IR, iruri, s. n. (Pop.) Alifie pe care o prepară femeile la țară din diferite grăsimi, plante etc. – Din magh. ir.

IM²- v. in¹.

IN¹- Element de compunere cu sens negativ și privativ, formând substantive, adjective, verbe. [Var.: im²] – Din fr., lat. in-.

IRIDIU s. n. Element chimic, metal greu, alb-argintiu, foarte dur, puțin ductil, cu temperatura de topire foarte înaltă, întrebuințat la confecționarea unor instrumente fizice și chirurgicale, a vârfurilor de peniță pentru stilouri sau, sub forma aliajelor cu platina, pentru cupluri termoelectrice. [Var.: iridium s. n.] – Din fr. iridium.

IRIDIUM s. n. v. iridiu.