Cuvântul zilei, 28 august 2013

dexonline nu oferă cuvântul zilei direct prin e-mail. Există însă multe site-uri care fac acest lucru pentru orice RSS. Vă recomandăm Blogtrottr.
faustic
© imagine Carmen Nistor

FAÚSTIC, -Ă (< germ.) adj. (Livr.) În genul lui Faust, propriu lui Faust. Potrivit unor filozofi ai culturii, este o trăsătură definitorie a spiritului european occidental începând din Evul Mediu, constând în aspirația spre infinit și spre depășirea limitelor umane, printr-o atitudine activă și prin intervenția creatoare asupra naturii. Termenul a fost creat de O. Spengler în 1917, deși conținutul lui se regăsește și la Shopenhauer, Wagner, Nietzsche ș.a.

Arhiva cuvintelor zilei

Cuvântul zilei de 28 august în alți ani:

iconița cuvântului zilei

2025: dominion

La congresul de la Lucknow de pe 28 august 1928, India, pe atunci colonie britanică, a cerut să i se acorde statutul de dominion, precum Canada sau Australia, cu autonomia ca o condiție prealabilă. Al Doilea Război Mondial a întârziat realizarea acestei cereri și abia în 1947 s-au născut, în mod dureros, două noi state: Uniunea Indiană și Pakistan.
iconița cuvântului zilei

2024: baronet

În 1833 s-a născut Sir Edward Burne-Jones, prim baronet, pictor prerafaelit britanic.
iconița cuvântului zilei

2023: indescifrabil

S-a născut în 1939 scriitoarea de romane polițiste Rodica Ojog-Brașoveanu. Primul său roman, publicat în 1971, s-a intitulat Moartea semnează indescifrabil.
iconița cuvântului zilei

2022: pecabil

S-a născut în 1962 regizorul american David Fincher. Printre filmele sale se numără și Șapte (Seven), despre un criminal în serie care pare a pedepsi victimele pentru comiterea câte unuia dintre cele șapte păcate capitale.
iconița cuvântului zilei

2021: glotă

E ziua lui Tim Storms (n. 1972), cântăreț și compozitor american. El deține Guinness World Record pentru cea mai joasă notă emisă de om, nota G−7, adică 0,189 Hz (opt octave sub primul sol al unui pian). Tim Storms deține, de asemenea, recordul mondial pentru „cea mai largă gamă vocală”.