Cuvântul zilei, 30 septembrie 2014
dexonline nu oferă cuvântul zilei direct prin e-mail. Există însă multe site-uri care fac acest lucru pentru orice RSS. Vă recomandăm Blogtrottr.
© imagine Carmen Nistor
ȘEITAN s. v. aghiuță, demon, diavol, drac, încornoratul, naiba, necuratul, satană, tartor.
Arhiva cuvintelor zilei
Cuvântul zilei de 30 septembrie în alți ani:
2026: derviș
S-a născut în 1207 Rumi, poet, teolog și mistic persan, unul dintre cei mai importanți reprezentanți ai literaturii mistice islamice. Învățăturile sale despre iubirea divină și apropierea sufletului de Dumnezeu au stat la baza ordinului Mevlevi, întemeiat de discipolii și urmașii săi, ai cărui membri, cunoscuți drept derviși, au perpetuat tradiția spirituală a lui Rumi.2025: rebela
Pe 30 septembrie 1955, în California, James Dean, actor american, murea într-un accident de mașină; avea 24 de ani. Filme notabile: La Est de Eden, Rebel fără cauză, Uriașul. A devenit un mit al Statelor Unite de după război, prospere și dornice de plăceri. În filme, în viață și în moartea prematură, a portretizat un rebel. A fost unicul actor nominalizat postum la Oscarul pentru cel mai bun actor (de două ori) și unul dintre puținii (cinci în total) nominalizați la această categorie pentru primul lor rol în film.2024: desfătare
Pe 30 septembrie 1791, Flautul fermecat al lui Mozart a fost întâmpinat cu ovații triumfale la Viena.2023: dublaj
Ziua Internațională a Traducerilor (ONU)2022: sievert
Japonezul Hisashi Ouchi a fost expus la cea mai mare doză de radiații din istorie. Pe 30 septembrie 1999, un accident datorat unei erori umane a avut loc la centrala Tokaimura din Japonia, iar Ouchi a fost expus la un nivel record de 17 sieverți (Sv) de radiații, de 170 de ori mai mare decât doza considerată periculoasă pentru sănătate. A suferit arsuri grave, sistemul imunitar i-a fost sever afectat și a murit câteva luni mai târziu.