SPIC ~ce n. 1) Inflorescență caracteristică gramineelor, alcătuită din mai multe flori mici dispuse pe o axă centrală. * A da în ~ a începe să formeze spicul, să se apropie de maturizare. ~ de zăpadă fulg de zăpadă rătăcit printre picăturile de ploaie. 2) Vârf al firelor de păr mai lungi din blana unor animale (având și o culoare mai deschisă sau mai închisă decât a blănii). 3) Partea cea mai înaltă a unui deal, a unui munte sau a unui acoperiș. /<lat. spicum

printre picături expr. intermitent.

printre picături expr. intermitent

ceat-pat adv. bine-rău, printre picături: cât știam eu nițel ceat-pat PANN. [Turc. ČAT PAT, din când în când].

picătură f. 1. globuleț de lichid: picătură de rouă; 2. mică cantitate: o picătură de apă; printre picături, din când în când. [V. pica].

PICĂTURĂ, picături, s. f. 1. Părticică sferică desprinsă dintr-un lichid, (în special) sțrop de ploaie; p. ext. cantitate mică dintr-un lichid. Ploaia își aruncă deodată, deasupra iazului, picăturile repezi și grele ca plumbii. C. PETRESCU, S. 29. Istoria lui se poate asemăna cu istoria unui pahar care rabdă să-l umpli cu litra și pentru o picătură se supără și dă pe-afară. CARAGIALE, P. 19. N-a mai rămas nici măcar picătură de vin pe doage. CREANGĂ, P. 261. ◊ Fig. Pe obrazu-i gînditor, tremurau și picăturile de lumină și umbrele ramurilor întinse ca niște brațe spre drum, din marginea pădurii. SADOVEANU, O. IV 484. Se cerneau în liniștea largă a pădurilor picături de cer albastru. HOGAȘ, M. N. 73. ◊ Loc. adv. Printre picături = din cînd în cînd, cîteodată; p. ext. pe apucate, în timpul liber. Eu m-am așternut pe scris... Printre picături aș mea să completez pe «Rostoganu» și să fac o ediție frumoasă. CARAGIALE, O. VII 12. Picătură cu picătură = strop cu strop; fig. puțin cîte puțin, încetul cu încetul. Moș Doroftei judecă cel din urmă clondir, și-l stoarce picătură cu picătură. DELAVRANCEA, S. 237. ◊ Expr. A semăna cu cineva ca două picături de apă = a avea exact aceeași înfățișare cu altă persoană, a fi leit..., v. leit. Pînă la ultima picătură de sînge = pînă la moarte, pînă la ultima suflare. ♦ Fig. Cantitate neînsemnată de materie; fărîmă. Într-un spațiu închipuit ca fără margini, nu este o bucată a lui, oricît de mare și oricît de mică ar fi, numai o picătură în raport cu nemărginirea? EMINESCU, N. 32. 2. (La pl.) Medicament care se administrează bolnavului sub formă de picături (1). Maria îi aduse o sticlă cu picături și îi numără în lingurița de ceai atitea cîte spunea prescripția, cu o atenție încordată. C. PETRESCU, Î. I 22. La tot ceasul lua hapuri și seara picături. NEGRUZZI, S. I 207.

PRINTRE prep. (În legătură cu verbe care arată o stare sau o mișcare, formînd împreună cu substantivul care urmează complemente circumstanțiale de loc) 1. În mijlocul...; în sînul...; între (1 b). S-a hotărît să plece-n zori Trei comuniști cu compresorul... E printre ei un doinitor; Îi zice Toader vînătorul. DEȘLIU, M. 10. ♦ Spațiul dintre mai multe persoane sau obiecte, între (1 a). Automobilul străbătu șoseaua printre teii cu frunze de-un verde puternic și umed, în acest sfîrșit de mai cu soare molatec. C. PETRESCU, A. 355. Printre crengi scînteie stele Farmec dînd cărării strîmte, Și afară doar de ele Nime-n lume nu ne simte. EMINESCU, O. I 209. Soarele rotund și palid se prevede printre nori. ALECSANDRI, O. 168. Făcîndu-mi loc printre dame... am alergat la celalalt capăt al galeriei. NEGRUZZI, S. I 38. ◊ Expr. A scăpa (ceva) printre degete v. deget. A privi printre gene = a privi cu ochii aproape închiși, de-abia întredeschiși. 2. În intervalul dintre...; între (2). Printre suspine, bătrîna o lămuri. BASSARABESCU, V. 43. ◊ Loc. adv. Printre picături v. picătură. Printre altele v. altul. 3. (În legătură cu o materie compactă) Prin. O beșică-n loc de sticlă e întinsă-n ferăstruie, Printre care trece-o dungă mohorîtă și gălbuie. EMINESCU, O. I 84. E-un miros de tei în crînguri, Dulce-i umbra, de răchiți... Numai luna printre ceață Varsă apelor văpaie. id. ib. 210. Printre această stearpă pădure se zărește cerbul. ODOBESCU, S. III 59. 4. (Rar, precedat de prep. «de») Dintre. Începu a curge de printre încrețiturile hainei sale mărgăritare. ISPIRESCU, L. 40. De l-oi prinde, mă, să știi Că s-a dus de printre vii. TEODORESCU, P. P. 596. – Variante: pintre (SBIERA, P. 6, ALECSANDRI, P. A. 62, RUSSO, S. 42, CONACHI, P. 103), pîntre (CARAGIALE, O. III 27, ALEXANDRESCU, M. 13) prep.

printre pp [At: PRAV. 209 / V: (îvp) pi~, (îrg) pântă^[1], pântră^[2], pen~, pintră, (înv) pren~, ~ră, (reg) păntre, pinte, pintri, prântră / E: pre + între] 1-2 Exprimă situarea unui element, localizarea unei acțiuni sau a unei stări etc., care pot fi percepute, explicit sau implicit, prin intermediul simțurilor, între realități spațiale de același fel dispuse în mod discontinuu pe o suprafață nedefinită Domnitorul stătea printre oșteni. 3-4 Exprimă parcurgerea, străbaterea etc. unei traiectorii sinuoase, ocolite, nesigure, agitate etc. și delimitate de realități spațiale de același fel sau de elemente aparținând unei realități colective Umbla printre mese. 5-6 Urmat de un determinant cantitativ, exprimă precizarea numărului realităților spațiale de același fel ce delimitează intervale pe care se situează un element sau se desfășoară o acțiune, o stare, un parcurs etc. Drumul trecea printre cei patru pomi. 7-8 Exprimă orientarea (prin erupere sau) prin dispersare, diseminare etc. între elemente de același fel considerate ca reper spațial Au coborât printre noi. 9 Exprimă plasarea tăinuită, ferită, discretă etc. prin utilizarea spațiilor libere dintre realități spațiale de același fel sau dintre elementele unei realități colective Stă pitit printre tufe. 10 Exprimă intercalarea unor elemente într-un șir de alte elemente de același fel dispuse distanțat Printre pomi sădi flori. 11 Exprimă localizarea unei acțiuni, a unei stări etc. între două realități diferite care își corespund prin poziție de paralelism, de simetrie Merge printre scaun și masă. 12 Arată încadrarea discontinuă a desfășurării unei acțiuni, a manifestării unei stări etc. în intervalele dintre manifestările intermitente ale unei circumstanțe concomitente acestor acțiuni, acestor stări etc. Mărturisi printre lacrimi. 13 Arată încadrarea duratei unui parcurs în raport cu manifestările succesive ale unei circumstanțe concomitente acelui parcurs Înainta printre ovații. 14 Urmat de un determinant cantitativ, precizează numărul manifestărilor repetate ale unei circumstanțe ce întrerup desfășurarea în timp a unei acțiuni, a unei stări, a unui parcurs etc. Printre mii de urale a luat cuvântul. 15 Arată producerea bruscă a unei acțiuni în cursul desfășurării iterative a unei circumstanțe concomitente acelei acțiuni Năvăliră printre chiote. 16 Arată perceperea, interceptarea etc. unor sunete, a unor zgomote, a unor manifestări etc. datorită momentelor de întrerupere ale altora Printre țipete se auzea un glas. 17 Exprimă încadrarea accidentală sau liber aleasă a unei unități de timp sau a unei circumstanțe ce se desfășoară în timp într-un șir de unități temporale similare sau diferite Printre toți anii aceia tot mai găsești și unul bun. 18 Exprimă alternarea temporală a două acțiuni, a două stări, a două procese etc. contrare Râde printre lacrimi. 19 Arată cuprinderea unui element între elementele unei colectivități, unui grup etc. Se afla iarăși printre copii. 20 Arată străbaterea prin peregrinare, perindare etc. între elementele unei colectivități, unui grup etc. Vara asta a umblat printre pescari. 21 Urmat de un determinant cantitativ, arată gradul de extensiune al mediului, al circumstanțelor etc. în care este inclus un element Printre toți amicii săi, nu era nici unul mai de soi. 22 Exprimă provocarea unei anumite stări de spirit, a unei anumite atitudini în cadrul elementelor unei colectivități Grozavă spaimă s-a iscat printre oameni. 23 Arată utilizarea predilectă a unui element aparținând unei anumite categorii, unei anumite serii etc. de elemente de același fel, de aceeași natură, ca modalitate de efectuare a unei acțiuni, de atingere a unui scop Printre tropii folosiți, abundă sinecdoca. 24-27 (Îlav) ~ degete (Mod întâmplător) (superficial) (greu de sesizat ori) nesistematic etc. al efectuării unei acțiuni Toate îi trec printre degete. 28 (Îlav) ~ picături Sporadic Printre picături, se uita la televizor. 29 (D. transmiterea unei comunicări orale; îlav) ~ dinți sau (rar) ~ buze (Voit) ferit, neclar etc. ori trădând o anumită stare sufletească neexteriorizată prin vorbe Înjura printre dinți. 30 (D. transmiterea esenței unei comunicări; îlav) ~ rânduri Cu caracter aluziv Citeam printre rânduri. 31 Exprimă distribuirea într-o ordine accidentală ori liber aleasă între elementele unei sau unor colectivități, unui grup etc. Mâncarea este împărțită printre oameni. 32 Exprimă închiderea unui element într-o anumită categorie de aceeași natură, pe baza unei corespondențe, de obicei valorice Se numără printre cei mai destoinici. corectat(ă)

scăpare sf [At: CORESI, EV. 4 / G-D: (rar) ~părei / Pl: ~pări / E: scăpa] 1 Ieșire sau scoatere dintr-o situație critică, primejdioasă, neplăcută Si: salvare (1), (asr) mântuință, (îvp) mântuire, (înv) scăpătură (1). 2 (Spc) Dezrobire (2). 3 (Spc) Vindecare ori îndreptare după o boală (gravă). 4 (Pan) Menținere în bună stare a ceva, prin depășirea unor condiții nefavorabile. 5 (Pan) Punere la adăpost a unui bun spre a-l feri de pierdere, degradare etc. 6 Eliberare de o obligație (după îndeplinirea ei). 7 Pierdere de sub control a cuiva care fuge, dispare. 8 (Reg; îlav) Printre ~pări Printre picături. 9 (Nav) Alunecare a ancorei. 10 (Teh) Erupție liberă a unei sonde, în condiții în care debitul ei nu mai poate fi controlat cu ajutorul instalației normale. 11 (Teh) Angajare pe o cale în pantă (în sensul văii) a unui vehicul care circulă cu o viteză ce nu mai permite oprirea vehiculului în timp oportun. 12 (Teh) Depășire de către un tren a vitezei maxime admise pe liniile cu pante mari. 13 Debarasare de cineva sau de ceva care îi produce neajunsuri, neplăceri etc. 14 (Pop; îe) A-i fi (de) a ~a ori a face ceva de-a ~pării A dori ori a face tot posibilul să scape (20) de cineva sau de ceva. 15 (Pop; îae) A face ceva în mod superficial. 16 Neputința cuiva de a se stăpâni să nu spună ceva (nepotrivit, necugetat). 17 (Spc) Neputința de a-și stăpâni defecarea sau urinarea (făcând pe sine). 18 Lăsare (fără voie) să cadă (din mână, din gură). 19 Evitare a cuiva sau a ceva ce-i este dăunător, nefavorabil, neplăcut. 20 Neputință de a sesiza, percepe, pricepe, înțelege ceva. 21 Pierdere a unei ocazii favorabile. 22 (Cu determinarea „din vedere”) Trecere cu vederea a ceva Si: omisiune, (reg) scăpău. 23 Modalitate de a scăpa (1, 20, 44) Si: scăpătură (2). 24 (Ccr) Ceea ce scapă (1, 20, 44) Si: (nob) scăpătură (3). 25 Loc unde cineva reușește să scape (1, 20, 44) Si: (nob) scăpătură (4). 26 (Reg) Loc spre care trebuie să fugă, la oină, jucătorul care a bătut mingea Si: țel.

sclipui² [At: CREANGĂ, O. 4 / V: spilcui / Pzi: ~esc, sclipui / E: nct] 1 vt (Pop; c. i. bunuri materiale) A strânge încet, puțin câte puțin, de ici și de colo Si: a face rost, a agonisi (1). 2 vt (Pop; c. i. bunuri materiale) A realiza cu greu, printre picături (și în cantitate mică) Si: a economisi (4). 3 vr (Pop) A se chivernisi (2). 4 vt (Reg) A găsi (1).

NĂSTRAPĂ² (pl. -ăpi) sf., NĂSTRAP sm. Olten. 1 Strop de apă: apa fierbe în clocote cu năstrapi (RV.-CRG.) ¶ 2 Olten. Picătură de apă ce trece prin oala nouă sau printre doagele unui vas; broboană de nădușală (CIAUȘ.) ¶ 3 Băn. Stropitură de noroiu.

PLOAIE, ploi, s. f. 1. Precipitație atmosferică sub formă de picături de apă, provenite din condensarea vaporilor din atmosferă. După-amiază începu o ploaie măruntă, rece. REBREANU, R. I 172. Printre ramuri ploaia pică – Nici o creangă nu tresare. TOPÎRCEANU, B. 24. Începu o ploaie d-alea de părea că toarnă cu găleata. ISPIRESCU, L. 28. ◊ (Metaforic) Miroase florile-argintii Și cad, o dulce ploaie, Pe creștetele-a doi copii. EMINESCU, O. I 179. ◊ Ploi putrede v. putred. (Familiar) Apă de ploaie = vorbe fără conținut, palavre. Ordinul dat de dumneavoastră e apă de ploaie. CAMIL PETRESCU, O. II 370. ◊ Loc. adv. (În legătură cu verbe care arată mișcarea) Pe ploaie = în timp ce plouă, sub bătaia ploii. Pe ploaie, ajunseră tîrziu după-amiază, la cel dintîi tîrg. SADOVEANU, O. VII 78. Gogu cu Eugenia plecară pe ploaie. REBREANU, R. I 173. (În legătură cu verbe care arată starea) În (sau Sub) ploaie = în bătaia ploii. Dormeam pe brazdă cu bruma pe noi, sub ploaie și vînt, și mîncam porumb fiert. MIHALE, O. 32. [Călăreții] stăteau zile și nopți în ploaie și glod, sub cerul încărcat de norii deși ce atîrnau pînă lîngă pămînt. GÎRLEANU, L. 33. 3. (De obicei urmat de determinări introduse prin prep. «de») Ceea ce vine (cade, se revarsă) în cantitate mare, tumultuos. Într-o seară de toamnă i-a surprins pe plajă o ploaie de prepelițe. BART, E. 167. O ploaie de pumni și de cîlcîie căzură pe capu și spetele lui Vasile. BUJOR, S. 92. De sus o ploaie de raze cădea pe frunzele verzi. DUNĂREANU, CH. 134. O mare parte din ei au căzut sub o cumplită ploaie de gloanțe. ALECSANDRI, T. 1303. ◊ (Rar, cu determinarea în genitiv) Bat tina pe loc, în ploaia săgeților. DELAVRANCEA, O. II 194. ◊ Fig. O ploaie de priviri S-abat asupra frumuseții tale. TOPÎRCEANU, P. 69. I se păru... că o ploaie de fericire cade de sus pe sufletul său. GANE, N. I 144. 3. Alice mărunte (pentru vînat păsări și animale mici). Nu glumea cînd amenința că trage cu pușca. E adevărat că o încărca cu ploaie de vrăbii. SADOVEANU, M. C. 21. Omoară un urs năstrușnic și-l doboară cu pușca încărcată pentru prepelițe (numai cu ploaie, spune autorul!). GHEREA, ST. CR. I 271. Spuneai că ai tras odată cu ploaie într-însa și n-ai nimerit-o bine. CONTEMPORANUL, IV 302.

MĂZĂRICHE s. f. I. 1. Borceag. 2. Nume dat mai multor plante erbacee din familia leguminoaselor, înrudite cu mazărea: a) plantă agățătoare cu frunze compuse terminate cu un cîrcel, cu flori roșii, galbene sau violete; crește prin fînețe, tufișuri și păduri de munte (Vicia); b) bob. O mulțime de buruieni... printre care... neghina, măzărichea. PAMFILE, A. R. 94. ◊ Compus: măzăriche-neagră (sau măzărichea-cucului) = orăstică. II. Precipitație atmosferică sub formă de picături înghețate de ploaie, ca o grindină măruntă. Te-au apucat vijelii și te-au spulberat viscolele cu măzăriche ale sfîrșiturilor de toamnă. SADOVEANU, O. VI 50. Vîntul vuia de te lua groaza; măzărichea răpăia în fereastră. DELAVRANCEA, S. 16. Începuse a ninge, cădea o măzăriche tare ca plumbul. CONTEMPORANUL, VI_II 294. (Med.) III. Cisticercoză. – Variante: măzărică (ȘEZ. I 236), măzeriche (NEGRUZZI, S. I 101) s. f.

SCÎNTEIA, scînteiez, vb. I. Intranz. 1. A licări ca o scînteie (care apare și dispare), a străluci, a luci, a sclipi. Privirea lui s-a dus mai departe, spre oglinzile rîului, care scînteiau printre lunci și spre munții încununați de cețuri albăstrii. SADOVEANU, N. P. 8. Pe frunzele pomilor scînteiau ca niște pietre scumpe picăturile de apă. SANDU-ALDEA, U. P. 195. ◊ Tranz. (Rar) S-au pierdut spre Balcanii, pe care în zilele cu cer limpede, dacă mă sui pe măgură, îi văd lucind, scînteind în lumină spinări gheboase, pietroase. STANCU, D. 193. ♦ (Despre ochi) A privi viu, pătrunzător (sub impresia unui sentiment puternic); a luci, a sclipi. Un gol, deodată, se făcu în jurul bătrînului zburlit și furios, care aștepta gata să lovească, la pîndă, cu ochii scînteind ca o fiară încolțită. BART, E. 301. Cînele se uită, îi scînteiază ochii. DELAVRANCEA, H. T. 266. Dacă voi nu mă vreți, eu vă vreau, răspunse Lăpușneanul, ai căruia ochi scînteiară ca un fulger. NEGRUZZI, S. I 139. ◊ (Poetic) Umbra feței străvezii E albă ca de ceară – Un mort frumos cu ochii vii Ce scînteie-n afară. EMINESCU, O. I 88. 2. A împrăștia scîntei. Ard nuielele trăsnind, Crește para scînteind. ALECSANDRI, P. II 106. ◊ (Poetic) Luceafărul de ziuă scînteia, parc-ar fi fost scos din foc. SANDU-ALDEA, U. P. 128. – Prez. ind. pers. 3 și: scînteie (EMINESCU, O. I 209). – Variantă: schinteia (MACEDONSKI, O. I 29) vb. I.

picătură sf [At: PSALT. HUR. 61^v/15 / Pl: ~uri, (îrg) ~ure / E: pica¹ + -tură] 1 (Udp „de”) Părticică sferică desprinsă dintr-o masă de lichid, formată prin condensarea unui gaz etc. Si: pic¹ (4), strop, (îvr) picurătură. 2 (Pex) Cantitate mică dintr-un lichid. 3 (Îlav) Printre ~ri Din când în când. 4 (Pex; îal) În timpul liber. 5 (Pex; îal) Pe apucate. 6 (Îlav) ~ cu ~ Puțin câte puțin. 7 (Îal) Încetul cu încetul. 8 (Îal) Pe îndelete. 9 (Îal) Până la epuizare. 10 (Îlav) Cu ~a În cantitate mică. 11 (Îal) Până la o ~ Tot. 12 (Reg; îlav) A sta în ~ (D. cașul pus la scurs) A picura. 13 (Îe) A semăna (cu cineva) ca două ~i de apă A se asemăna perfect cu cineva Si: a fi leit. 14 (Îe) A se strecura (sau a scăpa) ca printre ~i A ieși cu mare greutate dintr-o situație neplăcută. 15 (Îal) A scăpa greu dintr-o primejdie. 16 (Îe) Până la ultima ~ de sânge Până la moarte Si: până la ultima suflare. 17 (Îe; înv) A lua (cuiva) ~a A uzurpa bunurile cuiva. 18 (Bot; reg; îc) ~-de-sânge Ruscuță (Adonis flammea). 19-20 (Reg; lsg) Băutură alcoolică (în cantitate mică). 21 (Reg) Loc unde pică apa de pe streașină. 22 Cantitate neînsemnată de ceva. 23 Fărâmă. 24 (Lpl) Substanță medicamentoasă lichidă care se administrează sub formă de picături Si: (reg) picuri. 25 (Teh) Particulă de metal topit care se desprinde de pe electrod în cursul sudurii și care se depune pe suprafața pieselor care se sudează. 26 (Îs) ~i reci Stropi metalici solidificați căzuți în forme în timpul turnării și care rămân în corpul piesei turnate. 27 (Reg) Pată. 28 (Reg) Model decorativ pe mobilele țărănești. 29 (Înv) Semn de punctuație echivalent cu punctul. 30 (Înv; îs) Jumătate de ~ Virgulă. 31 (Trs; dep) Cal slab, bătrân, rău îngrijit. 32 (Mun) Lovitură. 33 (Mar; Trs) Pădure doborâtă de vânt Si: (reg) plavie, palancă¹. corectat(ă)

NEGURĂ s. f. (La pl. cu valoare de sg.) 1. Ceață deasă, care apare îndeosebi dimineața și seara, și care reduce mult vizibilitatea; (popular) negureală (1), negureață (1). Neaua sa ca lînra..., negura ca cenușa o varsă. PSALT. HUR. 124^r/7, cf. PSALT. SCH. 305/3. Și-i puse îmbrăcămînt nuor și cu negură învăli ea. coresi, ev. 267, cf. 37. Așa i-au coprinsu pre turci negura, de nu să vedea unul cu altul. ureche, l. 92. Și negura nu-i lăsa să priceapă turcii de unde le-ar fi a da războiu lui Ștefan (cca 1650). gcr i, 192/4. Pre aceia îi ținea întunearecul negurei (a. 1675). id. ib. 224/29. Au trecut demeneața pe o negură pe lîngă Botășeni. neculce, l. 34. Cum sbucnești... sfîntul soari... din toate negurile (a. 1784). gcr ii, 137/35. Acest ostrov, măcar deși este aerul rău, din pricina negurilor din ape ce ies mai totdeauna, dar este roditoriu. amfilohie, g. 30/22. Cînd se ridică negura dimineața. calendariu (1814), 83/8. Jurnalul de Londra din 10 noiemvrie însămnează a se fi întîmplat acolo o așa groasă negură, încît pe la amiazizi au trebuit a se aprinde lumînări. ar (1829), 232¹/16. Comiții sînt cungiurate de un feliu de negură, trăgînd după sine o lungă neguroasă coadă. ib. (1831), 168²/2. Dacă cerul să acoperă cu nori și să întunecă, nu te deznădăjdui, căci peste puțin negura va peri și va urma lumina. marcovici, d. 14/22. Supărătoarele pîcle a negurilor ce s-au lăsat într-acest ostrov. drăghici, r. 224/4. Îmi place a naturii sălbatecă mînie Și negură, și viscol, și cer întărîtat. alexandrescu, m. 57. Bradul verde... printre negură se pierde. alecsandri, p. iii, 21, cf. ii, 17, pontbriant, d. Și din neguri, dintre codri, tremurînd s-arată luna. eminescu, o. i, 148. Se-arată-n neguri luna. Albe stelele sclipind. vlahuță, o. a, 87. Însă pe cei mergători zeița-i învăluie-n neguri, Negru-ntunerec vărsîndu-le-n jur. coșbuc, ae. 21. Cînd aceste picături se află în apropiere de suprafața pămîntului, ele constituie negurele. poni, f. 189. Se lăsau neguri din ce în ce mai groase. f (1903), 44. Drumul e glodos și greu, Negura se lasă. iosif, v. 74. Dacă negura este deasă și întunecoasă, se crede că aduce ploaie. PAMFILE, VĂZD. 65, cf. 4, 7, 101, AGÎRBICEANU, s. p. 40. Neguri albe se ridicau spre văzduhuri din văile depărtate și adînci. hogaș, dr. i, 147, cf. 193. Stă Negoiul mohorît Cu-a lui negură bătrînă, Care-i ține de urît. topîrceanu, b. 26. Soarele răsări cu o lumină prietinească, negura se risipi curînd și văzduhul se umplu de strălucire. sadoveanu, o. ii, 94, cf. i, 78, vi, 566. Soarele rămînea ascuns în perdele de neguri cenușii. bart, e. 386. Cîmpul era tot mai întunecat. Cerul mai jos. Negură. Ploaie. barbu, ș. n. 105. Să se ieie negura, Să trec apa Moldova. cardaș, c. p. 93, cf. alr sn iii h 795. Ce trece prin sat Și cînii nu bat? (Negura). gorovei, c. 236, cf. sbiera, p. 324. ◊ Fig. Ca un luceafăr de vară, Rădicând negura toată, Ai adus senin în țară. conachi, p. 40. O negură albă îi prinse vederea. eminescu, n. 76. În suflet simt cum negura se sfarmă Și se-m-pletește albă dimineață. goga, p. 26. Cît e de ciudată viața! După ceasuri lungi de neguri, vezi că vine dimineața. eftimiu, î. 95. ♦ P. gener. (Urmat de determinări care indică materia) Masă densă și mobilă de particule solide. Plutea în vînt o negură de scrum. v. rom. noiembrie 1954, 86. 2. Întunecime, beznă, obscuritate, (rar) negureală (2). Îngerii ceia ce greșiră nu-i cruță, ce cu pletiturile de negură (cu lanțurile întunearicelor n. test. 1648, întunearecului biblia 1688) leagă-i. cod. vor. 172/8, cf. lm, eminescu, o. iv, 33. Tăcere!... Este ceasul de negură și taină. macedonski, o. i, 50. În negura pădurii, Castelul îngrădit cu șanțuri uriașe Stă trist, mucegăit. coșbuc, p. i, 158. Se iviră în negura de la intrare, unul după altul, cei șase băieși. agîrbiceanu, a. 435, cf. 187. O dată cu negura serii sosiră și cinci gîște sălbatice care căzură ca din cer în ghiol. sadoveanu, o. vii, 310, cf. h iv 61, v 6. Am plicat di diminața la drum, cu negura. alr sn iii mn h 772/2. ◊ fig. Negura credinții ceii reale. mineiul (1776), 98^vl/38, cf. 99^rl/2. Te-au cuprins negura cea multă a necunoștinții. varlaam-ioasaf, 120^r/13. Negura îndoielilor (a. 1826). uricariul, x, 89. Au acoperit ochii principesei cu o negură de întristare. asachi, s. l. ii, 20. Negura de gelozie ce se răspîndise pe fața mea întru vederea unui tînăr ofițer. negruzzi, s. i, 38. Sînt cari nu se mulțumesc cu o noblețe de trei sau patru secule și merg cu originea familiei printre negurile timpilor. ghica, s. 222. Cîntece de veselii, Care fac a da uitării negurile supărării. alecsandri, t. 868. Exegeza unui singur cuvînt... împrăștie toată negura. hasdeu, i. c. i, 13. Prin negura egoismului nu străbate lumina adevărului. maiorescu, cr. ii, 110. O, mamă, dulce mamă, din negură de vremi Pe freamătul de frunze la tine tu mă chemi. eminescu, o. i, 129. Raza ce a lucit cîțiva ani asupră-mi se stinge și trebuie să intru iarăși în negura vieți-mi trecute. odobescu, s. i, 129. După anii duși în neguri nu te mai uita cu jale, Dă-i pe veci uitărei. vlahuță, p. 25. Este stăpînit încă în mare parte de negura ideilor scolastice. petică, o. 447. Ți s-o lăsat negurile pe față, măi Hutane. hogaș, m. n. 214. Amesteca această observație într-o prelungă și ostenitoare negură care-i pătrundea în suflet. sadoveanu, o. ix, 161, cf. x, 317. Erai tăcut din fire... Aveai lumini pe frunte și neguri în privire. eftimiu, î. 172. O tristețe și mai plină de neguri îi învălui ochii. stancu, r. a. iii, 232. Coborî și peste el o negură de mîhnire. beniuc, m. c. i, 121. Lumea mai are de străbătut cine știe cîtă negură. camilar, n. i, 341. Ochii lui se întorceau plini de neguri spre chipul distinsei sale soții. vornic, p. 62. ♦ F i g. (Rar) Haos, neant. De-atunci negura eternă se desface în fășii, De atunci răsare lumea, lună, soare și stihii. eminescu, o. i, 132, cf. 140. 3. Fig. (Urmat de determinări, de obicei introduse prin prep. „de”) Mulțime, cantitate, număr mare, imens de ființe sau de lucruri; (regional) negurime. v. puzderie. Cînd astă negură de turci va prăda și va pustii țara, pe ce vei domni măria-ta? negruzzi, s. i, 140, cf. ghica, s. xix, lm. Neguri de brădet se-ntind. iosif, v. 59. Părintele Gherasim cu diaconul și cîntăreții mitropoliei, urmat de toată negura călugărească. hogaș, dr. ii, 62, cf. sbiera, p. 185. Negură de prune, ciaușanu, gl. – pl.: neguri și (învechit și popular) negure. – lat. nebula.

Gaea (sau Ge), personificare a Pămîntului, considerată în vechime drept element primordial din care se trăgeau toți ceilalți zei. Gaea s-a născut după Chaos (Haosul), zămislindu-i, la rîndul ei, pe Uranus (Cerul) și pe Pontus (Marea). Din unirea ei cu Uranus s-au născut titanii, titanidele și ciclopii (v. Titanes, Titanides, Cyclopes). Toți acești copii ai Gaeei îl urau însă pe tatăl lor, Uranus, fiindcă îi silea să trăiască în adîncurile pămîntului și nu le îngăduia să vadă lumina zilei. Pentru a-și scăpa copiii de tirania lui Uranus, Gaea l-a ajutat pe unul dintre ei, pe Cronus, să-și mutileze tatăl. Din picăturile de sînge scurse de la Uranus, care au căzut pe pămînt și l-au fecundat, s-a născut o nouă generație de copii: eriniile, giganții și nimfele (v. Erinyes, Gigantes, Nymphae). După mutilarea lui Uranus, Gaea s-a unit cu celălalte fiu al ei, Pontus, și a zămislit o serie de divinități marine, printre care se numărau Ceto, Nereus și Thaumas. Domnind asupra universului, Cronus se dovedește însă la fel de tiran ca și tatăl său. Atunci Gaea hotărăște să-l nimicească și pe el. Cronus se unise de mai multe ori cu sora sa, Rhea, și avusese cu ea mai mulți copii, pe care însă îi înghițise pe rînd. Cînd a fost să-l nască pe Zeus, ca să-și scape copilul de furia tatălui, Rhea a cerut sprijinul Gaeei. Aceasta i-a dezvăluit voia destinului: Zeus avea să supraviețuiască și să-și doboare tatăl, cu sprijinul titanilor. Cu ajutorul lui Gaea, Rhea reușește să-l înșele pe Cronus și să-l ascundă pe Zeus (v. Zeus). Mai tîrziu, cînd Zeus ajunge să conducă destinele lumii, Gaea, nemulțumită și de cîrmuirea lui, dă naștere – unindu-se de data aceasta cu Tartarus – unor ființe monstruoase: Typhon și Echidna. Typhon le declară război zeilor, care mult timp sînt înspăimîntați de forța lor uriașă. Tot lui Gaea îi sînt atribuiți – după diferite versiuni – numeroși alți copii monstruoși, printre care: Antaeus, Charibdis, harpiile etc. Într-o perioadă mai tîrzie Gaea trece drept mama tuturor zeilor și ulterior cultul ei se identifică fie cu cel al zeiței Demeter, fie cu cel al Cybelei. În mitologia romană Gaea poartă numele de Tellus.

ȘTIRB, -Ă, știrbi, -e, adj. 1. Căruia îi lipsește unul sau mai mulți dinți. Uneori rîdea, întinzîndu-și buzele peste gura-i știrbă. SADOVEANU, M. C. 51. Un ucenic știrb, slăbuț... intrase în goană în magazia cea lungă. CAMIL PETRESCU, O. II 448. Pentr-o țîr de loc de șură Nu iau fata știrbă-n gură! JARNÍK-BÎRSEANU, D. 436. ◊ Fig. Pieptene știrb. ◊ (Substantivat) Toată fata Sare balta, Numai știrba Scoate limba. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 434. 2. (Despre obiecte, mai ales despre vase) Care are buza spartă, ciocnită, căruia îi lipsește o bucățică din margine. Minodora puse lîngă fărîmituri scăfița știrbă și turnă în ea cîteva picături de lapte. SADOVEANU, B. 32. Sarea era pusă într-o ceașcă de cafea știrbă. C. PETRESCU, Î. II 166. Oale, spui?... Una-i știrbă și-alta goală; Nici o pricopseală nu-i! COȘBUC, P. I 330. ◊ Fig. Din stradă, intrarea aceasta știrbă deschidea priveliștea unei curți adînci. GALAN, B. I 23. Luna, știrbă numai de vreun deget, părea că fuge printre nourii minați de vînt. La TDRG. 3. (Despre instrumente de tăiat) Cu tăișul tocit, neascuțit, cu părți din tăiș desprinse, cu știrbituri. Topor știrb.

Adonis, tînăr frumos, iubit de Aphrodite. S-a născut din dragostea incestuoasă a Myrrhei pentru tatăl ei, Cinyras. Copleșită de rușine, Myrrha s-a ascuns în pădure și a fost transformată de Aphrodite, căreia i s-a făcut milă de ea, într-un arbore. Zece luni mai tîrziu, dintr-o crestătură făcută în coaja copacului s-a născut Adonis. Uimită de frumusețea copilului, Aphrodite îl ia sub ocrotirea ei. Mai tîrziu ea îl încredințează Persephonei, ca să-l crească. La împlinirea termenului stabilit Persephone însă nu vrea să i-l mai înapoieze. Atunci cele două zeițe recurg la judecata lui Zeus. Hotărîrea lui e următoarea: patru luni din an Adonis avea să le petreacă sub pămînt la Persephone, patru luni pe pămînt cu Aphrodite și celelalte patru unde va voi el. Crescînd mare, Adonis rămîne cîte opt luni lîngă Aphrodite și doar petru luni lîngă Persephone. După o altă versiune, dragostea Aphroditei pentru Adonis trezește gelozia lui Ares. La o vînătoare, zeul războiului asmute asupra lui Adonis un mistreț, care-l sfîșie. De moartea frumosului tînăr sînt legate mai multe legende. După una, Aphrodite, îndurerată, a vărsat atîtea lacrimi cîte picături de sînge au curs din trupul lui. Lacrimile ei s-au transformat în tot atîtea flori: anemonele. După o altă legendă, alergînd în ajutorul tînărului rănit, Aphrodite și-ar fi înțepat picioarele în spinii trandafirilor. Sîngele ei, stropind albul lor imaculat de pînă atunci, le-a dat culoarea trandafirie. Cultul lui Adonis era de origine feniciană: el simboliza, printre altele, moartea naturii în timpul iernii și renașterea ei la viață, primăvara.

Uranus, personificare a Cerului, socotit soțul (alteori tatăl) lui Gaea cu care a avut mai mulți copii. Printre aceștia se numărau titanii, titanidele și ciclopii (v. și Gaea). Toți acești copii îl urau însă de moarte pe Uranus, fiindcă-i silea să trăiască în adîncimile pămîntului și nu le îngăduia să vadă lumina zilei. La îndemnul ascuns al mamei lor, cel mai mic dintre ei, Cronus, și-a mutilat tatăl și i-a luat locul, devenind el stăpînul universului (v. și Cronus). Din picăturile de sînge care s-au scurs în urma mutilării lui Uranus s-a născut o nouă generație de copii: eriniile, giganții și nimfele (v. și numirile respective).

STRECURA, strecor, vb. I. 1. Tranz. (Cu privire la lichide) A trece printr-o strecurătoare, pentru a separa de părticele solide sau de corpuri străine și a face să rămînă limpede, omogen. A intrat aprinsă și grăbită-n casă, Donița punînd-o după ușă-n cui. Mă-sa stă crucită. «Păi, acolo o pui? Vino și strecoară laptele odată!». COȘBUC, P. I 249. 2. Refl. (Despre lichide) A curge (printr-o crăpătură), a aluneca (cîte puțin) printr-un loc îngust. Albia adîncă a pîrăului era presărată de lespezi văroase ș-o dungă de apă se strecura în liniște, înțepată ici-colo de raze subțiri de lumină. SADOVEANU, O. VII 39. De trei zile de-a rîndul, din cerul posomorît de toamnă se strecoară picături dese și reci. CAZABAN, V. 11. Luat-ați seama cînd e ger iarna și vîntul vîjîie, că dacă vă puneți la vatră dinaintea focului, auziți unele lemne țipînd și vedeți strecurîndu-se în ele o apă fierbinte? NEGRUZZI, S. I 246. ◊ Fig. Dar las’ că nu scapă ei de Cuculeț... nu... De-oi ști că s-or strecura toți banii Agiei [la joc], am să-i înhaț [pe măsluitori]. ALECSANDRI, T. I 157. (Tranz.) Sultănica strecură, printre genele ei de catifea, două lacrimi ca boaba de rouă: una se întinse pe obraz, iar alta-i încreți gura. DELAVRANCEA, S. 9. 3. Refl. A-și face loc (cu greu), a pătrunde (printr-un desiș, printr-un loc strîmt). Se strecurau șoareci pe subt acoperișul de stuf. SADOVEANU, P. M. 14. Copiii răspundeau într-un glas, înfășurați de bucurie: Bine ai venit, Gherlaș! Arată-ne săbiile, să-ți vedem săbiile!... Scamatorul zîmbea blînd, strecurîndu-se printre ei cu prevedere – să nu-i lovească. SAHIA, N. 65. Ei aud cu urechile toată acea nenumărată lume de insecte ce se strecoară prin ierburi, țiuind, scîrțîind, fluierînd, șuierînd. ODOBESCU, S. III 19. Ea că-mi înota... Și se strecura Și ea că-mi trecea Tot din stîncă-n stîncă, Și din piatră-n piatră Pînde ceea parte. TEODORESCU, P. P. 429. ◊ (În imagini poetice) Vîntul cu un freamăt dulce se strecoară prin pletele sălciilor. SADOVEANU, O. VI 51. Ce? Cînd luna se strecoară printre nouri, prin pustii, Tu cu lumea ta de gînduri după ea să te ații? EMINESCU, O. I 157. O deschisă galerie unde-a soarelui lumină Se strecoară-n arabescuri prin pereții fini de lac, Prelungește colonada-i pe-o fantastică grădină. ALECSANDRI, P. III 84. Mușchiul zidului se mișcă... p-între iarbă se strecoară O suflare, care trece ca prin vine un fior. ALEXANDRESCU, M. 13. ◊ Fig. (Despre sentimente, emoții, senzații) Nu știu de ce dară în inima ei se strecură o bucurie ascunsă. ISPIRESCU, L. 239. Dar încet-încet simți, cum se strecoară un somn de plumb prin toate vinele lui, ochii i se painjeniră și el căzu ca mort în iarba pajiștei. EMINESCU, N. 20. Un vis ce se strecoară într-un suflet pustiit. ALEXANDRESCU, M. 20. ♦ Tranz. A introduce ceva (cu efort) într-un loc strîmt. Scamatorul... a prins baioneta numai cu două degete – și a început s-o strecoare în gură. SAHIA, N. 69. ◊ Fig. Asfințitul parcă-mi strecurase o taină mare în suflet. SADOVEANU, O. VI 9. Fiecare avea pușca la el și mînca fără risipă de cuvinte, strecurînd priviri bănuitoare printre trunchiurile sîngeroase și sinistre. GALACTION, O. I 267. 4. Refl. A intra sau a ieși tiptil, pe furiș; a se furișa. Doamna Vorvoreanu privea pe fereastră; inima-i bătea tot mai încet... Dacă nu se va putea strecura acum, să se urce în tren, va fi pierdută. DUMITRIU, B. F. 85. Titu Herdelea se strecură afară. REBREANU, R. II 79. Nimic n-o mai ispitea în viață. Îmbrăcată simplu, în negru, căuta să se strecoare neobservată, dar, fără să vrea, atrăgea toate privirile. BART, E. 305. ◊ Fig. (Urmat de determinarea «prin viață») Îl jena felul ei de a vorbi tare și vulgar... luxul vestimentar de gust îndoielnic, tot ce-i ofensa discreția lui, cu care fusese învățat să se strecoare prin viață, atrăgînd cît mai puțin luarea-aminte a semenilor. C. PETRESCU, Î. II 213. ♦ Tranz. A așeza undeva un lucru, a introduce undeva pe cineva sau ceva cu mișcări ușoare, pe nesimțite. Vitoria strecură pe masa rotundă din mijlocul odăii plicul și foaia albă. SADOVEANU, B. 38. Și să strecor a mea mînă după gîtu-ți de zăpadă. EMINESCU, O. IV 42. ◊ Fig. Iar tîrziu, cînd taina dimprejur te cheamă Și-ți strecoară-n suflet un fior de teamă... Te cuprind deodată lungi păreri de rău. TOPÎRCEANU, B. 14. ♦ Tranz. (Cu complementul «vorbe») A rosti ușor, discret. Bîrnoavă strecură cîteva vorbe la urechea lui Șoimaru. SADOVEANU, O. VII 18. Am început a vorbi lucruri neînsemnate. Căutam să strecor vorbele pe nesimțite, dibaci, pentru a ajunge la ținta venirii mele. C. PETRESCU, S. 163. ♦ Tranz. (Cu complementul «privire») A face să lunece cu abilitate, pe furiș. Vodă rîdea în barbă și strecura în juru-i privirea-i ascuțită ca un vîrf de jungher. SADOVEANU, O. VII 74. ♦ A trece (pe lîngă cineva sau ceva) mergînd ușor, nebăgat în seamă. Masinca ridica pumnul amenințătoare. Servitoarea se strecura pe lîngă dînsa, în vîrful picioarelor. BASSARABESCU, V. 7. Tu pe-alături te strecoară, Nu băga nici chiar de seamă, Din cărarea ta afară De te-ndeamnă, de te cheamă. EMINESCU, O. I 198. Dar ce văd? ce se strecoară Colo-n zare cînd și cînd? E o sanie ușoară Prin lumină lunecînd. ALECSANDRI, O. 222. 5. Refl. A se introduce, ca străin, în mijlocul unui grup omogen (de obicei cu intenții dușmănoase). Ușor în mișcări, folosind vorbe potrivite... și pe deasupra fiind necunoscut în oraș, se putea strecura ușor în încrederea muncitorilor. VORNIC, P. 196. Aici s-a strecurat între răzeși unu Sava Cerchezu, armean, care a cumpărat cîțiva stînjeni de moșie și a ajuns a fi primar. I. IONESCU, P. 397. ♦ A trece, a aluneca, a scăpa neobservat. S-a strecurat o greșeală de tipar. 6. Refl. A trece (unul) în urma altuia, a se perinda într-o succesiune. În fund, mogîldețe se ridică... și trec mereu în fugă, la stînga, spre pădure, trăgători inamici. Nu îi vedem bine decît cînd se strecoară unul după altul. CAMIL PETRESCU, U. N. 402. Cîți bani nu s-au vărsat acolo pe vin! Cîți n-au cinstit acolo! Tot Hușul s-a strecurat prin dugheana lui. La TDRG. ♦ Fig. (Despre unități de timp; astăzi rar) A trece, a se petrece; a se scurge. S-au strecurat mulți ani de-atunci. GANE, N. III 51. Dar, vai mie! vremea zboară, Zile, veacuri se strecoară, Ș-ai mei ochi nu văd lumină, Și durerea-mi nu s-alină. ALECSANDRI, P. I 86. Cum pusei acest gînd... simții o neliniște oarecare. Era aceasta oare o aducere-aminte a vremii trecute? Nu cred. Se strecurase atîta timp, se petrecuseră atîtea întîmplări, încît nu putea fi altă decît acea impresie a tinereții, care rămîne pururea. NEGRUZZI, S. I 67. – Prez. ind. și: (Mold.) strecur (PĂUN-PINCIO, P. 79, SEVASTOS, N. 289, ȘEZ. VII 75); pers. 3 pl. și: (învechit) strecor (ALECSANDRI, T. I 333).

ochi¹ [At: PSALT. HUR. 54^r/6 / Pl: (1-91, 124-165) ~, (92-123) ~uri / E: ml oc(u)lus] 1 sm Fiecare dintre cele două organe ale vederii, de formă globulară, sticloase, așezate simetric în partea din față a capului. 2 sm (Pex) Glob împreună cu orbita, pleoapele, genele. 3 sm Iris colorat al acestui organ. 4 sm Organ al vederii unui animal sau al unei insecte, indiferent de structura lui. 5 sm (Reg; îs) Albul ~iului, albușul ~ului, ~iul alb Sclerotică. 6 sm (Reg; îs) ~iul mort, ~ chior Tâmplă. 7 sm (Reg; îs) ~iul ~iului Pupilă. 8 sm (Trs; îs) Dinții ~iului Dinți canini. 9 sm (Îs) ~ de sticlă (sau de porțelan) Ochi artificial, folosit ca proteză. 10 sm (Reg; îcs) De-a ~ii legați Baba-oarba. 11 sm (Îlav) Văzând cu ~i Foarte repede. 12 sm (Îlav) ~ în ~ Privind unul în ochii celuilalt. 13 sm (Îlav) Cu ~i închiși Orbește. 14 sm (Îal) Pe de rost. 15 sm (Îe) A arăta (pe cineva sau ceva) din ~ A semnala cuiva în mod discret pe cineva sau ceva, făcând o mișcare ușoară a ochilor în direcția voită. 16 sm (Pfm; îe) A iubi pe cineva (sau a-i fi drag cuiva) ca (sau mai mult decât) ~i (din cap) sau a ține la cineva ca la ~i din cap A iubi sau a fi iubit din tot sufletul. 17-18 sm (Pfm; îe) A (nu) avea (sau lua pe cineva) la ~ buni sau a (nu) vedea (sau privi pe cineva, căuta la sau către cineva) cu ~ buni A (nu) simpatiza pe cineva. 19 sm (Pfm; îe) A privi (sau a vedea pe cineva sau a se uita la cineva) cu ~ răi sau a avea (pe cineva) la ~ răi A nu simpatiza pe cineva. 20 sm (Pfm; îe) A deschide ~i pe cineva A se îndrăgosti pentru prima oară. 21 sm (Pfm; îe) A păzi (sau a îngriji pe cineva) ca ~ sau ca doi ~) din cap A păzi pe cineva cu cea mai mare grijă. 22 sm (Pfm; îcs) ~i și ... sau ... și ~i (din cap) Formulă prin care se recomandă grijă deosebită. 23 sm (Pfm; îe) A avea ~ la spate A vedea totul. 24 sm (Pfm; îe) A fi numai ~ și urechi A fi foarte atent. 25 sm (Pfm; îe) A deschide (sau a face) ~i mari A se mira tare de ceva. 26 sm (Pfm; îe) A da (sau a arunca cuiva) praf (sau colb, pulbere etc.) în ~ A înșela pe cineva, dându-i iluzia că lucrurile sunt altfel decât în realitate. 27 sm (Reg; îe) A i se întoarce (cuiva) ~i în cap (sau pe dos) A fi în agonie. 28 sm (Pfm; îe) A(-și) da ~i peste cap A fi pe moarte. 29 sm (Pfm; îae) A cocheta. 30 sm (Pfm; îae) A face mofturi. 31 sm (Pfm; îe) A face ~i mici A i se închide ochii de somn. 32 sm (Pop; îe) A dormi numai cu un ~ A avea un somn superficial. 33 sm (Pop; îe) A nu vedea (lumea) înaintea ~lor A fi foarte supărat. 34 sm (Reg; îae) A avea multe treburi. 35 sm (Pfm; îe) A nu avea ~ să vezi pe cineva A fi furios pe cineva. 36 sm (Pfm; îe) A se uita (sau a privi) pe sub ~ A se uita urât. 37 sm (Reg; îae) A închide ochii pe jumătate. 38 sm (Reg; îae) A întoarce ~i (sau a fi cu ~i întorși) pe dos A se uita urât. 39 sm (Pfm; îe) A-i crăpa (sau a-i plesni, a-i sări cuiva) ~i (de rușine, de foame, de oboseală etc.) A nu mai putea de rușine, de foame, de oboseală etc. 40 sm (Reg; îe) Muncește, lucrează etc. de-și scoate ~i Muncește, lucrează etc. din răsputeri. 41 sm (Pfm; îlav) Încotro vede cu ~i sau unde îl duc ~i sau (reg) după ~ Indiferent unde. 42 sm (Îe) A vedea cu ~i altuia A judeca prin prisma altcuiva. 43-44 sm (Pfm; îe) A (nu) le fi dat ~ilor sau a (nu)-i fi dat cuiva de ~să vadă ceva A (nu) avea ocazia să vadă ceva. 45 sm (Îlav) Cât te-ai șterge (sau freca) la ~ sau cât ai clipi din ~ Foarte repede. 46 sm (Pfm; îe) A-și scoate ~i cu ceva A-și strica vederea cu un lucru migălos. 47 sm (Reg; îe) A da ca din ~i lui A fi zgârcit. 48 sm (Pfm; îe) A cheltui (sau a-l costa) și ~i din cap A cheltui sau a-l costa ceva foarte mult. 49 sm (Pop; îe) (A fi) om cu patru ~ A fi persoană instruită. 50 sm (Îe) A nu-i sta (cuiva bine) ~i în cap A avea privirea vioaie, jucăușă. 51 sm (Pfm; îe) A se uita cu un ~ la slănină și cu altul la făină A se uita cruciș. 52 sm (Îae; fig) A râvni la două lucruri deodată. 53 sm Privire. 54 sm (Îlav) Sub ~i noștri Acum. 55 sm (Îlav) De (sau pentru) ~i lumii Formal. 56 sm (Îlpp) În ~ii cuiva sau (înv) înaintea ~ilor cuiva După părerea cuiva. 57 sm (Îal) În fața cuiva. 58 sm (Îlav) Cu ~i pierduți Privind în gol. 59 sm (Îal) În extaz. 60 sm (Îe) A pierde pe cineva (sau ceva) din ~ A nu mai vedea pe cineva sau ceva care se depărtează. 61 sm (Pop; îe) A i se prinde (cuiva) ~i de cineva sau de ceva A alege cu privirea pe cineva sau ceva din mulțime. 62 sm (Îe) A nu avea ~ decât pentru cineva A se uita numai la o anumită persoană. 63 sm (Pfm; îe) A i se scurge (sau a-i curge cuiva) ~i după cineva sau după ceva A se uita cu mult drag la cineva sau la ceva. 64 sm (Pfm; îe) A mânca (sau a înghiți, a sorbi pe cineva) cu ~ii (sau din ~) sau a pierde (sau a prăpădi) pe cineva din ~ (de drag) A ține foarte mult la cineva sau la ceva. 65 sm (Pfm; îe) A-i fugi (sau a-i aluneca cuiva) ~i după (sau pe) cineva A privi insistent, cu admirație. 66 sm (Îe) A da cu ~i de cineva (sau de ceva) A vedea ceva sau pe cineva care îți iese întâmplător în cale Si: a zări. 67-68 sm (Îe) A da ~i (sau ~) cu cineva A întâlni pe cineva (pe neașteptate). 69 sm (Îe) A-i râde (cuiva) ~i A fi bucuros. 70 sm (Fam; îe) A lua (pe cineva) la ochi A avea bănuieli asupra cuiva Si: a suspecta. 71 sm (Îae) A remarca pe cineva. 72 sm (Fam; îe) A ține (pe cineva) sub ochi (sau a sta, a fi) cu ~i pe cineva A supraveghea îndeaproape. 73 sm (Pop; îe) A ieși din ~i cuiva A ieși din raza de vedere a cuiva. 74 sm (Îlav) Cât poate cuprinde ~iul (sau cât bate ~ul) Până la orizont. 75 sm (Reg; îe) A pune ~i în grindă sau a fi cu ~i stâlpiți după ușă A fi pe moarte. 76 sm (Fam; îe) A mânca (sau a înghiți ceva și) cu ~i A-i plăcea foarte mult o mâncare. 77 sm (Fam; îe) A avea ~ A fi priceput în a aprecia un lucru. 78 sm (Fam; îe) A măsura (sau a judeca etc.) din (sau după) ~ sau (cu ~i) A examina cu privirea. 79-81 sm (Pop; îe) A vinde (sau a da, a cumpăra) pe ~ (A vinde) (a da sau) a cumpăra apreciind cu privirea. 82 sm (Fig) Putere de discernământ Si: judecată. 83 sm (Lpl) Față. 84 sm (Îlav) De la (sau din) ~ sau (verde) în ~ Cu îndrăzneală. 85 sm (Îal) Fără cruțare. 86 sm (Reg) Ochelari. 87 sm (Îs) ~ de pisică Disc de sticlă care reflectă razele de lumină, folosit ca piesă de semnalizare la vehicule sau la panourile fixe de pe șosele. 88 sm (Îs) ~ magic Tub electronic cu ecran fluorescent care se folosește în special la aparatele de recepție radiofonică sau radiotelegrafică, ca indicator de funcționare a aparatului pe lungimea de undă a unui post de radioemisiune. 89 sm (Fig; îs) ~ul dracului Ban. 90 sm (Buc; îas) Dans popular nedefinit mai îndeaproape. 91 sm (Buc; îas) Melodie după care se execută acest dans. 92 sn (Îs) ~ de fereastră, ~ de geam etc. Fiecare dintre spațiile libere ale unei ferestre, în care se montează geamurile. 93 sn (Îas) Panou de sticlă care închide fiecare dintre aceste spații. 94 sn Mică deschizătură închisă cu sticlă, făcută într-un perete exterior, folosind la aerisirea sau iluminarea unei încăperi. 95 sn Laț. 96 sn Fiecare dintre golurile simetrice aflate între firele unei împletituri, ale unor țesături, plase etc. 97 sn (Reg) Za. 98 sn (Reg) Inel de metal fixat la capătul leucii carului. 99 sn Parte a ciocanului, a hârlețului etc. în care se fixează coada. 100 sn Orificiu în plita unei mașini de gătit, pe care se așează vasele pentru a le pune în contact direct cu flacăra. 101 sn Fiecare dintre găurile din pâine, caș etc., produse prin dospire. 102 sn (Reg) Celulă de fagure. 103 sn (Reg) Fiecare dintre găurile sitei. 104 sn Orificiu în partea superioară a fluierului, prin care iese aerul. 105 sn (Reg) Gaură făcută în urechea oilor ca semn de recunoaștere. 106 sn Gaură făcută în gheața unui râu sau a unei bălți Si: copcă. 107 sn Loc gol printre nori, printre ramuri etc. 108 sn Despărțitură într-o magazie, într-un hambar, într-un sertar etc. 109 sn (Reg) Nișă practicată în zidul pivnițelor. 110 sn Întindere de apă mlăștinoasă, în formă circulară, mărginită cu papură. 111 sn Loc unde se adună și stagnează apa. 112 sn (Reg) Lac pe vârful unui munte Si: iezer. 113 sn Vârtej de apă Si: (pop) bulboană. 114 sn Suprafață circulară de teren acoperită cu nisip, iarbă, apă etc. 115 sn Luminiș. 116 sn Pată de lumină. 117 sn Picătură de grăsime. 118 sn Fiecare dintre punctele colorate de pe zaruri. 119 sn (Reg) Pată colorată de pe coada păunului. 120 sn (Reg) Model colorat într-o țesătură. 121 sn (Lpl) Ouă prăjite sau fierte fără coajă și fară a amesteca albușul cu gălbenușul. 122 sn Mugur de viță. 123 sn (Reg) Bășică formată pe piele. 124 sm (Îrg; îs) ~ de găină, ~ul ciorii Bătătură. 125 sm (Îrg; îas) Herpes. 126 sm (Șîs ~i calului) Piele îngroșată de sub genunchiul calului. 127 sm (Reg; șîs ~ de sare) Sare cristalizată. 128 sm (Bot; îc) ~iul-boului Margaretă (Chrysanthenum leucanthenum). 129 sm (Îac) Planta Callistephus chinensis. 130 sm (Îac) Planta Leucanthenum vulgare. 131 sm (Îac) Planta Aster alpinus. 132 sm (Bot; îae) Steliță (Aster amellus). 133 sm (Bot; îae) Mușețel (Matricaria chamomilla). 134 sm (Bot; îac) Cinci-degete (Potentilla reptans). 135 sm (Bot; îac) Clopoței (Campanula persicifola^[1]). 136 sm (Bot; îac) Steluțe (Erigeron acer). 137 sm (Bot; îac) Brusture (Telekia speciosa). 138 sm (Bot; îac) Bulbuc (Trollius europaeus). 139 sm (Bot; îac) Spânz (Helleborus purpurascens). 140 sm (Bot; îac) Stânjeni galbeni (Iris pseudocorus). 141 sm (Bot; îac) Pitulice (Troglodytes troglodytes, troglodytes parvulus). 142 sm (Orn; îac) Aușel (Regulus cristatus). 143 sm (Orn; îac) Codobatură (Motacilla alba). 144 sm (Orn; îac) Măcăleandru (Erithacus rubecula). 145 sm (Orn; îac) Sticlete (Carduelis elegans). 146 (Ent; îac) Vaca-domnului (Lygaeus eguestris). 147 sm (Ent; reg; îac) Libelulă (Libellula quadrimaculata). 148 sm (Îc) ~ul-boului-albastru Plantă cu tulpina păroasă, cu frunze lunguiețe și cu flori liliachii sau albastre, care crește prin pășuni. Si: (reg) mușcatul-dracului (Knautia longifolia) 149 sm (Bot; îac) Mușcatul-dracului (Scabiosa columbaria). 150 sm (Îc) ~i-șarpelui Plantă erbacee cu frunze mici, acoperite cu peri albi, mătăsoși, cu flori albastre (Eritrichium nanum). 151 sm (Bot; îac) Nu-mă-uita (Myosotis arvensis). 152 sm (Bot; pop) Nu-mă-uita (Myosotis intermedia). 153 sm (Îc) ~ul-lupului Plantă erbacee cu flori mici, albastre (Lycopsis arvensis). 154 sm (Îac) Plantă erbacee cu tulpina ramificată și cu florile dispuse în formnă de spice (Plantago indica). 155 sm (Șîc ~ul-păsăruicii) Planta Myosotis palustris. 156 sm (Îc) ~i-șoricelului Plantă erbacee cu flori alburii (Saxifraga adscendens). 157 sm (Îc) ~ul-păunului Fluture de noapte cu pete rotunde, colorate pe aripi, asemănătoare cu cele de pe coada păunului (Saturnia pyri). 158 sm (Bot; îc) ~ul-soarelui Vanilie-sălbatică (Heliotropium europaeum). 159 sm (Bot; Trs; îc) ~-galbini Filimică (Calendula officinalis). 160 sm (Reg; îc) ~ul-găinii Mică plantă erbacee, cu o singură floare, cu frunzele formând o rozetă la baza tulpinii (Primula minima). 161 sm (Bot; reg; îc) ~i cucului Cîrciumăreasă (Zinnia elegans). 162 sm (Buc; îc) ~ul-veveriței sau ~ul-mâței, ~ul-mâțului Plantă erbacee cu frunze lanceolate și cu flori albastre, roșii sau albe (Echium vulgare). 163 sm (Bot; reg; îs) ~-roș Boarță (Rhodeus sericeus). 164 sm (Mlg; îc) ~-de-pisică Calcedonie. 165 sm (Îc) ~ul-taurului Stea din constelația Taurului. corectat(ă)

Stela Răspîndit astăzi în întreaga Europă, apreciat și frecvent la noi nu de multă vreme, Stéla este o creație veche și anume din vreme romanilor, care foloseau numele Stellus (apare, de ex., în Viețile paralele de Plutarh), Stella. Semnificația inițială este clară pentru oricine, căci lat. stella, de la care s-a format numele personal, este păstrat la noi sub forma stea, pl. stele (cuvîntul latinesc face parte din aceeași familie cu gr. astér, ástron- de aici numeroase nume mitologice și numele comune, germ. Stern, engl. star etc.). În epoca creștină Stella rămîne în uz și datorită noii semnificații mistice a cuvîntului; pot fi aici invocate cunoscuta legendă a celor trei magi (→ Baltazar; Gaspar) care au mers să se închine pruncului Iisus călăuziți de o stea și mai ales legătura dintre Stella și → Maria, nume tradus de Hieronim, autorul Vulgatei, prin Stilla Maris „picătură de mare” și devenit Stella Maris „stea de mare” (această „interpretare” a circulat o lungă perioadă de timp). Mai mult decît atît, numele pătrunde și în onomasticonul creștin răspîndindu-se astfel, în Occident, prin cultul unei martire din sec. 3. Dar toate aceste motive își pierd valabilitatea în epoca modernă, cînd Stela devine un nume favorit, mai ales din epoca romantică, datorită valorii sale poetice și influenței onomasticii literare. Împrumut modern, pe cale cultă din Occident, Stela apare frecvent printre prenumele feminine actuale, împreună cu derivatul Steluța, perfect identic cu diminutivul de la stea. ☐ Fr. Estelle, germ., it. Stella, sp. Estella, magh. Stella, Esztella, bg., rus. Stela etc.

NOR¹ s. m. 1. (Mai ales la pl.) Grupare delimitată de picături de apă sau cristale de gheață aflate în suspensie în atmosferă, în urma condensării sau sublimării vaporilor de apă. Noorii străbătură grindire. psalt. hur. 12^r/9. Și-i duse cu nuor dzua și toată noaptea cu luminră de focu. ib. 65^v/23, cf. 123^v/13. Rădică nuorii din cumplitele pămîntului. psalt. 281, cf. 26, 201, 204, 221. Nuor și negură împrejurul lui. coresi, ev. 37. Aceasta lui grăind, fu un nour, de deștinse pre el. id. ib. 532, cf. 177, 178, 267, 534. Întunecată apă întru nuori de sus. id. ps. 37/7. Nuori fără de apă, de vînt purtați (a. 1569-1575). gcr i, *12/2. Ivi-se u noor din ceriu (cca 1580). cuv. d. bătr. ii, 148/7, cf. 374. Arcul mieu voi pune în nuori. palia (1581), 40/1, cf. gcr i, 83/39, 202/28. Să arătă deasupra lor un nuăr întunecat. varlaam, c. 390, cf. 22, 24, 129, 334, 443. Iaca nuor luminat umbri pre ei. n. test. (1648), 22^r/22. Să tinză nuăru ca un șes pînă la dînșii agiungînd. dosoftei, v. s. decembrie 230^r/29. Rîdicatu-s-au nuărul de pre fața soarelui. cantemir, ist. 123. Din ceriu fulgere, din nuori smida și piatra. id. ib. 170. Vom fi răpiți spre noorii întru întîmpinarea Domnului (a. 1698). gcr i, 316/7, cf. 302/33, ii, 23/1, 56/27. Au socotit să-și puie scaunul peste norurile ceriului. R. greceanu, cm ii, 180. Nor, ...slobozești din tine ape. mineiul (1776), 106^r2/12, cf. 185^r1/25, budai-deleanu, ț. 78. Apoi rămîne cu ochii pe un nor și ne spune... că acolo e biata fericire. heliade, o. ii, 108. Cerul să acoperă cu nori. marcovici, d. 14/20, cf. 3/17. Au năvălit ca un nour luminat de soare o nespusă mulțime de omăt. ar (1839), 47¹/28. Cerul era turburat; nori groși se primblau ca niște munți pe el. negruzzi, s. i, 57. La apus se adun nori, se întind ca un veșmînt. alexandre s cu, m. 17. Pe cer se afla o mulțime de nori mici. filimon, o. i, 115. Iar pe lîngă alba lună, Nouri vineți se adună. alecsandri, p. ii, 123, cf. id. o. p. 255, id. o. 201, id. t. i, 400. Luna palidă trecea prin nouri suri ca o față limpede prin mijlocul unor vise turburi. eminescu, n. 23, cf. 4, id. o. i, 92, 95, 144, iv, 125. Gîndit-ai vreodată că ai să ajungi soarele cu picioarele, luna cu mîna și prin nouri să cauți cununa? creangă, p. 196, cf. 213, 294. Cerul este acoperit cu nori. caragiale, o. iv, 294. Nourul cel plin de apă, iubitorul de ogoare, în albastru, iată-l, vine repede, mînat de vînt. beldiceanu, p. 65. Munții erau nalți încît întreceau norii. ispirescu, l. 56, cf. poni, f. 189. O pată de nor, înfiptă pe creștetul bolții, Vreme-ndelung-a rămas. coșbuc, p. ii, 62, cf. id. f. 77. Norii, jos de tot, se mișcau în palii lungi. d, zamfirescu, r. 254. Cerul era învălit în nori. f (1906), 37/1, cf. 7/2. Pe cer se mișcau alene cîțiva nouri de aramă. dunăreanu, cii. 67. Peste creștet de dumbravă, Norii suri își poartă plumbul. goga, p. 103, cf. 53, 68. Trist, încărcat de plîns, ca norul, Jelește-acum în mine dorul. cerna, p. 120, cf. 78, 157. Cresc nori ca aburi grei dintr-o căldare. anghel-iosif, c. m. ii, 16. Norii vin... ca să se ducă. iosif, v. 33, cf. 55, 63, pamfile, dușm. 314. Suflă austrul subțiind norii printre care încep să se ivească stele. brătescu-voinești, î. 14. O mică cisternă pe care norii văzduhului erau porunciți s-o țină veșnic plină. hogaș. dr. i, 18. Vezi, cînd se despică norii grei Și negri, Zigzagul de argint al fulgerului viu. camil petrescu, v. 8, cf. id. u. n. 286. Nori leneși își risipesc agale spuma. c. petrescu, s. 142, cf. 43. La spatele cernit al unui nor uriaș se dezvelise o boltă roșie-aprinsă de lumină. rebreanu, Nuv. 10, cf. id. i. 118. Norii lungi, în hore pure, Trec și ei pe calea lumii. arghezi, v. 34. S-a posomorît și a cuvîntat pămîntului cu fulgere și nori. id. t. c. 22, cf. id. c. o. 91, id. vers. 167, 298, id. f. 19. Se-ntrezăreau nourii groși, tîrîndu-se. mironescu, s. a. 97. Prin fumul de țigări, ca-n nouri, Gîndeam la lumi ce nu există. bacovia, o. 32, cf. 126, 204. Și norii plini și grei de-o ploaie nouă Au hotărît solemn să nu mai plouă. minulescu, v. 193, cf. 19. Și străbătînd a norilor perdele... Sclipeau în întuneric șapte stele. topIrceanu, b. 87, cf. 11, 23, id. p. o. 117. Norii... au venit deodată călători ca niște fumuri. d. botez, p. o. 49. Prin văzduh, pe sub păcura nourilor, fugeau coloane de neguri despletite. sadoveanu, o. i, 431, cf. vi, 350. Nori negri s-au pogorît peste pădure. stan cu, u.r.s.s. 170, cf. cișman, Fiz. i, 560, agrotehnica, i, 253. Norii se formează dacă există o depresiune barometrică. carafoli-OROVEANU, m. f. I, 78, cf. DEȘLIU, G. 41, v. rom. mai 1957, 35. Să duceți traiul pulberii hoinare Și-al nourilor fugăriți de vînt! labiș, p. 36, cf. 41. Pe cerul acoperit de zdrențe de nori, plutea o lună rotund. t. popovici, se. 38. Era o zi de mai, înnăbușitoare, cu un cer plin de nori. barbu, ș. n. 7. Nori albi trec peste crestele munților. contemp. 1953, nr. 359, 1/3, cf. tribuna, 1962, nr. 267, 1/3. Și pin gratii tot privește Cînd la nori purtați de vînt Care plouă pe pâmînt. alecsandri, p. p. 141. Grei nori de ploaie vin. pop., ap. gcr ii, 330. Și din lună și din nor, Eu cetesc numai tot dor! jarnIk-bîrseanu, d. 143. Cînd merg norii asupra vîntului, are să ploaie. șez. iv, 120, cf. 119. Vin așa nuviri și să-mpreună amîndoi nuviri[i]. arh. folk. iii, 141, cf. candrea. ț. o. 32, 51, vîrcol, v. 96, pamfile, văzd. 61. Nu e cer fără nori. zanne, p. i, 18. Cui i-e frică de orice nor nici o călătorie face. id. ib. 55. Norii cei mici se duc la cei mari. id. ib. Vine-un nour nourat cu gorilă (?) amestecat (Ploaia). șez. vii, 120. Ce trece peste apă și nu face valuri? (Norul). ib. xiii, 26, cf. pascu, c. 58. ◊ Fig. Scăpăm de norul nesațiului și de bură și de cufundarea fără de măsură. coresi, ev. 45. Mare și întunecat nor și plin dă fulgere și de trăsnete au căzut pă Țara Rumânească cu Șărban Vodă. r. popescu, cm i, 446, cf. mineiul (1776), 165^r2/27. Între norii obrazului strălucesc și fulgerile măniii. molnar, ret. 8/6. Raze mîngîitoare vor lumina întunecosul și tristul nor ce mă încungiură. marcovici, c. 50/10. [Iubirea] înaurește cu raze nourii de desfătare. conachi, p. 287. Soarele nostru va răsări iarăși din norul ce-l acopere, nu vom lucra decît numai cu dreptatea și frăția. bolliac, o. 224. Cîteodată, un nor de neîncredere în viitor schimba într-o clipă fața fizionomiei sale. filimon, o. i, 126. Iar pe fruntea Udrei se lasă un nor. bolintineanu, O. 51. Cine va șterge de nori fruntea ta? id. ib. 460. Cînd gîndesc la tine, Sufletul mi-apasă nouri de suspine. eminescu, o. i, 10. Fruntea lui rămase liniștită, dar se acoperi cu un nour de vise. id. g. p. 61. Era o zi senină ca fruntea de fecioară Ce e neturburată de-ai patimilor nori. macedonski, o. i, 114. De nicăiri o altă rază de lumină nu va mai veni să dea strălucire norilor posomorîți ai vieții! hogaș, m. n. 109. Priveam cam cu sfială la ochii lui plini de nouri de mînie. sadoveanu, o. vii, 297. ◊ loc. adj. și adv. Pînă la (sau în) nor(i) = a) (care se înalță) foarte sus, (care este) foarte înalt. Acei munți pînă la nouri, acele stânci despicate. conachi, p. 101, cf. 85. Rîndunelele zboară pînă în nouri, încet. pamfile, văzd. 57; b) (învechit) pretutindeni. D[oa]mne, în ceriu domniia ta și pănră la nuor. psalt. hur. 30^r/21. Se mări pînră la ceriu domniia ta și pînră la nuoriu e adevărul tău. ib. 48^r/11. ◊ Expr. A fi sau a trăi (cu capul) în nori = a trăi izolat de realitatea înconjurătoare, într-o lume fantezistă; a fi distrat. Tot în nouri și visuri ai să trăiești? i. negruzzi, ap. ddrf, cf. zanne, p. <span style=„font-variant-caps: all-small-caps;”>i</span>, 55. Parcă ar fi căzut din nori, se zice despre o persoană străină de cele ce se petrec în jurul ei. A bate cu fruntea-n nori = a) a fi foarte înalt. cf. zanne, p. ii, 161; b) a fi mîndru. id. ib. (Regional) L-a purtat prin nouri = l-a bătut tare. id. ib. ix, 414. ◊ (Cu sens colectiv) Am voi... Ca nici văzduhul de nour să fi pătimit cernire. conachi, p. 266. Mi-e dor de munți... de Caraimanul Pe veci acoperit de nor. iosif, v. 82. Norul de demineață vesteaște ploaie. zanne, p. ix, 414. Nici de nor de vară să te-ntristezi, nici de senin de vară să te înveselești. id. ib. i, 55. După nor și ploaie Răsare și soare. id. ib. (loc. vb.) E nor sau (rar) sînt nori = e înnorat. Va fi nor și liniște. pamfile, s. t. 123. Du-te dor Pînă e nor. reteganul, ch. 83, cf. alr i 1 228/744, 1 234/85, 1 267/129. Îi nuvăr pe ceri. alr ii 2 449/2, cf. 2 449/551, 836. ♦ (Geol.) Nor arzător = masă de gaze și de cenușă vulcanică, cu temperatura ridicată (cca 700°C), care este expulzată în atmosferă în timpul erupției unui vulcan. cf. ltr². Înălțarea norului arzător în atmosferă este însoțită de puternice descărcări electrice. der. (Astron.) Nor de stele = grupare de stele, cu limite neregulate, aflată în diverse galaxii. Dimensiunile norilor de stele sînt de ordinul sutelor de ani-lumină. ib. Norii lui Magellan = numele a două sisteme stelare aflate în afara galaxiei noastre, ib. 2. p. anal. (De obicei urmat de determinări introduse prin prep. „de”) Masă densă (și mobilă) de praf, fum etc. Văzuiu un nuoru de focu presprea totu pămîntul (cca 1550). gcr i, 2/20. Intră nuor de foc în peșteră. dosoftei, v. s. octombrie 83^v/18, cf. cuv. d. bătr. ii, 420/16. Și văzu prea sfînta un nuor de foc tinsu (a. 1580). cuv. d. bătr. ii, 328/16, cf. cod. tod. 203, 211. Priviți colo norul cel de colb care se-nalță pîn’la cer? alecsandri, t. ii, 12. Un nor de colb îi cuprinse, căci Genarul venea în fuga calului. eminescu, n. 15. Un nor de praf ne învăluia în acel vîrtej de goană. delavrancea, t. 35. Pe drum pustiu, un car cu boi Se leagănă încet departe – Cresc nori de pulbere-napoi. iosif, patr. 50. O caravană prin deșert, care se pierde, sufocată în norii de nisip rătăcitor. camil petrescu, v. 15. Vezi un nor de colb ce urcă și coboară coasta lină? eftimiu, î. 109. Și lasă-n urma lui, pe drum, Miros albastru de benzină Și nori de pulbere Și fum. topîrceanu, p. o. 80. Se plimba ca un Dumnezeu printre norii groși ai aburilor cocliți. sahia, n. 33. Un nor de praf alb învăluie tot timpul concasorul. bogza, c. o. 182. Îi apăru în față, departe, la o cotitură, un nour de pulbere. v. rom. august 1954, 37. Un ion oarecare este înconjurat de un nor de ioni de semn contrar. Chim. an. călit., 34. Șoseaua Nordului era pustie. Deasupra plutea un nor mare de praf. barbu, ș. n. 31. Virusul gripei... se elimină în timpul vorbirii, strănutului sau tusei, formînd un nor de picături mici. tribuna, 1962, nr. 267, 2/4. A bătut un vînt de sus, Nori de praf a răspindit. teodorescu, p. p. 625. ♦ Mulțime compactă (și mobilă) de ființe. Și nuor de lăcustă în groză de goni. dosoftei, v. s. ianuarie 10^v/25. Ni-am timpinat cu nuorul cel de lăcuste. m. costin, ap. gcr i, 201/19. Un nour de corbi fîlfîia pe deasupra croncăind. russo, s. 139. Și toți pe loc la fugă plec iute, se duc orbi, Cum pleacă din cîmpie un nor întins de corbi. alecsandri, p. iii, 292. Duduind își mișcau norul negru de turme bisonii. boureanu, s. p. 18. – pl.: nori și (regional, n.) noruri. – Și: nour (pl. nouri și, regional, n., noururi, alr i 1 240/388), (învechit și regional) noor, nuăr, nuîr (gcr i, 49/37), nuor, (regional) noăr (a ix 3), nouor (alr i 1 228/129, 1 234/820, 850), năure (pl. năuri, ib. 1 240/684, alr ii 2 449/682), nuvăr (pl. nuvări și nuviri) s. m. – lat. nubilum.

DROJDIE, drojdii, s. f. (La pl. cu valoare de sg.) 1. Materie groasă care se depune dintr-un lichid pe fundul unui vas. S-a depus drojdia pe fundul butoiului. ▭ Eu v-am propus să îndulciți cu cireșe otrava pe care-o scoateți din tescovină și drojdie. SADOVEANU, Î. A. 210. Iată... au rămas drojdiile otrăvii. NEGRUZZI, S. I 164. ◊ Fig. A strîns cîtă drojdie se mai găsea pe fundul lăzii. CARAGIALE, O. III 40. ◊ Expr. A fi (sau a sta) pe drojdie (sau pe drojdii) = a fi la capătul resurselor materiale. Parcă nu știe lumea că, de mult, numai în miambal și-n magiun îți mai stă nădejdea? Te vezi pe drojdii, caută să mori încai fericit. M. I. CARAGIALE, C. 21. A face cuiva capul drojdii = a sparge, a zdrobi capul cuiva. Ce spui, mă, mocîrțane?! – fluieră Iordache printre dinți, pe cînd ochii lui zvîcniră în sînge – îți fac capul drojdii! GALACTION, O. I 284. ♦ Zaț de cafea. Sorbea drojdia neagră din ceașca de cafea. DUMITRIU, N. 35. 2. (Și în expr. rachiu de drojdie sau de drojdii) Rachiu făcut din drojdie de vin. După ce bea drojdia și-și suflă în degetele degerate, funcționărașul își face loc cu pardon prin înghesuiala prăvăliei. CARAGIALE, O. II 81. A trebuit să facă omul multă vreme o cură serioasă de rachiu de drojdii cu picături de pelin. id. ib. 226. 3. Fig. Rămășiță, reminiscență, urmă. O fi fost cîndva bolnav și i-a mai rămas în trup și-n suflet o drojdie de suferință? SADOVEANU, P. M. 17. Drojdia nebuniei îi tulbură privirea. CAMIL PETRESCU, T. II 162. ♦ Ultima esență, fondul (unui sentiment, al unei pasiuni etc.). Vlahuță nu se oprește la stratul întîi al simțimîntului, unde iubirea se manifestează idealistic și frumos, ci adîncește tot mai tare, pînă la drojdiile simțimîntului. GHEREA, ST. CR. I 237. 4. Fig. Elementele declasate, corupte, ale unei societăți; pleavă. 5. Nume dat unor ciuperci microscopice unicelulare care trăiesc în colonii și produc fermentația alcoolică în materii zaharoase: drojdia de bere (Saccharomyces cerevisiae) și drojdia de vin (Saccharomyces ellipsoideus); preparat industrial făcut din aceste ciuperci prelucrate și presate, întrebuințat ca ferment pentru dospirea aluatului.

JGHEAB, jgheaburi, s. n. 1. Trunchi de copac (sau piesă de lemn, de piatră etc.) scobit la mijloc de la un capăt la altul ca un șanț și servind drept canal de scurgere pentru apă sau ca adăpătoare pentru vite. [Calul] băgă capul în jgheab și bău. PREDA, Î. 132. Vinul tău e apă goală și paharul tău e de lemn scobit ca jgheabul din care s-adapă vitele. DELAVRANCEA, O. II 259. Pe jgheabul verde al cișmelei un faun rustic c-o naiadă S-au prins de vorbe. MACEDONSKI, O. I 63. ♦ Conductă deschisă așezată la marginea acoperișului unei case, pentru scurgerea apei; uluc. 2. Șanț îngust, crestătură, adîncitură. V. șănțuleț. Trecui din stinga la dreapta tamponul, luai guma de șters din jgheabul de sticlă și o pusei pe o bucată de hîrtie, pe masă. ARGHEZI, P. T. 153. O lespede lată... brăzdată de jgheaburi netede, adîncite de mînă de om. C. PETRESCU, R. DR. 55. ◊ Fig. [Picăturile] se scurgeau tot mai grele, tot mai dese, pe jgheabul unui creț al cioarecilor. GALAN, Z. R. 208. 3. Făgaș, rîpă, dîră făcută de șuvoiul ploilor la munte; p. ext. vale. Uraganele umplură jgheaburile largi ale munților și, ca niște imense puhoaie vijelioase, se rostogoleau prăpăstios la vale. HOGAȘ, M. N. 175. Pe sus, pe pustiile jgheaburi, Prin rîpele munților suri, Zac zmeii cu trupul de aburi. COȘBUC, P. II 8. Pămîntul se lăsa la vale... pînă se cufunda în jgheaburile mult umbrite ale Rîmnicului și Rîmnicelului. ODOBESCU, S. III 195. 4. Șănțuleț săpat în pămînt care servește la udatul semănăturilor, mai ales în grădinile de zarzavat; rigolă. Jgheabul se întinde ca un vrej, ca un șarpe, făcînd înconjurul grădinii, iar pe-alocuri trece printre brazde și le udă pe toate. PAS, L. II 69. – Variantă: zgheab (TEODORESCU, P. P. 171) s. n.

spargere sf [At: CORESI, EV. 194 / Pl: ~ri / E: sparge] 1 (Rar) Împrăștiere a unui grup de obiecte, a unor substanțe granuloase etc. Si: (reg) spărgăluială. 2 (Mat; îvr) Împărțire. 3 (Înv) Împrăștiere a unei armate Si: spart¹ (1). 4 (Înv; pex) Înfrângere. 5 (Înv; pex) Nimicire. 6 Încheiere a unei adunări, a unei petreceri etc. prin plecarea participanților Si: spart¹ (4). 7 (Reg; îs) ~a manevrelor Horă nedefinită mai îndeaproape. 8 Prefacere a unui corp solid în bucăți mici prin lovire, presare etc. Si: rupere, spart¹ (8), zdrobire. 9 (Pop; pex) Sfărâmare (2). 10 Producere de crăpături, plesnituri etc, prin lovire, presare etc. Si: ciobire (2), ciocnire (1), ciocnit¹ (1), crăpat¹ (3), fisurare, plesnire, pocnire, spart¹ (10), (îvr) spărtură (1). 11 Lovire puternică și violentă a (oaselor) capului oamenilor (sau a altor ființe), care produce fracturi Si: fracturare (1), spart¹ (11). 12 (Pex) Desfacere în două sau mai multe părți Si: crăpat¹ (1), despicare (1), despicat¹ (1), spart¹ (12). 13 Producere prin lovire, înțepare etc. de traumatisme sau răni adânci ființelor sau unor părți ale corpului acestora Si: spart¹ (13). 14 (Înv; îs) ~ de cap Bătaie de cap. 15 Producere a unei deschizături într-un zid, într-o construcție etc. Si: spart¹ (14), (înv) spărsătură (1). 16 (Rar; pex) Dărâmare (5). 17 (Pgn) Distrugere (1). 18 (Înv; îs) ~ de corabie Naufragiu. 19 (Reg; îs) ~ de casă Dezbinare produsă între soți. 20 (Reg; îas) Destrămare a unei căsnicii. 21 (Reg; îas) Persoană care provoacă dezbinarea între soți sau destrămarea unei căsnicii. 22 (Înv; fig) Încălcare a unei legi, a unei convenții, a unui angajament etc. 23 (Înv; fig) Anulare a unei convenții, a unei legi, a unui angajament etc. 24 (Înv) Explozie (1). 25 (Înv; fig) Declanșare a unui conflict. 26 Desfacere a învelișului tare al unei semințe, al unui fruct, al unui aliment etc. pentru a-i extrage conținutul Si: spart¹ (17). 27 (Îvp) Desțelenire a unui teren, a unei livezi, pășuni etc. Si: spart¹ (18). 28 (Îvp; pgn) Arat¹. 29 Desfacere și împrăștiere a unei picături în cantități mai mici, prin căderea, prin scurgerea etc. cu un zgomot specific pe o suprafață tare Si: (rar) spart¹ (33). 30 Desfacere și împrăștiere a valurilor în stropi, prin izbirea cu zgomot specific, de țărm, de stânci, de obiecte tari etc. Si: (rar) spart¹ (34). 31 (Rar) Transformare a norilor în ploaie. 32 Desfacere în bucăți mai subțiri a lemnelor tăiate Si: crăpat¹ (2), despicare (1), despicat¹ (1), spart¹ (20). 33 (Înv) Rupere a unui act, a unei scrisori sau a sigiliului acestora. 34 (Înv; pex) Distrugere a unui act, a unei scrisori sau a sigiliului acestora. 35 (Îvp) Sfâșiere. 36 (Îvp) Găurire (2). 37 (Îvp; pex) Uzare a unui obiect de îmbrăcăminte. 38 Deschidere a unui abces, a unui furuncul etc. Si: spart¹ (24). 39 (Îvp) Înjunghiere. 40 (Îvp) Sfâșiere. 41 (Îvp; pex) Omor. 42 (Fig) Pătrundere printre... 43 (Fig) Trecere dificilă prin... 44 Deschidere prin forțare a unei uși, a unei încuietori etc. pentru a face rău, pentru a fura etc. Si: forțare (3), forțat¹ (3), spart¹ (30), violare, violat¹. 45 (Pex) Furt prin efracție. 46 (Pgn) Pradă.

NOR, nori, s. m. 1. (Și în forma nour) Îngrămădire de vapori condensați în picături de apă, cristale de gheață sau fulgi de zăpadă, care se formează în aer, putînd da în anumite condiții de temperatură, presiune etc. ploaie, zăpadă, grindină, ceață etc. În regiunile întinse de șes, norii se formează dacă există o depresiune barometrică. CARAFOLI-OROVEANU, M. F. I 78. Soarele scăpăta spre dealurile de la apus, între pături subțirele de nouri. SADOVEANU, O. II 499. Țin ochii la norul din zare. COȘBUC, P. II 89. Trecut-au anii ca nori lungi pe șesuri. EMINESCU, O. I 201. ◊ Expr. E nor = e înnorat. Trăiește sau e (cu capul) în nori sau parc-ar fi căzut din nori, se spune despre cel care este străin de cele ce se întîmplă în jurul lui, care trăiește într-o lume aparte, de visuri, care nu vrea să țină seama de realitate. ♦ Nor arzător = izbucnire vulcanică frecventă, compusă din gaze, vapori fierbinți și mari cantități de cenușă. ♦ Fig. Ceea ce tulbură, întunecă liniștea, seninătatea; mîhnire, întristare, amărăciune. În nourii care i se frămîntau în minte întrezărise o lucire. SADOVEANU, O. VII 63. De nicăiri o altă rază de lumină nu va mai veni să dea strălucire norilor posomorîți ai vieții! HOGAȘ, M. N. 109. La aceste vorbe... pe fruntea Udrei se lasă un nor. BOLINTINEANU, O. 51. 2. Masă densă și mobilă (de praf, fum, aburi etc.). Se plimba... printre norii groși ai aburilor cocliți. SAHIA, N. 33. Un nor de colb îi cuprinsă, căci Genarul venea în fuga calului, de rupea pămîntul. EMINESCU, N. 15. Nori de praf a răspîndit, Urma i-a acoperit! TEODORESCU, P. P. 625. 3. Fig. Mulțime compactă și mobilă de ființe (care întunecă zarea). Un nor de lăcuste. ▭ Sentinelă! te arată, Norul crunt se sparge!... Iată, iată oardele avane. ALECSANDRI, P. II 14. Un nour de corbi fîlfîia pe deasupra croncăind. RUSSO, S. 139. – Variante: (regional) nour, nuor (DELAVRANCEA, S. 107) s. m.

ȚÎRÎI¹, pers. 3 țîrîie și țîrîiește, vb. IV. Intranz. 1. A cădea picătură cu picătură, a curge cîte puțin, cu intermitență (și producînd un zgomot caracteristic). Ploaia de toamnă țirîia subțire. SADOVEANU, O. I 385. Picăturile țîrîind în strașina hanului, după furtuna năprasnică de peste zi. C. PETRESCU, A. R. 188. ◊ Fig. În încăpere lampa era trasă; O lumină somnoroasă, spălăcită, țîrîia, ca o negură tomnatecă, peste lucrurile adormite. DAN, U. 22. ♦ A lăsa să curgă apa de care este pătruns sau îmbibat, a se scurge de apă pe încetul (făcînd un zgomot caracteristic). Soarele bătea de către amiază și streșinile din sat de la Tarcău țîrîiau, sticlind șiraguri de mărgele vii. SADOVEANU, B. 113. ♦ Impers. A bura, a burnița. Afară țîrîia mărunt din pîcla fumurie. SADOVEANU, O. III 93. ♦ Tranz. A face să curgă puțin cîte puțin, a da drumul pe încetul, în cantități mici. Cînd văd că începe să fiarbă, țîrîie... făină din mînă. PAMFILE, I. C. 24. 2. (Despre insecte, mai ales despre greieri și cosași, și despre unele păsări) A scoate sunete repetate, caracteristice, scurte, ascuțite și tremurătoare. Prin ierburile foșnitoare țîrîiau cosașii. CAMILAR, N. I 107. Greierii țîrîie monoton în liniștea mare; îngînarea lor tristă pare că izvorăște din negura veacurilor. SADOVEANU, O. I 284. Se putea auzi cum țîrîiau și forfoteau gîngăniile. CARAGIALE, O. III 52. Cînd țîrîiesc vrăbiile, are să se strice vremea. ȘEZ. VI 62. ◊ (Prin analogie, rar, despre persoane) Care bomboană? Ce bomboană? țîrîi fetița. SADOVEANU, O. VIII 233. ◊ Fig. Și în cea dintîi clipă de revărsare a luminii, grija, care țîrîie la urechea plugarului ca un greier, îl scoală. GÎRLEANU, L. 37. Amintiri Țîrîiesc încet ca greieri Printre negre, vechi zidiri. EMINESCU, O. I 105. 3. (Despre sonerii) A suna, a zbîrnîi ușor, tremurat. 4. (Rar, despre instrumente cu coarde) A răsuna în vibrații scurte și tremurătoare, lipsite de adîncime; (despre muzicanți) a cînta în acest mod. Țîrîia nesigur cu arcușul pe strune. REBREANU, I. 21.

COARDĂ, coarde și (rar) corzi, s. f. I. 1. Fir elastic confecționat din metal sau din intestine de animale care, întins pe anumite instrumente, produce, prin vibrare, sunete muzicale; strună. Coarde de vioară. ▭ Picăturile de ploaie cad ca niște note din coarde obosite. DEMETRESCU, O. 112. Mi-aruncă... floarea veștedă de luncă, Ca pe coardele ghitarei răsunînd încet să cadă. EMINESCU, O. I 154. ◊ Fig. Ai atins coarda cea mai zbîrnîitoare a inimii mele. ALECSANDRI, T. 1300. Nu ai nici o coardă a inimii izbită De viscolele lumii și de nenorociri. ALEXANDRESCU, M. 127. ◊ Expr. (Familiar) A atinge (pe cineva) la coarda sensibilă (sau simțitoare) = a se adresa cuiva punînd accentul pe un fapt la care acesta este mai sensibil, a-i aminti ceva care-i produce mai multă plăcere sau supărare; a lăuda, a măguli pe cineva. A întinde coarda pînă se rupe (sau plesnește) = a împinge lucrurile prea departe, pînă la extrem. ◊ (La pl.) Instrumente cu coarde. Concert pentru orgă și orchestră de coarde. ♦ Coardele vocale = cei doi mușchi paraleli din interiorul laringelui, înveliți într-o mucoasă fină, prin vibrația cărora, la expirarea aerului din plămîni, se formează vocea. Timbrul vocii omenești variază după grosimea, lungimea și extensibilitatea coardelor vocale. 2. Fir împletit (din cînepă, păr, intestine de animale sau sfoară) care ține întinse capetele unui arc. Zbîrnîie coarda din arcu-i, fulgeră săgeata-n vînt. ALECSANDRI, P. A. 46. Mușchii i se întinseseră ca coarda unui arc. NEGRUZZI, S. I 42. 3. Dreapta care unește două puncte ale unei linii curbe sau, în particular, extremitățile unui arc de cerc. În același cerc sau în două cercuri egale, unghiurilor la centru egale le corespund arce și coarde egale. II. 1. Sfoară care, prin învîrtirea penei, se răsucește, apropiind brațele și întinzînd pînza ferăstrăului; strună. 2. (Numai la pl.) Cele trei frînghii întinse pe laturile ringului de box pentru a împiedica pe boxeri să iasă sau să cadă de pe ring. Boxerii intră pe ring trecînd printre corzi. ♦ Frînghie sau sfoară mai groasă de care se servesc sportivii pentru a executa diverse exerciții; frînghie cu care se joacă copiii sărind peste ea. III. 1. (Popular; prin asemănare cu o funie întinsă) Vînă, arteră; nerv; mușchi; tendon, ligament care se încordează la anumite mișcări. Mă dor de crudul tău amor A pieptului meu coarde. EMINESCU, O. I 172. Apoi se spală cu oțet, trăgîndu-l peste frunte, între ochi, între tîmple și coardele gîtului. ȘEZ. XXIII 2. Partea superioară a gîtului la cal, la bou sau la bivol, acoperită de coamă. Daleu! dragă primăvară, De-ai veni cînd aș vrea eu, Să mai ies voinic prin țară... Și pe coarda-i cea pletoasă Să-mi dezmierd murgul voinic. ALECSANDRI, P. A. 57. Briar... Se puse drept în cale-i... Și-i frînse [ bivolului] coarda-n luptă. ALECSANDRI, P. A. 195. ◊ Fig. Frîntă e coarda puterii În trupul sărmanelor vite. NECULUȚĂ, Ț. D. 62. 3. Fiecare dintre vițele, șuvițele sau nuielele unei împletituri. Lică stătea înaintea ei și, împărțind fuiorul în opt șuvițe, începu să împletească în opt coarde, cum ea- nu mai văzuse mai-nainte. SLAVICI, O. I 187. 4. Curmeiul sau lăstarul viței de vie, care se întinde ca o sfoară groasă. La sosirea lui Costandin, se aplecă și-i arătă coardele tăiate de la butuc. DUMITRIU, N. 249. 5. Șuviță de dulceață desprinsă din masa de sirop care s-a întărit prin fierbere. Nu-s destul de legate dulcețile... Privește, nu au coardă nicidecum. ALECSANDRI, T. I 31. IV. 1. (Mold.) Bîrnă sau grindă mare și groasă care susține tavanul casei și pe care se păstrează sau de care se atîrnă diferite lucruri din casă; culme. De ger, s-aud într-una în pod corzile trosnind. VLAHUȚĂ, O. A. 87. Acuși iau varga din coardă, și vă croiesc, de vă merg petecile! CREANGĂ, A. 38. Pe coardă stăteau aruncate niște straie. CONTEMPORANUL, IV 392. 2. Piesă elastică de oțel special care, prin destindere, pune în mișcare un mecanism; arc.

MURMURA vb. I. 1. I n t r a n z. (Despre ape, despre vînt sau despre alte elemente ale naturii) A produce un zgomot slab, continuu și monoton; a susura, a șopoti, (învechit) a murmui¹ (l). Cf. VALIAN , v. Ríul care murmurează. NEGRUZZI, S. II, 15. Unde murmură izvorul și unde cîntâ mierla. ODOBESCU, S. III, 87. Izvoare vii murmură și saltă de sub piatră. EMINESCU, O. I, 93. Fetele secerătoare Rîd și cîntă, snopi fac grîul, Murmurâ-ntre sălcii rîul. COȘBUC, P. I, 96, cf. II, 14. Picăturile de apă murmurau câzînd din streșină. SADOVEANU, O. I, 147. Vîntul de toamnă pornise o dată cu sara și murmura pe afară în tăcerea curții goale. id. ib. III, 210. Îndolente valuri veșnic au să ducă, Murmurînd nostalgic, rămînînd pe loc, Etereea noastră gemină nălucă. BENIUC, C. P. 103. Pîrîu murmurează. Com. din MARGINEA-RĂDĂUȚI. 2 T r a n z. (Despre oameni) A pronunța, a vorbi, a spune sau a cînta cu tonul scăzut, adesea monoton, șoptit și uneori nedeslușit. Basarabii ar fi murmurat acest cuvînt, așa- zicînd cu d-a sila. HASDEU, I. C. I, 46. Dascălul murmura în strana lui rugăciuni într-o limbă veche. EMINESCU, G. P. 65. Murmurînd cu o satisfacție plină de mîndrie: – Uite-așa-s bărbații ! REBREANU, R. i, 28. Și tocmai asta e întrebarea cea mare ! murmură îngrijorat Grigore. id. ib. II, 13. S-a ridicat repede, murmurînd: iartă-mă, Vladimir. SAHIA, N. 60. Oamenii murmurau cuvinte de încuviințare. SADOVEANU, O. V, 646, cf. 708. îmi murmur bucuria în fluier vechi de fag. STANCU, C. 81. Voi intra masiv și greu în vreme. . . Murmurînd o doină trist. BENIUC, V. 9. Voicule, murmura el cu glas scăzut, . . . care e situația acolo ? PREDA, d. 157. Ceasuri lungi scria de zor făr' să obosească, Murmurînd încetișor Limbă păsărească. DEȘLIU, M. 59. (F i g.) Noaptea-ntreagă o să-și murmure Apele povestea lor. COȘBUC, P. I, 316. Iar apele, ciocnind tăceri, Trecutul ți-l murmură. LESNEA, I.118. Vadul își murmură cîntul. BENIUC, V. 99. ◊ A b s o l. Fata sărută murmurînd floarea. EMINESCU, N. 18. (F i g.) Vedeți cum urna crapă, cenușa reînvie, Cum murmură trecutul cu glas de bătălie Poporului roman. id. O. I, 24. Scîrție-n vînt cumpăna de la fîntînă, Valea-i în fum, fluiere murmura-n stînă. id. ib. 231. ♦ I n t r a n z. P. e x t. (Despre vorbe, cîntece etc.) A răsuna încet, domol. Printre mîndrele coloane o cîntare blînd murmură. EMINESCU, O. IV, 131. Vorbe murmurau amestecate în juru-i. SADOVEANU, O. VI, 532. 3. I n t r a n z. A-și exprima nemulțumirea vorbind încet, printre dinți, a protesta cu glasul scăzut; a se plînge, a mormăi¹ (2), a bombăni, (învechit) a murmui¹ (2), a murmurisi. V. c î r t i. Cf. COSTINESCU. Toată societatea începu să murmure contra lui Elescu. BOLINTINEANU, O. 424. Lumea începe să murmure. CARAGIALE, O.4. Cei ce se luptă murmurînd, De s-ar lupta și-n primul rînd Ei tot atît de buni ne par Ca orișicare laș fugar. COȘBUC, P. I,0 257. Biroul însă începea să murmure și Sergiu schimba vorba. BASSARABESCU, S. N. 44. Oamenii nu se ajung și murmură și se agită și amenință. REBREANU, R. I, 223. Parcă știți voi cum murmură și se mișcă poporul asuprit ? SADOVEANU, O. I, 70. Din sate veni vestea că sărăcimea murmură, cîrtește și înjură. STANCU, R. A. IV, 172, cf. ALR II/I h 31. 4. I n t r a n z. (Regional; despre urși) A mormăi¹ (1) (Balș). ALR SN III h 677/876. – Prez. ind.: murmur (pers. 3 accentuat și murmură) și (învechit și regional) murmurez. – V. murmur. Cf.fr. m u r m u r e r, lat. m u r m u r a r e.

suge [At: PSALT. 316 / Pzi: sug, Par: supt și (îvr) sugt / E: ml sugere] 1 vt(a) (D. copii sau d. puii de mamifere; c.i. lapte sau organul ori recipientul care conține lapte și care este introdus în gura copilului sau în botul puiului de mamifer) A face o mișcare specifică cu gura (sau cu botul) și cu buzele, trăgând, aspirând și înghițind pentru a se hrăni. 2 vt(a) (Îe) A-i da (cuiva) să ~gă A alăpta. 3 vt (Îe) A ~ (ceva) împreună (sau o dată) cu laptele mamei (ori de la mamă) A dobândi anumite cunoștințe, anumite deprinderi etc. din fragedă copilărie. 4 vt (Îe) A spune și laptele (pe care l-a) supt (de la mamă sau de la mămica) A face, prin constrângere, mărturisiri, declarații complete asupra unui fapt petrecut. 5 vt (Pex; îae) A spune tot. 6 vt (Pop) A săruta. 7 vt (Pan; c.i. alimente solide, de obicei, bomboane, zahăr etc. sau bucăți ale acestora) A introduce (și a mesteca) în gură, amestecând cu salivă pentru a dizolva și, apoi, pentru a înghiți. 8 vt (C. i. oase din mâncare ori părți ale acestora) A introduce în gură pentru a curăța (cu buzele, cu dinții, cu limba) de carne, de măduvă, de sos. 9 vt (C.i. părți ale corpului oamenilor, de obicei, degete, palme etc. înmuiate în mâncare, în dulceață etc. sau înțepate, lovite etc.) A introduce în gură pentru a curăța sau a alina o durere, o senzație neplăcută etc. printr-o mișcare specifică, de aspirație, cu buzele Vz: linge. 10 vt (Înv; îe) A ~ (ceva) din degete A născoci. 11 vt (C.i. buzele) A strânge între dinți, făcând să se retragă spre interiorul gurii (prin inspirație). 12 vt (Complementul este limba) A scoate printre dinți, spre buze, făcând cu acestea o mișcare specifică de aspirație. 13 vt(a) (De obicei d. oameni; c.i. mai ales, sângele, lichidele, sucurile etc. pe care le conține un obiect, un organism etc.) A aspira cu ajutorul buzelor țuguiate (sau cu botul), făcând vid în gură, pentru a înghiți Si: a sorbi, (pop) a bea³ (2). 14 vt (Pfm; îe) A ~ sângele (rar, și sudoarea) cuiva (sau din cineva) A exploata nemilos pe cineva. 15 vt (Pfm; îae) A chinui (1). 16 vt (Pfm; îae) A asupri (5). 17 vt (Pfm; îe) A-și ~ de sub unghie (sau unghii) A fi foarte zgârcit. 18 vt (Pfm; îae) A fi foarte econom. 19 vt (Pop; îe) A ~ pe cineva până la măduvă A sărăci pe cineva. 20 vt (Pop; îae) A lăsa pe cineva fără nimic. 21 vt (Îvp; pan; fam; c. i. aerul) A trage (cu putere). 22 vt (Îvp; pex; fam; c. i. aerul) A aspira (forțat). 23 vt (Îvr; c. i. oameni) A atrage (4). 24 vt (Pfm; fig; c. i. oameni, colectivități umane, state etc. sau averea, bunurile, resursele materiale etc. ale acestora) A stoarce (29). 25 vt (Rar; fig; c.i. oameni) A stoarce (30). 26 vt (Fig; c.i. ființe, mai ales, oameni sau părți ale corpului lor, în special fața) A face să devină slab, subțire, scofâlcit, tras. 27 vr (D. obraji) A se trage mult (ca urmare a lipsei dinților) înăuntru. 28-29 vtr (Cu complementul „burta”) A trage înăuntru, o dată cu respirația, pentru a arăta suplu. 30-31 vti (D. unele insecte sau, rar, d. unele animale; c. i. substanțe nutritive) A aspira cu ajutorul unor organe specializate pentru a se hrăni. 32 vt (Rar; c. i. oameni; d. vârtejuri de apă) A absorbi înghițind. 33 vt (Rar; c. i. oameni; d. vârtejuri de apă) A face să dispară în adâncuri. 34 vt(a) (Îvp; fam; c. i. , de obicei, băuturi, mai ales alcoolice) A bea cu poftă. 35 vt(a) (C. i. recipiente care conțin băuturi, de obicei, alcoolice sau conținutul acestora) A goli sorbind, puțin câte puțin, până la ultima picătură. 36 si (Îc) ~-bute (sau -cep) Bețiv înrăit. 37 si (Bot, reg; îc) ~-pin Sugătoare (18) (Monotropa hypopithys). 38 vi (Pex; fam) A-i plăcea să bea. 39 vi (Pex; fam) A fi (mare) bețiv. 40 vt (Înv; fig; înc; c. i. informații, cunoștințe etc.) A dobândi (1). 41-42 vit A trage din țigară, din pipă etc. cu nesaț, cu patimă, pentru a inhala fumul. 43-44 vit (Pex) A fuma (3-4). 45 vtrp (C. i. substanțe, lichide etc.) A face să pătrundă, să se înglobeze în sine Si: a absorbi (1), a încorpora, a înghiți, (îrg) a zbea. 46 vi (D. corpuri poroase, mai ales, d. hârtie) A avea absorbție mare. 47 vt (C. i. texte scrise cu cerneală pe hârtie) A usca prin absorbție.

sparge [At: PSALT. 147 / Pzi: sparg, 4 și: (reg) spărgem / E: ml spargere] 1-2 A (se) desființa prin îndepărtarea elementelor componenete în direcții diferite Si: a (se) destrăma (7-8), a (se) dispersa (1), a (se) dizolva (1-2), a (se) împrăștia, a (se) răsfira, a (se) răspândi, a (se) răzleți, a (se) spulbera, (rar) a (se) răzmeți, (pop) a (se) răzni, a (se) vântura, (îrg) a (se) rășchira, a (se) spărgălui (1-2), a (se) spârcui, (înv) a (se) scociorî, a (se) scodoli, (reg) a (se) vărzui, a (se) zburătăci. 3 vr (Îvp; d. așezări, unități teritorial-administative etc.) A se desființa (1-2). 4-5 vtr (Îvp; pex; d. așezări, unități teritorial-administative etc.) A decădea (1). 6-7 vtrp (Îvp; fig; c. i. oștiri, grupuri de oameni înarmați) A (se) împrăștia. 8-9 vtrp (Îvp; fig; pex; c. i. oștiri, grupuri de oameni înarmați) A (se) înfrânge. 10-11 vtr (D. adunări; pex, d. petreceri, jocuri etc.) A (se) încheia prin plecarea participanților Si: (pop) a (se) strica, (reg) a (se) spărgălui (6), a (se) spărgui. 12-13 vtri (Reg; c. i. grămezi de obiecte de același fel) A (se) scoate o parte din... 14-15 vtri (Reg; pex) A (se) umbla la... 16-17 vtri (Reg; pex) A (se) începe. 18-19 vtr (D. corpuri solide) A (se) preface prin lovire, presare etc în bucăți. 20-21 vtr (D. corpuri solide) A produce sau a căpăta prin lovire, presare etc. crăpături, plesnituri care precedă sfărâmarea Si: a (se) ciobi (2), a (se) ciocni (6), a (se) crăpa (5-6), a (se) fisura (1-2), a (se) plesni, a (se) pocni, (rar) a (se) strivi, (pop) a (se) strica. 22 vr (Îe) A se ~ în capul cuiva A suporta consecințele neplăcute ale unei fapte, situații etc. de care nu este vinovat Si: (pfm) a trage ponoasele (cuiva), (pop) a trage păcatele (cuiva). 23 vr (Mol; fig; d. oameni) A răcni¹. 24-25 vtr (C. i. capul sau oase) A (se) lovi puternic, producând fracturi Si: a fractura (3-4). 26-27 vtr (Pex) A (se) desface în două sau mai multe părți Si: a (se) crăpa (1-2), a (se) despica (1-2). 28-29 vtr (D. ființe sau părți ale corpului lor) A (se) produce prin lovire, prin înțepare etc. traumatisme sau răni adânci. 30-31 vtrp (C. i. ziduri, construcții etc.) A (se) face o deschizătură. 32-33 vtrp (Asr; pex; c. i. ziduri, construcții etc.) A (se) dărâma (3). 34-35 vtrp (Pgn) A (se) distruge (1-2). 36 vt (Pfm; îe) A(-i) ~ casa (sau casele, liv, menajul, înv, căscioara, reg, căsnicia) (cuiva) A strica buna înțelegere dintr-o căsnicie. 37 vt (Pfm; îae) A contribui efectiv la destrămarea căsnicie cuiva. 38-39 vtr (Reg; d. zăpadă) A (se) topi. 40 vt (Înv) A încălca (legi, convenții, angajamente etc.) 41 vt (Înv) A anula (legi, convenții, angajamente etc.). 42 vt (Îe) A ~ norma A depăși cantitatea de lucru prevăzută pentru o unitate de timp. 43 vt (Îe) A ~ banca (sau, înv, bancul) A câștiga dintr-o dată toți bani puși în joc de bancher în cadrul jocurilor de noroc. 44 vr (Asr; d. proiectile, bombe etc.) A exploda (1). 45-46 vir (Înv; d. conflicte) A se declanșa (1-2). 47-48 vtr (C. i. semințe, fructe, alimente etc. cu înveliș tare) A desface învelișul pentru a extrage conținutul Si: (pop) a (se) strica, (reg) a (se) zdrobi. 49-50 vtri (Îvp) A (se) desțeleni terenuri, livezi, pășuni etc. 51-52 vtri (Înv; pgn) A (se) ara⁴. 53 vt (Reg; îe) A ~ pământul A controbăi după ceva. 54-55 vtrp (Pop; cu complemetul „pământul”) A (se) sfărâma (3-4). 56-57 vtr (D. picături) A se desface și a se împrăștia în cantități mici, prin căderea, scurgerea etc., cu un zgomot specific, pe o suprafață tare. 58-59 vtr (D. valuri) A se desface și a se împrăștia în stropi, prin izbirea, cu un zgomot specific, de țărm, de stânci, de un obiect solid etc. 60 vr (D. nori) A se transforma în ploaie. 61 vr (D. ploaie) A începe să curgă brusc și cu putere. 62 vt (C. i. lemne tăiate) A desface în bucăți mai subțiri Si: a crăpa (1), a despica (1), (reg) a zdrobi. 63-64 vtrp (Înv; c. i. scrisori, acte sau sigiliile lor) A (se) rupe. 65-66 vtrp (Înv; pex; c. i. scrisori, acte sau sigiliile lor) A (se) distruge (1-2). 67-68 vtr (Îvp; d. îmbrăcăminte, țesături, hârtii etc.) A (se) sfâșia. 69-70 vtr (Îvp; c. i. îmbrăcăminte, țesături, hârtii etc.) A (se) găuri (3). 71-72 vtr (Îvp; pex; d. îmbrăcăminte și încălțăminte) A (se) uza. 73 vt (D. țesături; îe) S-o (sau să-l) ~rgi cu limba Foarte subțire. 74 vt (Pop; îe) Pe unde și-a spart dracul opincile Undeva foarte departe Si: (fam) la dracu-n praznic. 75-76 vtr (C. i. legume, fructe) A (se) desface în bucăți prin apăsare sau prin lovire puternică care modifică forma și consistența Si: a (se) bate, a (se) lovi, a (se) storci, a (se) terciui, a (se) zdrobi, (reg) a (se) meci¹, a (se) storcoși, a (se) toroști, a (se) zdruci. 77-78 vtri (Pfm; d. abcese, bășici etc.) A se deschide (59-60). 79 vr (Îe) A se ~ buba (sau buboiul) A se da totul pe față. 80-81 vtr (Îvp; c. i. ființe sau părți ale corpului lor) A (se) spinteca (1-2). 82-83 vtr (Îvp; pex; c. i. ființe sau părți ale corpului lor) A (se) răni¹. 84 vt (Îe) A(-i) ~ urechile (sau timpanul, timpanele, rar, timpanul urechilor, capul) cuiva A produce zgomote stridente, supărătoare. 85 vt (Îae) A vorbi foarte tare Si: a răcni¹, a striga, a țipa, a urla, a vocifera, a zbiera, (reg) a toi⁴. 86 vt (Reg; d. alimente, băuturi alcoolice sau fermentate; îe) A ~ gura (cuiva) A avea o concentrație foarte mare. 87 vt (Reg; d. alimente; îae) A fi foarte condimentat. 88-89 vtrp (Îvp; c. i. oameni sau vite) A (se) înjunghia. 90-91 vtrp (Îvp; c. i. oameni sau vite) A (se) sfâșia. 92-93 vtrp (Îvp; pex; c. i. oameni sau vite) A (se) omorî. 94 vr (Îvp) A muri¹. 95-96 vir (Șfg) A pătrunde undeva croindu-și drum printre... 97-98 vir (Șfg) A trece cu greu prin... 99 vt (Îe) A ~ frontul A pătrunde forțat în liniile inamicului. 100 vr (Înv; îe) A-și ~ drum (sau cale) A-și face loc de trecere. 101 vt (Reg; fig) A purta pâna la capăt bătălii, războaie etc. 102-103 vtrp (C. i. uși, încuietori etc.) A deschide prin forțare. 104-105 vtrp (C. i. clădiri, încăperi închise) A (se) pătrunde cu forța, pentru a face rău, a fura etc. Si: a (se) forța (3), a (se) viola, (îvp) a (se) strica, (înv) a (se) silnici. 106-107 vtrp (Pex) A (se) fura prin efracție. 108-109 vtrp (Pgn) A (se) prăda.

STEA, stele, s. f. I. 1. Corp ceresc care luminează prin emisiune proprie, fiind alcătuit dintr-o masă care are o temperatură foarte înaltă; (sens curent) orice corp ceresc (cu excepția lunii) care strălucește noaptea pe bolta cerească. Stele mari ardeau sus: păreau niște crini de aur pe o apă albastră, SADOVEANU, O. III 157. Printre, crengi scînteie stele, Farmec dînd cărării strîmte. EMINESCU, O. I 209. Ceriu-i mare, stele-s multe, Și mai mari și mai mărunte. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 100. ◊ (în metafore și comparații) Din covorul închis al foilor, florile de apă răsăreau ca niște stele de argint. SANDU-ALDEA, U. P. 105. Șterge-ți ochii, blondă Martă... ochii-ți negri. două stele, Mari, profunzi ca vecinicia și ca sufletu-ți senin. EMINESCU, O. IV 37. ◊ Steaua polară v. polar. Steaua dimineții = luceafărul de dimineață. Nu se mai văd ceasurile la foișorul de foc; lumina de-ndărătul cadranului s-a stins; dar mai sus de foișor arde clipind în cadență steaua dimineții – se face ziuă. CARAGIALE, O. II 16. Steaua ciobanului v. cioban. Stea cu coadă = cometă. Multe buburuze sînt pe boltă. Toate numai aur și argint!... însă dintr-un haos lăturalnic Iese... Cu-un surîs pe buze cam șăgalnic, Și mișcînd, încet, o stea cu coadă. BENIUC, V. 66. Stea comată v. comat. Stea căzătoare v. căzător. ◊ Expr. Cîte-n lună și-n stele v. lună. A vedea stele verzi, se spune cînd cineva primește o lovitură puternică. Tata uita să-și plece capul cînd intra, astfel că se izbea de pragul de sus, de vedea stele verzi. PAS, Z. I 42. ♦ (Determinat prin «roșie») Simbol al revoluției proletare, al socialismului. Am vrut să-ți spun că au cîntat cocoșii: Că s-au ivit pe ceruri semne roșii. Și-n noapte steaua roșie răsare, Deasupra, peste lumi, peste popoare. TULBURE, V. R. 15. Soarele negru în ocean se stingea Și peste China, Dinspre Mongolia se ridica Stea roșie crescînd lumina. BOUREANU, S. P. 10. ♦ (în expr.) Stea călăuzitoare = idee, concepție de bază, care îndrumă o acțiune, care dă direcția într-o activitate oarecare. Legătura indisolubilă între teorie și practică constituie steaua călăuzitoare a marxism-leninismului. CONTEMPORANUL, S. II, 1949, nr. 164, 11/2. ♦ (în legătură cu superstiția că viața oamenilor este influențată de stele) Hyperion, ce din genuni Răsai. Tu vrei un om să te socoți, Cu ei să te asameni?... Ei doar-au stele cu noroc Și prigoniri de soarte, Noi nu avem nici timp, nici loc, Și nu cunoaștem moarte. EMINESCU, O. I 177. ◊ Expr. A crede în steaua sa = a crede că îi va merge bine; a fi optimist. A-i apune (cuiva) steaua v. apune. A se naște sub o stea norocoasă (sau rea) = a avea (sau a nu avea) noroc. Muncească-se cît o vrea Cel născut supt steaua rea, în zadar se va sili Ce-o dori a dobîndi. VĂCĂRESCU, P. 403. (Exprimînd o amenințare sau un sentiment de compătimire) Vai de steaua mea (sau a ta, a lui etc.) = vai de mine (sau de tine, de el etc.), vai de capul meu (sau al tău etc.). Să se cumințească... Să iasă la muncă așa cum e datina și legea. Altfel or s-o pață, vai de steaua lor! SADOVEANU, M. C. 199. De te-a împinge păcatul să mai vii o dată, vai de steaua ta are să fie. CREANGĂ, P. 195. A citi în (sau la) stele v. citi. ♦ Epitet dat femeii iubite. Iubita mea, stea blîndă, pierdută-n depărtări, Tu mă abați din calea pustiilor cărări. PĂUN-PINCIO, P. 82. Tu, care ești pierdută în neagra vecinicie. Stea dulce și iubită a sufletului meu! ALECSANDRI, P. A. 62. 2. Fig. (Astăzi rar) Artistă celebră (de cinematograf, de teatru); vedetă. În scurt timp Evantia fu proclamată steaua localului de noapte. BART, E. 359. II. 1. Obiect, desen avînd o formă asemănătoare cu aceea prin care reprezentăm, în mod convențional, aștrii (cu excepția soarelui și a lunii): a) obiect confecționat din lemn, din carton etc. și împodobit în diferite feluri, cu care umblă copiii la colindat, de crăciun. Cîțiva copii mai săraci Au izbutit să-nfiripe o stea de hîrtie. BENIUC, V. 39. Cine primește Steaua frumoasă Și luminoasă, Cu colțuri multe Și mărunte? TEODORESCU, P. P. 100. ◊ Cîntec de stea = colindă. ◊ Expr. A umbla cu steaua = a colinda; b) (în expr.) Steaua Republicii = numele unei decorații din Republica Populară Romînă; c) (Tehn.; în expr.) steaua roții = partea unei roți, dintre bandaj și fus; d) (Tipogr.) asterisc, steluță; e) pată albă pe fruntea unui cal. (Poetic) Iată-o pasăre măiastră prinsă-n luptă c-un balaur; Iată cerbi cu stele-n frunte care trec pe punți de aur. ALECSANDRI, P. A. 115. ◊ Expr. (Despre oameni) A fi eu stea (rar cu steaua) în frunte = a fi (sau a se crede) mai grozav, mai deosebit decît alții. Nu căuta că-s mic, dar trebile care ți le-oi face eu nu le-a face altul, macar să fie cu stea în frunte. CREANGĂ, P. 152. Nu spera cînd vezi mișeii La izbîndă făcînd punte, Te-or întrece nătărăii, De ai fi cu stea în frunte. EMINESCU, O. I 196. Cuconașii din Ieș nici nu catadicsesc să se uite la bietele copile, parcă ei sînt cu steaua în frunte, ALECSANDRI, T. I 137. 2. (Rar) Picătură de grăsime care plutește pe supa sau pe laptele fierbinte; ochi. Masa începu a să așterne... Era zupă grasă cu stele, care parcă sclipeau. RETEGANUL, P. I 63. III. Compuse: Steaua-pămîntului = ciupercă de pămînt, de culoare brună, în forma unei sfere înconjurate la bază de mai multe fîșii dispuse radiar (Geaster hygrometricus); stea-de-mare = animal cu corpul alcătuit dintr-un disc central, de la care pornesc cinci brațe în direcție radiară; trăiește aproape în toate mările de pe glob și se hrănește cu moluște, viermi și crustacee; asterie. Copii, coborînd în cîrduri, îi întreabă din depărtare dacă au prins raci, crabi și stele-de-mare. DELAVRANCEA, S. 65.

MIÉRE s. f. sg. I. 1. (Adesea urmat de determinări care arată din ce flori a fost extras nectarul, epoca respectivă, vîrstă roiului etc.) Substanță siropoasă, de obicei gălbuie, foarte dulce și aromată, produsă de albine (sau de alte himenoptere) din nectarul florilor. Și va hrăni de sațiului grîului și den piatră miiare sătură-i. PSALT. HUR. 70^r/7. Supseră miiare de piatră și untu de vîrtoasă piatră. PSALT. 314, cf. 169, GCR I, 15/20. Jumatate de miere strede (a. 1 588). CUV. BĂTR. I, 206/9. Mînca mugur și miiare sălbatecă (cca 1625). GCR I, 68/8. Ca musca la dulceața mieriei (a. 1642). id. ib. 98/5. Alți iarîș cetesc scripturile, iară nu înțeleg ce zic și se potrivesc cu cela ce ține miiarea în mînă, iară dulciața mierii nu-l preceapă (a. 1 644). BV I, 146. Mîncarea lui era lăcuste și miiare sălbatecă. N. TEST. (1648), 5^r/10. Ei deaderă lui o parte de peaște fript și dintr-un fagur miiare. ib. 104^r/11. De să va întimpla în cisla berbecilor acesto semno, fi-va moarte în oi mari și pîine și miară moltă va hi (cca 1660-1680). GCR I, 175/11. I-au hrănit pre ei cu roadele țarenilor, au supt miiare den piatră. BIBLIA (1688), 150²/31. Miiarea ce să dă în toți aii balcibașlîc și alte daruri. N. COSTIN, l. 583. Au fost luat Tudor Grecul lei 24, dobîndă după miiare (a. 1698). BUL. COM. IST. V, 226, cf. ANON. CAR., LEX. MARS. 227. Vinde a sa dreaptă ocină și moșie . . . pentru șăsă vedre de miere (a. 1724). URICARIUL, XXV, 144. Iarna va fi tare. . . poame multe, mieri puțină (cca 1 750). GCR II, 59/26. Îndată le-au pus denainte o mîncari de brînză, amestecată cu făină și cu mieri și cu un fel de vin de multe alcătuiri (cca 1750-1780). id. ib. 85/13. Să închinară lui Alicsandru și-i adusă poclon mierea (a. 1 784). id. ib. 132/31. Miere de faguri (a. 1832). N. A. BOGDAN, C. M. 138, cf. 164. Anul 1858 au fost foarte rodos și stup[i] încă au roit bine, dară de la Simpetră n-au mai căst nice o picătură de miere (a. 1858). IORGA, S. D. XIII, 74. Vrei tu pui de căprioare, Păsărele cîntătoare, Fag de miere-ndulcitoare Și vro doină jălitoare? ALECSANDRI, P. I, 94, cf. EMINESCU, O. I, 87. Culege o poală de somnoroasă, pe care o fierbe la un loc cu o vadră de lapte dulce și cu una de miere. CREANGĂ, P. 214, cf. id. A. 139. Fagurii scoși din stup dau mierea și ceara. DAMÉ, T. 120, cf. N. LEON, MED. 46. Albinele ne dau mierea și ceara fără multă muncă din parte[a] noastră, aproape de-a dreptul. PAMFILE, I. C. 85, cf. id. S. T. 64. Adu bostanul fiert și fagurii de miere. DELAVRANCEA, A. 3. Albinele din Sihăstrii au hrănit-o cu mierea lor. HOGAȘ, DR. II, 144. Miere de albine, scursă, in stupi sau în faguri fără albine. NICA, L. VAM. Vinul și mierea și grîul tot Le-au strîns, pe grabă, cine-a putut. BACOVIA, O. 121. Intră cu o tavă pe care sînt ouă fierte, miere și jimblă. CAMIL PETRESCU, O. III, 203. Miere de floare de tei. ALECSANDRI, P. P. 51. Știi, bădiță, cum cereai Seara, cînd la noi veneai, Să-ți dau păharul cu miere Și io-ți dam buzele mele. JARNIK-BÎRSEANU, D. 258. Hai, mîndruțo, pe la noi, Să mîncăm miere de roi. HODOȘ, P. P. 121. Cu miere se ung sfinții care se fac la 9 mart. ȘEZ. VIII, 39, cf. I, 252. Dau ocol unei glăjuțe plină cu horincă (palincă) de bucate, colea îndulcită cu miere de stup. RETEGANUL, P. III, 83. Să le dăm țuică cu miere, Să nu ne cate la măsele, MAT. FOLK. I 315, cf. MARIAN, INS. 176. ◊ (În proverbe și zicători) Albina. . . miiare și fiiare tot într-un pîntece poartă. CANTEMIR, IST. 165. Cine umblă cu miere își linge degetele. Cf. NEGRUZZI, S. I, 249, PAMFILE, J. II, 154, ȘEZ. I, 219, ZANNE, P. III, 664. Cu o lingură de miere prinzi mai multe muște decît cu douăzeci butoaie de oțet. id. ib. I, 559. Nu toate muștele fac miere. ISPIRESCU, L. 14, cf. ZANNE, P. I, 557. Omului cu învățătură îi curge miere din gură. id. ib. V, 353. Cine n-a gustat amarul nu cunoaște gustul mierei. id. ib. III, 440. Flămândului îi pare miere codrul cel uscat. id. ib. 553. Ne e miere fără fiere. id. ib. 673. Numai miere zicînd, gura nu se îndulcește. id. ib. 664. Cu oțet și cu fiere Nu se face agurida miere. id. ib. I, 96. Mai rară vedere Este mai cu miere. id. ib. VI, 240. Unde vede o muiere, Parcă îl lipești cu miere, se spune despre bărbații afemeiați. Cf. id. ib. II, 285. ◊ (Ca termen de comparație, cu aluzie la gustul dulce, la fluiditatea produsului, precum și la însușirea lui de a se lipi ușor de ceva) Dzisele D[o]mnului. . . mai iubite-s decît aurulu și piatra cea curată, mult. . . mai dulce e de miiarea și fagurul. PSALT. HUR. 15^r/4, cf. PSALT. 31, GCR I, 12/39, 154/23. Va amărî pîntecele tău ce în gura ta va fi dulce ca miiarea. N. TEST. (1 648), 311^r/5. Iar și eu, cu cine vorovem, cu boieri, cu nigustori, ca cu nere îi îndulcem (a. 1784). GCR II, 138/3. Pere galbene ca ceara. . . și dulci ca mierea. CREANGĂ, P. 290. Vorba îi curgea din gură ca mierea. ISPIRESCU, L. 20. Dușii de pe lume, mai toți, sînt buni ca mierea. MACEDONSKI, O. I, 24. A pus zece bucățele de zahăr, de zice că-i mai bun ca mierea. REBREANU, I. 18. Ca mierea se lipește de suflet vorba lui. CONTEMP. 1953, nr. 327, 4/5.Uiu, iu, floare de mac, Dulce-i gura de diac; Dar nu-i dulce ca gura, Ci-i dulce ca și mierea. JARNIK-BÎRSEANU, D. 410. (În proverbe și zicători) Fata la vremea ei, ca mierea în fagul ei. ZANNE, P. II, 131, cf. MARIAN, INS. 183. Limba e dulce ca mierea și amară ca fierea. ZANNE, P. II, 223. Tăcerea e ca mierea. id. ib. 764. ◊ F i g. Cîtu e dulce grumadzului mieu cuventele tale decît mierea rrostului mieu. PSALT. HUR. 106^v/11, cf. PSALT. 260. Înțăleptul zisă: o lume! cu dulceați de miere amestecată ești (a. 1 773). GCR II, 94/40. Să întorcea fieștecarele pre la lăcașurile sale, băgînd miiarea bunătăților fieștecarele dintru dînșii cu nevoință prin vasăle inimilor sale. VARLAAM-IOASAF, 52^v/26. Să-i curgă din limbă miiare, după cum zice poeticul. MOLNAR, RET. [prefață] 6/14. Te rog, Muză mîngăioasă! Carea cînți cîntări frumoasă, Pică-mi puțintică miiare Din măiastra ta puteare. BĂRAC, ap. GCR II, 173/1. Noi avem obiceiul de a întreba întotdeauna din ce locuri e adunată mierea artistică. IONESCU-RION, C. 38. Plecase vrăjit de vorbele pline de miere ce-i zugrăveau o idilică viață de străbun. ANGHEL, PR. 64. Da, tanti ! – răspunse cu o miere teatrală Otilia. CĂLINESCU, O. I, 52, cf. DEȘLIU, G. 52. Vai de mine, cum aș mere Seara la gură cu miere. JARNIK-BÎRSEANU,133, cf. 21, 23, 364, 404, MAT. FOLK. 1051. ◊ L o c. a d j. De miere = (despre oameni) bun, generos, de zahăr. Cf. CHEST. VI 161/3. ◊ E x p r. A da de miere sau a-i pica (cuiva) mierea-n păsat, se zice despre cineva care are un noroc neașteptat sau cînd cuiva îi merge foarte bine. Cf. ZANNE, P. III, 675, IV, 68. A-i curge numai miere, se zice despre cineva care este harnic și îi merge bine. id. ib. III, 675. A înota în miere = a fi (foarte) bogat. id. ib. Să fie (sau să știu, să știi etc. că este) (și) miere (și tot nu... ), se spune pentru a arăta hotărîrea nestrămutată a cuiva de a respinge o propunere sau o situație, oricîte avantaje aparente ar prezenta. Cf. MARIAN, INS. 185. Să știe de bine că e miere și tot nu se duce. PREDA, D. 141. A fi cu limba fagur de miere = a vorbi foarte frumos, a fi elocvent. Cf. ZANNE, P. II, 29, 811, MARIAN, INS. 183. A unge (pe cineva) la inimă cu miere = a spune (cuiva) lucruri plăcute. Cf. ZANNE, P. II, 211, MARIAN, INS. 183. S-a făcut agurida miere = s-au împăcat cei învrăjbiți. Cf. ZANNE, P. I, 95. În buze (sau gură) miere și în inimă fiere (sau otravă) sau în față miere și în dos fiere, se zice despre cei fățarnici și vicleni. id. ib. N, 25, cf. 135, 168. A ascunde ac în miere = a ascunde un gînd rău într-un sfat dat cu blîndețe; a face intrigi. id. ib. I, 309, cf. III, 676. (Rar) A-i tăia (cuiva) cuvîntul cu miere = a întrerupe (pe cineva) din vorbire, spre a-i oferi un sprijin foarte important. Dacă nu este cu putință, mai zise Țugulea. . . – Să-ți tai cuvîntul cu miere, răspunse Ursul, dară trebuie să fie cu putință. ISPIRESCU, L. 330, cf. ZANNE, P. III 676. (Regional) A da bani pe miere = a mustra; a batjocori; a bate. ZANNE, P. III, 674. Las', zicea vulpea. . . că mi te-oi prinde eu, cioară spurcată ce ești, ți-oi da eu bani pe miere, că numai tu mi-ai făcut șotia asta ! ȘEZ. III, 187. A se face miere de găleată sau a se lipi ca mierea de găleată = a se supune cuiva orbește, a se alipi de cineva cu trup și suflet. Cf. CIAUȘANU, GL., CHEST. VI 161/10. A fi bun (sau dulce) ca mierea cîinelui = a fi răutăcios, sîcîitor. Cf. ib. A avea miere de șarpe la inimă =a fi rău. Cf. CHEST. VI 161/3. ◊ Miere de trandafiri sau miere rozată = substanță obținută prin fierberea unui amestec de miere (I 1), alcool și petale de trandafiri roșii, macerate în apă (folosită ca medicament); miericică (I 1). Cf. LB, POLIZU, CUPARENCU, V. 21, PONTBRIANT, D., BIANU, D. S. ♦ (De obicei art.) Lună (sau, rar, săptămînă) de miere = cea dintîi lună (sau săptămînă) după căsătorie. Omul ce se însoară numai pentru ca să-și mărească starea niciodată nu ia soție bună. . . N-apucă să treacă luna de miere și casa ciocoiului devine o cafenea. FILIMON, O. I, 97, cf. COSTINESCU, DDRF. Era holărît ca, îndată după cununie, tinerii căsătoriți să plece spre parohia lui George, dar cu un înconjur care să dureze cel puțin o săptămînă, săptămînă de miere. REBREANU, I. 252. ♦ Nectarul florilor. Iată-n urmă și albine aducînd în gură miere. ALECSANDRI, P. III, 56. Mii de fluturi mici, albaștri, mii de roiuri de albine Curg în rîuri sclipitoare peste flori de miere pline. EMINESCU, O. I, 85. Și albine roitoare luminoasă miere sug. id. ib. IV, 132. Albinele grele de mierea suptă și cu picioarele încărcate de polen, se întorc seara din îndepărtate finețe. PETRESCU, S. 179. Albinele. . . Au început să zboare, fredonînd Prin florile cu miere și lumină. BOTEZ, P. O. 21, cf. CHEST. VI 156/13, 16, 17, 20. 2. (Transilv., Maram., rar Ban., adesea urmat de determinări) Zahăr. Mere de trist. LEX. MARS. 243, cf. LB. La noi zic la zâhar miere de trestie. RETEGANUL, P. III, 83, cf. VAIDA, T. PAPAHAGI, M. 226. Miere albă. CHEST. VI 161/33, cf. ALR II 4 119/36, 346, 349, 353, 362. Am fărmat mierea. ib. 4112/353, cf. ALR I 1 609, ALR II 4119/235, 250, 260,272, 279, 284, 310, 6146/250, ALR II/I MN 15, 6811/235, 260, 279, A I 24, L. ROM. 1960, nr. 2, 21, LEXIC REG. 16. Miere galbenă (sau de tuse)= zahăr candel, v. c a n d e l. Cf. ALR II 3665/235, 250, 260, 284, 349, 353, 362. Miere de baraboi (sau de piciouci, de napi) = zahăr de cartofi, v. z a h ă r. Cf. ib. 3 664/260, 346, 362. Miere neagră (sau de urs, a ursului) = zahăr negru, v. z a h ă r. Cf. ib. 3663/250, 272, 346, 353, 362. ♦ Bomboane. Dă-le la mai mulți copii grunz de miere. ALR I 316/257, cf. 1608, MAT. DIALECT. I, 212. 3. (Transilv., Ban., adesea precizat prin „de prune”) Magiun (1). Cf. LB, CHEST. VI 161/17, 18, ALR I 873, ALR II 4035, 4036, 4041, 4 046. ♦ (Prin Ban. și prin Dobr.) Marmeladă. Cf. ALR I 873/677, 986, CHEST. VI 161/8, 9. ♦ (Ban.) Dulceață. Cf. CHEST. VI 161/20, 21, ALR II 4 044/29. 4. Compuse: (regional) mierea-mîței = clei de cireș sau de prun. Com. din BAN. ; miere-de-camfor = camfor, ALRM II/I h 178. II. (Bot.) Compuse: mierea-ursului = a) plantă erbacee cu tulpina acoperită de peri aspri, cu frunze catifelate și cu flori roșcate, violete sau albastre; plămînare, (învechit și regional) plămînărică (Pulmonaria mollissima). Cf. PANȚU, PL., VOICULESCU, L. 189, BUJOREAN,l. 384, H X 496; b) cuscrișor (Pulmonaria rubra). Cf. BRANDZA, FL. 375, GRECESCU, FL. 407, BARCIANU, N. LEON, MED. 51, BUJOREAN, B. L. 384, ȘEZ. XV, 86; c) arbore înalt din familia urticaceelor, cu fructe mici, rotunde (Celtis australis). Cf. ȘEZ. XV, 86, DS; d) garoafă, ALR I 1 935/516; e) roiniță (Melissa officinalis). ib. 1 943/727; f) dumbravnic (Melittis melissophyllum). ib. 1944/874; g) urzică-moartă (Lamium maculatum). ib. 1945/808; h) barba-ursului (Equisetum arvense). ib. 1 952/677; i) iarbă-grasă (Portulaca oleracea). ALR II/605; j) omag. ib. 6 302/886; k) jale (Salvia officinalis). ALR SN III h 656/876. Printre mușuroaie crescuse iarbă. . . colea păiușul oilor, dincoace, mierea-ursului. SANDU-ALDEA, U. P. 20. Porumbele și mierea-ursului străjuiau cetatea năruielii cu poamele lor de baga. KLOPȘTOCK, F. 187. Prin frunze vechi, viorele ca cerul și toporași violeți, și galbăna ciuboțică a cucului, și mierea-ursului – răzbătuseră. SADOVEANU, O. VI, 542, cf. H II 142, III 209, 242, 306, 385, X 354, 445, 489, XI 427, XII 411, XIV 29, XVI 103, 146; mierea-cucului (Melandryum album). BULET. GRĂD. BOT. XI, 25. – Gen.-dat.: mierii și mierei. – Lat. mei.