OREION s. (MED.) parotidită epidemică.

PAROTIDITĂ EPIDEMICĂ s. v. oreion.

OREION s. n. parotidită epidemică. (< fr. oreillon)

ENDERS [éndərz], John Franklin (1897-1985), microbiolog și virusolog american. Prof. univ. la Harvard. Cercetări asupra virușilor umani (etiologia și imunologia rujeolei și parotiditei epidemice). A elaborat teste de diagnostic serologic pentru bolile virale. Studii asupra virusului poliomielitei, pe care l-a cultivat (împreună cu F.C. Robbins și T.H. Weller) pe culturi de țesuturi și celule, demonstrând că nu nu e neurotrop. Premiul Nobel pentru fiziologie și medicină (1954), împreună cu F.C. Robbins și T.H. Weller.

OREIÓN (< fr.) s. n. Maladie infecțioasă, contagioasă și epidemică, provocată de un virus, frecventă, mai ales, la copii. Are o perioadă de incubație de 12-26 zile și se manifestă prin inflamarea dureroasă a glandelor parotide și febră. Transmiterea de face prin contact direct cu bolnavul sau cu obiecte contaminate cu secreții nazofaringiene ale acestuia. La adulți, boala se poate complica (orhită urliană), ducând la atrofie testiculară. Sin. parotidită epidemică.

OREION s. (MED.) parotidită epidemică.

PAROTIDITĂ EPIDEMICĂ s. (MED.) oreion.

parotidită sf [At: LM / Pl: ~te / E: fr parotidite] (Șîs ~ epidemică) Oreion.

PAROTIDITĂ s. f. inflamație a parotidelor. ♦ ~ epidemică = boală contagioasă, provocată de un virus, care se manifestă prin cefalee, febră și inflamarea glandelor salivare; oreion. (< fr. parotidite)