8 definiții pentru îmbelșuga îmbielșuga


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

îmbelșuga vt [At: MARCOVICI, D. 12/13 / S și: (înv) înb~ / V: (reg) ~bie~, ~bil~ / Pzi: ~ghez / E: în- + belșug] (Rar) A face pământul să dea roade îmbelșugate.

ÎMBELȘUGÁ, îmbelșughez, vb. I. Tranz. (Rar) A face pământul să rodească, să devină îmbelșugat. – În + belșug.

ÎMBELȘUGÁ, îmbelșughez, vb. I. Tranz. (Rar) A face pământul să rodească, să devină îmbelșugat. – În + belșug.

ÎMBELȘUGÁ, îmbelșughez, vb. I. Tranz. (Rar) A face să rodească, să fie îmbelșugat. Sunînd grăunțele, pe bulgări plouă; Speranța, dragostea lui sfîntă, dorul De-a-mbelșuga cu munca lui ogorul, Le seamănă cu mîinile-amîndouă. VLAHUȚĂ, O. A. 28.

A ÎMBELȘUGÁ ~ghéz tranz. rar (ogoare) A face să aibă belșug (prin muncă și organizare). /în + belșug

îmbielșuga v vz îmbelșuga


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

îmbelșugá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 îmbelșugheáză

îmbelșugá vb., ind. prez. 1 sg. îmbelșughéz, 3 sg. și pl. îmbelșugheáză

îmbielșugá (= îmbelșuga) vb. (ind. prez. 1 îmbielșughez)

Intrare: îmbelșuga
verb (VT205)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • îmbelșuga
  • ‑mbelșuga
  • îmbelșugare
  • ‑mbelșugare
  • îmbelșugat
  • ‑mbelșugat
  • îmbelșugatu‑
  • ‑mbelșugatu‑
  • îmbelșugând
  • ‑mbelșugând
  • îmbelșugându‑
  • ‑mbelșugându‑
singular plural
  • îmbelșughea
  • ‑mbelșughea
  • îmbelșugați
  • ‑mbelșugați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • îmbelșughez
  • ‑mbelșughez
(să)
  • îmbelșughez
  • ‑mbelșughez
  • îmbelșugam
  • ‑mbelșugam
  • îmbelșugai
  • ‑mbelșugai
  • îmbelșugasem
  • ‑mbelșugasem
a II-a (tu)
  • îmbelșughezi
  • ‑mbelșughezi
(să)
  • îmbelșughezi
  • ‑mbelșughezi
  • îmbelșugai
  • ‑mbelșugai
  • îmbelșugași
  • ‑mbelșugași
  • îmbelșugaseși
  • ‑mbelșugaseși
a III-a (el, ea)
  • îmbelșughea
  • ‑mbelșughea
(să)
  • îmbelșugheze
  • ‑mbelșugheze
  • îmbelșuga
  • ‑mbelșuga
  • îmbelșugă
  • ‑mbelșugă
  • îmbelșugase
  • ‑mbelșugase
plural I (noi)
  • îmbelșugăm
  • ‑mbelșugăm
(să)
  • îmbelșugăm
  • ‑mbelșugăm
  • îmbelșugam
  • ‑mbelșugam
  • îmbelșugarăm
  • ‑mbelșugarăm
  • îmbelșugaserăm
  • ‑mbelșugaserăm
  • îmbelșugasem
  • ‑mbelșugasem
a II-a (voi)
  • îmbelșugați
  • ‑mbelșugați
(să)
  • îmbelșugați
  • ‑mbelșugați
  • îmbelșugați
  • ‑mbelșugați
  • îmbelșugarăți
  • ‑mbelșugarăți
  • îmbelșugaserăți
  • ‑mbelșugaserăți
  • îmbelșugaseți
  • ‑mbelșugaseți
a III-a (ei, ele)
  • îmbelșughea
  • ‑mbelșughea
(să)
  • îmbelșugheze
  • ‑mbelșugheze
  • îmbelșugau
  • ‑mbelșugau
  • îmbelșuga
  • ‑mbelșuga
  • îmbelșugaseră
  • ‑mbelșugaseră
verb (VT205)
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • îmbielșuga
  • ‑mbielșuga
  • îmbielșugare
  • ‑mbielșugare
  • îmbielșugat
  • ‑mbielșugat
  • îmbielșugatu‑
  • ‑mbielșugatu‑
  • îmbielșugând
  • ‑mbielșugând
  • îmbielșugându‑
  • ‑mbielșugându‑
singular plural
  • îmbielșughea
  • ‑mbielșughea
  • îmbielșugați
  • ‑mbielșugați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • îmbielșughez
  • ‑mbielșughez
(să)
  • îmbielșughez
  • ‑mbielșughez
  • îmbielșugam
  • ‑mbielșugam
  • îmbielșugai
  • ‑mbielșugai
  • îmbielșugasem
  • ‑mbielșugasem
a II-a (tu)
  • îmbielșughezi
  • ‑mbielșughezi
(să)
  • îmbielșughezi
  • ‑mbielșughezi
  • îmbielșugai
  • ‑mbielșugai
  • îmbielșugași
  • ‑mbielșugași
  • îmbielșugaseși
  • ‑mbielșugaseși
a III-a (el, ea)
  • îmbielșughea
  • ‑mbielșughea
(să)
  • îmbielșugheze
  • ‑mbielșugheze
  • îmbielșuga
  • ‑mbielșuga
  • îmbielșugă
  • ‑mbielșugă
  • îmbielșugase
  • ‑mbielșugase
plural I (noi)
  • îmbielșugăm
  • ‑mbielșugăm
(să)
  • îmbielșugăm
  • ‑mbielșugăm
  • îmbielșugam
  • ‑mbielșugam
  • îmbielșugarăm
  • ‑mbielșugarăm
  • îmbielșugaserăm
  • ‑mbielșugaserăm
  • îmbielșugasem
  • ‑mbielșugasem
a II-a (voi)
  • îmbielșugați
  • ‑mbielșugați
(să)
  • îmbielșugați
  • ‑mbielșugați
  • îmbielșugați
  • ‑mbielșugați
  • îmbielșugarăți
  • ‑mbielșugarăți
  • îmbielșugaserăți
  • ‑mbielșugaserăți
  • îmbielșugaseți
  • ‑mbielșugaseți
a III-a (ei, ele)
  • îmbielșughea
  • ‑mbielșughea
(să)
  • îmbielșugheze
  • ‑mbielșugheze
  • îmbielșugau
  • ‑mbielșugau
  • îmbielșuga
  • ‑mbielșuga
  • îmbielșugaseră
  • ‑mbielșugaseră
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

îmbelșuga îmbielșuga

  • 1. rar A face pământul să rodească, să devină îmbelșugat.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC un exemplu
    exemple
    • Sunînd grăunțele, pe bulgări plouă; Speranța, dragostea lui sfîntă, dorul De-a-mbelșuga cu munca lui ogorul, Le seamănă cu mîinile-amîndouă. VLAHUȚĂ, O. A. 28.
      surse: DLRLC

etimologie:

  • În + belșug
    surse: DEX '98 DEX '09