NEO- Element de compunere care înseamnă „nou”, „recent” și care servește la formarea unor substantive și a unor adjective. [Pr.: ne-o] – Din fr. néo-.

NEOANACREONTIC, -Ă, neoanacreontici, -ce, adj. Care se inspiră din poezia lirică cultivată de imitatori târzii ai lui Anacreon; care aparține acestei poezii. [Pr.: ne-o-a-na-cre-on-] – Din fr. néo-anacréontique.

NEOCATHARSIS s. n. (Med.) Metodă psihanalitică prin care se provoacă reactualizarea evenimentelor din copilărie ale pacientului în scopul descărcării unor tensiuni. [Scris și: neocatarsis. – Pr.: ne-o-ca-tar-sis] – Din fr. néo-catharsis.

NEOCATOLIC, -Ă, neocatolici, -ce, adj., s. m. și f. (Adept) al neocatolicismului. [Pr.: ne-o-] – Din fr. néo-catholique.

NEOCATOLICISM s. n. Doctrină a catolicismului care încearcă să apropie și să adapteze vechile principii și teorii ale catolicismului la problemele lumii contemporane. [Pr.: ne-o-] – Din fr. néo-catholicisme.

NEOCLASIC, -Ă, neoclasici, -ce, adj. Care aparține neoclasicismului, privitor la neoclasicism, specific neoclasicismului. [Pr.: ne-o-] – Din fr. néo-classique.

NEOCLASICISM s. n. Curent în artă, literatură și arhitectură apărut în sec. XVIII care își ia ca model arta, literatura și arhitectura clasică (antică). [Pr.: ne-o-] – Din fr. néo-classicisme.

NEOCOLONIALISM s. n. Formă nouă a colonialismului care urmărește să domine din punct de vedere economic fostele colonii, declarate state independente. [Pr.: ne-o-co-lo-ni-a-] – Din fr. néo-colonialisme.

NEOCOLONIALIST, -Ă, neocolonialiști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care aparține neocolonialismului, privitor la neocolonialism. 2. S. m. și f. Adept al neocolonialismului. [Pr.: ne-o-co-lo-ni-a-] – Din fr. néo-colonialiste.

NEOCORTEX, neocortexuri, s. n. (Anat.) Porțiune din creier care filogenetic este cea mai recentă și constituie la om cea mai mare parte a scoarței cerebrale. [Pr.: ne-o-] – Din fr. néo-cortex, engl. neocortex.

NEOCRITIC, -Ă, neocritici, -ce, adj., s. m. și f. Neocriticist. [Pr.: ne-o-] – Din fr. néo-critique.

NEOCRITICISM s. n. Curent filozofic francez care încearcă să restabilească doctrina kantiană potrivit datelor și speculațiilor științifice moderne. [Pr.: ne-o-] – Din fr. néo-criticisme.

NEOCRITICIST, -Ă, neocriticiști, -ste, adj., s. m. și f. (Adept) al neocriticismului; neocritic. [Pr.: ne-o-] – Din fr. néo-criticiste.

NEODARWINISM s. n. Teorie de tradiție darwinistă după care evoluția este un proces gradat, care are loc în condițiile mutațiilor genetice și ale selecției naturale. [Pr.: ne-o-] – Din fr. néo-darwinisme.

NEODARWINIST, -Ă, neodarwiniști, -ste, adj., s. m. și f. (Adept) al neodarwinismului. [Pr.: ne-o-] – Din fr. néo-darwiniste.

NEOFASCISM s. n. Curent politic de extremă dreaptă apărut după cel de-al doilea război mondial în diverse țări ale lumii și care preia elemente ale doctrinei fasciste, adaptându-le la condițiile existente. [Pr.: ne-o-] – Din fr. néo-fascisme.

NEOFASCIST, -Ă, neofasciști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care aparține neofascismului, privitor la neofascism, specific neofascismului. 2. S. m. și f. Adept al neofascismului. [Pr.: ne-o-] – Din fr. néo-fasciste.

NEOFREUDISM s. n. Denumire germanică pentru curentele psihanalitice apărute după 1930 care acceptă importanța factorilor sociali și culturali în apariția nevrozelor; neopsihanaliză. [Pr.: ne-o-froi-] – Din fr. néo-freudisme.

NEOGOTIC, -Ă, neogotici, -ce, adj., s. n. (Stil în arhitectură și artă) care reevaluează goticul și prelucrează formal elementele lui decorative. [Pr.: ne-o-] – Din fr. néo-gothique.

NEOGRAMATIC, -Ă, neogramatici, -ce, adj., s. m. și f. 1. Adj. (În sintagmele) Școala neogramatică sau curentul neogramatic = curent lingvistic care susține principiul regularității schimbărilor fonetice (considerând analogia drept factor principal în apariția formelor noi) și promovează studiul limbilor moderne. 2. S. m. și f. Adept al curentului neogramatic (1). [Pr.: ne-o-] – Neo- + gramatic (după germ. Junggrammatiker, fr. néo-grammairien, it. neogrammatici).

NEOGREC, -EACĂ, neogreci, -ce, adj. 1. (În sintagma) Limba neogreacă (și substantivat, f.) = limba greacă din perioada modernă, începând din sec. XVI până în zilele noastre; greaca modernă. 2. Care se referă la limba neogreacă (1), care ține de limba neogreacă, propriu limbii neogrecești sau, p. ext., poporului grec modern sau Greciei moderne; neogrecesc. Influența neogreacă. [Pr.: ne-o-] – Din fr. néo-grec.

NEOGRECESC, -EASCĂ, neogrecești, adj. Neogrec (2). [Pr.: ne-o-] – Neo- + grecesc.

NEOHEGELIAN, -Ă, neohegelieni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Adept al neohegelianismului. 2. Adj. Care ține de neohegelianism, propriu, caracteristic neohegelianismului. [Pr.: ne-o-he-ghe-li-an] – Din fr. néo-hégélien.

NEOHEGELIANISM s. n. Curent fiiozofic contemporan apărut în Anglia în a doua jumătate a sec. XIX, care dezvoltă studiul filozofiei lui Hegel sau care preia anumite elemente ale filozofiei lui Hegel. [Pr.: ne-o-he-ghe-li-a-] – Din fr. néo-hégélianisme. corectat(ă)

NEOIMPRESIONISM s. n. Direcție modernistă în pictură care recurge la culorile complementare, aplicând procedeul contrastului simultan în vederea obținerii unei forme distincte. [Pr.: ne-o-im-pre-si-o-] – Din fr. néo-impressionnisme.

NEOIMPRESIONIST, -Ă, neoimpresioniști, -ste, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Adept al neoimpresionismului. 2. Adj. Care ține de neoimpresionism, propriu, caracteristic neoimpresionismului. [Pr.: ne-o-im-pre-si-o-] – Din fr. néo-impressionniste.

NEOJUNIMISM s. n. Școală estetică existentă între cele două războaie mondiale care reactualizează principiile junimiste. [Pr.: ne-o-] – Neo- + junimism.

NEOJUNIMIST, -Ă, neojunimiști, -ste, adj., s. m. și f. (Adept) al neojunimismului. [Pr.: ne-o-] – Neo- + junimist.

NEOKANTIAN, -Ă, neokantieni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Adept al neokantianismului. 2. Adj. Care ține de neokantianism, caracteristic, propriu neokantianismului. [Pr.: ne-o-kan-ti-an] – Din fr. néo-kantien.

NEOKANTIANISM s. n. Curent filozofic de la sfârșitul sec. XIX, care reluând unele teze din filozofia lui Kant a căutat să asimileze noile rezultate ale științelor. [Pr.: ne-o-kan-ti-a-] – Neo- + kantianism (după fr. néo-kantisme).

NEOLATIN, -Ă, neolatini, -e, adj. (Despre limbi) Care continuă limba latină; romanic; (despre popoare) care descinde din romani, de origine latină. [Pr.: ne-o-] – Din fr. néo-latin.

NEOLIBERALISM s. n. Curent al economiei politice contemporane care susține intervenția limitată a statului în economie în vederea stabilirii cadrului juridic care să permită organizarea concurenței, funcționarea armonioasă a prețurilor etc. [Pr.: ne-o-] – Din fr. néo-libéralisme.

NEOMALTHUSIAN, -Ă, neomalthusieni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Adept al neomalthusianismului; neomalthusianist (1). 2. Adj. Care ține de neomalthusianism, relativ la neomalthusianism, caracteristic, propriu pentru neomalthusianism; neomalthusianist (2). [Pr.: ne-o-mal-tu-si-an] – Din fr. néo-malthusien.

NEOMALTHUSIANISM s. n. Teorie contemporană care reia teoria lui Malthus, potrivit căreia populația globului crește mult mai repede decât mijloacele de subzistență. [Pr.: ne-o-mal-tu-si-a-] – Din fr. néo-malthusianisme.

NEONAZISM s. n. Curent care încearcă să reînvie nazismul. [Pr.: ne-o-] – Neo- + nazism.

NEOPLATONICIAN, -Ă, neoplatonicieni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Neoplatonic (1). 2. Adj. Neoplatonic (2). [Pr.: ne-o-pla-to-ni-ci-an] – Din fr. néo-platonicien.

NEOPLATONISM s. n. Doctrină filozofică din sec. III-VI ai cărei adepți reluau filozofia lui Platon, încercând s-o concilieze cu concepțiile mistice-religioase din Orient. [Pr.: ne-o-] – Din fr. néo-platonisme.

NEOPOZITIVISM s. n. Curent filozofic contemporan care acordă o atenție deosebită cunoașterii raționale și logicii, precum și analizei logice a limbajului științei. [Pr.: ne-o-] – Din fr. néo-positivisme.

NEOPOZITIVIST, -Ă, neopozitiviști, -ste, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Adept al neopozitivismului. 2. Adj. Care ține de neopozitivism. [Pr.: ne-o-] – Din fr. néo-positiviste.

NEOPSIHANALIZĂ s. f. (Psih.) Neofreudism. [Pr.: ne-o-] – Neo- + psihanaliză.

NEOREALISM s. n. 1. Curent filozofic contemporan care identifică conștiința cu existența, redusă la un complex de senzații independente. 2. Curent în literatura, artele plastice și cinematografia italiană contemporană, care se manifestă printr-o tendință de apropiere de faptul real, de viața cotidiană a oamenilor obișnuiți. [Pr.: ne-o-re-a-] – Din fr. néo-réalisme.

NEOREALIST, -Ă, neorealiști, -ste, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Adept al neorealismului. 2. Adj. Care aparține neorealismului, privitor la neorealism. [Pr.: ne-o-re-a-] – Din fr. néo-réaliste.

NEOROMANTIC, -Ă, neoromantici, -ce, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Adept al neoromantismului. 2. Adj. Care ține de neoromantism, caracteristic, propriu neoromantismului, care se referă la neoromantism. [Pr.: ne-o-] – Din fr. néo-romantique.

NEOROMANTISM s. n. Curent în literatura modernă și contemporană apărut ca o reacție de tip romantic împotriva naturalismului. [Pr.: ne-o-] – Din fr. néo-romantisme.

NEOTECTONIC, -Ă, neotectonici, -ce, s. f., adj. 1. S. f. Parte a geologiei care studiază mișcările mai recente de deformare a scoarței terestre. 2. Adj. Care ține de neotectonică, relativ la neotectonică. [Pr.: ne-o-] – Neo- + tectonică.

NEOTOMISM s. n. Curent filozofic contemporan care reînvie sistemul scolastic al lui Toma d’ Aquino, având ca scop concilierea științei cu religia. [Pr.: ne-o-] – Din fr. néo-thomisme.

NEOTOMIST, -Ă, neotomiști, -ste, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Adept al neotomismului. 2. Adj. Care se referă la neotomism, care aparține neotomismului, propriu neotomismului. [Pr.: ne-o-] – Din fr. néo-thomiste.

NEOZEELANDEZ, -Ă, neozeelandezi, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația de bază a Noii Zeelande sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține neozeelandezilor (1) sau Noii Zeelande, privitor la neozeelandezi sau la Noua Zeelandă. [Pr.: ne-o-ze-e-] – Din fr. néo-zélandais.

NEOCLASIC ~că (~ci, ~ce) Care ține de neoclasicism; propriu neoclasicismului. Stil ~. [Sil. ne-o-] /<fr. néo-classique

NEOCLASICISM n. Curent în literatură și artă care reînvie unele particularități caracteristice clasicismului. [Sil. ne-o-] /<fr. néo-classicisme

NEOCOLONIALISM n. Politică promovată de unele state care caută să-și păstreze prin metode noi dominația economică și politică asupra fostelor colonii și semicolonii, devenite state independente. [Sil. ne-o-co-lo-ni-a-] /<fr. néo-colonialisme

NEOCOLONIALIST¹ ~stă (~ști, ~ste) Care ține de neocolonialism; propriu neocolonialismului. [Sil. ne-o-co-lo-ni-a-] /<fr. néo-colonialiste

NEOCOLONIALIST² ~stă (~ști, ~ste) m. și f. Adept al neocolonialismului. [Sil. ne-o-co-lo-ni-a-] /<fr. néo-colonialiste

NEODARWINISM n. Concepție în biologie, care încearcă să completeze unele idei ale darwinismului, negând posibilitatea moștenirii caracterelor dobândite și acordând primul loc selecției naturale. [Sil. ne-o-] /<fr. néo-darwinisme

NEOGRAMATIC ~că (~ci, ~ce): Școală ~că (sau curent ~) curent lingvistic apărut spre sfârșitul sec. XIX, care a început să acorde o atenție sporită studiului limbilor vii și dialectelor. [Sil. ne-o-] /neo- + gramatic

NEOGREACĂ f. mai ales art. Limba populației de bază din Grecia modernă. [Sil. ne-o-] /<fr. néo-grec

NEOGREC ~eacă (~eci, ~ece) Care aparține Greciei moderne sau populației ei; din Grecia modernă. [Sil. ne-o-] /<fr. néo-grec^[1]

NEOHEGELIANISM n. (în sec. XIX și începutul sec. XX) Curent filozofic care, reconsiderând hegelianismul, păstrează ideile de bază ale acestuia. [Sil. ne-o-he-ge-li-a-] /<fr. néo-hégélianisme

NEOLATIN ~ă (~i, ~e) 1) (despre limbi, dialecte) Care s-a dezvoltat din limba latină; romanic. 2) (despre popoare) Care este de origine latină; care se trage de la romani. [Sil. ne-o-] /<néo-latin

NEOPLATONISM n. (în sec. III-VI) Curent filozofic care a sistematizat platonismul, îmbinându-l cu ideile aristotelismului și cu cele ale neopitagorismului. [Sil. ne-o-] /<fr. néo-platonisme

NEOPOZITIVISM n. Curent filozofic care reprezintă forma contemporană a pozitivismului. [Sil. ne-o-] /<fr. néo-positivisme

NEOREALISM n. 1) Curent în filozofia contemporană cu tendință realistă. 2) Curent modern în literatură, cinematografie și în artele plastice, care se caracterizează prin democratism, apropiere de viața cotidiană și prin simplitatea mijloacelor de expresie. [Sil. ne-o-re-a-] /<fr. néo-réalisme

NEOROMANTISM n. (în sec. XIX) 1) Curent în literatură și artă, apărut ca reacție împotriva naturalismului, care se bazează pe estetica romantismului. 2) Tendință artistică contemporană care pornește de la romantism. [Sil. ne-o-] /<fr. néo-romantisme

NEOTECTONICĂ f. 1) Ramură a geologiei care se ocupă cu studiul mișcărilor scoarței terestre din ultima perioadă geologică. 2) Totalitate a mișcărilor tectonice mai noi. [Sil. ne-o-] /neo- + tectonică

NEOTOMISM n. Doctrină oficială a bisericii catolice, care reînvie ideile lui Toma dAquino, având ca scop concilierea științei cu religia. [Sil. ne-o-] /<fr. néo-thomisme

NEO s.n. (Med.) Prescurtare criptică și eufemistică de la neoplasm, de la neosalvarsan. [Cf. neoplasm, neosalvarsan].

NEOANACREONTIC, -Ă adj. Referitor la neoanacreontism. [Cf. fr. néo-anacréontique].

NEOANACREONTISM s.n. Revenire la sfîrșitul sec. XVIII, la stilul și temele anacreontice tradiționale. [< fr. néo-anacréontisme].

NEOARISTOTELISM s.n. (Fil.) Denumire dată aristotelismului Renașterii, opus celui scolastic. [< fr. néo-aristotélisme].

NEOCATOLIC, -Ă adj. Referitor la neocatolicism. [Cf. fr. néo-catholique].

NEOCLASIC, -Ă adj. 1. Care are ca model arta și arhitectura clasică; referitor la neoclasicism. 2. Curent neoclasic = curent care, afirmînd pretinsa capacitate de autoreglare armonioasă a capitalului, se întoarce spre tezele pretins clasice. [Cf. fr. néo-classique, it. neoclassico].

NEOCLASICISM s.n. Tendință artistică și literară de a reînvia anumite trăsături ale clasicismului (reîntoarcerea la idealurile antice, echilibru, simetrie, reconsiderarea formei, orizonturi mai calme). [Cf. fr. néo-classicisme, it. neoclassicismo].

NEOCONFUCIANISM s.n. Curent filozofic apărut în China în sec. X-XIII, care cuprinde două tendințe opuse, materialistă și idealistă, ambele invocînd paternitatea lui Confucius. [Cf. fr. néo-confucianisme].

NEOCRITIC, -Ă adj. Referitor la neocriticism; neocriticist. [Cf. fr. néo-critique].

NEODARWINISM s.n. Orientare în biologie care nu admite intervenția directă a factorilor de mediu și moștenirea caracterelor dobîndite, explicînd numai cu ajutorul selecției dezvoltarea organelor și a însușirilor folositoare vieții. [Cf. fr. néo-darwinisme].

NEODARWINIST, -Ă adj. Referitor la neodarwinism. // s.m. și f. Adept al neodarwinismului. [Cf. fr. néo-darwiniste].

NEOGRAMATIC, -Ă adj. Referitor la principiile și la metodele școlii neogramatice. ◊ Școală neogramatică = curent apărut în a doua jumătate a sec. XIX, fundat de lingviștii germani Osthoff și Brugmann, care pune accent pe cercetarea limbilor vii și pe legile fonetice, dar care nu s-a putut ridica la conceperea limbii ca un fenomen social. // s.m. Adept al acestei școli. [După germ. Junggrammatiker, fr. néo-gramairien, it. neogrammatico].

NEOHEGELIANISM s.n. Curent filozofic contemporan idealist, care, sub lozinca „reîntoarcerii la Hegel”, înlocuiește idealismul obiectiv al filozofiei acestuia cu un idealism subiectiv, deformînd dialectica hegeliană. [Pron. -ghe-li-a-. / cf. fr. néo-hégélianisme].

NEOHIPOCRATISM s.n. Curent în medicina contemporană care preconizează întoarcerea la principiile lui Hipocrat. [< neo- + hipocratism].

NEOIMPRESIONISM s.n. (Arte) Direcție modernistă în pictură introdusă de pictorii francezi și belgieni, care, alături de ideea observației naturii, țin seama și de rezultatele așa-numitei experimentări științifice. [< fr. néo-impressionnisme].

NEOJUNIMISM s.n. Școală estetică inițiată de Mihail Dragomirescu, care dă vechiului principiu junimist al artei pentru artă o nouă formulare. [< neo- + junimism].

NEOKEYNESISM s.n. (Ec.) Ansamblu de teorii economice care încearcă o adaptare sau o corectare a keynesismului, în scopul transformării acestuia într-un instrument de combatere a crizelor inflaționiste. [< fr. néo-keynésisme].

NEOLAMARCKISM s.n. Curent evoluționist în biologie care explică evoluția ca rezultat al activității fiziologice a organismului, selecția naturală fiind privită ca un factor secundar. [Cf. fr. néo-lamarckisme].

NEOLATINISM s.n. Mișcare culturală și politică din Romînia din prima jumătate a sec. XIX, care urmărea să dovedească, mai ales pe plan lingvistic, originea latină a poporului român. [< neo- + latinism].

NEOMALTHUSIANISM s.n. Teorie contemporană care reia teoria lui Malthus a pretinsei suprapopulări a globului. [Cf. fr. néo-malthusianisme].

NEOPITAGORICIAN, -Ă adj. Referitor la neopitagorism. // s.m. și f. Adept al neopitagorismului. [Pron. -ci-an, pl. -ieni, -iene. / cf. fr. néo-pythagoricien].

NEOPITAGORISM s.n. Sistem filozofic de origine alexandrină, care imită pe acela al lui Pitagora. [Cf. fr. néo-pythagorisme].

NEOPLASTICISM s.n. Variantă a abstracționismului, care se caracterizează printr-un geometrism în care liniile și planurile de culoare se întretaie în unghi drept, ca și prin folosirea unei game cromatice limitate la albastru, galben și roșu. [< fr. néo-plasticisme].

NEOPLATONICIAN, -Ă adj. Referitor la neoplatonism. // s.m. și f. Adept al neoplatonismului; neoplatonic. [Pron. -ci-an, pl. -ieni, -iene. / cf. fr. néo-platonicien].

NEOPLATONISM s.n. Curent filozofic mistic reacționar, apărut în epoca elenistică și ajuns la apogeu în epoca de decădere a Imperiului roman, care proclamă ideea creării lumii prin „emanația” din divinitate și pe aceea a cunoașterii prin extaz mistic. [Cf. fr. néo-platonisme].

NEOPRAGMATISM s.n. Denumire a pragmatismului contemporan. [Cf. fr. néo-pragmatisme].

NEORAMĂ s.f. Reprezentare interioară panoramică pe o suprafață cilindrică, cel ce privește fiind situat în centrul cilindrului. [Cf. fr. néo-(ciné)rama].

NEORAȚIONALISM s.n. Curent filozofic antipozitivist, care încearcă să integreze în mod coerent luarea în considerare a factorului subiectiv al cunoașterii într-o concepție ce consideră că teoria este subordonată obiectului existent independent de subiect. [Pron. ne-o-ra-ți-o-. / < fr. néo-rationalisme].

NEOREALISM s.n. 1. Curent filozofic contemporan care consideră că ontologia are o autonomie absolută față de gnoseologie, obiectul cunoașterii constituind o „realitate” independentă de subiectul cunoscător și de procesul cunoașterii. 2. Curent în literatura, artele plastice și cinematografia italiană contemporană, care se manifestă printr-o tendință de apropiere de faptul real, de viața cotidiană a oamenilor, prezentînd, alături de personaje și fenomene tipice, fapte brute, mărunte, nesemnificative. [Cf. fr. néo-réalisme, it. neorealismo].

NEOSCOLASTIC, -Ă adj. Referitor la neoscolastică. [< fr. néo-scolastique].

NEOSCOLASTICĂ s.f. Neotomism. [< fr. néo-scolastique].

NEOVITALISM s.n. Curent idealist în biologie, care pretinde a se deosebi principial de vitalism, întrucît ar fi înlocuit vechea „forță vitală” cu noțiuni noi. [Cf. fr. néo-vitalisme].

NEOVITALIST, -Ă adj. Referitor la neovitalism. // s.m. și f. Adept al neovitalismului. [Cf. fr. néo-vitaliste].

NEO- Element prim de compunere savantă însemnînd „nou”, „recent”, „modern”. [Pron. ne-o-. / < fr. néo-, it. neo-, cf. gr. neos – nou].

NEOCATOLICISM s.n. Doctrina socială a catolicismului, „modernizată” prin introducerea unor teze menite să apropie și să adapteze vechile principii și teorii ale catolicismului la problemele lumii contemporane. [< fr. néo-catholicisme].

NEOCOLONIALISM s.n. Politică promovată de marile puteri pe tărîm economic, social, ideologic, militar, recurgînd la noi forme de dominație, mai rafinate, în scopul de a obține noi poziții privilegiate. [Pron. ne-o-.... -ni-a-. / cf. fr. néo-colonialisme].

NEOCOLONIALIST, -Ă adj. Referitor la neocolonialism, propriu neocolonialismului. // s.m. și f. Adept al neocolonialismului. [Cf. fr. néo-colonialiste].

NEOCORTEX s.n. (Anat.) Porțiune din creier care constituie la om cea mai mare parte a scoarței cerebrale. [< fr. néo-cortex, cf. gr. neos – nou, lat. cortex – scoarță].

NEOCRITICISM s.n. Școală filozofică franceză, care, inspirată de doctrina kantiană, a încercat s-o restabilească potrivit datelor speculațiilor științifice moderne. [Cf. fr. néo-criticisme].

NEOFASCISM s.n. Mișcare politică și ideologică care reia doctrina și metodele fascismului. [Cf. fr. néo-fascisme, it. neofascismo].

NEOGOTIC, -Ă adj. Stil neogotic (și s.n.) = stil modern în arhitectura și în arta decorativă europeană din sec. XIX, care urmărea să reînvie stilul gotic. [< fr. néo-gothique].

NEOLIBERALISM s.n. Formă modernă a liberalismului, care îngăduie o intervenție limitată a statului pe plan juridic și economic. [Cf. fr. néo-libéralisme].

NEOPOZITIVISM s.n. Curent filozofic contemporan care acordă o atenție deosebită cunoașterii raționale și logicii (pe care le interpretează însă, adesea, în spirit convenționalist, subiectivist), precum și analizei logice a limbajului științei. [Cf. fr. néo-positivisme].

NEOROMANTISM s.n. 1. Curent în literatura modernă universală de la sfîrșitul sec. XIX, apărut ca o reacție împotriva naturalismului. 2. Tendință artistică modernă, care se inspiră din romantism. [Cf. fr. néo-romantisme].

NEOTOMISM s.n. Curent filozofic idealist-obiectiv contemporan, care reînvie doctrina scolastică a lui Toma d’Aquino și prin care se încearcă concilierea științei cu religia; neoscolastică. [Cf. fr. néo-thomisme].

NEOCRITICIST, -Ă adj. Neocritic. // s.m. și f. Adept al neocriticismului. [Cf. fr. néo-criticiste].

NEOFASCIST, -Ă adj. Referitor ka neofascism, propriu neofascismului. // s.m. și f. Partizan al neofascismului. [Cf. fr. néo-fasciste].

NEOGREC, -EACĂ adj. Referitor la Grecia modernă. // s.f. Limba greacă modernă. [< fr. néo-grec].

NEOHEGELIAN, -Ă adj. Referitor la neohegelianism. // s.m. și f. Adept al neohegelianismului. [Pron. -ghe-li-an, pl. -ieni, -iene. / cf. fr. néo-hégélien].

NEOIMPRESIONIST, -Ă adj. Referitor la neoimpresionism. // s.m. și f. Adept al neoimpresionismului. [< fr. néo-impressionniste].

NEOKANTIAN, -Ă adj. Referitor la neokantianism. // s.m. și f. Adept al neokantianismului. [Pron. -ti-an. / < fr. néo-kantien].

NEOLATIN, -Ă adj. Care descinde din romani sau din limba latină; de origine latină. [Cf. fr. néo-latin].

NEOMALTHUSIAN, -Ă adj. Referitor la neomalthusianism, propriu neomalthusianismului. // s.m. și f. Adept al neomalthusianismului; neomalthusianist. [Pron. -si-an, pl. -ieni, -iene. / cf. fr. néo-malthusien].

NEOMALTHUSIANIST, -Ă adj., s.m. și f. (Rar) Neomalthusian. [Cf. fr. néo-malthusianiste].

NEOPLATONIC, -Ă adj., s.m. și f. Neoplatonician. [Cf. fr. néo-platonique].

NEOPOZITIVIST, -Ă adj. Referitor la neopozitivism. // s.m. și f. Adept al neopozitivismului. [Cf. fr. néo-positiviste].

NEOREALIST, -Ă adj. Referitor la neorealism. // s.m. și f. Adept al neorealismului. [Cf. fr. néo-réaliste].

NEOROMANTIC, -Ă adj. Referitor la neoromantism. // s.m. și f. Adept al neoromantismului. [Cf. fr. néo-romantique].

NEOTOMIST, -Ă adj. Referitor la neotomism. // s.m. și f. Adept al neotomismului. [Cf. fr. néo-thomiste].

NEO- elem. „nou”, „recent”. (< fr. néo-, cf. gr. neos)

NEOANACREONTIC, -Ă adj. referitor la neoanacreontism. (< fr. néo-anacréontique)

NEOANACREONTISM s. n. revenire, la sfârșitul sec. XVIII, la stilul și temele anacreontice tradiționale. (< fr. néo-anacréontisme)

NEOANARHISM s. n. curent politic care reia și actualizează unele teze ale vechiului anarhism. (< neo- + anarhism)

NEOARBITRAJ s. n. tendință de extindere a arbitrajului și asupra diferendelor de ordin politic, nerezolvate pe calea tratativelor diplomatice. (< neo- + arbitraj)

NEOARISTOTELISM s. n. denumire dată aristotelismului Renașterii, opus celui scolastic. (< fr. néo-aristotélisme)

NEOBIOCENOZĂ s. f. ipoteză potrivit căreia viața ar fi apărut de mai multe ori pe Pământ. (< neo- + biocenoză)

NEOBLAST s. n. celulă de tip endocrin rămasă în unele țesuturi epiteliale, din care se pot diferenția din nou celulele specializate ale țesutului respectiv. (< neo- + -blast)

NEOBURGHEZIE s. f. noua burghezie, formată în condițiile economiei de piață. (< neo- + burghezie)

NEOCATHARSIS s. n. metodă psihanalitică prin care se provoacă conștientizarea relațiilor din copilărie ale bolnavului, obținându-se astfel descărcarea unor tensiuni. (< fr. néo-catharsis)

NEOCATOLIC, -Ă adj. referitor la neocatolicism. (< fr. néo-catholique)

NEOCATOLICISM s. n. doctrină a catolicismului, „mo-dernizată” prin introducerea unor teze menite să apropie și să adapteze vechile principii și teorii ale catolicismului. (< fr. néo-catholicisme)

NEOCELTIC, -Ă adj. (despre unele limbi moderne) derivat din limbi celtice. (< fr. néo-celtique)

NEOCEREBEL s. n. parte recentă filogenetic a cerebelului. (< neo- + cerebel)

NEOCLASIC, -Ă adj. I. referitor la neoclasicism. ♦ stil ~ = stil care are ca model arta și arhitectura clasică. II. curent ~ = curent în știința economică burgheză, care, afirmând capacitatea de autoreglare armonioasă a capitalului, se întoarce spre tezele sale clasice. (< fr. néo-classique)

NEOCLASICISM s. n. 1. curent în artă, literatură și arhitectură care reînvie anumite trăsături ale clasicismului. 2. tendință de reîntoarcere la principiile și formele muzicii (pre)clasice. (< fr. néo-classicisme)

NEOCOLONIALISM s. n. politică prin care cercurile imperialiste încearcă să se adapteze la condițiile create de prăbușirea sistemului colonial, recurgând la forme și metode noi, mai rafinate. (< fr. néo-colonialisme)

NEOCOLONIALIST, -Ă adj., s. m. f. (adept) al neocolonialismului. (< fr. néo-colonialiste)

NEOCOMUNISM s. n. mișcare politică ce-și propune să reînvie ideologia și practicile comuniste. (< neo- + comunism)

NEOCONFUCIANISM s. n. curent filozofic apărut în China în sec. X-XII, care cuprinde două tendințe opuse, materialistă și idealistă, ambele invocând paternitatea lui Confucius. (< fr. néo-confucianisme)

NEOCORTEX s. n. formațiunea cea mai recentă a cortexului cerebral. (< fr. néo-cortex)

NEOCRITIC, -Ă adj. neocriticist. (< fr. néo-critique)

NEOCRITICISM s. n. orientare filozofică franceză, inspirată de criticismul kantian. (< fr. néo-criticisme)

NEOCRITICIST, -Ă adj., s. m. f. (adept) al neocriticismului; neocritic. (< fr. néo-criticiste)

NEODICTATURĂ s. f. formă nouă de dictatură. (< neo- + dictatură)

NEOFASCISM s. n. mișcare politică și ideologică reacționară de extremă dreaptă din lumea contemporană, care reia doctrina și metodele fascismului. (< fr. néo-fascisme)

NEOFASCIST, -Ă adj., s. m. f. (partizan) al neofascismului. (< fr. néo-fasciste)

NEOFREUDISM FROI-/ s. m. totalitatea noilor curente psihanalitice care, renunțând la tezele lui Freud, acceptă importanța factorilor sociali și culturali în geneza nevrozelor; neopsihanaliză. (< fr. néo-freudisme)

NEOGLACIAR s. n. fază de răcire a climei ca urmare a reactivării ghețarilor în regiunile alpine. (< neo- + glaciar)

NEOGOTIC, -Ă adj. stil ~ (și s. n.) = stil modern în arhitectura și arta decorativă europeană, inspirat din stilul gotic. (< fr. néo-gothique)

NEOGRAMATIC, -Ă I. adj. școală ~ă = curent lingvistic care susține principiul regularității absolute a schimbărilor fonetice, analogia ca factor principal în crearea formelor noi și necesitatea studierii limbilor moderne și a dialectelor lor. II. s. m. adept al acestei școli. (după fr. néo-gramairien, germ. Junggrammatiker)

NEOGREC, -EACĂ adj. referitor la Grecia modernă. ◊ (s. f.) limba greacă modernă (din sec. XVI până astăzi). (< fr. néo-grec)

NEOHEGELIAN, -Ă GHE-/ adj., s. m. f. (adept) al neohegelianismului. (< fr. néo-hégélien)

NEOHEGELIANISM s. n. curent filozofic contemporan apărut în Anglia, care stimulează studiul filozofiei lui Hegel, dar preia din aceasta laturile ce țin de sistemul său idealist, interpretându-le în spirit subiectivist. (< fr. néo-hégélianisme)

NEOHIPOCRATISM s. n. curent în medicina contemporană care preconizează întoarcerea la principiile lui Hipocrat. (< fr. néo-hippocratisme)

NEOIMPRESIONISM s. n. direcție modernistă în pictură care, recurgând la culorile complementare, aplică procedeul contrastului simultan în vederea obținerii unei forme distincte. (< fr. néo-impresionnisme)

NEOIMPRESIONIST, -Ă adj., s. m. f. (adept) al neoimpresionismului. (< fr. néo-impressionniste)

NEOJUNIMISM s. n. școală estetică, inițiată de Mihail Dragomirescu, care reactualizează principiile junimiste. (< neo- + junimism)

NEOJUNIMIST, -Ă adj., s. m. f. (adept) al neojunimismului. (< neo- + junimist)

NEOKANTIAN, -Ă adj., s. m. f. (adept) al neokantianismului. (< fr. néo-kantien)

NEOKANTIANISM s. n. orientare în filozofia contemporană care preia în special interpretarea kantiană a conceptelor de obiectivitate și metodă, căutând să asimileze noile rezultate ale științelor în perspectiva unei reedificări a logicii și a teoriei cunoașterii pe bazele idealismului. (< germ. Neukantianismus, după fr. néo-kantisme)

NEOKEYNESISM s. n. ansamblu de teorii economice care încearcă o adaptare sau o corectare a keynesismului, în scopul transformării acestuia într-un instrument de combatere a crizelor inflaționiste. (< fr. néo-keynésisme)

NEOLAMARCKISM s. n. orientare în biologie care explică evoluția ca rezultat al activității fiziologice a organismului în procesul de adaptare la mediu și al transmiterii ereditare a caracterelor dobândite, fără intervenția selecției naturale. (< fr. néo-lamarckisme)

NEOLAMARCKIST, -Ă adj., s. m. f. (adept) al neolamarckismului. (< fr. néo-lamarckiste)

NEOLATIN, -Ă adj. care are la bază limba latină; romanic; (despre popoare) de origine latină. (< fr. néo-latin)

NEOLATINISM s. n. mișcare culturală și politică din România din prima jumătate a sec. XIX, care urmărea să dovedească, lingvistic, originea latină a poporului român. (< neo- + latinism)

NEOMALTHUSIAN, -Ă adj., s. m. f. (adept) al neomalthusianismului; neomaltusianist. (< fr. néo-malthusien)

NEOMALTHUSIANISM s. n. doctrină burgheză contemporană care reia teoria lui Malthus a pretinsei suprapopulări a globului, propunând soluții de exterminare în masă a populației. (< fr. néo-malthusianisme)

NEOMALTHUSIANIST, -Ă adj., s. m. f. neomalthusian. (< fr. néo-malthusianiste)

NEOMARGINALISM s. n. denumire dată concepțiilor contemporane rezultate în urma falimentului economiei politice neoclasice. (< neo- + marginalism)

NEONOMENCLATURĂ s. f. (peior.) categorie privilegiată a vârfurilor politice apărută după 1989. (< neo- + nomenclatură)

NEONOMENCLATURIST, -Ă adj., s. m. f. nomenclaturist de după decembrie 1989. (< neo- + nomenclaturist)^[1]

NEOPITAGORICIAN, -Ă adj., s. m. f. (adept) al neopitagorismului. (< fr. néo-pythagoricien)

NEOPITAGORISM s. n. curent filozofic de origine alexandrină care a reactualizat pitagorismul, îmbinându-l cu platonismul și accentuând tendințele sale mistice. (< fr. néo-pythagorisme)

NEOPLASTICISM s. n. variantă a abstracționismului, ca-racterizată printr-un geometrism în care liniile și planurile de culoare se întretaie în unghi drept și prin folosirea unei game cromatice limitate la albastru, galben și roșu. (< fr. néo-plasticisme)

NEOPLATONIC, -Ă adj., s. m. f. neoplatonician. (< fr. néo-platonique)

NEOPLATONICIAN, -Ă adj., s. m. f. (adept) al neoplatonismului; neoplatonic. (< fr. néo-platonicien)

NEOPLATONISM s. n. doctrină filozofică care, reunind într-o viziune originală idealismul platonician cu idei pitagoreice, stoice și cu misticismul oriental, proclamă ideea creării lumii prin „emanația” din divinitate și pe aceea a cunoașterii prin extaz mistic. (< fr. néo-platonisme)

NEOPRAGMATISM s. n. denumire a pragmatismului contemporan. (< fr. néo-pragmatisme)

NEOPROTECȚIONISM s. n. diferite măsuri protecționiste luate de statele industrializate, care nu vor să admită că aplică, sub multiple și variate forme, cel mai extins protecționism. (< neo- + protecționism)

NEOPSIHANALIZĂ s. f. neofreudism. (< neo- + psihanaliză)

NEORAMĂ s. f. reprezentare interioară panoramică pe o suprafață cilindrică, cel ce privește fiind situat în centrul cilindrului. (< fr. néo- /ciné/rama)

NEORAȚIONALISM s. n. curent filozofic antipozitivist, care încearcă să integreze, în mod coerent, luarea în considerare a factorului subiectiv al cunoașterii într-o concepție realistă ce consideră că teoria este subordonată obiectului, existent independent de subiect și pe care izbutește să-l exprime. (< fr. néo-rationalisme)

NEOROMANTIC, -Ă adj., s. m. f. (adept) al neoromantismului. (< fr. néo-romantique)

NEOROMANTISM s. n. 1. curent în literatura modernă universală de la începutul sec. XX, apărut ca o reacție împotriva naturalismului. 2. tendință artistică modernă care se inspiră din romantism. 3. direcție în filosofie care, păstrând cadrul teoretic al romantismului, anunță existențialismul și neospiritualismul. (< fr. néo-romantisme)

NEORUSSEAUISM RU-SO-ISM/ s. n. tendință în pedagogia actuală de reîntoarcere la ideile lui J. J. Rousseau. (< neo- + rousseauism)

NEOSCOLASTIC, -Ă I. adj. referitor la neoscolastică. II. s. f. neotomism. (< fr. néo-scolastique)

NEOSPIRITUALISM s. n. curent în gândirea filozofică din Franța și Italia, care a imprimat interpretării și analizei aparatului conceptual al spiritualismului o direcție mai subiectivistă, de coloratură iraționalistă și antiintelectualistă. (< neo- + spiritualism)

NEOSTALINISM s. n. politică ce reînvie doctrina și practicile staliniste. (< neo- + stalinism)

NEOTOMISM s. n. curent filozofic idealist-subiectiv contemporan, care caută să reînvie doctrina scolastică a lui Toma d’Aquino, acceptând primatul puterii ecleziastice asupra celei civile; neoscolastică. (< fr. néo-thomisme)

NEOTOMIST, -Ă adj., s. m. f. (adept) al neotomismului. (< fr. néo-thomiste)

NEOVITALISM s. n. curent idealist în biologie care pretinde a se deosebi principial de vitalism, înlocuind vechea „forță vitală” cu noțiuni noi. (< fr. néo-vitalisme)

NEOVITALIST, -Ă adj., s. m. f. (adept) al neovitalismului. (< fr. néo-vitaliste)

NEOVULCANISM s. n. totalitatea manifestărilor vulcanice din neozoic. (< neo- + vulcanism)

neg (negi), s. m. – Verucă. Lat. naevus (Candrea-Dens., 1216; REW 5807; Tiktin), cf. senes. niego, v. it. niego, it. neo; pentru modificarea consonantismului, cf. fagure, rug. După Pușcariu 1162, formație regresivă, pornind de la negel, părere greu de susținut. Uz general (ALR, I, 51). Der. negos, adj. (cu negi); neagă, s. f. (flagel, calamitate), probabil prin asociere cu ideea de „tumoare”, cf. neagă rea „tumoare malignă” › „calamitate” (după Cipariu, Principii, 272 și Tiktin, din lat. negāre; după Miklosich, Slaw. Elem., 32 și Cihac, II, 214 și Conev 100, din sl. nĕga „voluptate”, glosarea „încăpățînat, îndărătnic”, care apare în dicționare, se datorează primei explicații schițate aici). Negară (var. năgară, nagară), s. f. (varietate de neghină; plantă, Stipa capillata), pare un der. cu suf. -ar (negară ar fi fost la început numele fructului). Numele se explică prin aspectul fructului, cf. sp. verruguera, fr. herbe aux verrues (după Cihac, II, 209, din sl. nagu „gol”; după Conev 48 de la un sl. *nagara; după Scriban, din rus. nagar „fitil ars”). Der. înăgări, vb. (a crește neghină). Negel, s. m. (verucă) considerată ca der. din lat. negellus (Pușcariu 1162; REW 5916), cf. logud. nieddu, prov. niel, it. niello, de asemenea ar putea fi simplu dim. de la neg, cu suf. -el. – Cf. neghină. – Der. negelariță, s. f. (rostopască, Chelidonium maius); negelos, adj. (cu negi).

ARAD 1. Cîmpia Aradului, zonă înaltă a Cîmpiei de Vest, situată la N de Arad, între Mureș și Crișu Alb. Alt. max.: 124 m Importantă zonă agricolă (cereale, viticultură, legumicultură, creșterea animalelor). 2. Municipiu în extremitatea de V a țării, în Cîmpia de Vest, pe Mureș, reșed. jud. Arad: 198.971 (1991). Nod feroviar și rutier. Aeroport internațional. Important centru al ind. constr. de mașini (strunguri, vagoane de metrou, vagoane de cale ferată pentru mărfuri și călători, utilaj agricol, mori pentru prepararea furajelor etc.), al ind. textile (conf. și tricotaje, filatură și țesături de bumbac), chimice (coloranți, lacuri și vopsele, îngrășăminte chimice), mat. de constr. (prefabricate din betob, cărămiși și țiglă), prelucr. lemnului (mobilă, cherestea), piel. și încălț., alim. (zahăr, preparate din carne, produse lactate, uleiuri vegetale, conserve de legume și fructe, produse de panificație etc.). Fabrică de jucării și de ceasuri deșteptătoare. Centru viticol, legumicol (mari sere) și pomicol (piersici). Centru cultural cu vechi tradiții: institut de învățămînt superior (Universitatea „Aurel Vlaicu”), teatru de sta (cu secțiile română și maghiară), teatru de marionete, filarmonică, muzee, bibliotecă cu colecții rare. Cetate (sec. 18), primăria (sec. 19) în stil neo-renascentist, teatrul vechi (1816-1817) în stil neoclasic, clădirea Tribunalului (1892) în stil neobaroc, Palatul Culturii (1910-1913) în stil eclectic în care este adăpostit și Muzeul județean. Menționat documentar în 1156, iar ca oraș în 1329; ocupat de turci în 1552; eliberat de oștile lui Mihai Viteazul (1599) a reintrat în stăpînirea Porții Otomane (1616) pînă la sfîrșitul sec. 17; în 1685 a trecut sub dominația habsburgică. Important centru al luptei românilor pentru emanciparea națională, politică și culturală. În 1812, aici a fost înființată „Schoala preparandă sau pedagoghicească a nației românești”, prima școală normală românească din Transilvania. A. a fost un important centru al revoluției din 1848-1849 și sediul Consiliului Național Român Central în 1918. Declarat municipiu în 1968. 3. Jud. în extremitatea vestică a României, la graniță cu Ungaria, în bazinele rîurilor Mureș și Crișu Alb; 7.652 km² (3,22 la sută din supra. țării); 503.768 loc. (1991), din care 52,9 în mediul urban; densitate: 66,7 loc./km². Reșed.: municipiul Arad. Orașe: Chișineu-Criș, Curtici, Ineu, Lipova, Nădlac, Pîncota, Sebiș. Comune: 67. Relief variat: în NE și E ramificațiile vestice ale M-ților Codru-Moma (1.112 m, vf. Pleșu) și Zarand (836 m, vf. Drocea), care închid înre ei golful depr. Zarand-Gurahonț-Hălmagiu, în S DealurileLipovei (200-400 m alt.), iar în V Cîmpia de Vest, cu subunitățile ei (Cîmpia Vingăi, Cîmpia Aradului, Cîmpia Crișurilor, Cîmpia Cermei). Climă temperat-continentală, moderată, cu ierni blînde și veri relativ călduroase. Temp. medie anuală de 8 °C în zona de munte și 11 °C în cîmpie. Precipitațiile medie anuale însumează c. 1.000 mm în reg. montane și 600 mm în cîmpie (mai abundente în lunile mai-iun.). Vînturi dominante dinspre SV și V. Hidrografia este reprezentată în principal prin cursul inf. al Mureșului, care străbate jud. pe 220 km, și prin cel mijlociu al Crișului Alb sînt legate de cele ale Mureșului printr-o rețea densă de canale (Matca, Ier-Turnu-Dorobanți, Morilor etc.) folosite pentru drenarea și irigarea terenurilor agricole. Resurse naturale: petrol și gaze naturale (Pecica, Turnu), min. complexe (sulfuri polimetalice în zonele Hălmagiu, Brusturi, Luncșoara, Pănișeni), pirite cuprifere (Petriș, Roșia Nouă), molibden (Săvîrșin), marmură (Moneasa, Căprioara, Vîrfurile), dolomite (Minișu de Sus), andezite (Vîrfurile, Aciuța, Mocrea), calcare, argile, gresii, păduri etc. Izv. cu ape minerale la Lipova (feruginoase, carbogazoase, calcice, magneziene, sodice) și Moneasa (carbogazoase, alcaline, mezotermale). Economia. Industria reprezintă principala ramură a economiei jud. A. În 1989, ponderea covîrșitoare în realizarea valorică a prod. globale înd. o deținea subramura constr. de mașini (38,6 la sută), concentrată cu precădere în municipiul Arad și profilată pe producerea unei game variate de vagoane de cale ferată pentru mărfuri și călători (inclusiv vagoane de metrou), pe realizarea celei mai mari părți a prod. de strunguri a țării (cu secții la Lipova și Chișineu-Criș) și a întregii prod. de ceasuri, precum și pe prod. de utilaje feroviare și agricole, mori pentru preaprarea furajelor etc. Ponderi mari dețin și ind. textilă și a conf., 16 la sută (Arad, Lipova, Chișineu-Criș, Ineu), ind. chimică, 6.5 la sută (Combinatul de Îngrășăminte Chimice Arad), de prelucr. a lemnului (Arad, Pîncota, Sebiș, Lipova, Ineu, Nădlac), mat. de constr. (Arad.), alim. (preparate din carne și lapte, zahăr, conserve de legume, morărit și panificație etc.). Agricultura, cu vechi tradiții și un caracter diversificat, dispune de însemnate supr. cultivate cu porumb (105.352 ha, 1989), grîu și secară (102.781 ha), plante de nutreț, orz și orzoaică, plante uleioase, sfeclă de zahăr, cartofi, leguminoase pentru boabe, tutun etc. Supr. apreciabile sînt acoperite cu sere legumicole (Arad), specializate în prod. de tomate, castraveți, ardei gras etc. Viticultură (podgoriile Miniș, Pîncota, Șiria, Ghioroc, Păuliș ș.a.), pomicultură (Lipova, Zăbrani, Buteni ș.a.). În 1990, sectorul zootehnic dispunea de numeroase ferme moderne specializate în creșterea porcinelor (408,9 mii capete), ovinelor (442,1 mii capete), bovinelor (175,7 mii capete), păsărilor (2950,5 mii capete) etc. Căi de comunicație (1990): 485 km c. f. (196 km electrificate) și 2.087 km de drumuri publice (478 km modernizate). Pe terit. jud. A. se remarcă un intens trafic de mărfuri și călători pe c. f. și șosele, datorat punctelor de frontieră Curtici și Nădlac. Unitățile de învățămînt, cultură și artă (1989-1990): Universitatea „Aurel Vlaicu”, 285 școli generale, 26 licee, 456 biblioteci, 165 cinematografe, cu filarmonică și un teatru (la Arad), muzee etc. Turism. Existența unui relief variat (inclusiv cel carstic de la limita cu jud. Bihor unde se află izbucul de la Călugăreni), prezența unor izv. cu ape minerale care au generat dezvoltarea stațiunilor balneoclimaterice Lipova și Moneasa, numeroasele obiective istorice și social-culturale (cetățile de la Arad, Șoimuș, Șiria, Dezna), castele medievale de la Macea, Sebiș, Curtici, Șiria, Dezna, Pîncota, bisericile de lemn de la Bodești, Hălmagiu, Ionești, mănăstirile Secusigiu și Pecica, muzeele de istorie și etnografie de la Arad, Lipova, Sebiș, Curtici, parcurile dendrologice de la Gurahonț, Lipova și Macea, rezervațiile botanice Petriș și Zimbru, varietatea și originalitatea etnografiei și folclorului (bogăția cromatică a portului popular din zonele Șicula, Birchiș, Secusigiu), centrele de ceramică (Bîrsa, Hălmăgel, Tîrnovița, picturile naive din Brusturi etc.) au favorizat dezvoltarea unui intens turism de tranzit și de sejur. Indicativ auto: AR.