TENIS n. Joc sportiv între doi jucători sau între două perechi de jucători pe un teren special amenajat, constând în aruncarea mingii peste o plasă, lovind-o cu racheta. ◊ ~ de masă tenis jucat cu mingi mici de celuloid pe o masă specială, despărțită în două jumătăți printr-un fileu; ping-pong. /<fr. tennis, engl. tennis

topspin sn [At: M. D. ENC. / V: ~sin / E: eg topspin] (Spt) Lovitură de atac la tenis de masă, tenis de câmp etc., în urma căreia mingea urmează o traiectorie neprevăzută, inducând în eroare adversarul.

PING-PONG s. n. (Astăzi rar) Tenis de masă. – Din fr., engl. ping-pong, germ. Pingpong.

PING-PONGIST, -Ă, ping-pongiști, -ste, s. m. și f. (Astăzi rar) Persoană care practică tenisul de masă. – Ping-pong + suf. -ist.

DUBLU², -Ă, dubli, -e, adj. 1. (Adesea substantivat) Care este de două ori mai mare sau cuprinde de două ori mai mult în raport cu o cantitate dată; îndoit. ◊ Cuvânt (sau vorbă, afirmație etc.) cu dublu sens (sau înțeles) = cuvânt (sau afirmație etc.) cu două înțelesuri, echivocă. ◊ Compuse: dublu-decalitru, s. m. = unitate de măsură de capacitate pentru cereale, egală cu 20 de litri; vas având această capacitate; dublu-decimetru s. m. = riglă cu lungimea de 20 de centimetri; dublu-ster s. m. = unitate de măsură pentru volumul lemnelor, egală cu doi metri cubi. 2. Alcătuit din două elemente sau părți egale, identice ori asemănătoare; care are loc între două elemente; care se face în două locuri. ◊ Expr. (Substantivat) A da o dublă = (la unele jocuri cu zaruri) a cădea același număr de puncte la ambele zaruri. (Adverbial) A vedea dublu = a) a vedea două imagini ale aceluiași obiect; a vedea tulbure; b) a fi amețit de băutură. ♦ (Substantivat, m.) Dublu băieți (sau fete, mixt) (și eliptic) = partidă de tenis sau de tenis de masă la care participă câte doi jucători de fiecare parte. 3. (În sintagma) Minge dublă (și substantivat, f.) = mișcare nereglementară constând (la volei și la handbal) în atingerea mingii de către jucător de două sau de mai multe ori consecutiv în momentul primirii sau (la tenis și la tenis de masă) în lăsarea mingii să atingă de două ori la rând aceeași parte a terenului sau a mesei de joc. – Din fr. double.

TENIS (1) s. n., (2) teniși, s. m. 1. S. n. (Și în sintagma tenis de câmp) Joc sportiv care se practică cu mingi mici, lovite cu rachete de către doi sportivi sau două perechi, pe un teren special amenajat, despărțit în două printr-o plasă joasă; sportul alb. ◊ Tenis de masă = joc sportiv practicat cu mingi mici de celuloid și cu palete, pe o masă specială de formă dreptunghiulară, despărțită în două părți egale de un fileu, care se desfășoară între doi jucători sau între două perechi; ping-pong. 2. S. m. (Mai ales la pl.) încălțăminte pentru tenis. Pereche de teniși. – Din engl., fr. tennis.

TOPSIN¹, topsine, s. n. Lovitură de atac la tenis (de masă), în urma căreia mingea urmează o traiectorie neprevăzută. – Cf. engl. top-side.^[1]

REVER, revere, s. n. Parte răsfrântă a unei haine, în prelungirea gulerului, de o parte și de alta a pieptului. ♦ (Sport) Lovitură în care racheta sau paleta sunt mânuite din partea opusă mâinii care le ține, la jocul de tenis sau de tenis de masă. – Din fr. revers.

PING-PONG s. tenis de masă.

TENIS s. (SPORT) 1. sportul alb. 2. tenis de masă = ping-pong.

PALETĂ ~e f. 1) Placă de lemn pe care pictorul își dispune și își amestecă culorile. 1) Gamă de culori caracteristică pentru opera unui pictor; cromatică; colorit. 3) fig. Măiestrie artistică a pictorului. 4) Ansamblu de mijloace expresive folosite în creația unui om de artă. 5) sport Rachetă mică de lemn acoperită cu cauciuc sau cu plută și folosită pentru a lovi mingea la tenisul de masă. 6) Piesă a unei mașini cu rotor, având forma unei aripi cu fețe curbe. /<fr. pallete

PING: ping-pong sport Tenis de masă. /<fr., engl. ping-pong, germ. Pingpong

DUBLU, -Ă adj. 1. Care este de două ori mai mare; îndoit. 2. Format din două obiecte identice sau de aceeași natură. ♦ (s.m.) Dublu băieți (sau fete) = partidă de tenis sau de tenis de masă la care participă cîte doi jucători de fiecare parte a plasei. 3. Minge dublă = mișcare nereglementară la volei, handbal, tenis sau tenis de masă, constînd în atingerea mingii de către jucător de două ori în momentul primirii sau în lăsarea acesteia să atingă de două ori la rînd terenul sau masa de joc. [< fr. double].

PALETĂ s.f. 1. Plăcuță de lemn, de obicei ovală, pe care pictorii își amestecă culorile cînd lucrează. ♦ (p. ext.) Denumire dată gamei cromatice specifice unui pictor sau unei lucrări. ♦ (Arheol.) Obiect de formă plată, geometrică sau animalieră, din șist, pe care se crede că erau preparate culorile. 2. Plăcuță rotundă cu mîner care se folosește pentru lovirea mingii la tenisul de masă. 3. Organ al turbinelor sau al roților hidraulice care conduce fluidul; pală mică. 4. (Mar.) Platformă folosită în porturi și pe nave la manipularea și la stivuirea unor mărfuri. [< fr. palette].

TOPSPIN¹ s.n. Lovitură de atac la tenis de masă, în urma căreia mingea urmează o traiectorie neprevăzută. [Cf. engl. topspin].^[1]

LIFTA vb. I. tr., intr. 1. A trimite mingea (la volei, la tenis și la tenis de masă) peste fileu prin lovituri de atac care nu se execută cu putere. 2. A aduce la suprafață țițeiul acumulat în sonde. [< engl. lift, cf. fr. lifter].

PING-PONG s.n. Tenis de masă. [< fr. ping-pong].

REVER s.n. 1. Partea răsfrîntă a unei haine în prelungirea gulerului, de o parte și de alta a pieptului. 2. Lovitură executată cu partea exterioară a rachetei sau a paletei la jocul de tenis de masă; backhand. [Pl. -re, -ruri. / < fr. revers].

TENIS s.n. Joc sportiv care se practică cu mingi mici, lovite cu racheta, de către un număr par de jucători, pe un teren despărțit în două printr-o plasă. ♦ Tenis de masă = joc asemănător tenisului, care se joacă pe o masă mare, cu mingi mai mici; ping-pong. [< engl., fr. tennis].

DUBLU², -Ă I. adj. 1. care este de două ori mai mare; îndoit. 2. din două obiecte identice sau de aceeași natură. ◊ (s. m.) ~ băieți (sau fete) = partidă de tenis sau de tenis de masă la care participă câte doi jucători de fiecare parte a plasei. 3. minge ~ă = mișcare neregulamentară la volei, handbal, tenis, constând în atingerea mingii de către jucător de două ori în momentul primirii sau în lăsarea acesteia să atingă de două ori la rând terenul sau masa de joc. II. s. n. motiv din literatura universală care utilizează două personaje identice sau foarte asemănătoare, spre a sugera complexitatea realității. (< fr. double)

LIFT s. n. 1. ascensor. 2. instalație mecanică servind pentru scoaterea la suprafață a țițeiului acumulat în sonde. 3. (la tenis, tenis de masă, volei etc.) lovitură care imprimă mingii o traiectorie ascendentă. (< engl., fr. lift)

LIFTA vb. I. tr., intr. a trimite mingea (la tenis, tenis de masă, volei etc.) peste fileu prin lovituri de atac care nu se execută cu putere. II. tr. 1. a ridica și a aduce în poziție, cu ajutorul unei macarale, un acoperiș, planșeu etc. 2. a aduce la suprafață țițeiul acumulat în sonde. 3. (fam.) a sâcâi. (< fr. lifter, engl. tolift)

PALETĂ s. f. 1. plăcuță de lemn (ovală) pe care pictorii își amestecă culorile când lucrează. ◊ (fig.) gamă cromatică specifică unui pictor, unei lucrări; cromatică, colorit, măiestrie a unui scriitor, compozitor etc. 2. plăcuță rotundă cu mâner pentru lovirea mingii la tenisul de masă. 3. organ al turbinelor sau al roților hidraulice care conduce fluidul. 4. (mar.) platformă în porturi și pe nave la manipularea și stivuirea unor mărfuri. (< fr. palette)

PING-PONG s. n. tenis de masă. (< fr., engl. ping-pong)

TOPSIN¹ s. n. (tenis /de masă/) lovitură a mingii de jos în sus, ușor oblic înainte. (după engl. top-side)^[1]

ALEXANDRU, Maria (n. 1939, sat Plugova, jud. Caraș-Severin), jucătoare română de tenis de masă. Campioană mondială (dublu femei – 1961, 1973, 1975), campioană europeană (simplu femei – 1966). Multiplă campioană națională.

ROZEANU (ADELSTEIN), Angelica (1921-2006, n. București), sportivă română. S-a stabilit în Israel (din 1962). Una dintre cele mai performante jucătoare de tenis de masă din România și din lume. Multiplă campioană a României la simplu, dublu și dublu-mixt (40 de titluri), campioană europeană (șapte titluri) și mondială (29 de medalii).

PERRY [pərí], Fred (1909-1995), tenisman britanic. Câștigător al marilor concursuri de la Wimbledon (1934, 1935, 1936), Forest Hill (1933, 1934) și Melbourne (1939); component al echipei Marii Britanice câștigătoare a Cupei Davis (1933, 1934, 1935. 1936) cu un procent de 86% din meciuri. Campion mondial la tenis de masă (1929).

TENIS (1) s. n., (2) teniși, s. m. 1. S. n. (Și în sintagma tenis de câmp) Joc sportiv care se practică cu mingi mici, lovite cu rachete de către doi sportivi sau două perechi, pe un teren special amenajat, despărțit în două printr-o plasă joasă; sportul alb. ◊ Tenis de masă = joc sportiv practicat cu mingi mici de celuloid și cu palete, pe o masă specială de formă dreptunghiulară, despărțită în două părți egale de un fileu, care se desfășoară între doi jucători sau între două perechi; ping-pong. 2. S. m. (Mai ales la pl.) încălțăminte pentru tenis. Pereche de teniși. – Din engl., fr. tennis.

TOPSPIN s. n. Lovitură de atac la tenis (de masă), în urma căreia mingea urmează o traiectorie neprevăzută. [Var.: topsin s. n.] – Din engl. topspin.

REVER, revere, s. n. Parte răsfrântă a unei haine, în prelungirea gulerului, de o parte și de alta a pieptului. ♦ (Sport) Lovitură executată cu partea exterioară a rachetei sau a paletei, la jocul de tenis sau de tenis de masă. – Din fr. revers.

DUBLU², -Ă, dubli, -e, adj., s. m., s. f., s. n. 1. Adj., s. m. și f. (Cantitate) care este de două ori mai mare sau cuprinde de două ori mai mult în raport cu o cantitate dată; îndoit. ◊ Cuvânt (sau vorbă, afirmație etc.) cu dublu sens (sau înțeles) = cuvânt (sau afirmație etc.) cu două înțelesuri, echivocă. ◊ Compuse: dublu-decalitru, s. m. = unitate de măsură de capacitate pentru cereale, egală cu 20 de litri; vas având această capacitate; dublu-decimetru s. m. = riglă cu lungimea de 20 de centimetri; dublu-ster s. m. = unitate de măsură pentru volumul lemnelor, egală cu doi metri cubi. 2. Adj. Alcătuit din două elemente sau părți egale, identice ori asemănătoare; care are loc între două elemente; care se face în două locuri. ◊ Expr. (Substantivat) A da o dublă = (la unele jocuri cu zaruri) a cădea același număr de puncte la ambele zaruri. (Adverbial) A vedea dublu = a) a vedea două imagini ale aceluiași obiect; a vedea tulbure; b) a fi amețit de băutură. ♦ (Substantivat, m.) Dublu băieți (sau fete, mixt) (și eliptic) = partidă de tenis de câmp sau de masă la care participă câte doi jucători de fiecare parte. 3. (În sintagma) Minge dublă (și substantivat, f.) = mișcare nereglementară constând (la volei și la handbal) în atingerea mingii de către jucător de două sau de mai multe ori consecutiv în momentul primirii sau (la tenis și la tenis de masă) în lăsarea mingii să atingă de două ori la rând aceeași parte a terenului sau a mesei de joc. 4. S. n. Motiv folosit în comedie, care constă în aducerea pe scenă a două personaje identice sau asemănătoare. – Din fr. double.

PING-PONG s. n. Tenis de masă. – Din fr., engl. ping-pong, germ. Pingpong.

PINGPONGIST, -Ă, pingpongiști, -ste, s. m. și f. (Rar) Persoană care practică tenisul de masă. – Ping-pong + suf. -ist.

CAMPION, -OANĂ, campioni, -oane, s. m. și f. 1. Persoană sau echipă care cucerește primul loc într-un campionat; p. ext. țara a cărei echipă a cucerit acest loc într-o întrecere sportivă cu caracter internațional. Campion de șah. Campioană la tenis de masă. Campion (de box ) la categoria pană. 2. Fig. Luptător, apărător sau susținător de frunte al unei idei, al unei cauze. U.R.S.S. este campioana luptei pentru pace în lumea întreagă. – Pronunțat: -pi-on.

DUBLU ², -Ă, dubli, -e, adj. 1. Care este de două ori mai mare sau cuprinde de două ori mai mult; îndoit. Doză dublă. Rație dublă. ▭ Scrisorile există. Ele alcătuiesc pentru mine o armă dublă. SADOVEANU, Z. C. 76. Teofil Steriu își începea ziua cu o cafea cu lapte dublă. C. PETRESCU, C. V. 140. ◊ Cuvînt (vorbă) cu dublu sens = cuvînt cu două înțelesuri; echivoc. În dublu exemplar = în două exemplare. Dublă bărbie v. bărbie. ◊ Compuse: dublu-decalitru (pl. dubli-decalitri) s. m. = unitate de măsură a capacității egală cu 20 de litri (folosită la măsurarea cerealelor); (concretizat) vas cu capacitatea de 20 de litri; dublu-decimetru (pl. dubli-decimetri) s. m. = instrument în formă de riglă avînd lungimea de 20 de centimetri (folosit la măsurarea lungimilor mici); dublu-ster (pl. dubli-steri) s. m. = unitate de măsură a volumului egală cu 2 metri cubi (folosită la măsurarea cubajului lemnelor). ◊ (Substantivat) Mi-a cerut dublul prețului stabilit. 2. Alcătuit din două elemente sau părți identice sau asemănătoare. Ușă dublă. Casetă cu fundul dublu. Fir dublu. ▭ Încăperea din fund nu mai e despărțită prin coloane, ci doar printr-o dublă draperie. CAMIL PETRESCU, T. I 83. ◊ (Adverbial, mai ales în expr.) A vedea dublu = a vedea două imagini ale aceluiași obiect, a vedea tulbure. ◊ (Sport) Dublu (băieți sau fete, sau mixt) = partidă de tenis sau de tenis de masă, la care participă cîte doi jucători de o parte și de alta. 3. (Sport, în expr.) Minge dublă = mișcare nereglementară constînd (la volei și la handbal) în atingerea mingii de către jucător de două sau mai multe ori în momentul primirii sau (la tenis și la tenis de masă) în atingerea mingii de două ori de pămînt sau de masă.

PALETĂ, palete, s. f. 1. Placă de lemn, uneori de porțelan etc., pe care pictorii își așază vopselele cînd lucrează și își fac amestecurile de culori. Considerații mai amănunțite asupra picturii lui, a felului cum lucrează, cum își pregătește paleta și își îmbină culorile vi le vor spune alții, mai competenți. ANGHEL, PR. 156. ◊ Fig. Deși trăind în romantism, adică într-o epocă în care paleta scriitorilor s-a încărcat de culoare... Bălcescu rămîne un scriitor sobru. VIANU, S. 79. 2. Lopățică rotundă de lemn, acoperită cu cauciuc sau plută, cu care se lovesc mingile la tenisul de masă. V. rachetă. 3. Piesă plată de forme variate, folosită ca unealtă de presat, netezit, fățuit. Piesă în diferite mecanisme. ♦ Pală³ de dimensiuni mai mici.

RACHETĂ, rachete, s. f. 1. Proiectil alcătuit dintr-un tub umplut cu materii explozibile colorate, care se aprind în momentul cînd tubul e aruncat dintr-un pistol special și care produc o lumină puternică pe o traiectorie întinsă; e întrebuințat la semnalizări și la focuri de artificii. Rachete sclipitoare fulgeră scurt în noapte. Răsună împușcături într-un loc sau altul. PAS, Z. III 202. În răstimpuri se înălțau în văzduh rachete orbitoare care se spărgeau deasupra satului din vale, îl luminau vreo două minute și apoi piereau. REBREANU, N. 56. Sori luminoși s-aprindeau, și rachete, zburînd peste case, Dungi sclipitoare scriau și apoi recădeau în buchete Ca niște flori de scîntei. ANGHEL-IOSIF, C. M. II 99. 2. Paletă ovală cu un mîner lung alcătuită dintr-o rețea de coarde fixate pe un cadru de lemn, întrebuințată la jocul de tenis. O lovitură scurtă de rachetă și glasul ei anunță...: «22-20». SEBASTIAN, T. 85. ♦ Paletă ovală formată dintr-o placă de lemn acoperită cu un strat de cauciuc zimțat sau cu plută și folosită la jocul de tenis de masă. 3. Proiectil propulsat prin reacție, caracterizat prin faptul că are la bord combustibilul și oxigenul necesar putînd astfel fi utilizat și în regiunile rarefiate ale atmosferei sau în stratosferă.

PING-PONG s. n. Tenis de masă. L-ai văzut cînd joacă cu mine ping-pong? Simt că fiecare minge pe care mi-o trimite e un pumn. SEBASTIAN, T. 134.

PLASĂ², plase, s. f. Nume dat diverselor obiecte făcute dintr-o împletitură (cu ochiuri rare) de sfoară, de sîrmă etc. a) Unealtă de pescuit, formată dintr-o împletitură (dreptunghiulară) de cînepă, iută etc., fixată la un băț gros de care se ține. V. voloc. I-am plătit plasele cît nu face, fiindcă-i locul bun [de pescuit]. DAVIDOGLU, O. 87. Pescarii încremeneau o clipă Privindu-ne, și plasa o scufundau în pripă. PERPESSICIUS, S. 7. Erau bărcile mici și negre ale pescarilor ce se duceau la plasele și cîrligele așezate departe în mare. BART, S. M. 70. ◊ Fig. În plasa gîndurilor mele de lumină Ți-am prins imagina. TOPÎRCEANU, B. 82. ◊ Expr. A prinde (pe cineva) în plasă = a înșela (pe cineva), a amăgi, a seduce; a prinde în cursă, v. cursă. b) Cursă pentru păsări, animale etc. c) Rețea de frînghie folosită pentru a îngrădi porțiunea din spatele porții, la jocurile de fotbal și de handbal. Mingea s-a oprit în plasă. ♦ Rețea de frînghie fixată între doi stîlpi, la mijlocul terenului și peste care se trece mingea la jocurile de volei și de tenis, rețea la tenisul de masă. d) Rețea pe care se așază valizele într-un compartiment de tren. Întoarse rama de piele, în care se afla agățată de mînerul valizei din plasă, carta de vizită. C. PETRESCU, C. V. 8. e) Săculeț de mînă făcut dintr-o rețea de sfoară sau de mătase folosit pentru a purta diferite obiecte; fileu. f) Rețea peste care se mai pune adesea iarbă, crăci etc., folosită pentru a camufla obiective, lucrări, puncte strategice militare. g) Împletitură de sfori prin care trec ițele la războiul de țesut manual; ostrețe.

TENIS s. n. Joc sportiv care se joacă de către două sau patru persoane, cu mingi mici și cu rachete, pe un teren anume amenajat, despărțit în două printr-o plasă. Admiram pe cei care joacă tenis și cu destulă trudă am devenit campion regional de tenis. CAMIL PETRESCU, P. 41. ◊ Tenis de masă = joc sportiv asemănător cu tenisul, care se joacă cu mingi mici de celuloid și cu palete, pe o masă specială, despărțită în două printr-o plasă; ping-pong.

SPORT. Subst. Sport, educație fizică, cultură fizică. Sport de masă; sport de performanță. Disciplină sportivă, ramură sportivă. Jocuri sportive. Probă sportivă. Aeromodelism. Alpinism. Atletism, atletică; atletică ușoară; atletică grea; haltere; alergare; cros; săritură în înălțime; săritură în lungime; triplu salt; săritură cu prăjina. Biatlon; triatlon; pentatlon; decatlon. Box, pugilism, pugilat (rar), sportul cu mănuși. Călărie, hipism, echitație. Ciclism. Culturism. Gimnastică; gimnastică sportivă; gimnastică artistică; acrobație. Jocuri sportive: baschet, baschetbal; fotbal, jocul cu balonul rotund, sportul rege; handbal; hochei, hochei pe iarbă; hochei pe gheață; oină; polo; rugbi, jocul cu balonul oval; șah; tenis, sportul alb; tenis de cîmp; tenis de masă, ping-pong; volei. Haltere. Lupte; lupte greco-romane, lupte clasice; lupte libere; judo. Motosport; motociclism; automobilism; carting; motocros; motonautică. Parașutism. Planorism. Pescuit sportiv. Scrimă. Sporturi de iarnă; schi; schi alpin; slalom; bob, săniuțe; sărituri de pe trambulină; patinaj; patinaj viteză; patinaj artistic. Sporturi nautice; canotaj; canotaj academic; Canoe; caiac; caiac-canoe, vele, iahting; natație, înot; polo pe apă. Tir, tragere la țintă. Turism; Cicloturism. Vînătoare. Concurs (sportiv), întrecere, competiție, șalanj; meci, întîlnire, partidă, joc; campionat; balcaniadă; universiadă; olimpiadă. Cupă. Titlu. Campionat național; campionat european; campionat mondial. Adj. Sportiv, de sport; polisportiv. Atletic. Hipic. Ciclist; cicloturist. Gimnastic; acrobatic. Baschetbalistic, fotbalistic; handbalistic; voleibalistic; șahist. Pugilistic. Automobilistic. Vînătoresc, cinegetic. Olimpic. Vb. A face sport, a practica sportul. A alerga; a fugi; a sări (în lungime, în înălțime); a sări cu prăjina. A arunca (discul, sulița, greutatea etc.). A boxa, a pugila. A călări. A juca fotbal (volei, baschet etc.). A face lupte, a lupta. A schia; a patina. A vîsli, a canota, a trage la rame. A înota. A trage la țintă, a ținti. A (se) antrena, a face antrenament. A (se) întrece, a concura, a participa la o competiție. A obține (a stabili) un record, a bate recordul. A deveni campion, a cîștiga titlul de campion. V. sportiv.

PING-PONG s. (SPORT) tenis de masă.

TENIS s. (SPORT) 1. sportul alb. 2. tenis de masă = ping-pong.

dublu², ~ă [At: HELIADE, O. I, 364 / V: (înv) duplu, dopla sf / Pl: ~li, ~le / E: fr double] 1 a Care este de două ori mai mare în raport cu o cantitate dată Si: îndoit. 2 a Alcătuit din două elemente sau părți egale, identice sau asemănătoare. 3 a Care are loc între două elemente. 4 a Care se face în două locuri. 5 a (Îla) În ~ exemplar În două exemplare. 6 a (D. cuvinte, afirmații etc.; îla) Cu ~ sens Cu două înțelesuri Si: echivoc. 7 a (Îe) A da o ~lă A cădea același număr de puncte la ambele zaruri. 8 a Cale ferată alcătuită din două benzi pe care pot merge, concomitent, două trenuri. 9 sm (Șîs ~ băieți sau fete, mixt) Partidă de tenis sau de tenis de masă la care participă câte doi jucători (băieți, fete sau mixt) de fiecare parte. 10 a (Îs) Minge ~ă Mișcare nereglementară constând (la volei și la handbal) în atingerea mingii de către jucător de două sau de mai multe ori consecutiv în momentul primirii sau la tenis și la tenis de masă în lăsarea mingii să atingă de două ori la rând aceeași parte a terenului sau a mesei de joc. 11 a Care are două aspecte. 12 a Care se desfășoară pe două planuri. 13 a Care are două fețe. 14 a Care este repetat de două ori. 15 a Sistem de contabilitate în care se înscrie, pentru fiecare articol, creditul și debitul. 16 sm (Îc) ~-decalitru Unitate de măsură de capacitate pentru cereale, egală cu 20 de decilitri. 17 Vas având capacitatea unui dublu-decalitru. 18 Conținutul unui dublu-decalitru (16). 19 sm (Îc) ~-decimetru Riglă cu lungimea de centimetri. 20 sm (Îc) ~-ster Unitate de măsură pentru volumul lemnelor, egală cu doi metri cubi. 21 (Îe) A vedea ~ A vedea două imagini ale aceluiași obiect. 22 (Îae) A vedea tulbure. 23 (Îae) A fi amețit de băutură.

lifta vti [At: L. ROM. 1962, 340 / Pzi: ~tez / E: lift] 1-2 A trimite mingea (la volei, tenis sau tenis de masă) peste fileu prin lovituri de atac ce nu se execută cu putere. 3-4 A aduce la suprafață țițeiul acumulat în sondă sau a apei din puțurile de captare.

liftare sf [At: LTR² / Pl: ~tări / E: lifta] 1 Trimitere a mingii (la volei, tenis sau tenis de masă) peste fileu prin lovituri de atac ce nu se execută cu putere. 2 Aducere la suprafață a țițeiului acumulat în sondă sau a apei din puțurile de captare.

liftat, ~ă a [At: L. ROM. 1962, 340 / Pl: ~ați, ~e / E: lifta] 1 (D. minge la volei, tenis sau tenis de masă) Care este trimisă peste fileu prin lovituri de atac ce nu se execută cu putere. 2 (D. lovituri la volei, tenis sau tenis de masă) Care urmărește atacarea adversarului prin trimiterea fără forță a mingii peste fileu. 3 Aducere la suprafață a țițeiului acumulat în sondă sau a apei din puțurile de captare.

rachetă² sf [At: ȘĂINEANU / Pl: ~te / E: fr raquette] 1 Obiect de joc la tenisul de câmp sau la badminton, alcătuit dintr-o rețea de coarde fixate pe un cadru oval de lemn, prevăzut cu un mâner lung, cu ajutorul căruia se lovește mingea. 2 (Rar) Paletă cu care se lovește mingea la tenisul de masă. 3 Paletă ovală aplicată pe talpa încălțămintei pentru a nu se afunda în zăpadă.

paletă sf [At: NEGULICI / Pl: ~te / E: fr palette] 1 Placă de lemn, de metal etc., cu o deschizătură pentru a putea fi ținută cu mâna, pe care pictorii își așază și își amestecă culorile. 2 (Fig) Gamă cromatică specifică unui pictor sau unei picturi Si: colorit, cromatică. 3 (Pex) Măiestrie artistică a pictorului Si: pastă. 4 (Pgn) Măiestrie artistică. 5 Piesă plată de forme variate, folosită ca unealtă de presat, de netezit, de fățuit etc. sau la diferite mecanisme și instrumente. 6 (Prc) Pală⁴. 7 Lopățică rotundă sau ovală de lemn, acoperită cu cauciuc sau cu plută, cu care este lovită mingea la tenisul de masă Vz rachetă. 8 Bucată de carton sau placă, transparentă și colorată, de material plastic, celuloid etc., fixată deasupra parbrizului, în interiorul mașinii, care protejează pe conducător de razele soarelui.

ping-pong sns [At: SEBASTIAN, T. 134 / E: fr ping-pong, ger Pingpong, eg ping-pong] Tenis de masă.

ping-pongist, ~ă smf [At: DN² / Pl: ~iști, ~e / E: ping-pong + -ist] 1 (Rar) Sportiv care practică tenisul de masă. 2 (Fam) Persoană care joacă mult tenis de masă.

paletă (ustensilă pentru pictori; la tenisul de masă etc.) s. f., g.-d. art. paletei; pl. palete

TENIS I. s. n. joc sportiv ce se dispută între doi sau patru jucători, care își trimit mingea peste fileu cu ajutorul rachetelor. ◊ ~ de masă = joc asemănător tenisului, care se joacă pe o masă împărțită printr-un fileu, cu mingi lovite cu paletele; ping-pong. II. s. m. pl. încălțăminte de sport, din pânză, cu tălpi de cauciuc. (< fr., engl. tennis)

salatieră sf [At: VALIAN, V. / P: ~ti-e~ / V: (rar) ~adi~, (înv) salatir sn / Pl: ~re / E: salată + -ieră, cf ngr σαλατιέρα, fr saladier] 1 Vas, castron de porțelan, faianță, sticlă etc. în care se pregătește sau se servește salata (20). 2 (Spt; îs) ~ra de argint Cupă pusă în joc pentru câștigătorii finalei competiției mondiale de tenis „Cupa Davis”. 3 Serviciu de masă alcătuit dintr-un suport (de metal) cu sticluțe pentru untdelemn, oțet și cu borcănașe pentru sare, piper și alte condimente (pentru salată (20)).

smeci sn [At: DN² / V: ~eș / Pl: ~uri / E: eg, fr smash (pad meci)] (Spt) Lovitură de atac decisivă la jocul de tenis (de câmp sau de masă), prin care o minge înaltă primită este expediată cu putere în terenul adversarului.

CAREU s. n. 1. așezare în formă de pătrat. ◊ fiecare dintre pătratele care alcătuiesc un caroiaj. 2. încăpere pe o navă pentru adunări, studii și servitul mesei. 3. suprafața marcată a terenului de fotbal, de tenis etc.; (p. ext.) teren de sport. 4. pătrat de cuvinte încrucișate. 5. formație de patru cărți de aceeași valoare (la unele jocuri). 6. parte a unei biserici unde nava se intersectează cu transeptul. (< fr. carré)

tenis [At: C. PETRESCU, î. II, 195 / Pl: ~iși sm / E: fr tennis, eg (lawn) tennis] 1 sn (Șîs ~ de câmp) Joc sportiv disputat între doi jucători sau între două perechi, care își transmit alternativ o minge prin lovire cu ajutorai unei rachete pe un teren dreptunghiular, împărțit în două părți egale printr-o plasă peste care se trece mingea. 2 sn (Îs) ~ de masă Joc sportiv care se dispută între doi jucători sau între două perechi și care constă în transmiterea alternativă a unei mingi lovite cu o paletă, pe suprafața unei mese dreptunghiulare, împărțită în două părți egale printr-un fileu Si: ping-pong. 3 smp Încălțăminte purtată în special când se joacă tenis (1-2).

TURNA¹, torn, vb. I. Tranz. I. 1. (Complementul indică un lichid sau o materie continuă) A vărsa (în, pe sau peste ceva). Vodă întinse pocalul și armașul turnă vin. SADOVEANU, O. VII 110. Ca pe fus munții se învîrtesc, macină izvoare și le toarnă-n Bistrița. VLAHUȚĂ, O. AL. I 165. Baba, într-o noapte, turnă apă pe vatră și stinse focul. ISPIRESCU, L. 347. Moș Nichifor odată începe a turna la țernă peste foc și-l înădușă. CREANGĂ, P. 132. Îi turnă pe gît otrava ce mai era în fundul paharului. NEGRUZZI, S. I 164. (Fig.) Perdelele lăsate mi-au turnat otravă în sînge. CAMIL PETRESCU, U. N. 217. Ceilalți se dezmorțiră ca și cînd le-ar fi turnat în suflet o undă de bucurie. REBREANU, I. 33. ◊ Expr. A turna ulei pe rană = a alina necazurile cuiva, vorbindu-i cu multă înțelegere și compasiune. A turna gaz peste foc = a ațîța pe cineva care este de mai înainte înfuriat; a învrăjbi și mai tare lucrurile. ◊ Absol. Luînd o butelcă de Cotnari, o destupă iute și ne turnă la fiecare. HOGAȘ, DR. II 29. Mă duc la moară, Doi cocoși îmi toarnă-n coș, Doi gînsaci Toarnă-n saci. ANT. LIT. POP. I 159. ♦ Refl. (Neobișnuit) A se vărsa. Rîul Doamnei... taie șesul Ilfovului și merge de se toarnă în Dunăre. VLAHUȚĂ, R. P. 99. (Fig.) În genunchi cădeau pedestri, colo caii se răstoarnă, Cad săgețile în valuri, care șuieră, se toarnă. EMINESCU, O. I 148. ♦ Intranz. impers. (De obicei urmat de determinarea «cu găleata») A ploua torențial. De deasupră-ne turna cu găleata parcă, răpăiau pe pămînt stropii ca grindina, în clăbuci care tresăreau, se răsuceau, se zbăteau ca niște gîngănii. SADOVEANU, O. VIII 74. Turna cu găleata în ziua aceea. C. PETRESCU, O. P. I 143. De cu noaptea a-nceput a turna... Piețele, ogrăzile, locurile virane sînt mări și lacuri. CARAGIALE, O. II 311. 2. A vărsa un material lichid într-un tipar (pentru ca, după răcire sau în urma unei reacții chimice, să se obțină un obiect sau o piesă de forma tiparului). ◊ Fig. S-a pomenit într-adevăr cu o inspirație și s-a oprit s-o toarne într-o formă poetică. REBREANU, I. 103. Ca să poți turna un vers nepieritor, trebuie să arzi de-un gînd, de o simțire nestăpînită. VLAHUȚĂ, O. A. 401. La ce-am începe să-ncercăm în luptă dreaptă A turna în formă nouă limba veche și-nțeleaptă? EMINESCU, O. I 137. II. Fig. 1. (Mai ales la participiu) A potrivi o haină pe măsura exactă a unui corp, a face ca haina să-i vină cuiva foarte bine. Nu tot astfel se înfățișau copiii domnului inspector de la poștă... în hăinuțe de catifea, turnate parcă pe măsura lor. PAS, Z. I 23. Sacoul turnat pe trup și pantalonii albi, de tenis, călcați perfect pe dungă, făceau senzație în tot portul. BART, E. 106. 2. (Familiar) A compune, a redacta (la repezeală). Mă și așez liniștit la masă și, pe nerăsuflate, torn următoarele... CARAGIALE, O. II 340. ◊ Refl. pas. Discursuri, de altă parte, turnatu-s-au mai multe, Și pare c-o să fie și lume să le-asculte. MACEDONSKI, O. I 42. ♦ A formula ceva (verbal sau în scris) pentru a înșela sau pentru a apăsa, a asupri pe cineva. Le-aș turna una să mă țină minte și să mă pomenească. C. PETRESCU, O. P. I 47. Să-i torni, domnule taxator, un proces-verbal drastic. BART, S. M. 89. Îi turnau fel de fel de gogoși, care de care mai umflate. CARAGIALE, O. III 34. Ca să se poată apropia de dumneei, a fost silit să-i toarne o minciună de cele gogonate. ALECSANDRI, T. 194. 3. A arunca (pe cineva) la închisoare; a închide, a aresta. Vezi să n-o feștelești... și să vă torn la gherlă. PAS, Z. IV 192. Au să vă toarne la dubă, la ocnă, la munca silnică pe viață. CONTEMPORANUL, iv 503. 4. A bate (pe cineva); a trage cuiva pumni. Îți toarnă niște propele la fălci de-ți strămută căpriorii. ALECSANDRI, T. 5. ♦ (Rar) A trînti. Cînd l-am plesnit la cap, l-am și turnat la pămînt. SADOVEANU, O. VII 184.

CAREU, careuri, s. n. 1. Mod de așezare în formă de pătrat a unor persoane sau obiecte. 2. Suprafață a terenului de fotbal, de tenis etc., marcată cu alb, care delimitează anumite zone în câmpul de joc, și în cadrul căreia se aplică unele reguli speciale. 3. Încăpere la bordul unei nave folosită ca sală de mese, de lectură și de recreație pentru ofițeri. 4. (La unele jocuri de cărți) Grup de patru cărți de aceeași valoare. – Din fr. carré.

CAREU, careuri, s. n. 1. Mod de așezare în formă de pătrat a unor persoane sau obiecte. 2. Suprafață a terenului de fotbal, de tenis etc., marcată cu alb, care delimitează anumite zone în câmpul de joc și în cadrul căreia se aplică unele reguli speciale; p. ext. teren de sport. 3. Încăpere la bordul unei nave folosită ca sală de mese, de lectură și de recreere pentru ofițeri. 4. (La unele jocuri de cărți) Grup de patru cărți de aceeași valoare. – Din fr. carré.

careu sn [At: HOGAȘ, DR. II, 189 / V: (înv) ~rea sf (Pl: ~rele) / Pl: ~ri / E: fr carré] 1 (Iuz) Trupă de infanterie așezată astfel încât să formeze un pătrat (pe două rânduri, cu fața în afară) pentru a rezista atacului cavaleriei. 2 Mod de așezare în formă de pătrat a unor persoane sau obiecte. 3 Suprafață a terenului de fotbal, tenis etc. marcată cu alb, care delimitează anumite zone în câmpul de joc și în cadrul căreia se aplică unele reguli speciale. 4 Spațiu de formă pătrată cuprins între zidurile unei clădiri. 5 Încăpere la bordul unei nave folosită ca sală de mese, de lectură și de recreație pentru ofițeri. 6 (La unele jocuri de cărți) Grup de patru cărți de aceeași valoare.