hală¹ sf [At: SLAVICI, N. I, 253 / Pl: ~le / E: fr halle, ger Halle] 1 Piață acoperită. 2 (Îs) ~ de vechituri Piață unde se vând lucruri vechi. 3 Construcție care acoperă o suprafață mare de teren. 4 Sală mare pentru producție industrială. 5 Sală mare pentru expoziții. 6 Sală pentru diferite sporturi. 7 Sală pentru mari adunări populare.

GÓMEZ de la SERNA, Ramon (1888-1963), scriitor spaniol. Romane („Văduva albă și neagră”, „Piața de vechituri”, „Romancierul”, „Femeia de ambră”) dominate de o viziune ironică asupra lumii. Autor de grégarii – gen de aforisme umoristice.

HALĂ, hale, s. f. 1. Clădire avînd cel puțin o încăpere mare și prevăzută cu toate instalațiile necesare, unde se vînd alimente. În trecere dau prin hala de carne, prin cea de pește și prin cea de păsări. SP. POPESCU, M. G. 84. Pleca diminețile în piață și se plimba prin hală, pe la pescari și printre zarzavagii. SLAVICI, N. I 253. ◊ Hală de vechituri = loc unde se vindeau odinioară lucruri vechi; piață de vechituri. Avea în ladă o redingotă verzuie, cumpărată de ani și ani de la hala de vechituri. PAS, Z. I 197. 2. Construcție de dimensiuni mari, formînd o sală amenajată ca local de expoziție, ca atelier într-o fabrică etc. Hală de montaj. ▭ Frumos pavoazată, luminată cu lumină de zi, hala principală a expoziției strălucește de curățenie. SCÎNTEIA, 1953, nr. 2547. Ilie Epure fu trimis în fundul halei de laminare, dincolo de puntea posturilor de comandă. CĂLUGĂRU, O. P. 253.

TALCIOC, talciocuri, s. n. Piață de vechituri.

LOCURI COMERCIALE. Subst. Piață, tîrg, bazar, hală, obor; talcioc, piață de vechituri; iarmaroc (reg.), bîlci, tîrg; drăgaică, moși; tîrg de țară, tîrg de mostre; expoziție cu vînzare. Magazin, magazie (înv.), prăvălie, prăvălioară (dim.), prăvăliuță; dugheană (depr.), dugheniță (dim., depr.), boltă (reg.), boltiță (reg., dim.), magherniță; chioșc, gheretă, pavilion; tarabă, tejghea, tejgheluță (dim.); punct comercial. Magazin alimentar, alimentară. Măcelărie; mezelărie, cîrnățărie; pescărie; păsărărie. Brutărie, franzelărie, pitărie (înv., reg.). Patiserie, cofetărie, plăcintărie, simigerie, gogoșerie, langoșerie. Lăptărie, iaurgerie. Bombonerie. Fructărie. Bragagerie. Debit (de tutun), tutungerie, tutunărie (înv.), regie. Ceaprăzărie; găitănărie (înv.). Magazin de confecții; hăinărie (înv.); cojocărie; pînzărie (rar), postăvărie. Lipscănie, brașovenie (înv.); marchitănie (înv.). Marochinărie; pielărie. Mercerie. Drogherie, parfumerie. Fierărie, alămărie. Curelărie; frînghierie; lumînărie, mungerie (înv.); șelărie. Local, restaurant, birt, circiumă; locandă, locantă (înv.), han; vinărie (rar); cramă; sifonărie. Vb. A se vinde, a se desface. A cumpăra, a face cumpărături, a face piața, a tîrgui. V. comerciant, comerț, local.

talcioc sn [At: CĂLINESCU, S. 42 / Pl: ~uri / E: rs толчок] Piață de vechituri.

TALCIOC ~uri n. pop. Piață unde se vând vechituri și obiecte de ocazie. [Sil. -cioc] /<rus. talciok

VECHITURĂ ~i f. Obiect vechi, mai ales de îmbrăcăminte sau de încălțăminte. Piață de ~i. /vechi + suf. ~tură

*HALĂ² (pl. -le) sf. Piață acoperită; clădire unde se vînd de diferiți negustori tot felul de lucruri (🖼 2500): ~ de pești; hala vechiturilor [fr.].