2 intrări

O definiție


Dicționare specializate

Aceste definiții explică de obicei numai înțelesuri specializate ale cuvintelor.

NOMINATÍV s. n. (< cf. lat. nominativus < nominare „a numi”, fr. nominatif): caz al substantivului (primul, în ordinea studierii). Îi sunt proprii următoarele funcții sintactice: funcția de subiect (fundamentală), aflată cu întrebările cine? și ce? („Profesorul a stat lângă noi până ce ne-a tuns chilug” – Ion Creangă; „Se scutură din salcâmi o ploaie de miresme” – B. Șt. Delavrancea); funcția de apoziție („Însă Victorița, nevasta căpitanului, luase un condei să însemne” – I. Al. Brătescu-Voinești); funcția de nume predicativ („Liana este profesoară”); funcția de element predicativ suplimentar („Măria-sa nu vine voievod din mila necredincioșilor ismailiteni” – M. Sadoveanu). N. singular este considerat forma de bază a substantivului.

Intrare: nominativ (adj.)
nominativ1 (adj.) adjectiv
adjectiv (A1)
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • nominativ
  • nominativul
  • nominativu‑
  • nominati
  • nominativa
plural
  • nominativi
  • nominativii
  • nominative
  • nominativele
genitiv-dativ singular
  • nominativ
  • nominativului
  • nominative
  • nominativei
plural
  • nominativi
  • nominativilor
  • nominative
  • nominativelor
vocativ singular
plural
Intrare: nominativ (s.n.)
nominativ2 (s.n.) substantiv neutru
substantiv neutru (N1)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • nominativ
  • nominativul
  • nominativu‑
plural
  • nominative
  • nominativele
genitiv-dativ singular
  • nominativ
  • nominativului
plural
  • nominative
  • nominativelor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)