11 definiții pentru îmburda


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

îmburda [At: LB / V: ~bor~ / Pzi: îmburd / E: nct] (Reg) 1-2 vtr A (se) răsturna. 3-4 vtr A (se) rostogoli. 5-6 vtr A (se) prăbuși. 7-8 vtr A (se) trânti la pământ. 9 vr (Îe) Gardul cu proptele nu se ~dă Cel care este protejat învinge. 10 vi (Îe) E ~t cu leagănul E nebun. 11 vi (D. case; îf îmborda) A se ruina. 12 vt (Înv; fig) A nimici.

ÎMBURDÁ, îmbúrd, vb. I. Refl. (Regional) A se răsturna. Căruța s-a îmburdat.Tranz. Fig. Asa-i c-o să-i îmburdăm pe boieri? CONTEMPORANUL, S. II, 1949, nr. 156, 7/1.

îmbúrd, a v. intr. (ca și zburd). Ban. Trans. Răstorn.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

îmburdá (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 îmbúrdă

îmburdá vb., ind. prez. 3 sg. îmbúrdă


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

ÎMBURDÁ vb. v. cădea, dărâma, întoarce, nărui, pica, prăbuși, prăvăli, răsturna, surpa.

îmburda vb. v. CĂDEA. DĂRÎMA. ÎNTOARCE. NĂRUI. PICA. PRĂBUȘI. PRĂVĂLI. RĂSTURNA. SURPA.


Dicționare etimologice

Se explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

ÎMBURDÁ, îmbúrd, vb. I. Tranz. (Trans.) A răsturna, a întoarce, a da peste cap, a răvăși, a răscoli. (din zburda cu pref. în- sau din lat. *imburdāre < burdus = catâr)

îmburdá (-déz, îmburdát), vb. – A trînti, a doborî. Origine necunoscută. De la bord „pietricică”, după Giuglea, Dacor., III, 595; din lat. *imburdāre < burdus „catîr”, după Pușcariu, Dacor., III, 838 și DAR; din mag. borda „coastă”, după Drăganu, în DAR; din lat. abhorridus, după Skok, ZRPh., XLIII, 191, cf. REW 23; însă nici una din aceste explicații nu pare pertinentă. Pare a fi vorba mai curînd de un der. expresiv, de la burdu, interj. care apare numai în compuneri ca hurdu-burdu, hurduc-burduc, etc., ce exprimă ideea de hurducătură a unei căruțe, cf. hurduc.


Dicționare specializate

Aceste definiții explică de obicei numai înțelesuri specializate ale cuvintelor.

îmburdá, îmburd, vb. tranz., refl. – A (se) răsturna, a (se) întoarce: „Când vântuțu’ și-a sufla, / Vântu’ casa a-mburda” (Bârlea, 1924, II: 285). – Et. nec. (DER, MDA).

îmburdá, îmburd, vb. tranz. – A răsturna: „Când vântuțu’ și-a sufla, / Vântu’ casa a-mburda” (Bârlea 1924 II: 285). – Et. nec. (MDA).

Intrare: îmburda
verb (VT4)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • îmburda
  • ‑mburda
  • îmburdare
  • ‑mburdare
  • îmburdat
  • ‑mburdat
  • îmburdatu‑
  • ‑mburdatu‑
  • îmburdând
  • ‑mburdând
  • îmburdându‑
  • ‑mburdându‑
singular plural
  • îmburdă
  • ‑mburdă
  • îmburdați
  • ‑mburdați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • îmburd
  • ‑mburd
(să)
  • îmburd
  • ‑mburd
  • îmburdam
  • ‑mburdam
  • îmburdai
  • ‑mburdai
  • îmburdasem
  • ‑mburdasem
a II-a (tu)
  • îmburzi
  • ‑mburzi
(să)
  • îmburzi
  • ‑mburzi
  • îmburdai
  • ‑mburdai
  • îmburdași
  • ‑mburdași
  • îmburdaseși
  • ‑mburdaseși
a III-a (el, ea)
  • îmburdă
  • ‑mburdă
(să)
  • îmburde
  • ‑mburde
  • îmburda
  • ‑mburda
  • îmburdă
  • ‑mburdă
  • îmburdase
  • ‑mburdase
plural I (noi)
  • îmburdăm
  • ‑mburdăm
(să)
  • îmburdăm
  • ‑mburdăm
  • îmburdam
  • ‑mburdam
  • îmburdarăm
  • ‑mburdarăm
  • îmburdaserăm
  • ‑mburdaserăm
  • îmburdasem
  • ‑mburdasem
a II-a (voi)
  • îmburdați
  • ‑mburdați
(să)
  • îmburdați
  • ‑mburdați
  • îmburdați
  • ‑mburdați
  • îmburdarăți
  • ‑mburdarăți
  • îmburdaserăți
  • ‑mburdaserăți
  • îmburdaseți
  • ‑mburdaseți
a III-a (ei, ele)
  • îmburdă
  • ‑mburdă
(să)
  • îmburde
  • ‑mburde
  • îmburdau
  • ‑mburdau
  • îmburda
  • ‑mburda
  • îmburdaseră
  • ‑mburdaseră
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

îmburda îmburdat

etimologie: