PĂMÂNT ~uri n. 1) Planetă din sistemul solar pe care a apărut și se dezvoltă viața. ◊ La capătul ~ului foarte departe; neînchipuit de departe. Ca de la cer la ~ de un contrast izbitor. Cât (sau de când) e lumea și ~ul a) (din) totdeauna; veșnic; b) niciodată; nicicând. A se crede (sau a se socoti) buricul ~ului v. BURIC. A nu ști (sau a nu afla, a nu auzi) nici ~ul a nu ști (a nu afla, a nu auzi) nimeni. 2) Înveliș extern solid (neacoperit cu ape) al acestei planete; uscat. 3) Strat superior afânat al acestui înveliș caracterizat prin fertilitate, în care se dezvoltă plantele; sol. ◊ ~ galben lut. ~ negru cernoziom. Ca ~ul a) negru; b) de culoarea pământului; pământiu. La ~ a) culcat jos; b) distrus moralicește. A face una cu ~ul sau a șterge (sau a rade) de pe fața ~ului a nimici complet. A lăsa ochii în ~ a privi în jos (de rușine, de emoție etc.). A fugi mâncând ~ul a fugi foarte tare. A-i fugi ~ul de sub picioare a) a-și pierde echilibrul; b) a-și pierde susținerea, sprijinul. A ieși (sau a apărea, a răsări) ca din ~ a se ivi pe neașteptate. Parcă a intrat în ~ (sau parcă l-a înghițit ~ul) a dispărea brusc. A băga (pe cineva) (de viu) în ~ a chinui (pe cineva) sistematic, pricinuindu-i moartea prematură. A intra în ~ de rușine a simți o rușine foarte mare. A scoate (sau a aduce) din ~ (sau din fundul ~ului) a găsi neapărat (pe cineva sau ceva). A nu-l primi pe cineva nici ~ul a fi un mare nemernic. ~uri rare grup de oxizi ai unor elemente chimice rare, având proprietăți asemănătoare. 4) Teritoriu aparținând unei țări. A acapara ~uri străine. ◊ Obiceiul ~ului obicei tradițional, nescris, al unei colectivități, transmis din generație în generație. 5) Teren cultivabil, folosit în agricultură; câmp. ◊ Sărac lipit ~ului foarte sărac. 6) Populație a acestei planete; lume; omenire; umanitate. /<lat. pavimentum

love-story sint. s. engl. Poveste de dragoste ◊ „De fapt, pelicula lui I.M. este un fel de Love story localizat și apoi îmbibat de retrăiri și de tonuri ale «Trecătoarelor iubiri» [...] Nu doar prezența interpretului principal G. M. sau evadarea pe litoral sau vizita în sat stabilesc legătura cu «Trecătoarele iubiri», după cum nu doar moartea prematură a eroinei amintește de «lovestorysm», ci și alte elemente.” Sc. 19 XI 77 p. 4. ◊ „Nici idila Victor-Despina nu ajunge să fie love-story.” Luc. 7 IV 79 p. 4. ◊ „Poveștile cu orfani care-și părăsesc traiul beduin pentru a intra în orașele Sodoma și Gomora, love-stories-urile orientale – ea cu feregea, el fără cămilă, ațâță o atenție până acum inexistentă.” Cont. 13 VI 80 p. 8 [pron. lavstori](din titlul filmului și al cărții Love story, în vogă în anii ’70)

MONROE [mənrəu], Marylin (pe numele adevărat Norma Jean Baker Morteson) (1926-1962), actriță americană de film. Sex-simbol al cinematografiei postbelice, a interpretat roluri în care femeia aparent naivă și neajutorată devine personificarea ispitei („Domnii preferă blondele”, „Cum să te măriți cu un milionar”, „Șapte ani de căsnicie”, „Stația de autobuz”, „Unora le place jazul”, „Inadaptații”). Obsesia de a-și dovedi talentul, precum și moartea prematură și misterioasă au făcut din ea unul din miturile lumii contemporane.

PATMORE [pætmo:], Coventry Kersey Dighton (1823-1896), poet englez. Poeme celebrând dragostea conjugală și bucuriile domestice, cu elemente autobiografice, inspirate de moartea prematură a soției („Un înger în casă”, „Credință pentru totdeauna”, „Victoriile dragostei”). Devenind catolic (1864), a exaltat în odele sale subiecte religioase („Erosul necunoscut”, „Amelia”, „Nuia, rădăcină și floare”).

POE [pəu], Edgar Allan (1809-1849), scriitor și critic literar american. Unul dintre cei mai importanți reprezentanți ai literaturii fantastice. Lirică străbătută de accente romantice și viziuni halucinante, păstrând o desăvârșită rigoare formală („Tamerlan”, „Corbul”, „Ulalume”, „Annabel Le”, „Clopotele”); proză fantastică („Aventurile lui Arhur Gordon Pym”, „Prăbușirea casei Usher”, ciclul „Povestiri extraordinare”) și de factură enigmistică, P. fiind printre primii reprezentanți ai literaturii polițiste („Cărăbușul de aur”, „Crimele din Rue Morgue”, „Misterul Mariei Rogêt”, „Pisica neagră”, „Scrisoarea furată”); studii de teorie literară („Filozofia compoziției”, „Principiul poetic”). Eseuri („Eureka”). Viața plină de excentricități i-a provocat prematur moartea. Necunoscut de compatrioți, opera sa a fost revelată europenilor prin traducerile lui Baudelaire, exercitând o puternică influență asupra simbolismului și suprarealismului datorită cultivării misterului și macabrului.

timpuríŭ, -íe adj. (lat. pop. tĕmporivus, it. ven. gen. temporivo). În ainte de timpu obișnuit: ĭarnă timpurie. Precoce: poame timpuriĭ. Prematur: moarte timpurie. Adv. Devreme: a sosi timpuriŭ. De timpuriŭ, din timp: a pleca de timpuriŭ.

prematur a. 1. fig. care vine înainte de timp: moarte prematură; 2. anunțat prea din vreme: știre prematură; 3 prea precoce: înțelepciune prematură.

MOARTE. Subst. Moarte, murire (înv.), deces, sucombare (livr.), exitus (livr.), răposare (rar), răposat (rar), repauzare, dispariție, pieire, stingere, sfîrșit, obștescul sfîrșit (ir.), adormire (fig.), somnul de veci (cel lung, veșnic). Moarte subită; moarte prematură; moarte violentă. Moarte naturală. Moarte clinică. Eutanasie. Mortalitate; mortalitate infantilă. Muribund, murind (înv.). Mort, decedat, răposat, repauzat (livr.), defunct, dispărut, adormit (fig.). Cadavru. Înmormîntare, îngropare, înhumare; incinerare. Adj. Muritor, pieritor. Mort, decedat, răposat, defunct, dispărut, pierit (pop.), stins, adormit (fig.), adormit întru vecie (pe veci, pe vecie), dus pe vecie, dus pe lumea cealaltă. Mortal, ucigător; letal (med.), de mort, de moarte; funebru, funest. Cadaveric, de cadavru. Vb. A muri, a deceda, a sucomba (livr.), a răposa, a repauza (livr.), a dispărea, a pieri, a se stinge, a se sfîrși, a expira (fig.), a înceta din viață, a adormi (fig.), a-și da sufletul, a-și da sfîrșitul (obștescul sfîrșit), a-și da duhul, a da ortul popii, a da hîrștioaga popii (reg.), i-a cîntat popa aghiosul, l-a luat aghiuță, a-i ieși (cuiva) sufletul, a închide ochii (pentru totdeauna), a(-și) pune (încrucișa) mîinile pe piept, a-l lua (pe cineva) moartea, a se duce pe drum neîntors (pe cale neîntoarsă), a-și da otpustul, a-și pierde papucii, a-și da pielea popii, a se strămuta (din viață), a-și da suflarea (de pe urmă), a-și da ultimul suspin, a plăti naturii tributul, a-și închina fruntea-n țărînă, a i se isprăvi (tăia) (cuiva) zilele, a adormi pe veci, a adormi întru Domnul, a adormi (a dormi) somnul (cel) de veci (cel lung, cel de pe urmă); a trece (a se trece, a înceta) din viață, a-și lăsa pielea zălog, a muri cu zile (în sîn), a muri înainte de vreme (prematur), a muri de moarte bună, a muri în patul său; a muri fără pernă la cap, a muri ca un pui de găină, a-și lăsa pielea pe undeva, a-i rămîne (a-i putrezi) (cuiva) oasele pe undeva, a-și găsi mormîntul (moartea). A se sinucide, a se omorî, a-și lua zilele (viața), a-și face (singur) seama (seamă), a-și face moarte; a-și pierde viața, a-și frînge gîtul, a muri sub cuțit. A fi mort, a nu mai fi printre cei vii, a fi în lumea celor drepți, a (se) odihni cu drepții, a se face (a fi) oale și ulcele (ulcioare), a fi în pămînt, a nu (mai) sufla. A fi pe moarte, a fi bolnav (beteag) de moarte, a vedea moartea cu ochii, a se zbate (a se lupta) între viață și moarte, a fi pe patul de moarte (patul morții), a nu mai avea mult, a lupta cu moartea, a da mîna cu moartea, a pune ochii în grindă, a fi cu ochii stîlpiți după ușă, a mirosi a pămînt, a fi numai sapa și hîrlețul, a fi cu un picior în groapă, a ajunge pe marginea gropii, a fi în doaga morții, a fi pe cuțit, a-i suna (cuiva) ceasul morții, a fi pe dric, a fi pe ducă, a-și lepăda (a sta să-i pice cuiva) potcoavele, a trage să moară, a vărsa sudori de moarte. A înmormînta, a îngropa, a înhuma; a incinera. Adv. Pe moarte, între viață și moarte. V. boală, dispariție, inexistență, înmormîntare, omor, pedeapsă, sfîrșit.

PORUMBESCU, Ciprian (1853-1883, n. Stupca, azi Ciprian Porumbescu, jud. Suceava), compozitor român. Închis în temnițele austro-ungare pentru ideile sale de edificare a unei culturi autohtone și de eliberare națională, s-a îmbolnăvit grav, ceea ce a dus la moartea sa prematură. Dirijor a numeroase coruri. Creație inspirată de folclorul sătesc și orășenesc, romanța și opereta austriacă, integrate într-o gândire unitare. Popularitate adusă de melodicitate, accesibilitate și de caracterul popular. Opereta „Crai Nou”, muzică simfonică, de cameră („Balada pentru vioară și pian”), lucrări corale (de la cor bărbătesc mixt sau de voci egale, cor cu soliști, la scene muzicale sau chiar cantate), muzică religioasă, cântece patriotice („Colecțiune de cântece sociale pentru studenții români”), printre care „Imnul Unirii – Pe-al nostru steag”, „Cântecul tricolorului”, „Cântecul gintei latine”.

*prematúr, -ă adj. (lat. prae-matúrus. V. matur). Care vine orĭ se face prea devreme: moarte, informațiune, întreprindere prematură. Adv. Prea devreme: a muri prematur.

LABIȘ, Nicolae (1935-1956, n. sat Poiana Mărului, com. Mălini, jud. Suceva), poet român. Lirică genuin romantică, remarcabilă prin autenticitate, evocând experiențe originare, într-o rostire oraculară, potrivit cu substanța vizionară și inițiatică a confesiunii („Primele iubiri”, „Puiul de cerb”). Sfârșitul prematur și violent a făcut din L. simbolul tânărului geniu mort înainte de a-și fi actualizat potențialul creator.

PREMATUR ~ă (~i, ~e) 1) și adverbial Care are loc (cu mult) înainte de vreme; care se manifestă (prea) devreme. Moarte ~ă. A muri ~. 3) și substantival (despre copii) Care este născut înainte de termen. /<lat. praematurus

vreme s.f. I (în concurență cu „timp”) 1 Dimensiune a Universului care reprezintă succesiunea (și simultaneitatea) fenomenelor, evenimentelor etc.; derulare ireversibilă, considerată în mod absolut, a fenomenelor și a evenimentelor în succesiunea lor, a existențelor în schimbarea lor; succesiune (și simultaneitate) a proceselor realității obiective; timp. Altul caută în lume și în vreme adevăr, De pe galbenele file el adună mii de coji (EMIN.). ◊ expr. Roata vremii v. roată. 2 (de obicei urmat de determ. în gen. sau precedate de prep. „de”) Interval (oarecare) de timp limitat de două evenimente, întîmplări, acțiuni etc. sau definit în raport cu unitățile sale de măsură (secunde, minute, ore, zile, luni, ani etc.); durată, perioadă (măsurată în ore, zile, luni, ani etc.) în care are loc un fenomen, un eveniment, o acțiune etc.; succesiune de momente care corespunde desfășurării, evoluției unui fenomen, unui eveniment, unei acțiuni etc.; interval, perioadă, răstimp; timp. Ea nu va ști și va bea numai apă în vremea luptei cu tine (EMIN.). ◊ (cu determ. adj.) Destulă vreme răbdasem răutățile lui (CAR.). ◊ Loc.adv. (În) toată vremea = în fiecare clipă, tot timpul; în permanență; continuu, întruna, fără întrerupere, mereu. Titu Herdelea se simțea de prisos, cum se simțise toată vremea (REBR.). Cu vremea = treptat, pe măsură ce trece timpul; după un timp oarecare; odată și odată. Tabla roșie a acoperișului se decolorase cu vremea (PHIL.). Din vreme sau (înv., reg.) de cu (bună) vreme = de timpuriu; mai înainte; cu un timp oarecare înainte de momentul prezent, obișnuit, prevăzut, așteptat; înainte de a fi prea tîrziu. Noul argat adusese, de cu vreme, brațe de despicături în casă (AGÂR.). Din vreme în vreme = uneori; din cînd în cînd; din timp în timp. Din vreme-n vreme, numai de dincolo de dealuri Părea c-auz un sunet, un uiet depărtat (ALEX.). În ultima vreme sau în vremea din urmă = în intervalul de timp care precedă momentul de față sau în care este cuprins acesta. În special în ultima vreme, studiul formării cuvintelor se bucură, la noi, de o atenție deosebită (HR.). ◊ Loc.conj. În vreme ce (sau, înv., în vremea cînd) = a) (introduce o prop. temp., adesea cu nuanță cauz. sau de opoz.) în timp ce, pe cînd, atunci cînd. Soțul consumă mulțumit, în vreme ce pierde la cărți (ARGH.); b) (introduce o prop. cauz.) fiindcă, deoarece, întrucît. În vreme ce... ard în pară, De ce să nu fiu o piatră din lume scoasă afară? (CON.); c) (introduce o prop. opoz.) (pe) cînd. Ea be putere, în vreme ce dușmanul ei numai apă (EMIN.). Cîtă vreme = a) (introduce o prop. temp.) cît timp, în toată perioada în care... Cîtă vreme avu oarecare trecere la Ministerul de Externe, fu luat în deriziune de aristrocrație (CĂL.); b) (introduce o prop. cond.) dacă. Cîtă vreme nu se ridică nici o pretenție asupră-i, el n-are voie să ia nici o măsură (CAR.). Pe cîtă vreme = a) (introduce o prop. temp.) cît timp, atîta timp cît, în toată perioada în care... Lasă pe unul să-ți ție locul, pe cîtă vreme vei lipsi din el (EMIN.); b) (introduce o prop. opoz.) în timp ce. Toate celelalte sufăr numai de căldură și de sete, pe cîtă vreme dumneaei sufere pe lîngă astea și de foame (CAR.). Atîta vreme cît = (introduce o prop. opoz., cu nuanță cond.) cît timp. Rezultă că atîta vreme cît sunt folosite mijloacele materiale, existențialiștii au deplină dreptate și condiția umană e deznădăjduită (STEINH.). ◊ expr. O vreme = o perioadă de timp. O vreme ne-am lăsat în derivă, așteptînd să ne ducă oceanul spre ele (TUD.). A-și pierde (sau a-și trece, a-și omorî) vremea = a-și irosi timpul în zadar; a lenevi. a) a-și irosi timpul, a-și pierde vremea; b) a-și petrece timpul mai ușor, mai repede; a-și omorî timpul Iar vă pierdeți vremea cu cîinele ăsta de pripas? (VOIC.). A-și petrece (sau a-și trece, a-și omorî, a omorî) vremea (cu ceva) = a-și ocupa timpul într-un anumit fel, a-și petrece timpul (cu...); a face să treacă timpul mai ușor (cu lucruri neimportante). Trecură din tindă în grădină, ca doi oameni fără grabă, care vor să-și omoare vremea (SADOV.). Fără a (mai) pierde vreme (sau vremea) = repede, neîntîrziat, imediat. Fără a pierde vreme, începu a se găti spre a se porni la oaste (BĂLC.). (Că sau doar) n-a intrat vremea în sac v. intra. Nu-i vreme de numărare v. numărare. Nu e vremea trecută v. trece. ♦ (mai ales în legătură cu vb. „a avea”) Timp liber, disponibil (pentru a face ceva); răgaz (acordat cuiva sau solicitat de cineva). D-ta spune că, de-i avea vreme să te duci mai pe urmă, bine-de-bine, iară de nu, să te ierte (CR.). ♦ (înv.) Răstimp de viețuire, durată a vieții omului; viață. Vreamea lui Izmail aceasta e 137de ani (P. OR). ◊ expr. (În sau la) vremea mea (ori a ta, a lui etc.) = (în) tinerețe, (în) floarea vîrstei. Ehei, dumneata nu știi ce număr a fost soacră-mea la vremea ei (VIN.). Acum mi-i (sau ți-i etc.) vremea = aceasta este vîrsta cînd trebuie să mă bucur (ori să te bucuri etc.). Aveți dreptate, băieți, acum vi-i vremea (CR.). ♦ (înv., reg.) An. Ficioară nevastă, nevastă ficioară, Peste șese vremi roada să-i coboară (CANT.). ◊ expr. (A fi) nins de vreme v. nins. ♦ (de obicei urmat de determ. introduse prin prep. „de”, care precizează sensul) Timp anume din cursul zilei, al serii sau al nopții; restr. ceas, oră. Singur, pe vremea-nnoptării, M-opresc pe-o colină și cînt (COȘB.). ♦ (relig.) Vremea de apoi sau, înv., pop., vremea cea de apoi = perioada de timp (nedefinită) în care va fi sfîrșitul lumii; existența de după moarte; judecata de apoi. 3 (urmat de determ. gen. sau precedate de prep. „de”) (Interval de) timp delimitat în funcție de anumite practici, obligații, cerințe etc., care este destinat, consacrat (și obligatoriu) pentru desfășurarea unei activități, a unei acțiuni etc. Vremea pescuitului întîrzia (VOIC.). 4 (de obicei constr. cu vb. ca „a veni”, „a găsi”, „a fi”) Timp (considerat) prielnic, favorabil etc. pentru desfășurarea unei acțiuni, a unei activități, pentru luarea unei decizii etc.; prilej, ocazie; moment. Veni vremea să plec la Socola (CR.). ◊ Loc.adv. La vreme = la momentul potrivit, oportun. Poetul, dacă n-are toate bucuriile vieții la vreme, e lipsit de avînt și închipuire (CĂL.) La vreme de... = a) în timpul..., pe timp de...; b) cînd se întîmplă, cînd e nevoie. Într-o vreme = la un moment dat, cîndva. La vremea asta = într-un moment (nepotrivit) al zilei sau al anului. Pînă la o vreme = pînă la un moment dat. A mers această împestrițare pînă la o vreme (HEL.). La o vreme = la un moment dat; într-un tîrziu. Dintr-o vreme sau de la o vreme (încoace) = începînd de la un moment dat, după un timp, într-un tîrziu. De la o vreme încoace însă, nu știu ce avea, că era tot galeș, trist și dus pe gînduri (ISP.). ◊ Loc.adj., adv. Fără (de) (sau înainte de) vreme = de timpuriu, înainte de termen; prematur. Astă născare fără vreme cam supără pre tata (c. NEGR.). Ne supără, ne îmbătrînesc fără vreme (CAR). ◊ Loc.conj. De vreme ce = din moment ce; fiindcă, deoarece. Trebuie să fie ceva neînțeles de mintea noastră, de vreme ce a făcut lucruri peste puterea omenească! (CR.). De vreme ce vouă vi se cuvine această cinste..., hotărîți (SADOV.). ◊ expr. La vremea sa (sau a ei, a lui, a lor) = la momentul potrivit. Fă tot lucrul la vremea lui (c. NEGR.). A apuca (sau a prinde) (pe cineva) vremea = a fi, a se găsi într-o situație oarecare la un moment dat. Nu știi (sau mai știi) cum vine (sau veni) vremea ori așa vine vremea, se spune pentru a evidenția caracterul imprevizibil sau accidental al unor situații sau întîmplări la un moment dat Era și vremea, se spune atunci cînd intervine, în ultimul moment, o schimbare (în bine), un eveniment favorabil, așteptat. (înv., reg.) Vreme cu prilej = ocazie potrivită; moment potrivit, favorabil. Turcii căutau vreme cu prilej ca să-și scoată din capete (ISP.). Am venit în preajma Iașilor, așezîndu-mă la pîndă și așteptînd vreme cu prilej (SADOV.). 5 (adesea la pl. cu val. de sg.; de obicei urmat de determ. în gen. care precizează felul) Perioadă (lungă) de timp (determinată cronologic) marcată de un eveniment istoric, cultural, științific etc. important, de o personalitate (excepțională) ori de o trăsătură dominantă privind stări, situații, fapte etc.; totalitatea evenimentelor, a faptelor, situațiilor etc. care caracterizează această perioadă; veac, epocă, secol. A istoriei minune, Vremea lui Ștefan cel Mare (EMIN.). ◊ Loc.adv. După vremuri = în decursul veacurilor. Mulți durară, după vremuri, peste Dunăre vrun pod (EMIN.). Pe (sau în) vremea aceea (sau acea vreme) = (pe) atunci. Ion Negru era pe vremea aceea omul cel mai avut din sat (AGÂR.). Pe vremuri = odinioară, cîndva, în trecut. Pe vremuri, nici nu așteptai să exprim o dorință, o ghiceai și mi-o îndeplineai (CA. PETR.). (Mai) înainte vreme = odinioară; (de) mai demult. Înainte vreme..., domnia Moldovei era teacă fîră sabie (SADOV.). ◊ Loc.adj., adv. Din (sau de pe) vremuri = (care este) din timpurile vechi, din străbuni. Făcea oamenilor semn să intre în lan, așa cum apucase dumnealui din vremuri (ANG.). ◊ expr. În negura vremii = în trecutul îndepărtat. Vremea trecută (ori veche, de demult) = trecutul (îndepărtat). În vremea veche trăia un împărat întunecat și gînditor ca meazănoaptea (EMIN.). 6 (la pl.) Stare de lucruri; împrejurări, circumstanțe. O carte cu scoarțe străvechi... stătea de mărturie atîtor vremi nesigure, povestind viața unui sfînt (ANG.). II (meteor.; adesea urmat de determ. care arată felul) Stare a atmosferei la un moment dat și într-un loc determinat, caracterizată prin totalitatea elementelor meteorologice și determinată de radiația solară, de circulația maselor de aer, de presiune etc.; ansamblul fenomenelor sau al condițiilor meteorologice la un moment dat și într-un anumit loc sau variația valorilor fenomenelor meteorologice într-un interval oarecare; timp. Era vremea cam ploioasă și oamenii au rămas pe acasă (SLAV.). ◊ expr. (pop.) Bună vreme (sau vremea) = formulă de salut, folosită la întîlnire sau la despărțire. Bună vreme, măi băiete! (EMIN.). Manta de vreme (sau vremea) rea v. manta. III (gram.; înv.) Timp. • pl. -uri, (înv.) -i. /<sl. veche врѣмѧ.

sân² [At: PSALT. HUR. 64^v/25 / V: (înv) sin / Pl: ~i sm, ~uri sm / E: ml sinus] 1 sm (Înv; adesea determinat prin „de mare”) Golf². 2 sn Parte a cămășii sau a bluzei care acoperă pieptul. 3 sn Spațiu dintre piept și cămașă (sau bluză), în care se pot ține lucruri. 4 sn (Îe) A sta (sau a ședea, a rămânea, a fi) cu mâinile în ~ A nu întreprinde nimic, a sta inactiv. 5 sn (Îae) A nu lucra. 6 sn (Îe) A fi (sau a umbla) cu frica (sau cu gheața, cu moartea) în ~ A se teme foarte tare de ceva. 7 sn (Îe) A-și scuipa (sau, reg, a-și stupi) în ~ A face gestul de a scuipa (în sân (3)), prin care cei superstițioși cred că preîntâmpină un rău sau că înlătură frica. 8 sn (Îe) A crește (sau a încălzi, a ține) șarpele în (sau la) ~ sau a vârî pe dracu-n ~ A ajuta, a ocroti pe un nerecunoscător. 9 sn (Îe) A-i trece (sau a-i intra) (un șarpe (rece) prin) (sau în) ~ A se înfiora de spaimă. 10 sn (Îe) A umbla (sau a fi) cu crucea-n ~ A fi bun, cucernic, evlavios. 11 sn (Îae) A fi fățarnic, ipocrit. 12 sn (Îe) A fi (sau a se afla, a trăi etc. ca) în ~ul lui Avram (sau, rar, al lui Dumnezeu ori ca în ~ de rai) A trăi bine, fericit. 13 sn (Îvr; îe) A avea (sau a ține) pe cineva în (sau la) ~ A ajuta pe cineva. 14 sn (Îae) A menaja pe cineva. 15 sn (Reg; îe) A lăsa pe cineva cu mâinile-n ~ A sărăci pe cineva. 16 sn (Reg; îe) A băga (pe cineva) în ~ A arăta (cuiva) dragoste mare. 17 sn (Îe; reg) Te-aș (ori l-aș) băga (sau vârî) în ~, dacă ai (ori ar) încăpea (sau dar nu încapi ori nu încape) de urechi sau a băga (pe cineva) de păr în ~ Se spune despre cei care ne sunt dragi. 18 sn (Reg) Gura cămășii. 19 sn (Reg) Matiță. 20 sn Parte a corpului la om (rar la animale vertebrate) de la gât până la abdomen, cuprinzând cavitatea în care se află inima și plămânii. 21 sn (Prc) Organe din interiorul cavității toracice (în special inima). 22 sn Piept. 23 sn (Rar; îe) A muri cu zile în ~ A muri prematur. 24 sn (Îe) A strânge pe cineva la ~ A îmbrățișa pe cineva. 25 sn (Fig) Sân² (20) considerat ca sediu al sentimentelor Vz inimă, suflet. 26 smn (Lsg cu valoare de plural) Organ anatomic al femeii, care secretă lapte în perioada de alăptare Si: mamelă, piept, (pop) țâță, (reg) zăcătoare. 27 snm (Îla; d. copii) De ~ Sugar (1). 28 snm (Îlv) A da ~ A alăpta copilul. 29 snm (Îe) A fi bun ca ~ul mamei A fi foarte bun. 30 sn (Pop) Uter. 31 sn (Fig) Parte interioară, parte centrală Si: interior, mijloc, miez. 32 sn Loc ascuns Si: ungher. 33 sn (Urmat de un singular cu sens colectiv sau de un plural; îlpp) Din ~ul ... Dintre, din mijlocul ... 34 sn (Îlpp; de obicei urmat de un plural sau de un nume colectiv) În ~ul Între. 35 sn (Îal) În interiorul... 36 sn (Reg) Gârlici la piatra alergătoare a morii. 37 sn (Reg) Șanț¹ împrejurul gârliciului (la piatra morii). 38 sn (Reg) Porțiunea pietrei morii de la răvașuri până la șteangă. 39 sn (Reg) Asperități pe piatra morii. 40 sn Parte a plutei care, la cotiturile apei, când tablele plutei nu sunt legate bine unele de altele, iese în afara firului apei și se izbește de mal. 41 sn (Îs) ~ul podului Parte a podului¹ construită pe capetele ieșite în afară ale grinzilor, la streașină. 42 sn (Îas) Loc în șură¹ sau în grajd unde se ține nutrețul.

VREME, vremuri și vremi, s. f. (în concurență cu timp) I. 1. Timp (I 1). Clopotul din turn cînd geme, Cheamă vreme, ’ngroapă vreme. LESNEA, I. 10. Cu valul vremilor ce curg Atîtea cîntece s-au dus, Și valul vremilor ce curg Atîtea cîntece-a răpus. GOGA, P. 22. Unde-ajunge nu-i hotar, Nici ochi spre a cunoaște Și vremea-ncearcă în zadar Din goluri a se naște. EMINESCU, O. I 176. ◊ Expr. N-a intrat vremea-n sac v. intra (II 2). 2. Durată limitată între două întîmplări, evenimente etc. sau măsurată în ore, zile etc.; interval, perioadă, răstimp. Au stat multă vreme în ploaie. DUMITRIU, N. 155. Mai era vreme pînă la ziuă. SADOVEANU, O. I 501. De atîta vreme, de cînd nu ne-ai mai dat obraz. ALECSANDRI, T. I 41 ◊ Loc. adv. Cu vremea (sau, învechit, cu vreme) = după un timp oarecare, cîndva, odată și odată, cu timpul. Binele pe om îl scapă Cu vremea de foc și apă. PANN, la CADE. Cu vreme putea să-i aducă prilej de folos. DRĂGHICI, R. 143. Din vreme = mai înainte, înainte de a fi prea tîrziu, de timpuriu. Pe lîngă crucea din răspîntie scîrțîie roatele căruțelor ce pleacă din vreme, să nu le ajungă zăduful pe drum. CARAGIALE, O. I 320. De cu bună vreme v. bun⁴ (VI 4). Din vreme în vreme = din cînd în cînd, uneori, la intervale; din timp în timp. Din vreme în vreme birja dădea într-un hop. SADOVEANU, O. IV 7. Cînd amintirile-n trecut încearcă să mă cheme, Pe drumul lung și cunoscut Mai trec din vreme-n vreme. EMINESCU, O. I 186. Din vreme-n vreme numai, lungi șiruri de cucoare Sub bolta albăstrie zbor tainic, călătoare. ALECSANDRI, O. 190. Înainte vreme v. înainte (II 1). Loc. conj. În vreme ce (sau, învechit, în vreme cînd) = în timpul în care, pe cînd, pe de altă parte. Ștefan Văcărescu era spătar mare, în vreme ce fiul său... servea ca ispravnic. ODOBESCU, S. I 261. Tu dormi, în vreme cînd toți ciialalți varsă sudori de moarte muncind. DRĂGHICI, R. 10. ◊ Expr. O vreme = o bucată de timp, un timp. Se mai auzi o vreme murmurul greu de glasuri. DUMITRIU, N. 57. Forțele vii ale unui neam pot fi stînjenite o vreme; cînd le vine însă ceasul, înmuguresc și înfloresc cu putere irezistibilă. SADOVEANU, E. 67. Toată vremea = continuu, mereu, fără întrerupere. Titu Herdelea se simțea de prisos, cum se simțise toată vremea. REBREANU, R. II 17. Se ținea de farse toată vremea. CARAGIALE, O. III 10. A-și pierde (a-și trece sau a-și omorî) vremea = a-și irosi timpul fără a face nimic de seamă; a lenevi. În vremea mea (ta, lui etc.) = în tinerețe, în floarea vîrstei, în plinătatea puterii. Baba care-o vezi acuma fost-a mîndră-n vremea ei. EFTIMIU, Î. 92. Cînd eram în vremea mea Zburam ca o păsărea. BIBICESCU, P. P. 382. Acum mi-i (ți-i etc.) vremea = aceasta este vîrstă de care trebuie să mă bucur (să te bucuri etc.). Aveți dreptate, băieți; acum i vremea. CREANGĂ, A. 97. ♦ Timp. disponibil, răgaz. Pe tătari i-a zdrobit Groza... – Tătarii se vor face la loc... – Să zicem că da, dar le trebuie vreme. DELAVRANCEA, O. III 244. ◊ Expr. A avea vreme v. avea (I 2). A afla vreme v. afla (2). ♦ Fig. An. Ea e-naltă și ușoară... Și de-abia pe la Sîn-Petru Umple optsprăzece vremuri. COȘBUC, P. I 95. 3. (De obicei cu determinări la genitiv sau introduse prin prep. «de») Timp prielnic pentru desfășurarea unei acțiuni; moment; prilej, ocazie. Pînă la vremea plecării toți ofițerii trecem pe chei. BART, S. M. 13. Nevoia de a se mișca îl făcu să se uite pe ceas, era aproape vremea mesei. VLAHUȚĂ, O. A., III 66. Oameni... care-și prefac sufletul și portul după vreme. NEGRUZZI, S. I 71. Prietenul la vreme de nevoie se cunoaște. ◊ Loc. adv. Într-o vreme = la un moment dat, într-o anumită epocă. Într-o vreme, ia cu arendă moșia Dornești. CĂLINESCU, E. 19. Într-o vreme... vînătoarea a făcut popas. SADOVEANU, D. P. 137. Cetitul care-ntr-o vreme răsipea a mele gînduri. CONACHI, P. 104. La vreme, la timpul oportun, la momentul potrivit. Părinții i s-au prăpădit la vreme: ca să nu le mai otrăvească sufletul purtările fiului lor iubit. SADOVEANU, E. 93. Pentru ce n-ai pedepsit-o la vreme? DELAVRANCEA, O. II 234. Se-nțelege că Niță n-a lipsit a se înființa la vreme. CARAGIALE, O. II 244. La vremea asta = într-un moment (nepotrivit) al zilei sau al anului. Încotro mergeți dumneavoastră la vremea asta și pe locurile aistea, domnișorule? HOGAȘ, M. N. 66. Pînă la o vreme = pînă la un moment dat. Pînă la o vreme treburile i-au mers bine. La o vreme = la un moment dat; într-un tîrziu. Nu știu dacă faci bine... a zis doctorul la o vreme. BRĂTESCU-VOINEȘTI, F. 20. Dintr-o vreme sau de la o vreme (încoace) = începînd de la un anumit moment. Dintr-o vreme Gemea, bătut d-un gînd. COȘBUC, P. I 100. De la o vreme încoace... nu știu ce avea. ISPIRESCU, L. 2. De la o vreme valea s-a sfîrșit și s-a început un deal. CREANGĂ, P. 41. ◊ Loc. adj. și adv. Fără (de) vreme (sau înainte de vreme) = (care se întîmplă) înainte de termen; prematur. Boala și mizeria l-au doborît înainte de vreme. SADOVEANU, E. 83. Ne-ați venit apoi... Vestejiți fără devreme. EMINESCU, O. I 151. Astă naștere fără vreme cam supără pe tata. NEGRUZZI, S. I 247. ◊ Loc. conj. De vreme ce = din moment ce, deoarece, fiindcă. El putea mai lesne s-o facă, de vreme ce toți se supuneau la porunca lui. ISPIRESCU, L. 31. Trebuie să fie ceva neînțeles de mintea noastră, de vreme ce a făcut lucruri peste puterea omenească. CREANGĂ, P. 87. Haide, intrați, de vreme ce ați venit. NEGRUZZI, S. I 94. ◊ Expr. A căuta (sau a pîndi) vreme cu prilej v. prilej (1). A i se apropia (cuiva) vremea v. apropia (II 1). Vremea de apoi = viața viitoare, judecata din urmă. 4. (Adesea la pl., cu aceeași valoare ca la sg.) Perioadă determinată istoricește; epocă; veac, secol. Sînt poetul vremilor ce vin. BENIUC, M. 54. Îmi aminteam de vremi trecute. IOSIF, PATR. 76. Mă bucur nădăjduind că negreșit va veni vreme, întru care patria mea... să sămuiască întocmai cu orașele cele mari ce am văzut. GOLESCU, Î. 148 ◊ Expr. În negura vremii = în trecutul îndepărtat. Aici a fost odată... scaunul vestiților bani ai Severinului, a căror obîrșie se pierde în negurile vremii. VLAHUȚĂ, R. P. 8. ◊ (Cu determinări la genitiv sau introduse prin prep. «de») Vremea mișcărilor naționale s-a trecut și a venit vremea luptelor de clasă. IONESCU-RION, C. 29. Vremile de răzbunare au trecut. RUSSO, O. 67. ◊ Loc. adv. Pe vremea aceea (pe acea vreme sau în acele vremuri) = pe atunci. Pe vremea aceea stăpînea în Crîngu un boier mare. MIRONESCU, S. A. 87. Pe vremea aceea era bine să fii harabagiu în Tîrgul-Neamțului. CREANGĂ, P. 109. În vremea aceea = în acel timp, pe cînd... Dar ce făcuse oare în vremea aceea Ileana împărăteasa? EMINESCU, N. 27. Pe vremuri = odinioară, cîndva, în trecut. Dar nici mînia lui nu era ca pe vremuri. DUMITRIU, P. F. 66. Aici locuia pe vremuri, demult, tare demult, un bun prieten. STANCU, U.R.S.S. 87. Pe vremuri, cît a fost profesor de limba greacă, n-a știut altă cale. BASSARABESCU, S. N. 14. Din vremuri = din timpurile vechi, din străbuni. Mîine-i anul nou, știi bine, Și-obicei din vremuri este Ca-ntr-această zi să fie Sărbătoare. COȘBUC, P. I 71. După vremuri = în cursul veacurilor. După vremuri mulți veniră... Mulți durară, după vremuri, peste Dunăre vrun pod. EMINESCU, O. I 147. ♦ (Numai la pl.) Stare de lucruri; împrejurări; timpuri. Ce vremuri!- Alte vremuri! DELAVRANCEA, O. II 136. Am văzut, mînați de soartea Vremurilor, bieți sărmani Alergînd pe la dușmani, Ca să-și afle moartea. COȘBUC, P. I 262. II. Situație meteorologică cuprinzînd totalitatea stărilor atmosferice. După grelele vînturi și viscoliri vine iar vremea bună, cu soare, cu cer limpede. SADOVEANU, O. VII 337. Nu știi cum vine vremea în pădure; cînd pleci la drum, nu-i rău să te îngrijești de toate. HOGAȘ, M. N. 135. Și de-i vremea bună, rea. Mie-mi curge Dunărea. EMINESCU, O. I 124. ◊ (În formule de salut) Bună vremea, măi băiete! – Mulțămim, voinic străin. EMINESCU, O. I 84.