LOTERIE s. f. joc de noroc în care se trag la sorți numerele câștigătoare; loto (2). ◊ (fig.) noroc, hazard. (< fr. loterie)

LOTO ~uri n. 1) Joc de noroc cu fișe numerotate care se scot pe rând dintr-un săculeț. 2) Joc de noroc în care se trag la sorți bilete numerotate, dintre care unele devin câștigătoare; loterie. [Art. lotoul] /<fr. loto^[1]

loterie sf [At: (a. 1795) IORGA, S. D. XII, 119 / V: (înv) lut~, lutr~ / Pl: ~ii / E: fr loterie] 1 Joc de noroc care constă în emiterea unor bilete prevăzute cu numere sau combinații de numere, dintre care, prin tragere la sorți, unele sunt declarate câștigătoare, dând dreptul posesorilor lor la premii în bani, în obiecte de valoare etc. Si: loto (3). 2 (Fig) Situație în care hotărâtor este norocul.

*lotón n., pl. oane (d. fr. loto, care e it. lotto, care vine tot de unde vine și lot). Un joc de noroc în care se distribue jucătorilor niște cartele pe care-s însemnate 15 numere de la 1 pînă la 90 și cărora le corespund 90 de numere puse într’un săculeț și care se trag pînă ce un jucător a umplut un rînd (5 numere) din cartelă (saŭ și toată cartela, dacă așa s’a convenit), și atuncĭ acela cîștigă: a juca la loton saŭ lotonu. Toate bucățile din care se compune acest joc la un loc.