2 intrări
8 definiții
Explicative DEX
dizgrațiat, ~ă a [At: VĂCĂRESCUL. IST. 297 / V: (rar) desg~, disg~ / P: ~ți-at / Pl: ~ați, ~e / E: dizgrația] 1 Care a căzut în dizgrație (1). 2 Care și-a pierdut bunăvoința de care se bucura până atunci. 3 (Înv) Oropsit de soartă Si: urgisit. 4 (Rar) Care are un aspect fizic neplăcut Si: diform, dizgrațios (1), pocit.
desgrația v vz dizgrația
- sursa: MDA2 (2010)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
desgrațiat1 sn vz dizgrațiat1
- sursa: MDA2 (2010)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
desgrațiat2, ~ă a vz dizgrațiat2 modificată
- sursa: MDA2 (2010)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
dezgrația v vz dizgrația
- sursa: MDA2 (2010)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
disgrația v vz dizgrația
- sursa: MDA2 (2010)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
disgrațiat, ~ă a vz dizgrațiat
- sursa: MDA2 (2010)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
dizgrația [At: I. GOLESCU / V: (înv) desg~, (rar) dezg~, disg~ / P: ~ți-a / Pzi: ~iez / E: it disgraziare, fr disgracier] 1 vt A lipsi pe cineva de bunăvoința, de favoarea de care s-a bucurat până atunci. 2 vi (Rar) A fi respingător, diform.
- sursa: MDA2 (2010)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
| adjectiv (A2) Surse flexiune: DOR | masculin | feminin | |||
| nearticulat | articulat | nearticulat | articulat | ||
| nominativ-acuzativ | singular |
|
|
|
|
| plural |
|
|
|
| |
| genitiv-dativ | singular |
|
|
|
|
| plural |
|
|
|
| |
| vocativ | singular | — | — | ||
| plural | — | — | |||
- silabație: -ți-a
| verb (VT211) Surse flexiune: DOOM 3 | infinitiv | infinitiv lung | participiu | gerunziu | imperativ pers. a II-a | ||
(a)
|
|
|
| singular | plural | ||
|
| ||||||
| numărul | persoana | prezent | conjunctiv prezent | imperfect | perfect simplu | mai mult ca perfect | |
| singular | I (eu) |
| (să)
|
|
|
| |
| a II-a (tu) |
| (să)
|
|
|
| ||
| a III-a (el, ea) |
| (să)
|
|
|
| ||
| plural | I (noi) |
| (să)
|
|
|
| |
| a II-a (voi) |
| (să)
|
|
|
| ||
| a III-a (ei, ele) |
| (să)
|
|
|
| ||
| verb (VT211) | infinitiv | infinitiv lung | participiu | gerunziu | imperativ pers. a II-a | ||
(a)
|
|
|
| singular | plural | ||
|
| ||||||
| numărul | persoana | prezent | conjunctiv prezent | imperfect | perfect simplu | mai mult ca perfect | |
| singular | I (eu) |
| (să)
|
|
|
| |
| a II-a (tu) |
| (să)
|
|
|
| ||
| a III-a (el, ea) |
| (să)
|
|
|
| ||
| plural | I (noi) |
| (să)
|
|
|
| |
| a II-a (voi) |
| (să)
|
|
|
| ||
| a III-a (ei, ele) |
| (să)
|
|
|
| ||