EBRIETATE s. f. (Mai ales în expr. stare de ebrietate) Starea celui beat, beție. Trei inși care aveau aerul a fi într-o stare de ebrietate patentă... i-au tăiat drumul. CARAGIALE, O. II 95. ◊ Fig. Tustrei erau veseli, în una din acele stări de ebrietate sufletească, cînd rîsul parcă e în aer și te îmbată ca un miros tare. VLAHUȚĂ, O. AL. II 48.

BEAT², -Ă, beți, -te, adj. Care este în stare de ebrietate; aghesmuit, afumat, amețit, băut² (2), cherchelit, făcut², matosit. ♦ Fig. Copleșit, amețit, tulburat de o stare sufletească foarte plăcută. Beat de amor. Beat de fericire. – Lat. bibitus.

BEȚIE, beții, s. f. 1. Stare în care se află omul alcoolizat; stare de ebrietate. ♦ Consumare regulată de alcool în mari cantități; alcoolism, etilism. 2. Petrecere la care se bea foarte mult alcool; chef. 3. (În sintagmele) Beție rece (sau cu stupefiante) = stare de amețeală, de hiperexcitație sau de halucinație provocată de introducerea stupefiantelor în organism. Beție albă = toxicomanie. Beția adâncurilor = stare de euforie provocată de creșterea azotului în sânge la persoane care coboară la mari adâncimi în mări sau oceane. 4. Fig. Stare sufletească de tulburare, de uitare de sine. ♦ Beție de cuvinte = înșirare bombastică de cuvinte, stil umflat. – Beat + suf. -ie.

BĂUT ~tă (~ți, ~te) 1) v. A BEA. 2) (despre persoane) Care a consumat sau este sub efectul alcoolului; în stare de ebrietate; beat; turmentat. [Sil. bă-ut] /v. a bea

BEAT ~ă (beți, bete) 1) Care a consumat sau este sub efectul alcoolului; atins de băutură; în stare de ebrietate; băut. ~ turtă. 2) fig. Care este într-o stare sufletească foarte plăcută (din cauza unei emoții puternice). ~ de fericire. /<lat. bibitus

EBRIETATE f. Stare provocată de consumul excesiv de alcool; beție. [G.-D. ebrietății; Sil. e-bri-e-ta-te] /<fr. ébriété, lat. ebrietas, ~atis

A SE ÎMBĂTA mă îmbăt intranz. 1) A deveni beat; a ajunge în stare de ebrietate (în urma consumării excesive de alcool); a se turmenta. 2) fig. A ajunge într-o stare asemănătoare cu beția (din cauza unor emoții puternice); a se tulbura profund sufletește. M-am îmbătat de bucurie. /<lat. imbibitare

A SE TURMENTA mă ~ez intranz. A ajunge în stare de ebrietate în urma consumului excesiv de alcool; a deveni beat; a se îmbăta. /<fr. tourmenter

abțiguit, -ă, abțiguiți, -te adj. într-o ușoară stare de ebrietate

a avea farurile ciupite expr. (glum. – d. o persoană în stare de ebrietate) a vedea ca prin ceață

beat cocă / criță / mort / tun / turtă expr. în stare de ebrietate avansată, foarte beat.

cu chef expr. în stare de ebrietate; beat.

dezinfecție, dezinfecții s. f. consum de băuturi spirtoase; stare de ebrietate provocată de consumul de băuturi spirtoase.

macheală, macheli s. f. 1. beție, stare de ebrietate. 2. băutură alcoolică.

matoleală, matoleli s. f. beție, stare de ebrietate.

BEAT, -Ă, beți, -te, adj. Amețit de băutură, în stare de ebrietate. ♦ Fig. Îmbătat, copleșit de o emoție puternică; amețit; zăpăcit. – Lat. bibitus.

trosni, trosnesc I. v. t. 1. a bate. 2. a fura. 3. a sparge o locuință. 4. (d. bărbați) a avea un contact sexual cu o femeie. II. v. r. a fi în stare de ebrietate, a se îmbăta.

trotila, trotilez v. r. a fi în stare de ebrietate, a se îmbăta.

trotilat, -ă, trotilați, -te adj. beat, în stare de ebrietate.

tufli, tuflesc v. r. a fi în stare de ebrietate, a se îmbăta.

tuflit, -ă, tufliți, -te adj. în stare de ebrietate, beat.

turtă adj. invar., adv. beat, în stare de ebrietate.

văruit, -ă, văruiți, -te adj. beat, în stare de ebrietate.

vopsi, vopsesc v. r. a fi în stare de ebrietate, a se îmbăta.

vopsit, -ă, vopsiți, -te adj. beat, în stare de ebrietate.

matosire, matosiri s. f. (pop.) beție, stare de ebrietate

șprițuit, -ă, șprițuiți, -te adj. beat, în stare de ebrietate

turci, turcesc v. r. a se îmbăta, a fi în stare de ebrietate

turlac, -ă, turlaci, -ce adj. (pop.) beat, în stare de ebrietate

turti, turtesc v. r. 1. a-și pierde forțele / energia 2. a fi în stare de ebrietate, a se îmbăta

BEAT², -Ă, beți, -te, adj. Care este în stare de ebrietate; aghesmuit, afumat, amețit, băut², cherchelit, făcut², matosit. ♦ Fig. Copleșit, amețit, tulburat de o stare sufletească foarte plăcută. Beat de fericire. – Lat. bibitus.

BEȚIE, beții, s. f. 1. Stare de intoxicație în care se află omul care a consumat alcool; stare de ebrietate. ♦ Consumare regulată de alcool în mari cantități; alcoolism, etilism. 2. Petrecere la care se bea foarte mult alcool; chef. 3. (În sintagmele) Beție rece (sau albă ori cu stupefiante) = stare de amețeală, de hiperexcitație sau de halucinație provocată de introducerea stupefiantelor în organism; toxicomanie. Beția adâncurilor = stare de euforie provocată de creșterea azotului din sânge la persoane care coboară la mari adâncimi în mări sau oceane. 4. Fig. Stare sufletească de tulburare, de uitare de sine. ♦ Beție de cuvinte = înșirare bombastică de cuvinte, stil umflat. – Beat + suf. -ie.

BEAT, -Ă, beți, -te, adj. 1. Cu mintea tulburată de băuturi alcoolice, în stare de ebrietate, amețit de băutură. Vorbise fără supărare și-l lovise ca în vis. Era beat. DUMITRIU, B. F. 158. E beat, domnule judecător, nu știe ce spune. SADOVEANU, N. F. 94. ◊ Expr. Beat mort (sau turtă, lemn, tun, cuc, frînt etc.) sau mort (sau cuc trecut) de beat = beat peste măsură. Vasile se închisese în casă și zăcea beat mort toată ziua. DUMITRIU, N. 246. Doarme – lămuri în locul lui altcareva dinlăuntru. E beat mort. GALAN, Z. R. 386. Măi băieți, măi... spunea Codău beat lemn. CAMILAR, N. I 196. Boierul tot bea și bea... și cînd au fost... cuc de beat... s-au prăvălit ca mort într-o parte. SBIERA, P. 224. 2. Fig. (Urmat de determinări introduse prin prep. «de») îmbătat, copleșit (de un sentiment, de o impresie puternică etc.); amețit. Rizea se miră că nu-l vede beat de bucurie. DUMITRIU, B. F. 110. Beat de viață, pieptul mi-l umflu. De chiote văzduhu-ntreg să-l umplu. BENIUC, V. 55. Privirile de farmec bete Mi le-am întors cătră pămînt – Iar spicele jucau în vînt, Ca-n horă după-un vesel cînt. COȘBUC, P. I 176. ◊ Expr. Beat de cap = amețit; zăpăcit. ♦ (Despre om sau priviri) Tulbure, rătăcit (ca privirea unui om beat). Cu pasul slab, cu ochii beți, El a plecat, gemînd, p-afară. COȘBUC, P. I 101.

BEȚIE. Subst. Beție, patima beției, șumeneală (reg.), alcoolizare, alcoolism, etilism. Îmbătare, aghesmuire (fig., fam.), stare de beție, stare de ebrietate, ebrietate, amețeală, afumare (fig., fam.), chercheleală (fam.), turtire (fig., fam.), mahmureală, mahmurie (rar). Beție, pileală (fam.), chef, chefuleț (dim., fam.), chefușor (fam.), petrecere, zaiafet, benchet (pop.), benchetuială (fam.), chiolhan (pop. și fam.), agapă, bacanală. Bețiv, bețivan, pilangiu (fam.), sugător (fam.), sugativă (fig., fam.), băutor, alcoolic; petrecăreț, petrecător (înv. și reg.). Adj. Bețiv, bețivan (augm.), bețic (reg.), pilaci (fam.), băutor, bun de pahar, chefliu, petrecăreț, petrecător (înv. și reg.), fluieră-n bute, butoi fără fund, alcoolic. Beat, băut, îmbătat (rar), pilit (fam.), turmentat (livr.), afumat (fig., fam.), mahmur, aghesmuit (fig., fam.), cherchelit (fam.), grizat (livr. și fam.), amețit, chiurluit (reg.), turtit (fig., fam.), abțiguit (fig., fam.), șumen (reg.), făcut (fam.), obosit (fig.), beat mort (turtă, lemn, lulea, criță, tun, cuc, ciocîrlan, cute, frînt). Bahic, dionisiac. Vb. A se bețivi, a fi bețiv, a fi bolnav de oală, a se pupa cu clondirul (fam.), a umbla cu plosca în nas, a trage la măsea, a da cu paharul, a face gura pîlnie, a bea pe rupte, a sufla în fundul paharului, a suge (fam.), a pili (fam.), a-și bea și cămașa, a bea cît șapte, a-și bea și mințile, a-și face gîtul (gura) leică și pîntecele balercă. A se îmbăta, a se îmbăta lulea (tun, turtă, criță), a se chercheli (fam.), a se griza (livr. și fam.), a se ameți, a se șumeni (reg.), a se chefălui (reg.), a se face țușcă, a se aghesmui (fig., fam.), a-și stropi măseaua, a se afuma (fig., fam.), a se face cocă (fam.), a se trăsni (fig.), a se turti (fig., fam.), a o lua în cloanță, a se turmenta (livr.), a se pili (fam.), a i se urca la cap, a turna în el, a bea mult, a bea peste măsură, a se trece din pahare. A fi băut, a fi amețit, a fi grizat (livr. și fam.), a fi cu chef, a fi cherchelit (fam.), a fi clei, a fi lulea, a fi afumat (fig., fam.), a vedea dublu, a merge (a umbla) pe două (șapte, nouă) cărări, a se clătina, a se împletici, a fi mort de beat, a fi criță, a fi în patru ițe, a-l bate pe cineva cărbunii la cap. A chefui, a petrece, a benchetui (fam.), a o face lată, a se pune pe chiolhan. A se alcooliza, a deveni alcoolic. A da de băut, a ameți, a griza (livr. și fam.), a îmbăta, a trăsni (fig.). V. băuturi alcoolice, imoralitate, local, ospăț.

beție sf [At: COD. VOR. 157 / Pl: ~ii / E: beat + -ie] 1 Petrecere cu multă băutură (cântec și joc) Si: băutură, chef. 2 Stare în care se află omul beat Si: ebrietate. 3 (Fig) Stare sufletească de tulburare cauzată de o pasiune. 4 (Fig; îs) ~ de cuvinte Stil bombastic. 5 Alcoolism. 6 (Îe) A da în darul ~i A deveni alcoolic. 7 (Îs) ~ rece (sau albă ori cu stupefiante) Toxicomanie. 8 (Îs) ~ia adâncurilor Stare de euforie provocată de creșterea concentrației azotului în sânge la persoane care coboară la mari adâncimi în oceane și mări.

vinulență sf [At: LM / V: ~nol~ / E: lat vinulentia, vinolentia] (Ltî) Stare de ebrietate Si: beție (2).

băut², -ă adj., s.f. 1 adj. Care a băut apă și și-a astîmpărat setea. Vitele băute au fost duse la pășune. 2 adj. (despre oameni) Care a băut (mai mult decît trebuie) băuturi alcoolice; care este în stare de ebrietate; beat. Era vesel, dar cam băut. 3 s.f. (fam.) Petrecere, sindrofie. După o băută zdravănă, era mahmur două zile. • pl. -ți, -te. și beut, -ă adj. /v. bea.

beat², -ă adj. (despre oameni) 1 Care a băut (mai mult decît trebuie) băuturi alcoolice; care este în stare de ebrietate; băut. ◊ Expr. Beat lemn (ori clampă, criță, cuc, frînt, lemn, mangă, mort, tun, turtă etc.) de beat = beat peste măsură, foarte beat. Eu și Nae Ipingescu, ipistatul, beat frînt (CAR.). 2 Fig. Care este copleșit de o emoție puternică, tulburat de un sentiment puternic, de o stare sufletească foarte plăcută. Beat de iubire. ◊ Expr. Beat de cap = amețit; zăpăcit. • pl. beți, bete. /lat. bĭbĭtus, -a, -um.

beție s.f. 1 Stare de intoxicație cu alcool în care se află un om și care se caracterizează prin amețeală, tulburare a minții etc.; stare de ebrietate. Beția din cap nu le mai iese (CR.). ♦ Deprinderea de a consuma alcool în mari cantități; alcoolism, etilism. Să se ferească de lene și beție (C. NEGR). ◊ Expr. A da în darul beției = a deveni alcoolic. A avea (sau a lua) darul beției v. dar. 2 Petrecere la care se bea foarte mult alcool; chef. Au ținut-o tot într-o beție. 3 Beție rece (sau albă, cu stupefiante) = stare de amețeală, de hiperexcitație sau de halucinație provocată de introducerea stupefiantelor în organism; intoxicație provocată de stupefiante; toxicomanie. Beția adîncurilor = stare de euforie cauzată de creșterea azotului din sînge la persoane care coboară la mari adîncimi în mări sau oceane. Beție de cuvinte = înșirare bombastică de cuvinte, stil umflat. 4 Fig. Stare sufletească de tulburare, de uitare de sine etc., provocată de o emoție puternică. Beția succesului. 5 Pornire nestăpînită, furie. O adevărată beție de a risipi, de a-și arăta toată vanitatea ei de fată bogată (VLAH.).* pl. -ii. g.-d. -iei. /beat + -ie.

CLAMPĂ ~e f. Mâner care, prin apăsare, face să acționeze mecanismul de închidere/deschidere a ușii; clanță. ◊ A fi (beat) ~ a fi într-o stare înaintată de ebrietate. /v. a clămpăni

A SE PILI mă ~esc intranz. fam. A ajunge într-o stare de (ușoară) ebrietate; a se îmbăta (ușor); a se aghesmui; a se afuma. /cf. țig. pilo

ȚUȘCĂ² ~ti f. reg. Ardei mic, iute. ◊ A se face ~ a ajunge în stare de maximă ebrietate. /Orig. nec.

EBRIETATE s. f. stare de beție. (< fr. ébriété, lat. ebrietas)

clampă, adj. invar. în stare avansată de ebrietate.

a se face afiș expr. a fi într-o stare avansată de ebrietate.

a-i face cuiva mucenicii expr. (adol., iron.) a se îmbăta, a fi în stare avansată de ebrietate.

a se face muci expr. (adol., iron.) a se îmbăta, a fi în stare avansată de ebrietate.

amețit, -ă, amețiți, -te adj. 1. într-o stare de ușoară ebrietate 2. distrat; zăpăcit

torpilat, -ă, torpilați, -te adj. în stare avansată de ebrietate

BEȚIE s. 1. îmbătare. (~ lui a fost rapidă.) 2. ebrietate, (prin Transilv.) șumeneală. (Stare de ~.) 3. (MED alcoolism, etilism. (Suferă de ~.) 4. chef, (înv.) băutură. (A făcut o ~ de pomină.)

BEȚIE ~i f. 1) Stare provocată de consumul excesiv de alcool; ebrietate. * ~ rece (sau cu stupefiante) stare de intoxicație a organismului, provocată de consumarea unor stupefiante. 2) Patimă pentru băuturile alcoolice. A suferi de ~. 3) Petrecere cu multă băutură. 4) fig. Stare de uitare de sine, provocată de un anumit factor; exaltare cauzată de un factor, în special pozitiv. 5) fig. Cantitate foarte mare (de ceva), care vădește lipsă de măsură; exces. ~ de cuvinte. [Art. beția; G.-D. beției; Sil. -ți-e] /beat + suf. ~ie

EBRIETATE s. beție, (prin Transilv.) șumeneală. (Stare de ~.)

EBRIETATE s. beție, (prin Transilv.) șumeneală. (Stare de ~.)

EBRIETATE sf. Beție: trei inși cari aveau aerul a fi într’o stare de ~ patentă... i-au tăiat drumul CAR.; tustrei erau veseli, în una din acele stări de ~ sufletească VLAH. [fr.].

ebrietate sf [At: LM / P: ~bri-e~ / Pl: ~tăți / E: fr ébriété, lat ebrietas, -atis] Stare caracteristică unei persoane care a consumat (în exces) băuturi alcoolice Si: beție, (ltî) ebriozitate.