IEZUIT, iezuiți, s. m. Membru al unui ordin de călugări catolici, întemeiat în 1534 de călugărul spaniol Ignațiu de Loyola pentru combaterea Reformei și întărirea puterii papale. ♦ Epitet dat unui om ipocrit, intrigant, viclean, perfid. ◊ (Adjectival) Atitudine iezuită. – Din fr. jésuite, germ. Jezuit.^[1]