Cuvântul zilei, 26 aprilie 2026
FUZIUNE, fuziuni, s. f. 1. Contopire a două sau mai multe state sau a două sau mai multe partide într-unul singur ori a două sau mai multe organizații într-una singură. 2. Reorganizarea, prin contopire, într-o singură unitate omogenă a unor întreprinderi sau a unor instituții. 3. Contopire a două sau mai multe nuclee atomice ușoare într-unul mai greu. 4. Topire a unui corp la o temperatură mai înaltă decât temperatura mediului ambiant. ◊ Punct de fuziune = temperatură de topire. 5. Reacție nucleară de sinteză a unui nucleu greu, mai stabil, din două nuclee ușoare, însoțită de degajarea unei energii egală cu diferența dintre energia de legătură a nucleului rezultat și cea a nucleelor ușoare. [Pr.: -zi-u-] – Din fr. fusion, lat. fusio, -onis.
Arhiva cuvintelor zilei
Cuvântul zilei de 26 aprilie în alți ani:
2025: înfricoșa
Pe 26 aprilie 1933, Hermann Göring, ministrul de interne al Prusiei, a creat sinistra Gestapo (prescurtare de la Geheime Staatspolizei, „poliția secretă a statului”). Acest nume va deveni simbolul terorii naziste în Germania și în țările ocupate.2024: represalii
S-a născut în 1980 Channing Tatum, actor, dansator, model și producător de film american. Printre rolurile sale se numără și cel din filmul G.I. Joe: Represalii (în engleză G.I. Joe: Retaliation).2023: swahili
Numele Tanzaniei provine de la fuziunea, în 1964, dintre Tanganika, care corespunde părții continentale a Tanzaniei de astăzi, independentă de Regatul Unit din 1961, și Zanzibar, un arhipelag rămas sub dominație britanică încă doi ani. Numele țării e format din primele silabe din numele celor două state. Astăzi e ziua națională a Tanzaniei.2022: obsolet
Scara Richter este încă des menționată pentru a descrie forța unui cutremur, dar este imprecisă și depășită. Astăzi folosim scara de magnitudine care măsoară momentul seismic și care descrie mai precis energia eliberată de un cutremur. Fizicianul și seismologul american Charles Francis Richter s-a născut pe 26 aprilie 1900.2021: iradia
35 de ani de la accidentul de la Cernobîl