deochetor, ~oare [At: CANTEMIR, HR. 100 / V: ~chitor, deoic~, didiochitoriu, ~otor sm / Pl: ~i, ~oare / E: deochea + -ător] (În superstiții) 1-2 smf, a (Persoană) care pretinde că are puterea de a deochea (1), de a influența soarta sau starea cuiva prin deochi (1). 3 smf Ființă supranaturală despre care se spune că pricinuiește răul, îmbolnăvirea sau schilodirea oamenilor și a animalelor care-i ies în cale. corectat(ă)

deochetoreasă sf [At: DA ms / Pl: ~rese / E: deochetor + -easă] 1-2 (În superstiții) Deochetoare (1, 3).

deochetoriță sf [At: BÂRLEA, C. P. II 331 / V: ~otoriță / Pl: ~țe / E: deochetor + -iță] 1-2 (În superstiții) Deochetoare (1, 3).

deochetoroaică sf [At: MARIAN, D. 111, ap. ȘEZ. IV, 192 / V: ~tur~ / Pl: ~ice / E: deochetor + -oaică] 1-2 (În superstiții) Deochetoare (1, 3).

deochitor, ~oare smf, a vz deochetor

deoichetor, ~oare smf, a vz deochetor

deotor sm vz deochetor

diochitor, ~oare smf vz deochetor