FĂTOI, fătoaie, s. n. (Fam.) Augmentativ al lui fată; fată robustă, voinică, care seamănă mai mult a bărbat. – Fată + suf. -oi.

fătoi sn [At: ALECSANDRI, T. 339 / Pl: ~oaie / E: fată + -oi] (Fam; prt) Fată voinică (și înaltă) cu trăsături ca ale unui bărbat Si: fătăloancă, (Mol) fătătoi, (Trs) fătoc, (Ban) fătocină.

fățoaie sf [At: VICIU, GL. / V: fățoi sn / Pl: ~ / E: față + -oaie] (Mar) Față de masă.

fățoi sn vz fățoaie

‡FĂȚOAIE sf., FĂȚOIU (pl. -oaie) sn. Maram. Oaș. Față de masă VIC. PAP..

FĂTOI, fătoaie, s. n. (Fam. și peior.) Augmentativ al lui fată; fată robustă, voinică, care seamănă mai mult a bărbat. – Fată + suf. -oi.

FĂTOI s. n. (Familiar, rar) Augmentativ (cu nuanță peiorativă) al lui fată; fată robustă, voinică, care seamănă mai mult a bărbat. Parcă nu-mi vine a crede că-i ea..; Dintr-atîtica s-o făcut coșcoge fătoi! ALECSANDRI, T. I 43.

fătoi (fam.) s. n., pl. fătoaie

fătoi (fam.) s. n., pl. fătoaie

fătoi s. n., pl. fătoaie

fățoaie, fățoaie, s.f. (reg.) față de masă.

fățoáie, s.f. Față de masă: „Când o ajuns acolo, ie spăla fețoaie de aieste, cum avem noi” (Bilțiu, 2007: 218). ■ Atestat 1795 (Bârlea, 1909: 243). – Din față + suf. -oaie (MDA).

fățoaie, s.f. – Față de masă. (Maram.). – Din față (< lat. facia) + suf. -oaie (MDA).