8 definiții pentru împăcăciune


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

împăcăciune sf [At: DOSOFTEI, PS. 36 / Pl: ~ni / E: împăca + -(ă)ciune] (Înv) 1-11 Împăcare (1-11).

ÎMPĂCĂCIÚNE, împăcăciuni, s. f. (Înv.) Împăcare. – Împăca + suf. -ăciune.

ÎMPĂCĂCIÚNE, împăcăciuni, s. f. (Înv.) Împăcare. – Împăca + suf. -ăciune.

ÎMPĂCĂCIÚNE, împăcăciuni, s. f. (Învechit și arhaizant) Împăcare. Eu, după legea veche, țin la o împăcăciune. CAMILAR, N. II 296. Începu a se sătura de un amor fără sfezi, fără împăcăciuni. NEGRUZZI, S. I 21.

împăcăcĭúne f. Acțiunea de a saŭ de a te împăca.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

împăcăciúne (înv.) s. f., g.-d. art. împăcăciúnii; pl. împăcăciúni

împăcăciúne s. f. (sil. -ciu-), g.-d. art. împăcăciúnii; pl. împăcăciúni


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

ÎMPĂCĂCIÚNE s. v. împăcare.

împăcăciune s. v. ÎMPĂCARE.

Intrare: împăcăciune
împăcăciune substantiv feminin
substantiv feminin (F107)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • împăcăciune
  • ‑mpăcăciune
  • împăcăciunea
  • ‑mpăcăciunea
plural
  • împăcăciuni
  • ‑mpăcăciuni
  • împăcăciunile
  • ‑mpăcăciunile
genitiv-dativ singular
  • împăcăciuni
  • ‑mpăcăciuni
  • împăcăciunii
  • ‑mpăcăciunii
plural
  • împăcăciuni
  • ‑mpăcăciuni
  • împăcăciunilor
  • ‑mpăcăciunilor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

împăcăciune

  • surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC 2 exemple
    exemple
    • Eu, după legea veche, țin la o împăcăciune. CAMILAR, N. II 296.
      surse: DLRLC
    • Începu a se sătura de un amor fără sfezi, fără împăcăciuni. NEGRUZZI, S. I 21.
      surse: DLRLC

etimologie:

  • Împăca + sufix -ăciune.
    surse: DEX '98 DEX '09