.-d. art. încolăcitúrii; pl. încolăcitúri

încolăcitúră s. f., g.-d. art. încolăcitúrii; pl. încolăcitúri


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

ÎNCOLĂCITÚRĂ s. v. încolăcire, înfășurare, învălătucire, răsucire, sucire.

încolăcitu s. v. ÎNCOLĂCIRE. ÎNFĂȘURARE. ÎNVĂLĂTUCIRE. RĂSUCIRE. SUCIRE.

Intrare: încolăcitură
încolăcitură substantiv feminin
substantiv feminin (F43)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • încolăcitu
  • ‑ncolăcitu
  • încolăcitura
  • ‑ncolăcitura
plural
  • încolăcituri
  • ‑ncolăcituri
  • încolăciturile
  • ‑ncolăciturile
genitiv-dativ singular
  • încolăcituri
  • ‑ncolăcituri
  • încolăciturii
  • ‑ncolăciturii
plural
  • încolăcituri
  • ‑ncolăcituri
  • încolăciturilor
  • ‑ncolăciturilor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

încolăcitură

etimologie:

  • Încolăci + sufix -tură.
    surse: DEX '98 DEX '09