îmbelșugat, ~ă a [At: AXINTE URICARIUL, ap. LET. II, 144/13 / S și: (înv) înb~ / V: (reg) ~bie~, ~bil~ / Pl: ~ați, ~e / E: îmbelșuga] 1 Care există din belșug Si: abundent, bogat, (reg; rar) îmbelșugător (1). 2 (Pex) Care are din abundență din cele necesare Si: abundent, bogat, îndestulat, (reg; rar) îmbelșugător (2).

ÎMBELȘUGAT adj. În belșug, îndestulat, abundent.

ÎMBELȘUGAT, -Ă, îmbelșugați, -te, adj. Care are din abundență toate cele trebuincioase (v. îndestulat, abundent, bogat); care există, se află din belșug, din abundență. Recoltă îmbelșugată. Casă îmbelșugată. ▭ Agricultura socialistă eliberează țărănimea muncitoare de exploatare și-i deschide drum larg spre un trai îmbelșugat. LUPTA DE CLASĂ, 1953, nr. 9, 47. Pentru omul sovietic viața se face din ce în ce mai îmbelșugată, mai fericită. STANCU, U.R.S.S. 158. Natura îmbelșugată a acestui pămînt binecuvîntat n-a putut fi încă secătuită de lăcomia și nesocotința omenească. BART, S. M. 46. – Variantă: îmbielșugat, -ă (SADOVEANU, D. P. 163) adj.

ÎMBELȘUGAT ~tă (~ți, ~te) 1) v. A ÎMBELȘUGA. 2) (despre bunuri) Care este în cantitate mare; din belșug; abundent; bogat. 3) Care se află cu prisosință. /v. a îmbelșuga

îmbelșugat a. abundant.

îmbelșugat, -ă adj. Abundant. – Și îmbilș- și îmbielș-. Maĭ rar, belșugós, -oásă.

bișugit a vz îmbelșugat

îmbelșuga vt [At: MARCOVICI, D. 12/13 / S și: (înv) înb~ / V: (reg) ~bie~, ~bil~ / Pzi: ~ghez / E: în- + belșug] (Rar) A face pământul să dea roade îmbelșugate.

îmbielșuga v vz îmbelșuga

îmbielșugat, ~ă a vz îmbelșugat

îmbilșuga v vz îmbelșuga

îmbilșugat, ~ă a vz îmbelșugat

ÎMBELȘUGA, îmbelșughez, vb. I. Tranz. (Rar) A face să rodească, să fie îmbelșugat. Sunînd grăunțele, pe bulgări plouă; Speranța, dragostea lui sfîntă, dorul De-a-mbelșuga cu munca lui ogorul, Le seamănă cu mîinile-amîndouă. VLAHUȚĂ, O. A. 28.

A ÎMBELȘUGA ~ghez tranz. rar (ogoare) A face să aibă belșug (prin muncă și organizare). /în + belșug

îmbelșugat adj. m., pl. îmbelșugați; f. îmbelșugată, pl. îmbelșugate

*îmbelșugat adj. m., pl. îmbelșugați; f. îmbelșugată, pl. îmbelșugate

îmbelșuga (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. îmbelșughez, 3 îmbelșughează; conj. prez. 1 sg. să îmbelșughez, 3 să îmbelșugheze

îmbelșuga (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 îmbelșughează

îmbelșuga vb., ind. prez. 1 sg. îmbelșughez, 3 sg. și pl. îmbelșughează

îmbielșuga (= îmbelșuga) vb. (ind. prez. 1 îmbielșughez)

ÎMBELȘUGAT adj. 1. v. bogat. 2. bogat, (livr.) opulent. (A dus o viață ~.) 3. abundent, bogat, copios, îndestulat, (fig.) princiar. (Un prânz ~.) 4. bogat, des, învolt. (Cu păr ~.)

ÎMBELȘUGAT adj. 1. abundent, bogat, bun, îndestulat, mare, mănos, (înv. și reg.) belșugos, spornic, (înv.) sățios. (Am avut o recoltă ~.) 2. bogat, (livr.) opulent. (A dus o viață ~.) 3. abundent, bogat, copios, îndestulat, (fig.) princiar. (Un prînz ~.) 4. bogat, des, învolt. (Cu păr ~.)