mare (mări), s. f. – Întindere mare de apă sărată. – Mr. amare, megl. mari, istr. mǫre. Lat. mare (Pușcariu 1026; Candrea-Dens., 1047; REW 5349), cf. it. mare, fr. mer, prov., cat., sp., port. mar. Pentru expresia a făgădui marea cu sarea, cf. Pușcariu, Études linguistique roum., Cluj 1937 și, împotrivă Spitzer, BL, V, 190 și VI, 238.

mare adj. – 1. De vîrstă majoră. – 2. Cu dimensiuni și proporții însemnate. – 3. Însemnat, notabil, de categorie socială ridicată. – 4. (S. m.) Om de vază, persoană remarcabilă. – Mr. mare, megl. mari, istr. mǫre. Lat. mās, mărem „mascul” (Diez; Miklosich, Rum. Unters., II, 23; Pușcariu 1027; Candrea-Dens., 1048; Tiktin; Candrea; Rosetti, I, 169). Schimbarea de sens a fost explicată de Tiktin, printr-o încrucișare, puțin probabilă, cu magnus; și de Bourciez 180 prin faptul că masculul e în general mai mare ca femela. Mai probabil, trebuie să se pornească de la confuzia normală între mare ca vîrstă și mare ca dimensiune, specifică în toate idiomurile, cf. s-a făcut mare (a crescut sau s-a făcut bărbat). Fără îndoială, această der. a fost respinsă de REW 5231, cf. Philippide, II, 720. Alte explicații sînt și mai puțin convingătoare: dintr-un cuvînt anterior lat., pus în legătură cu v. irlandez már (Meyer, Alb. St., IV, 83); de origine celtică (Sköld, IF, XLIII, 188); din v. germ. mari (Scriban); sau din lat. mare „mare” (Spitzer, Mitt. Wien., I, 294; G. Bonfante, Il problema dell’ aggettivo e il rom. mare, în Boll. Istituto di Linque estere, Genova, V, 3-9). Der. măreț, adj. (superb, mîndru; maiestuos, impunător, grandios), pentru a cărui der. cf. Densusianu, GS, II, 9 (după Pușcariu 1027, dintr-un lat. *maricius, mai puțin probabil cu suf. rom. -eț); măreție, s. f. (maiestuozitate, splendoare; mîndrie); mări, vb. (a face mare; a augmenta, a crește; a glorifica); mărie, s. f. (înv., mărime; Alteță, Maiestate); mărime, s. f. (amplitudine; dimensiune; importanță; cantitate; persoană importantă); mărire, s. f. (creștere; dezvoltare; om de vază); preamări, vb. (a înălța, a glorifica); măros, adj. (Trans., trufaș). Comp. maimare, s. m. (căpetenie, șef), cf. Candrea-Dens., 1048 (după părerea echivocă a lui Pascu, Beiträge, 17, din ngr. μαϊμάρης „arhitect”, cf. maimar); maimărie, s. f. (demnitate, preeminență); mărinimos, adj. (generos), compus artificial după lat. magnanimus; mărinimie, s. f. (generozitate).

măre interj. – Ei, pst, stai! – Var. (Mold.) mări. Mr. more, megl. mara, istr. murié. Ngr. μῶρε (Scriban), cf. alb. morë, bg., sb. more, ven. moré. Puțin probabilă der. din lat. mās „mascul” (Philippide, II, 722); și mai puțin încă din lat. amōrem (Șeineanu, Istoria filologiei, 345).