balț, (balțuri), s. n. – 1. Laț, șiret, panglică. – 2. Voal al miresei. – 3. Giulgiu. – 4. Animal cu gîtul alb sau pătat cu alb. – Mr. balțu. Lat. balteus „panglică” (Pușcariu 181; REW 919; Candrea-Dens. 130; Densusianu, GS, II, 316); cf. it. balzo „margine, capăt”, cat. balç, sp. balzo. Se folosește numai în Trans. Der. bălti, vb. (a încovoia); bălți, vb. (Mold., a da drumul din strînsoare); bălța, vb. (a împestrița); bălțat, adj. (pestriț, în multe culori, pătat); bălțătură, s. f. (împestrițare); îmbălța, vb. (despre mirese, a-și pune voalul); a îmbălțui, vb. (a pune voalul miresei). Der. a bălți este normal; a bălti pare a fi suferit, atît ca semantism cît și ca fonetism, influența lui a bolti. Adj. bălțat se consideră în general cuvînt aparte, derivat direct din lat. balteatus „încins, încununat” (Pușcariu 181; REW 919; Densusianu, Rom., XVIV, 586; Candrea-Dens., 132; DAR); ca *balteanus › it. balzano, v. fr. bauçant, fr. balzan). Dar poate fi considerat de asemenea der. de la a bălța, format în mod regulat. De la el provin rut. balec „pestrițat”, sb. belcat „alb” (Candrea, Elemente, 402), acesta din urmă probabil prin asociere cu sl. bĕlŭ „alb”.

POTILAT, potilate, s. n. (Reg.) Pînză fină pe care o poartă pe cap femeile tinere și miresele; voal. – Magh. potyolat.

balț, -uri, s.n. – 1. Laț, ochi, nod (Memoria 2004). 2. Năframă de mireasă; voal (Papahagi, 1925). Ștergar alb din bumbac care se leagă pe capul miresei după cununie (Stoica, Pop 1984; Lăpuș): „Eu-s fecioru cu bujoru / Și-am zânit cu bălțișoru” (Ștețco 1990: 27). – Lat. balteus „cingătoare” (NDU, MDA).

balț, balțuri, s.n. – 1. Laț, ochi, nod (Memoria, 2004). 2. Năframă de mireasă; voal (Papahagi, 1925). ♦ Ștergar alb din bumbac care se leagă pe capul miresei după cununie (Stoica, Pop, 1984; Lăpuș): „Eu-s fecioru cu bujoru / Și-am zânit cu bălțișoru” (Ștețco, 1990: 27). – Lat. balteus „centură, curea, bici” (Pușcariu, CDDE, NDU, MDA).

CHLOROPHYTUM Ker-Gawl., CLOROFITUM, CRIN VERDE, VOALUL MIRESEI, fam. Liliaceae. Gen originar din Asia, Africa și America tropicală, peste 50 specii, vivace, cu rizomi scurți, cărnoși și rădăcini îngroșate în formă de tuberculi. Frunze liniare, ascuțite, radiculare, caniculate, cu dungi longitudinale, albe-gălbui, lucioase, recurbate de la jumătate, lungi de cca 50 cm și late de 5 cm. Tulpinile florale, pendente, poartă rozete de frunze cu rădăcini aeriene care se pot separa în vederea înmulțirii.

balț, balțuri, s.n. 1. Laț, ochi, nod. 2. Năframă de mireasă; voal; ștergar alb din bumbac care se leagă pe capul miresei după cununie: „Eu-s fecioru cu bujoru / Și-am zânit cu bălțișoru” (Ștețco, 1990: 27). – Lat. balteus „centură, curea, bici” (CDDE, MDA).

liliuță s.f. (bot.) Anthericum ramosum; <reg.> aișor-galben, beteala-miresei (v. beteală), limba-păsării (v. limbă), păienjenel, voalul-miresei (v. voal).

tulpan (-ne), s. n. – 1. Muselină, pînză subțire. – 2. Basma. – Var. trupan, trupai. Mr. dulben. Tc. (per.) tülbent, dülbent (Șeineanu, II, 866; Ronzevalle 68), cf. ngr. τουλπάνι, alb. düljben, bg. djulben, sb. dulbent. Este dubletul lui tulbent, s. n. (Trans., voal de mireasă), din sb. tulbenta; și al lui tulipan, s. m. (lalea), din același cuvînt tc., prin intermediul it. tulipano, germ. Tulipan(e), cf. sb., cr., ceh., pol., rut. tulipan, mag. tulipán (Gáldi, Dict., 165); al lui tulipă, s. f. (lalea; abajur de sticlă pentru becuri electrice), din fr. tulipe; și al lui turban, s. n., din fr. turban. Numele de turban se explică prin materialul său, cel de tulipan prin forma sa.

șlaier, șlaiere, s.n. – (reg.) Voal de mireasă (Lăpuș, Maram. Nord). – Din germ. Schleier „voal”, magh. slájer (MDA).

lămâi sm [At: (a. 1780) IORGA, S. D. VIII, 4 / V: (îvp) a~ / Pl: ~ / E: lămîie] 1 Arbust peren din familia rutaceelor, cu frunze oval-eliptice lucitoare și cu flori albe plăcut mirositoare, cultivat în țările calde pentru fructele lui comestibile, al cărui lemn prețios este folosit în industria mobilelor (Citrus limon). 2 (Reg) Voal de mireasă.

lămâie sf [At: M. COSTIN, O. 246 / V: (îvp) a~, alam~, alimună, (reg) lam~, (îrg) lemie^[1] / Pl: lămâi / E: ngr λεμόνι] 1 Fruct al lămâiului, de formă sferic alungită, învelit într-o coajă galbenă aromată, cu miezul zemos și acru, bogat în vitamine și acid citric, folosit la prepararea unor mâncăruri, băuturi etc. sau a unor medicamente Si: (îrg) limon. 2 (Asr; îe) A stoarce cuiva ~ia în nas A înfrunta pe cineva. 3 (Reg; îe) Să nu storci ~ în nasul cuiva, că și ție apoi ți se stoarce Ceea ce faci altuia, ți se face și ție la rândul tău. 4 (Îvp; îe) A-i plăcea un lucru ca grecului ~ia A-i plăcea un anumit lucru foarte mult. 5 (Îvp; îe) La masă grecul are a~ Se spunea despre obiceiul grecilor de a pune la masă o lămâie tăiată, care să taie pofta de mâncare a comesenilor. 6 (Îs) Sare de ~ Substanță chimică acră, sub formă de cristale, folosită drept condiment Si: (reg) săricică. 7 (Îas) Acid citric. 8 (Îc) Apă-de-~ Zeamă de lămâie amestecată cu apă, utilizată în scopuri cosmetice. 9 (Prin sinecdocă) Zeamă de lămâie. 10 Galben citron. 11 (Pop) Lămâi. 12 (Mol; Dob; art.) Dans țărănesc asemănător cu polca. 13 (Mol; Dob; art.) Melodie după care se execută acest dans. 14 (Reg) Fasole galbenă. 15 (Reg) Voal de mireasă.

sovon sn [At: ROSETTI, B. 53 / V: (îrg) sav~, (reg) sobon, sodon, saon, săv~, suv~, zăv~, zov~, zvon / Pl: ~oane, (îvr) ~e, (reg) ~uri / E: sl савань cf gr σάβανον] 1 (Îrg) Văl de podoabă pentru femei. 2 (Spc) Voal de mireasă. 3 Bucată de pânză albă, subțire, care se pune pe capul mirilor la cununie sau cu care se acoperă fața miresei când este legată la cap de nașă. 4 Un fel de glugă din pânză pe care o pune mireasa pe cap înainte de cununie sau după masa de cununie. 5 (Mun) Rochie pe care o dăruiește nașa miresei. 6 (Îrg) Giulgiu cu care se acoperă trupul mortului. 7 (Trs; lpl) Veștminte, podoabe etc. de prisos Si: zorzoane.

șláier, șlaiere, s.n. (reg.) Voal de mireasă. – Din germ. Schleier „voal”, magh. slájer (MDA).

TRENĂ², trene, s. f. Partea dinapoi, care se tîrăște pe jos, a rochiilor lungi; coadă (4). Treci fredonînd prin sala de cristal Și faci un semn suitei ca să vină Să-ți poarte trena-n sălile de bal. D. BOTEZ, P. O. 99. Se gătise într-adevăr ca o mireasă. Rochie albă cu trenă, voal, beteală. ARDELEANU, D. 160. ◊ Fig. Și pornești departe-n sus După iarna ce s-a dus, După trena-i de ninsori Așternută pe colini. TOPÎRCEANU, B. 6.

îmbălțui, îmbălțuiesc, vb. tranz. – A lega balțul pe capul miresei: „Apoi sara îmbălțuiesc pă mnireasă” (Papahagi 1925). – Îm- + balț „panglică, voal” (< lat. balteus) + -ui.

potilat, -e, (potilar), s.n. – Pânză subțire, voal, pe care îl poartă pe cap femeile tinere sau miresele: „Că noi ție ți-om lua / Potilar de cel mai lat” (Bârlea 1924: 27). – Din magh. potylolat (MDA).

potilat, potilate, (potilar), s.n. – (reg.) Pânză subțire, voal, pe care îl poartă pe cap femeile tinere sau miresele: „Că noi ție ți-om lua / Potilar de cel mai lat” (Bârlea, 1924: 27). – Din magh. potylolat (Scriban; Tiktin, cf. DER; DEX, MDA).

potilát, potilate, (potilar), s.n. (reg.) Pânză subțire, voal, pe care îl poartă pe cap femeile tinere sau miresele: „Că noi ție ți-om lua / Potilar de cel mai lat” (Bârlea, 1924: 27). – Din magh. potylolat (Scriban, DEX, MDA).

potilat, potilate, s.n. (reg.) pânză subțire sau voal, pe care îl poartă pe cap femeile tinere de la țară și miresele.

VĂL s. voal, (reg.) hobot, procov, sovon, tulbent, zaimf, (prin Transilv. și Bucov.) balț, (Transilv.) șlaier. (~ de mireasă.)

potilat sn [At: PO 275 / V: (înv) pătelat, păt~, potiolat, (reg) poft~, potilar / Pl: ~e, (rar, sm) ~ați / E: mg potylolat] (Reg) Pânză subțire sau voal pe care, de obicei, îl poartă pe cap femeile tinere de la țară și miresele.

VOAL s. văl, (reg.) hobot, procov, sovon, tulbent, zaimf, (prin Transilv. și Bucov.) balț, (Transilv.) șlaier. (~ de mireasă.)

VOAL s. văl, (reg.) hobot, procov, sovon, tulbent, zaimf, (prin Transilv. și Bucov.) balț, (Transilv.) șlaier. (~ de mireasă.)

voal sn [At: MUMULEANU, C. 164/13 / V: (îvr) ~ă sf, vu~, (reg) vol / Pl: ~uri, (reg) ~e / E: fr voile] 1 Țesătură fină (și transparentă) din mătase, bumbac sau fibre sintetice, folosită mai ales pentru confecționarea unor obiecte de îmbrăcăminte femeiești. 2 Bucată de voal (1) cu care femeile își acoperă capul sau fața (conform unor obiceiuri sau ritualuri). 3 (Bot; Mol; îc) ~ul-miresei Floarea-miresei (Euphorbia marginata). 4 (Bot; Olt; îac) Urzicuță (Verbena hybrida). 5 (Bot; Mol; îac) Liliuță (Anthericum ramosum). 6 Obiect de îmbrăcăminte pentru femei, confecționat din voal (1). 7 (Fig) Ceea ce acoperă ca un voal (1) (reducând vizibilitatea). 8 Înnegrire a unui material fotosensibil, din cauza unui defect de fabricație, a developării prelungite, a luminii difuze care îl impresionează accidental.

maramă, marame, s.f. (pop.) 1. fâșie lungă de voal fin (borangic), cu franjuri la capete, cu care își acoperă capul femeile de la țară. 2. (înv.) ștergar. 3. broboadă subțire de mireasă. 4. văl. 5. (la pl. art.) horă la cununie.

pocrov, -ă, s.n. și f. 1. (înv. și reg.) acoperământ pentru obiectele de cult; pocrovăț. 2. (înv.) țesătură fină ca un voal pentru acoperit capul. 3. (reg.; la pl. art.) sărbătoare creștină la 1 octombrie (acoperământul Maicii Domnului). 4. (reg.; în forma „procov”) văl de mireasă. 5. (reg.) pânza de pe fața mortului. 6. (reg.; în forma „procov”) scutec de copil. 7. (reg.) covor țărănesc, scoarță; pătură groasă, pocroviță, pocruț. 8. (reg.; la pl. art. în forma „pocroavele”) sărbătoare creștină la 29 august (Tăierea capului sfântului Ioan Botezătorul). 9. (s.f.; reg.) mică plantă erbacee cu tulpina ramificată la bază și cu flori roșii, roz sau albastre; scânteiuță.

pocrov, ~ă [At: (a. 1652) ap. TDRG / V: (înv) procov sn, (îrg) pro~ sn, (reg) plocov sn, ~croavă sf, procoavă sf, procou sn / Pl: ~e, ~oave / E: slv покровъ] 1 sn (Îrg) Pocrovăț (1). 2 sn (Înv) Țesătură fină ca voalul pentru acoperit capul, uneori și pieptul. 3 sna (Reg; pex; mpl) Sărbătoare creștină la 1 octombrie, care prăznuiește acoperământul Maicii Domnului. 4 sf (Reg; spc; îf procov) Văl de mireasă. 5 sn (Ban; îf procou) Pânză pe fața mortului. 6 sn (Reg; îf procov) Scutec. 7 sn (Trs; Mun) Covor țărănesc Si: scoarță. 8 sn (Trs; Mun) Pătură groasă Si: (îrg) pocroviță (4), pocruț (2). 9 sna (Reg; lpl; îf pocroavele) Sărbătoare creștină la 29 august, care prăznuiește tăierea capului Sfântului Ioan. 10 sf (Bot; reg) Scânteiuțe (Aster novi-belgii). 11 sf (Bot; reg) Săpuneală (Aster noval auglice). 12 sf (Bot; reg) Albăstrică (Aster tripolium).

văl s.n. 1 Bucată de țesătură foarte fină (și transparentă), cu care femeile își acoperă capul (lăsînd capetele acesteia să atîrne pe spate sau în față), își ascund chipul sau cu care își învăluie corpul ori o parte a lui; voal. ◊ Vălul mayaei v. maya. ◊ Expr. A i se pune (sau a i se lua, a-i cădea) cuiva vălul (sau un văl) (de) pe ochi = a înceta (sau a începe) să înțeleagă clar ceva, să judece limpede. A avea un văl pe ochi = a nu vedea adevărul, a nu înțelege realitatea. A ridica (sau a sfîșia) vălul = a da pe față ceva ascuns, tăinuit sau neștiut. A arunca un văl (sau vălul uitării) peste... (sau asupra...) ori a acoperi (ceva) cu vălul uitării, a se așterne vălul uitării peste... = a ascunde, a tăinui. A lua (sau a pune, a îmbrăca) vălul = (despre femei) a se călugări. ◊ Compus: (bot.) vălul -miresei = plantă erbacee anuală, din familia cariofilaceelor, cu tulpina mică, de obicei ramificată la bază și cu florile foarte mici, de culoare roz sau purpurie (Gypsophila muralis); săpunel. ◊ Fig. Acoperă cu un văl nepătruns viața mea cea trecută (MARC.). ♦ Țesătură ușoară și transparentă folosită la confecționarea unor obiecte de îmbrăcăminte femeiești; voal. ♦ Bucată de țesătură foarte fină, adesea brodată, folosită pentru a proteja, a acoperi ceva (mai ales obiecte de cult). 2 Fig. Ceea ce acoperă ca un văl (reducînd vizibilitatea, claritatea). Noaptea neagră tot mai negru văl punea pe neagra vale (COȘB.). 3 Fig. Ceea ce servește pentru a ascunde, pentru a disimula o situație; aparență care ascunde realitatea. Am tras la o parte... vălul de rea credință, de fraudă și de corupțiune care acoperea afacerile (GAL.). 4 (anat.; și vălul palatului, vălul palatin) Porțiune musculară care continuă, în partea posterioară a cavității bucale, palatul tare și care se termină cu omușorul • pl. -uri. /de la învăl(u)i, după lat vēlum, -i, fr. voile, it. velo, prin falsă apropiere etimologică.