FLASC ~ca (~ci, ~ce) 1) Care este lipsit de consistență; moale. 2) fig. Care este lipsit de vigoare, de forță, de energie. 3) (despre corpuri solide) Care este lipsit de rezistență la încovoiere, răsucire etc. /<fr. flasque

FLEXOMETRU s.n. Aparat pentru determinarea rezistenței la încovoiere a cauciucului vulcanizat. [< rus. fleksometr].

LONJERON grindă longitudinală rezistentă la încovoiere, având forma secțiunii în dublu „T” sau cheson, care face parte din scheletul de bază al aripilor sau al fuzelajului unor aeronave.

CĂLIRE s. f. Acțiunea de a (se) căli. 1. Mărirea durității și rezistenței unui metal, prin răcire, după încălzire la temperaturi înalte. Prin călire, suprafața metalului devine mai rezistentă la uzură, iar corpul lui mai tenace și mai rezistent la încovoiere și la lovire. 2. Fig. întărire, oțelire (fizică sau sufletească); dobîndire de cunoștințe, de experiență. Călirea organismului. a Adevărata călire a cadrelor se realizează în munca practică pentru înfăptuirea politicii și hotărîrilor partidului, pentru îndeplinirea sarcinilor de partid. SCÎNTEIA, 1953, nr. 2686.

flexometru s [At: IOANOVICI, TEHN. 199 / Pl: ~ri sm, ~re sn / E: (1) fr flexomètre, (2) rs фλeкcoмeтp] 1 sm (Teh) Metru obținut dintr-o singură bucată de oțel flexibil. 2 sn Aparat pentru determinarea rezistenței la încovoiere a cauciucului vulcanizat.

LIGNOFÓLIU (< germ.; {s} lat. lignum „lemn” + folium „frunză”) s. n. Lemn stratificat, construit din plăci de furnire așezate cu fibrele paralel; are mare rezistență la întindere, compresiune și încovoiere.

FLASC, -Ă, flașci, -e, adj. (Franțuzism) Moale, fleșcăit. Materie flască. ▭ Un bătrîn scund... cu obrajii flașci și argintuiți de barba nerasă de cîteva zile. DELAVRANCEA, H. T. 219. ♦ Fig. Fără vigoare, fără energie. Senzația de gol și de zădărnicie îi făcea fiecare mișcare flască, lipsită de resort. C. PETRESCU, A. 390. ♦ (Tehn.; despre corpuri solide) Fără rezistență la turtire, răsucire și încovoiere. Sacul e flasc.

flasc, ~ă a [At: VITNER, CR. 115 / Pl: ~sci, ~sce / E: fr flasque] 1 Moale. 2 Fleșcăit² (2). 3 (Fig) Fără vigoare, forță Si: (rar) fIacid (3). 4 (Fig) Lipsit de energie Si: apatic, (rar) flacid (4). 5 (Teh; d. corpuri solide) Fără rezistență la turtire, la răsucire sau la încovoiere.

țeapăn a. și adv. 1. care nu se încovoaie: stă țeapăn și drept; 2. lipsit de mișcare, de vieață: trupu-i era țeapăn; 3. solid, rezistent: înalte și țepene ziduri OD.; 4. sdravăn: trase un somn țeapăn [Slav. ȚĬEPĬENŬ].

CĂTUȘĂ (pl. -și, ‼-se) sf. 1 🐒 ‡ Pisică ¶ 2 🔧 Bucată de lemn încovoiat la capătul proțapului ¶ 3💒 Bucată de lemn bătută între doi căpriori Ia acoperișul unei case, spre a-i împiedeca să se desfacă (👉 🖼 850): cătușele ce împreună căpriorii... măresc rezistența la presiunea vîntului (PĂC.) ¶ 4 🌿 Plantă ierboasă cu flori roșii. cu miros greu (Ballota nigra) (🖼 986) ¶ 5 pl. Legătură de fier, de lemn sau de frînghie cu care se prind una de alta mîinile unui arestat, obezi: Mă luară, mă legară, în cătuși de lemn m’au pus (PANN); Cu picioarele ’n butuci Și cu mînile ’n cătuși (ALECS.); Ⓕ: sînt sublime momentele cînd un popor sfarmă obedele și cătușele tiraniei (CAR.) [lat. catta + suf. -ușă].

cedare sf [At: MAIORESCU, D. II, 117 / Pl: ~dări / E: ceda] 1 Renunțare, în favoarea altcuiva, la dreptul de posesiune a ceva Si: cedat¹ (1). 2 Renunțare la punctul propriu de vedere într-o discuție, aprobând pe oponent Si: cedat¹ (2). 3 Supunere. 4 Încetare a rezistenței Si: cedat¹ (4). 5-6 Oferire (a locului său ori) a priorității la trecere Si: cedat¹ (5-6). 7 (Spt) Abandonare a întrecerii sportive, recunoscându-se învins Si: cedat¹ (7). 8 Ameliorare a unei boli Si: cedat¹ (8). 9 Descreștere a intensității unei dureri Si: cedat¹ (9). 10-11 (Încovoiere sau) rupere a unor obiecte care nu rezistă unei presiuni Si: cedat¹ (10-11). 12-13 (Imposibilitate a unei uși de a rezista la forțare sau) eliberare a trecerii blocate printr-un obstacol Si: cedat¹ (12-13).

ȚEAPĂN, ȚAPĂN adj. 1 Care nu se încovoaie, care nu se poate mlădia, vîrtos, tare: copacii... își întindeau crengile țepene... în aerul pîclos și greu al toamnei (VLAH.) ¶ 2 Sdravăn, puternic, vînjos, viguros, robust: băiatul, țeapăn, a trîntit slujitorii și egumenii și a scăpat (I.-GH.); (boul) a răzbit el alții mai mari și mai țapeni (R.-COD.); boierii Moldovei pe aceea vreme erau mai țapeni, mai putincioși (NEC.) ¶ 3 Solid, trainic, rezistent: ziduri țepene ¶ 4 F Strașnic, grozav de tare, cum se cade: i-a tras o palmă țeapănă; a mîncat o bătaie țeapănă; am auzit azi pe stăpînul viei că are să puie... să-i dea o săpătură țapănă, căci prea s’a înțelenit pămîntul (ISP.) ¶ 5 Nemișcat, lipsit de viață: trupu-i era țeapăn [vsl. cěpěnŭ].

ȚEAPĂN, -Ă, țepeni, -e, adj. 1. Care nu se încovoaie, care nu se mlădiază; tare, vîrtos, rigid, nemișcat, neclintit, fix. Așa a intrat Cocor la învățătură. La început i-a fost greu. Îi era mîna țeapănă, îi erau ochii împăienjeniți. SADOVEANU, M. C. 71. Stătea țeapăn cu dreapta la cozorocul chipiului. REBREANU, R. II 83. ♦ Fig. Încremenit, înlemnit, inert; p. ext. lipsit de viață, mort. Cînd vei vedea că tot trupul meu are să fie rece ca gheața, amorțit și țeapăn, să bagi de seamă că o să vină un leu. ISPIRESCU, L. 147. ♦ Anchilozat. Merg țeapăn... da tu? ALECSANDRI, T. I 140. (Cu pronunțare regională) S-a întors pe jumătate țapăn de gît, țapăn în toate articulațiile. C. PETRESCU, A. 460. 2. (Despre obiecte, construcții etc.) Solid, rezistent, trainic. Tu vei face un staul țeapăn de fier, cu pari de fier și cu nuiele de fier. RETEGANUL, P. III 40. Mănăstirile... cu țepene ziduri de apărare. ODOBESCU, S. II 41. Să trece gîrla pe pod stătător, foarte țeapăn și frumos. GOLESCU, Î. 157. 3. (Despre ființe) Voinic, robust, zdravăn, puternic, viguros. Semăna, ce-i drept, cu ea, dar era mai înaltă, mai voinică, mai țeapănă. SLAVICI, O. I 348. Un bordei acoperit cu paie... o ceată de dulăi țepeni lătrînd cu învierșunare. ODOBESCU, S. III 18. 4. Strașnic, grozav (de tare, de mare, de mult). Omăt mult și ger țeapăn. PAS, L. I 128. (Cu pronunțare regională) S-aprindem și noi un foc țapăn. CAMILAR, N. II 257. Intră într-o cetate mare, tocmai cînd era tîrgul mai țapăn. SBIERA, P. 225. ◊ (Adverbial) Se repezi și George, dar Ion îl lovi a doua oară, mai țeapăn. REBREANU, I. 39. Băui o dată țeapăn. GORJAN, H. II 62.