2 intrări

19 definiții


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

îmbielșugat, ~ă a vz îmbelșugat

ÎMBIELȘUGÁT, -Ă adj. v. îmbelșugat.

ÎMBIELȘUGÁT, -Ă adj. v. îmbelșugat.

ÎMBIELȘUGÁT, -Ă adj. v. îmbelșugat.

îmbelșuga vt [At: MARCOVICI, D. 12/13 / S și: (înv) înb~ / V: (reg) ~bie~, ~bil~ / Pzi: ~ghez / E: în- + belșug] (Rar) A face pământul să dea roade îmbelșugate.

îmbelșugat, ~ă a [At: AXINTE URICARIUL, ap. LET. II, 144/13 / S și: (înv) înb~ / V: (reg) ~bie~, ~bil~ / Pl: ~ați, ~e / E: îmbelșuga] 1 Care există din belșug Si: abundent, bogat, (reg; rar) îmbelșugător (1). 2 (Pex) Care are din abundență din cele necesare Si: abundent, bogat, îndestulat, (reg; rar) îmbelșugător (2).

îmbielșuga v vz îmbelșuga

ÎMBELȘUGÁ, îmbelșughez, vb. I. Tranz. (Rar) A face pământul să rodească, să devină îmbelșugat. – În + belșug.

ÎMBELȘUGÁ, îmbelșughez, vb. I. Tranz. (Rar) A face pământul să rodească, să devină îmbelșugat. – În + belșug.

ÎMBELȘUGÁT, -Ă, îmbelșugați, -te, adj. Care are din abundență cele trebuincioase. ♦ Care există din belșug, din abundență. [Var.: (reg.) îmbielșugát, -ă adj.] – V. îmbelșuga.

ÎMBELȘUGÁT, -Ă, îmbelșugați, -te, adj. Care are din abundență cele trebuincioase. ♦ Care există din belșug, din abundență. [Var.: (reg.) îmbielșugát, -ă adj.] – V. îmbelșuga.

ÎMBELȘUGÁ, îmbelșughez, vb. I. Tranz. (Rar) A face să rodească, să fie îmbelșugat. Sunînd grăunțele, pe bulgări plouă; Speranța, dragostea lui sfîntă, dorul De-a-mbelșuga cu munca lui ogorul, Le seamănă cu mîinile-amîndouă. VLAHUȚĂ, O. A. 28.

ÎMBELȘUGÁT, -Ă, îmbelșugați, -te, adj. Care are din abundență toate cele trebuincioase (v. îndestulat, abundent, bogat); care există, se află din belșug, din abundență. Recoltă îmbelșugată. Casă îmbelșugată.Agricultura socialistă eliberează țărănimea muncitoare de exploatare și-i deschide drum larg spre un trai îmbelșugat. LUPTA DE CLASĂ, 1953, nr. 9, 47. Pentru omul sovietic viața se face din ce în ce mai îmbelșugată, mai fericită. STANCU, U.R.S.S. 158. Natura îmbelșugată a acestui pămînt binecuvîntat n-a putut fi încă secătuită de lăcomia și nesocotința omenească. BART, S. M. 46. – Variantă: îmbielșugát, -ă (SADOVEANU, D. P. 163) adj.

A ÎMBELȘUGÁ ~ghéz tranz. rar (ogoare) A face să aibă belșug (prin muncă și organizare). /în + belșug

ÎMBELȘUGÁT ~tă (~ți, ~te) 1) v. A ÎMBELȘUGA. 2) (despre bunuri) Care este în cantitate mare; din belșug; abundent; bogat. 3) Care se află cu prisosință. /v. a îmbelșuga

îmbelșugat, -ă adj. Abundant. – Și îmbilș- și îmbielș-. Maĭ rar, belșugós, -oásă.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

îmbelșugá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 îmbelșugheáză

*îmbelșugát adj. m., pl. îmbelșugáți; f. îmbelșugátă, pl. îmbelșugáte

îmbelșugá vb., ind. prez. 1 sg. îmbelșughéz, 3 sg. și pl. îmbelșugheáză

îmbielșugá (= îmbelșuga) vb. (ind. prez. 1 îmbielșughez)


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

ÎMBELȘUGÁT adj. 1. v. bogat. 2. bogat, (livr.) opulent. (A dus o viață ~.) 3. abundent, bogat, copios, îndestulat, (fig.) princiar. (Un prânz ~.) 4. bogat, des, învolt. (Cu păr ~.)

ÎMBELȘUGAT adj. 1. abundent, bogat, bun, îndestulat, mare, mănos, (înv. și reg.) belșugos, spornic, (înv.) sățios. (Am avut o recoltă ~.) 2. bogat, (livr.) opulent. (A dus o viață ~.) 3. abundent, bogat, copios, îndestulat, (fig.) princiar. (Un prînz ~.) 4. bogat, des, învolt. (Cu păr ~.)

Intrare: îmbelșuga
verb (VT205)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • îmbelșuga
  • ‑mbelșuga
  • îmbelșugare
  • ‑mbelșugare
  • îmbelșugat
  • ‑mbelșugat
  • îmbelșugatu‑
  • ‑mbelșugatu‑
  • îmbelșugând
  • ‑mbelșugând
  • îmbelșugându‑
  • ‑mbelșugându‑
singular plural
  • îmbelșughea
  • ‑mbelșughea
  • îmbelșugați
  • ‑mbelșugați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • îmbelșughez
  • ‑mbelșughez
(să)
  • îmbelșughez
  • ‑mbelșughez
  • îmbelșugam
  • ‑mbelșugam
  • îmbelșugai
  • ‑mbelșugai
  • îmbelșugasem
  • ‑mbelșugasem
a II-a (tu)
  • îmbelșughezi
  • ‑mbelșughezi
(să)
  • îmbelșughezi
  • ‑mbelșughezi
  • îmbelșugai
  • ‑mbelșugai
  • îmbelșugași
  • ‑mbelșugași
  • îmbelșugaseși
  • ‑mbelșugaseși
a III-a (el, ea)
  • îmbelșughea
  • ‑mbelșughea
(să)
  • îmbelșugheze
  • ‑mbelșugheze
  • îmbelșuga
  • ‑mbelșuga
  • îmbelșugă
  • ‑mbelșugă
  • îmbelșugase
  • ‑mbelșugase
plural I (noi)
  • îmbelșugăm
  • ‑mbelșugăm
(să)
  • îmbelșugăm
  • ‑mbelșugăm
  • îmbelșugam
  • ‑mbelșugam
  • îmbelșugarăm
  • ‑mbelșugarăm
  • îmbelșugaserăm
  • ‑mbelșugaserăm
  • îmbelșugasem
  • ‑mbelșugasem
a II-a (voi)
  • îmbelșugați
  • ‑mbelșugați
(să)
  • îmbelșugați
  • ‑mbelșugați
  • îmbelșugați
  • ‑mbelșugați
  • îmbelșugarăți
  • ‑mbelșugarăți
  • îmbelșugaserăți
  • ‑mbelșugaserăți
  • îmbelșugaseți
  • ‑mbelșugaseți
a III-a (ei, ele)
  • îmbelșughea
  • ‑mbelșughea
(să)
  • îmbelșugheze
  • ‑mbelșugheze
  • îmbelșugau
  • ‑mbelșugau
  • îmbelșuga
  • ‑mbelșuga
  • îmbelșugaseră
  • ‑mbelșugaseră
verb (VT205)
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • îmbielșuga
  • ‑mbielșuga
  • îmbielșugare
  • ‑mbielșugare
  • îmbielșugat
  • ‑mbielșugat
  • îmbielșugatu‑
  • ‑mbielșugatu‑
  • îmbielșugând
  • ‑mbielșugând
  • îmbielșugându‑
  • ‑mbielșugându‑
singular plural
  • îmbielșughea
  • ‑mbielșughea
  • îmbielșugați
  • ‑mbielșugați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • îmbielșughez
  • ‑mbielșughez
(să)
  • îmbielșughez
  • ‑mbielșughez
  • îmbielșugam
  • ‑mbielșugam
  • îmbielșugai
  • ‑mbielșugai
  • îmbielșugasem
  • ‑mbielșugasem
a II-a (tu)
  • îmbielșughezi
  • ‑mbielșughezi
(să)
  • îmbielșughezi
  • ‑mbielșughezi
  • îmbielșugai
  • ‑mbielșugai
  • îmbielșugași
  • ‑mbielșugași
  • îmbielșugaseși
  • ‑mbielșugaseși
a III-a (el, ea)
  • îmbielșughea
  • ‑mbielșughea
(să)
  • îmbielșugheze
  • ‑mbielșugheze
  • îmbielșuga
  • ‑mbielșuga
  • îmbielșugă
  • ‑mbielșugă
  • îmbielșugase
  • ‑mbielșugase
plural I (noi)
  • îmbielșugăm
  • ‑mbielșugăm
(să)
  • îmbielșugăm
  • ‑mbielșugăm
  • îmbielșugam
  • ‑mbielșugam
  • îmbielșugarăm
  • ‑mbielșugarăm
  • îmbielșugaserăm
  • ‑mbielșugaserăm
  • îmbielșugasem
  • ‑mbielșugasem
a II-a (voi)
  • îmbielșugați
  • ‑mbielșugați
(să)
  • îmbielșugați
  • ‑mbielșugați
  • îmbielșugați
  • ‑mbielșugați
  • îmbielșugarăți
  • ‑mbielșugarăți
  • îmbielșugaserăți
  • ‑mbielșugaserăți
  • îmbielșugaseți
  • ‑mbielșugaseți
a III-a (ei, ele)
  • îmbielșughea
  • ‑mbielșughea
(să)
  • îmbielșugheze
  • ‑mbielșugheze
  • îmbielșugau
  • ‑mbielșugau
  • îmbielșuga
  • ‑mbielșuga
  • îmbielșugaseră
  • ‑mbielșugaseră
Intrare: îmbelșugat
îmbelșugat adjectiv
adjectiv (A2)
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • îmbelșugat
  • ‑mbelșugat
  • îmbelșugatul
  • îmbelșugatu‑
  • ‑mbelșugatul
  • ‑mbelșugatu‑
  • îmbelșuga
  • ‑mbelșuga
  • îmbelșugata
  • ‑mbelșugata
plural
  • îmbelșugați
  • ‑mbelșugați
  • îmbelșugații
  • ‑mbelșugații
  • îmbelșugate
  • ‑mbelșugate
  • îmbelșugatele
  • ‑mbelșugatele
genitiv-dativ singular
  • îmbelșugat
  • ‑mbelșugat
  • îmbelșugatului
  • ‑mbelșugatului
  • îmbelșugate
  • ‑mbelșugate
  • îmbelșugatei
  • ‑mbelșugatei
plural
  • îmbelșugați
  • ‑mbelșugați
  • îmbelșugaților
  • ‑mbelșugaților
  • îmbelșugate
  • ‑mbelșugate
  • îmbelșugatelor
  • ‑mbelșugatelor
vocativ singular
plural
îmbielșugat adjectiv
adjectiv (A2)
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • îmbielșugat
  • ‑mbielșugat
  • îmbielșugatul
  • îmbielșugatu‑
  • ‑mbielșugatul
  • ‑mbielșugatu‑
  • îmbielșuga
  • ‑mbielșuga
  • îmbielșugata
  • ‑mbielșugata
plural
  • îmbielșugați
  • ‑mbielșugați
  • îmbielșugații
  • ‑mbielșugații
  • îmbielșugate
  • ‑mbielșugate
  • îmbielșugatele
  • ‑mbielșugatele
genitiv-dativ singular
  • îmbielșugat
  • ‑mbielșugat
  • îmbielșugatului
  • ‑mbielșugatului
  • îmbielșugate
  • ‑mbielșugate
  • îmbielșugatei
  • ‑mbielșugatei
plural
  • îmbielșugați
  • ‑mbielșugați
  • îmbielșugaților
  • ‑mbielșugaților
  • îmbielșugate
  • ‑mbielșugate
  • îmbielșugatelor
  • ‑mbielșugatelor
vocativ singular
plural
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

îmbelșuga îmbielșuga

  • 1. rar A face pământul să rodească, să devină îmbelșugat.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC un exemplu
    exemple
    • Sunînd grăunțele, pe bulgări plouă; Speranța, dragostea lui sfîntă, dorul De-a-mbelșuga cu munca lui ogorul, Le seamănă cu mîinile-amîndouă. VLAHUȚĂ, O. A. 28.
      surse: DLRLC

etimologie:

  • În + belșug
    surse: DEX '98 DEX '09

îmbelșugat îmbielșugat

  • 1. Care are din abundență cele trebuincioase.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC sinonime: bogat (adj.) 4 exemple
    exemple
    • Recoltă îmbelșugată. Casă îmbelșugată.
      surse: DLRLC
    • Agricultura socialistă eliberează țărănimea muncitoare de exploatare și-i deschide drum larg spre un trai îmbelșugat. LUPTA DE CLASĂ, 1953, nr. 9, 47.
      surse: DLRLC
    • Pentru omul sovietic viața se face din ce în ce mai îmbelșugată, mai fericită. STANCU, U.R.S.S. 158.
      surse: DLRLC
    • Natura îmbelșugată a acestui pămînt binecuvîntat n-a putut fi încă secătuită de lăcomia și nesocotința omenească. BART, S. M. 46.
      surse: DLRLC
    • 1.1. Care există din belșug, din abundență.
      surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC sinonime: abundent

etimologie:

  • vezi îmbelșuga
    surse: DEX '98 DEX '09