CURRICULUM VITAE s.n. Biografie scurtă, cuprinzînd toate indicațiile privitoare la starea civilă, la situația unui candidat etc. [< lat. curriculum vitae – cariera vieții].

curriculum vitae (lat.) [ae pron. e] (-tae) loc. s. n.; abr. CV [cit. sivi]

CURRICULUM VITAE s. n. schiță biografică cuprinzând toate indicațiile privitoare la starea civilă, la situația unui candidat etc. care solicită un post sau un titlu. (< lat. curriculum vitae, cursul vieții)

ISTORIOGRAFÍE (< fr. {i}; {s} gr. historia „istorie” + graphe „descriere”) s. f. 1. Știință auxiliară a istoriei, care se ocupă cu studiul evoluției concepțiilor și al operelor istorice. Istoria – ca efort de cunoaștere – s-a născut din nevoia de fixare a memoriei evenimentelor petrecute, din necesitatea de a căuta rădăcinile în trecut ale unor fenomene contemporane și din dorința de a desprinde din trecut învățăminte pentru prezent și viitor („Historia, magistra vitae”, istoria, învățătoarea vieții). I. a străbătut, în evoluția ei, mai multe faze: în Antichitate, i. greacă (Herodot „părintele istoriei”, Tucidide și Polibiu) creează adevărate modele de cercetare și analiză, urmate de istoricii romani (Tit Liviu, Tacit); Evul Mediu înregistrează un puternic regres, cronicarii medievali mărginindu-se la consemnarea și explicarea superficială, adesea naivă, a evenimentelor. Renașterea a readus în actualitate operele istorice ale Antichității și a pus bazele criticii istorice, care s-a dezvoltat paralel cu investigația erudită. Raționalismul și iluminismul au influențat puternic i., preocupată tot mai mult să elaboreze o teorie a istoriei (G. Vico) și să detecteze cauzele marilor procese istorice (E. Gibbon). Ca o reacție la teoriile iluministe și la ideologia Revoluției Franceze, a apărut curentul romantic, interesat cu precădere de Evul Mediu, de influența factorilor spirituali, care modelau evoluția organică a popoarelor (istorismul lui L. von Ranke). Așezarea cercetării istorice pe baze strict științifice a fost încercată de pozitivism, al cărui obiect era reconstruirea riguroasă a faptelor și dezvăluirea legăturilor cauzale. Pozitivismul a produs o istoriografie narativă, care privilegia aspectele politice și militare, împotriva căreia s-a manifestat i. marxistă, care explica procesele istorice prin acțiunea legilor obiective de dezvoltare socială și prin lupta de clasă, și Școala de la Annales (revistă franceză de istorie întemeiată, în 1929, de L. Febvre și M. Bloch), promotoarea unei viziuni sintetice, dar interesată în special de condițiile materiale de existență și de mentalitățile și sensibilitățile colective. Subordonarea i. marxiste față de exigențele regimurilor comuniste a dus la discreditarea materialismului istoric. În prezent, se manifestă tendința de abordare pluridisciplinară și statistică a fenomenului istoric. 2. Totalitatea scrierilor istorice dintr-un anumit spațiu geografic sau dintr-o anumită perioadă determinată de timp; totalitatea lucrărilor istorice privitoare la o problemă.

CV s. n. Curriculum vitae ◊ „E bine să ai tot timpul în geantă CV-ul, pentru că nu se știe când ai nevoie de el.” [pron. sivi] (abreviere din C[urriculum] V[itae], preluată din engl. americană)

ET QUASI CURSORES VITAE LAMPADA TRADUNT (lat.) și ca alergătorii (oamenii) își trec din mână în mână făclia vieții – Lucrețiu, „De rerum natura”, II, 79. Viața este o nesfârșită curgere a generațiilor.

HISTORIA, MAGISTRA VITAE (lat.) istoria, învățătoarea vieții – Cicero, „De Oratore”, 19, 36.

NON SCHOLAE, SED VITAE DISCIMUS (lat.) nu învățăm pentru școală, ci pentru viață – Seneca, „Epistulae ad Lucillium”, 106. Instruirea nu este un scop în sine. Ea are în vedere pregătirea omului pentru viața socială.

O, VITAE PHILOSOPHIA DUX! (lat.) o, filozofie, călăuza vieții! – Cicero, „Tusculanae disputationes”, V, 2. În concepția anticilor, filozofia reprezenta suma cunoștințelor despre Univers și chintesența înțelepciunii omenești.

SAPIENTIA ARS VITAE EST (lat.) înțelepciunea este știința vieții – Seneca, „Epistulae”, 95, 7.

TAEDIUM VITAE (lat.) dezgust de viață – Sentiment propriu mai ales oamenilor inactivi: urât, plictis, spleen.

viță, vițe, s.f. – 1. Vie (Vitis vinifera). 2. Lăstar, mlădiță. 3. Urmaș, descendent. 4. Familie, neam: „Numai sora mândrului / Cearcă vița neamului. / Spune-i, mândruț, soru-ta / Să nu ne cerce vița / Că noi nu ne-om mesteca / Șohan, cât a fi lumea” (Brediceanu 1957: 27). – Lat. vitae.

HEYM [háim], Georg (1887-1912), poet german. Lirică expresionistă prezentând în imagini terifiante, apocaliptice, declinul lumii moderne, singurătatea omului în ambianța de indiferență a marilor orașe („Ziua cea veșnică”, „Umbra vitae”, „Marathon”).

CURRICULUM VITAE loc. Scurtă autobiografie (scrisă) care cuprinde date referitoare la studii, pregătirea profesională, carieră și situația familială; CV. [Pr.: vite] – Loc. lat.

CV, CV-uri, s. n. Curriculum vitae. [Pr.: sivi] – Abreviere din C[urriculum] V[itae].

DESCRIERE. Subst. Descriere, descripție (rar), caracterizare, prezentare, evocare, evocație (rar), înfățișare, zugrăvire (fig.), zugrăveală (fig., rar), conturare (fig.), reprezentare, reflectare (fig.), oglindire (fig.), portretizare; creionare, schițare. Povestire, povestit (rar), relatare, expunere, expozeu, narațiune, narare, istorisire; biografie, curriculum vitae; monografie. Fabulație, afabulație. Tablou (fig.), imagine, portret. Descriptivism. Povestitor, povestar (reg.), povestaș (reg.), narator (livr.). Adj. Descriptiv, evocator, evocativ, narativ, expozitiv, oglinditor (fig., rar); portretistic. Descriptibil, evocabil. Vb. A descrie, a reprezenta, a prezenta, a evoca, a înfățișa, a schița, a zugrăvi (fig.), a picta (fig.), a contura (fig.), a caracteriza; a portretiza; A creiona, a schița. A povesti, a nara (fig.), a relata, a istorisi; a reproduce, reda, a reflecta (fig.), a oglindi (fig.). V. autor, carte, literatură, proză, scriere, tablou.

curriculum vitae sn [At: DN³ / Pl: ? / E: lat curriculum vitae] Biografie scurtă cuprinzând toate indicațiile privitoare la starea civilă, la situația etc. unui candidat.

Ave Caesar (sau Ave imperator), morituri te salutant! (lat. "Slavă ție, împărate! Cei ce se duc la moarte te salută !) – cuvinte menționate de istoricul latin Suetoniu în lucrarea sa Vitae XII imperatorum, o culegere de anecdote despre viața a 12 împărați romani (de la Cezar la Domițian). În capitolul privitor la viața lui Claudiu, istoricul povestește că gladiatorii, înainte de a începe luptele în arenă, defilau în fața lojei imperiale și pronunțau cuvintele de mai sus, ca un ultim omagiu. IST.

Curriculum vitae (lat.) înseamnă „Cursul vieții”. Prin urmare este vorba de toate datele referitoare la starea civilă, studiile, ocupația și viața unei persoane. Un sonet al lui Coșbuc, care prezintă portretul unui pseudoartist, poartă titlul Curriculum vitae.

curriculum vitae (lat.) [ae pron. rom. e] (desp. -tae) s. n.; abr. CV [cit. engl. sivi]

Non scholae, sed vitae discimus (lat. „Nu pentru școală, ci pentru viață învățăm”) – Această înțeleaptă vorbă rezumă un întreg pasaj din epistola 106 a lui Seneca-cel-Tînăr. Se folosește spre a atrage atenția că învățătura este o armă pentru viață și, în acest scop, se adresează elevilor (uneori și părinților lor) care, de obicei, „vînează” numai note mari în catalog. Cînd este cazul, se utilizează și reciproca: „Non vitae, sed scholae discimus” (Nu învățăm pentru viață, ci pentru școală). LIT.

O, rus, quando ego te adspiciam? (lat. „O, țară, cînd te voi revedea?”) – Este versul 60 din satira a Vl-a a lui Horațiu (cartea a doua) – prin care poetul își exprimă dorul și graba de a se refugia în liniștea odihnitoare de la țară unde, departe de zgomotul orașelor, să uite, în lectura clasicilor, de ostenelile cotidiene ale vieții (iucunda oblivia vitae). Cînd vrem să evocăm farmecul pastoral, mai putem recurge și la un crîmpei de vers din Georgicele lui Vergiliu (versul 486 din cartea a doua): O, ubi campi? (O, unde sînt cîmpiile?), cu același înțeles ca O, rus, quando ego te adspiciam? LIT.

CURRICULUM VITAE (lat.) = Mersul vieții. Termen întrebuințat cînd se cere referințe asupra vieții cuiva.