dexonline

3 intrări

4 definiții

Explicative DEX

onorare sf [At: POLIZU / Pl: ~rări / E: onora] 1 (Rar) Fălire. 2 Cinstire. 3 Achitare la timp a unei datorii.

onora [At: TEODOROVICI, I. 329/4 / S și: onno~ / Pzi: ~rez / E: lat honorare, fr honorer, it onoare] 1 vt A acorda cuiva respect Si: a cinsti, a respecta. 2 vt (Reg) A felicita pe cineva. 3 vt (Pop) A găzdui. 4 vt (C. i. o datorie bănească etc.) A achita în termen. 5 vt A retribui. 6 vr (Rar) A se lăuda.

onorar², ~ă a [At: HELIADE, F. 16/7 / V: (iuz) ~iu a / Pl: ~i, ~e / E: fr honoraire, lat honorarius, -a, -um] (Iuz) Onorific.

onorariu² a vz onorar¹

Intrare: onorare

onorare substantiv feminin

substantiv feminin (F113)		nearticulat	articulat
nominativ-acuzativ	singular	onorare	onorarea
nominativ-acuzativ	plural	onorări	onorările
genitiv-dativ	singular	onorări	onorării
genitiv-dativ	plural	onorări	onorărilor
vocativ	singular	—
vocativ	plural	—

Intrare: onora

onora verb grupa I conjugarea a II-a tranzitiv

verb (VT201) Surse flexiune: DOR		infinitiv	infinitiv lung	participiu	gerunziu	imperativ pers. a II-a
		(a) onora	onorare	onorat onoratu‑	onorând onorându‑	singular	plural
		(a) onora	onorare	onorat onoratu‑	onorând onorându‑	onorează	onorați

numărul	persoana	prezent	conjunctiv prezent	imperfect	perfect simplu	mai mult ca perfect
singular	I (eu)	onorez	(să) onorez	onoram	onorai	onorasem
	a II-a (tu)	onorezi	(să) onorezi	onorai	onorași	onoraseși
	a III-a (el, ea)	onorează	(să) onoreze	onora	onoră	onorase
plural	I (noi)	onorăm	(să) onorăm	onoram	onorarăm	onoraserăm onorasem
	a II-a (voi)	onorați	(să) onorați	onorați	onorarăți	onoraserăți onoraseți
	a III-a (ei, ele)	onorează	(să) onoreze	onorau	onorară	onoraseră

Intrare: onorar (adj.)

onorar¹ (adj.) adjectiv

adjectiv (A1) Surse flexiune: DOR		masculin		feminin
adjectiv (A1) Surse flexiune: DOR		nearticulat	articulat	nearticulat	articulat
nominativ-acuzativ	singular	onorar	onorarul onoraru‑	onorară	onorara
nominativ-acuzativ	plural	onorari	onorarii	onorare	onorarele
genitiv-dativ	singular	onorar	onorarului	onorare	onorarei
genitiv-dativ	plural	onorari	onorarilor	onorare	onorarelor
vocativ	singular	—		—
vocativ	plural	—		—

onorariu² (adj.) adjectiv

pronunție: onorarĭu

adjectiv (A109) Surse flexiune: DOR		masculin		feminin
adjectiv (A109) Surse flexiune: DOR		nearticulat	articulat	nearticulat	articulat
nominativ-acuzativ	singular	onorariu	onorariul onorariu‑	onorarie	onoraria
nominativ-acuzativ	plural	onorarii	onorariii	onorarii	onorariile
genitiv-dativ	singular	onorariu	onorariului	onorarii	onorariei
genitiv-dativ	plural	onorarii	onorariilor	onorarii	onorariilor
vocativ	singular	—		—
vocativ	plural	—		—

arată variantele

* formă nerecomandată sau greșită – (arată)

* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)