Cuvântul zilei, 17 mai 2014

RIKSMÅL [ríksmo:l] (cuvânt norvegian „limba statului”) subst. Una dintre cele două limbi literare norvegiene moderne, alături de landsmål, creată în sec. 19, pe baza limbii daneze (care fusese timp de patru sec. limba scrisă oficială în Norvegia), cu multe elemente norvegiene din graiurile orășenești. În r. au scris H. Ibsen și B. Björnson, clasicii literaturii norvegiene din sec. 19, și tot în r. sunt publicate astăzi operele celor mai mari scriitori, principalele ziare și reviste; r. predomină, de asemenea, în teatru, în știință, în viața de afaceri etc. Se mai numește bokmål (în norvegiană „limba cărturărească”). Astăzi există o puternică tendință de apropiere a r. de landsmål, ceea ce dă naștere unor forme de compromis între ele.
Arhiva cuvintelor zilei
Cuvântul zilei de 17 mai în alți ani:

2025: reticular
Ziua Mondială a Telecomunicațiilor și a Societății Informaționale.
2024: portativ
Guido d’Arezzo a murit la Santa Croce d’Avellano pe 17 mai 1050. A fost un profesor de muzică renumit pentru contribuția sa la pedagogia muzicală, în special pentru dezvoltarea sistemului de notație muzicală pe portativ, folosit și astăzi. Acest sistem a revoluționat modul de învățare a muzicii pentru că le-a permis artiștilor să nu mai fie nevoiți să învețe piesele pe de rost și după ureche.
2023: nonconformism
S-a născut în 1936 Dennis Hopper, actor și regizor de film american. A regizat și a jucat în Singuraticii (în engleză Easy Rider) (1969), câștigând un premiu la Festivalul de la Cannes. Filmul spune povestea a doi motocicliști care călătoresc în sudul și sud-vestul Americii, fiind o explorare a societății americane de la sfârșitul anilor '60 și tratând ascensiunea și decăderea mișcării hippie, precum și consumul de droguri.
2022: conex
Ziua mondială a telecomunicațiilor și a societății informaționale (ONU)
2021: anodin
S-a născut în 1904 Jean Gabin, unul dintre cei mai mari actori de film francezi. Printre multele sale roluri se numără și cel din filmul Oameni fără importanță.