examen sn [At: (a. 1779) IORGA, S. D. XII, 291 / V: (îrg) eza~, (înv) esa~, ~nt, (reg) izamăn, iza~, iczamăn^[1], (nob) esame (S și: ess~) / P: egza~ / Pl: ~e, (înv) ~uri, (nob, m) ~i / E: fr examen, lat examen] 1 (Jur; înv) Parte a procedurii penale care cuprinde rechizitoriul, audierea părților și a martorilor implicați într-un proces. 2 (Jur; înv) Interogatoriu. 3 (Jur; înv) Proces-verbal întocmit în timpul interogatoriului, care cuprinde întrebările adresate părților și martorilor precum și răspunsurile acestora. 4 (Urmat de determinări care arată felul) Probă orală sau scrisă de verificare a cunoștințelor, a aptitudinilor unui elev, ale unui student sau ale unui candidat, dată în fața unui examinator sau a unei comisii examinatoare, pentru a fi promovat sau pentru a obține un post, un titlu etc. 5 (Înv; îlv) A face (cuiva) ~ A supune unui examen (4). 6 (Fig) Încercare a trăiniciei unui lucru, a unei situații. 7 (Olt; îf iza~) Serbare dată la sfârșitul anului școlar de către elevii din primele clase. 8 (Urmat de determinări care arată obiectul) Cercetare atentă, amănunțită, a unui obiect, a unei ființe sau a unui fenomen, făcută în scopul de a ajunge la o justă cunoaștere a lor, pentru a trage anumite concluzii teoretice, pentru a stabili un diagnostic sau compoziția unei substanțe etc. 9 (Îs) ~ de conștiință Cercetare atentă a propriei conduite, din punct de vedere moral. 10 (Fig) Contemplare. 11 (Îvr; îf esame) Roire a albinelor. 12 (Îvr; îf esame) Grup de ființe. corectat(ă)

esame sn vz examen

esamen sn vz examen

exament sn vz examen

ezamen sn vz examen

iczamăn sn vz examen

izamăm sn vz examen

izamen sn vz examen

izamin sn vz examen